Pensie întreţinere. Sentința nr. 3232/2014. Judecătoria BISTRIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3232/2014 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 24-04-2014 în dosarul nr. 1272/190/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3232/2014
Ședința publică din data de 24 Aprilie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: T. L. M., Președinte secția civilă
GREFIER U. C. A.
Pe rol fiind judecarea acțiunii civile formulată de reclamanta C. A. F., împotriva pârâtului C. G., având ca obiect pensie întreținere stabilire pensie.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pârâtul, lipsă fiind reclamanta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care,
Pârâtul depune la dosar în copie certificatele de naștere a minorilor C. F. și C. A., minori pe care îi are în întreținere, și arată că nu are de formulate alte cereri în probațiune.
Instanța constatând că nu sunt cereri de formulat, nici incidente de soluționat, declară închisă faza cercetării procesului în considerarea disp. art. 244 NCPC și acordă cuvântul părților în fond.
Pârâtul, având cuvântul în fond, arată că nu se opune admiterii acțiunii civile formulată de reclamantă, solicitând instanței ca la pronunțarea hotărârii și la stabilirea cuantumului pensiei de întreținere să aibă în vedere faptul că mai are doi copii minori în întreținere.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile, constată:
Prin cererea înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, reclamanta C. A. F. a solicitat să se dispună obligarea pârâtului C. G. la plata, în continuare, a pensiei de întreținere în favoarea sa.
În motivare se arată că pârâtul a refuzat să-i mai achite reclamantei pensia de întreținere, după vârsta de 18 ani, deși aceasta este în continuare elevă a Colegiului Tehnic G. M. din Bistrița, în clasa a XII-a.
Cererea nu a fost motivată în drept.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 3-7).
Legal citat, pârâtul a arătat, în ședința publică din 17.04.2014, că nu este de acord cu admiterea acțiunii, învederând totodată că mai are în întreținere doi copii minori.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Potrivit Sentinței civile nr. 19/2006, pronunțate de Judecătoria Bistrița în dosarul nr. 7718/1996, pârâtul a fost obligat la plata pensiei de întreținere în sumă de 25.000 lei vechi (2,5 lei noi) lunar pentru reclamantă, începând cu data de 14.10.1996 și până la majoratul acesteia. Ulterior, prin Sentința civilă nr. 4482/2009, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, s-a dispus majorarea pensiei de întreținere stabilite în favoarea minorei, de la 55 lei lunar, la 100 lei lunar, începând cu data de 22.06.2009 și până la majoratul acesteia.
Reclamanta este fiica pârâtului și, în conformitate cu adeverința de la fila 4 din dosar, deși este majoră, se află în continuarea studiilor.
Potrivit art. 499 alin. 3 Cod civil, părinții sunt obligați să-l întrețină pe copilul devenit major, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, fără a depăși vârsta de 26 ani, iar potrivit art. 529 alin. 2 din același act normativ, când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii și o jumătate pentru 3 sau mai mulți copii.
În speță, pârâtul a depus la dosarul cauzei două înscrisuri reprezentând certificate de naștere ale minorilor C. F., născut la data de 31.07.1999, și C. A., născut la data de 14.01.2005, solicitând totodată respingerea acțiunii introductive pe acest motiv.
Așa fiind și văzând faptul că pârâtul este încadrat în muncă la societatea Astrahan Prod SRL, realizând un venit net de 684 lei – în luna martie 2014, pentru stabilirea pensiei de întreținere, instanța va avea în vedere venitul net comunicat de angajator la fila 16, astfel că va obligă pârâtul să achite în favoarea reclamantei C. A. F., născută la data de 29.11.1995, o pensie de întreținere în sumă de 114 lei lunar, începând cu data de 6.02.2014, data introducerii acțiunii, și până la terminarea studiilor de către reclamantă, fără a depăși vârsta de 26 de ani.
Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea civilă formulată de reclamanta C. A. F., CNP_, cu domiciliul în Bistrița, ., etaj 1, .-Năsăud, în contradictoriu cu pârâtul C. G., CNP_, cu domiciliul în Șieu, nr. 154, jud. Bistrița-Năsăud, și în consecință:
Obligă pe pârâtul C. G. să plătească reclamantei C. A. F., născută la data de 29.11.1995, o pensie de întreținere în sumă de 114 lei lunar, începând cu data de 6.02.2014, data introducerii acțiunii și până la terminarea studiilor de către reclamantă, fără a depăși vârsta de 26 de ani.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel putând fi depusă la Judecătoria Bistrița .
Pronunțată în ședința publică din data de 24.04.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
T. L. M. U. C. A.
RED/DACT
TLM/R.
30.04.2014 -4ex
| ← Pensie întreţinere. Sentința nr. 1936/2014. Judecătoria BISTRIŢA | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 6950/2014.... → |
|---|








