Plângere contravenţională. Sentința nr. 1504/2014. Judecătoria BISTRIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1504/2014 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 04-03-2014 în dosarul nr. 6296/190/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1504/2014
Ședința publică din data de 04 Martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: V. V., judecător
GREFIER: B. C. I.
Pe rol fiind soluționarea plângerii contravenționale formulată de petentul G. V.-A., împotriva procesului verbal de sancționare . nr._ încheiat la data de 09.06.2013 de intimatul I. DE J. JBISTRIȚA NĂSĂUD.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța, față de prevederile art. 394 alin. 1 Noul cod procedură civilă, dispune închiderea dezbaterilor, reținând cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile, constată că:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. de mai sus, petentul G. V.-A. a solicitat anularea procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._/09.06.2013 încheiat de intimatul I. DE J. JUDEȚEAN BISTRIȚA-NĂSĂUD.
În motivare petentul a arătat că a găsit în cutia poștală procesul-verbal contestat, prin care a fost sancționat contravențional pentru motivul că în data de 09.06.2013 ar fi amenințat cu acte de violență un grup de minori pe . din Bistrița; că nu a fost căutat și nici identificat de agentul constatator, nu a primit nicio citație să se prezinte la I. Județean de J., astfel că nu știe în ce împrejurări a fost încheiat actul sancționator.
De altfel, la rubrica referitoare la semnarea procesului-verbal de contravenient este bifate căsuțele: „contravenientul nu este de față, refuză, nu poate să semneze procesul-verbal…”, fiind evident că cele trei împrejurări sunt alternative, neputând fi incidente deodată toate trei.
A mai arătat că nu a săvârșit fapta pentru care a fost sancționat contravențional.
În drept s-au invocat disp. art. 7, art. 8 din Legea nr. 61/1991 rep..
În probațiune s-a anexat procesul-verbal de contravenție atacat (f. 3).
Intimatul, legal citat, a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale formulată de petent împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._/09.06.2013 și menținerea sancțiunii stabilită prin actul sancționator.
În motivare a arătat că la data de 09.06.2013, în jurul orelor 15,20, petentul aflându-se în parcul din spatele blocului nr. 18 de pe . din Bistrița a amenințat cu acte de violență trei minori, faptă de natură a provoca indignarea acestora, dar și a locuitorilor din zonă. D. urmare, petentul a fost sancționat cu o amendă de 700 lei, prevăzută de art. 3 pct. 1, conform art. 4 alin. 1 lit. b din Legea nr. 61/1991 rep.
Raportat la susținerea petentului potrivit căreia nu a fost „căutat” de agentul constatator și drept urmare nu știe în ce condiții s-a încheiat actul sancționator, intimatul a arătat că raportul agentului constatator dezvăluie într-o manieră foarte clară împrejurările sancționării petentului, imediat după săvârșirea faptei, petentul fiind contactat telefonic de către agentul constatator, în vederea prezentării acestuia la locul faptei și a oferirii de informații pentru lămurirea situației, însă petentul a refuzat categoric.
În drept s-au invocat dispozițiilor art. 205 și urm. Cod pr.civ., precum și dispozițiile Legii 61/1991 rep., art. 223 alin. 3 Cod pr.civ..
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 13-15).
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma probelor administrate și a temeiurilor juridice aplicabile, instanța reține următoarele :
Prin procesul-verbal atacat, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 700 lei, pentru fapta prevăzută în art. 3 pct. 1 din Legea 61/1991 și sancționată de art. 4 lit. b din același act normativ, reținându-se că, în data de 09.06.2013, la ora 15.20, aflându-se în parcul din spatele blocului nr. 18, situat pe . din Bistrița, i-a amenințat cu acte de violență pe minorii G. R. B., de 12 ani, I. B., de 10 ani, Pupeze D. L., de 12 ani, faptă de natură a provoca indignarea acestora, dar și a locuitorilor din zonă.
Procesul – verbal a fost întocmit în absența contravenientului, legala sa încheiere fiind atestată de martorul asistent Imbrioaie C..
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din OG nr. 2/2001, legalitatea procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
În conformitate cu prevederile art. 1 din OG nr. 2/2001 constituie contravenție fapta ilicită săvârșită cu vinovăție și prevăzută de lege în mod expres ca și contravenție.
Din analiza prevederilor textului mai sus menționat rezultă faptul că, pentru a caracteriza o faptă ilicită ca fiind contravenție, aceasta trebuie să îndeplinească mai multe condiții cumulative, printre care și aceea de a fi prevăzută de un act normativ în mod expres ca fiind contravenție.
Această cerință cumulativă este una fundamentală, deoarece, în lipsa acesteia, fapta nu poate constitui contravenție, ci o faptă cu caracter mai puțin periculos ce poate da naștere unei răspunderi civile în locul răspunderii contravenționale sau o faptă cu un grad de pericol social mai ridicat, respectiv o faptă penală.
Prin urmare, o primă sarcină a instanței de judecată care este sesizată cu soluționarea unei plângeri contravenționale este aceea de a determina dacă fapta reținută în sarcina petentului este prevăzută sau nu de o lege specială ca fiind contravenție, demers care presupune realizarea a două obiective.
Astfel, în primul rând, instanța trebuie să verifice dacă la data comiterii faptei era sau nu în vigoare acel text legal care a fost reținut de organul constatator ca fiind temeiul de drept al sancționării faptei și, în al doilea rând, dacă aceasta stabilește sau nu anumite fapte ilicite ca fiind contravenții.
În consecință, instanța, cercetând conținutul procesului – verbal atacat, constată că textul legal reținut de către agenții constatatori ca fiind temeiul legal pentru sancționarea faptei constatate ca fiind contravenție, este în vigoare. Ceea ce se impune a mai fi analizat, totodată, este interesul pe care îl ocrotește această normă juridică. Astfel, evident că legiuitorul, la momentul impunerii achitării unei taxe, a urmărit protecția interesului economic al statului în privința infrastructurii sale.
Sub aspectul temeiniciei acestuia, deși OG nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 din ordonanță, instanța reține că procesul – verbal contravențional face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor – verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când apreciază probatoriul(cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil, astfel cum rezultă din interpretarea coroborată a prevederilor art. 31 – 36 din OG nr. 2/2001, în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul – verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta principiul proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.
Având în vedere aceste principii, instanța constată că procesul-verbal reprezintă un mijloc de probă și conține constatări personale ale agentului de poliție aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. D. fiind că este vorba despre o contravenție constatată pe loc de agentul constatator, instanța apreciază că faptele constatate personal de acesta dau naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului. Prin urmare, simpla negare a petentului în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atâta timp cât nu aduce probe ori nu invocă împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa.
Așadar, inversarea prezumției nu operează automat doar prin simpla solicitare de anulare a actului, ci petenta, cu respectarea prevederilor art. 249 Cod procedură civilă, trebuie să ceară instanței, în conformitate cu prevederile art. 255 Cod procedură civilă, încuviințarea și administrarea unor probe din care să rezulte contrariul, mijloacele de probă fiind enumerate în dispozițiile art. 250 Cod procedură civilă.
Potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 7 din OG nr. 2/2001 forma actualizată, avertismentul este o sancțiune care se aplică pentru o contravenție de mică importanță, atunci când se apreciază că autorul faptei nu o va mai repeta, fiind aplicabilă chiar și atunci când actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede expres această sancțiune.
Deși avertismentul se deosebește de sancțiunile pecuniare și cele privative de libertate, prin aceea că acționează exclusiv asupra conștiinței celui vinovat de săvârșirea unei fapte, el nu aparține sferei răspunderii morale, ci are și o natura juridică, atât pentru faptul că este prevăzut de lege, cât și pentru aceea că poate constitui un antecedent în cazul în care persoana în cauza va săvârși o nouă faptă.
În speță, instanța trebuie să acorde o atenție deosebită modului de determinare a gradului de pericol social al faptelor, luând în considerare criteriile avute în vedere de legiuitor pentru stabilirea gradului de pericol social al faptelor. Practic, aplicarea sancțiunii contravenționale de către agentul constatator se impune a fi realizată cu respectarea întocmai a prevederilor art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001 forma actualizată potrivit căruia: ”Sancțiunea se aplica în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal”.
Într-adevăr, determinarea gradului de pericol social este o chestiune lăsată la aprecierea agentului constatator, respectiv a instanței de judecată, însă, pentru evitarea arbitrariului, atât în teorie, cât și în doctrina de drept contravențional, s-au statuat o . criterii menite a limita această largă posibilitate de apreciere a agentului constatator, printre acestea regăsindu-se: persoana autorului, comportarea anterioară a contravenientului, în sensul “lipsei de antecedență contravențională”, împrejurările săvârșirii contravenției, regretul manifestat de contravenient etc.
În speța pendinte, analizând probatoriul administrat și văzând și poziția procesuală a petentului care, deși a negat comiterea faptei contravenționale și s-a obligat să prezinte martori ale căror declarații să confirme cele susținute, la termenul de judecată din 04.02.2014, instanța a constatat lipsa, atât a petentului, cât și a martorilor F. G. și Boștiuc M., aspecte consemnate în încheierea ședinței publice (f. 24), motiv pentru care reține că faptele consemnate în procesul verbal contestat sunt reale, astfel că agentul constatator a stabilit sancțiunea contravențională în mod corect.
Astfel, petentul nu a fost în măsură să răstoarne prezumția temeiniciei actului constatator. De reținut este și principiul care guvernează dreptul român potrivit căruia nimeni nu se poate prevala de necunoașterea legii (nemo censetur ignorare legem).
Având în vedere principiul în conformitate cu care nimeni nu se poate prevala de necunoașterea legii, coroborat cu probele de la dosar, văzând că starea de fapt reținută de către organul constatator nu a fost răsturnată în cauză, petentul nedovedindu-și în niciun mod susținerea, simpla afirmație neputând avea nicio valoare juridică, în considerarea dispozițiilor art. 34 din OG 2/2001, instanța va respinge plângerea contravențională ca fiind neîntemeiată.
Instanța ia act de faptul că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul G. V. A., CNP_, cu domiciliul în Bistrița, .. 4, ., jud. Bistrița-Năsăud, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 09.06.2013 de intimatul I. JUDEȚEAN DE J. BISTRIȚA-NĂSĂUD, cu sediul în Bistrița, ., jud. Bistrița-Năsăud, ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Judecătoria Bistrița.
Pronunțată în ședința publică din 04.03.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
V. V. B. C. I.
Red./Dact.
VV/MMN/R.
06.03.2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 9878/2014.... | Dizolvare persoana juridică. Sentința nr. 198/2014.... → |
|---|
