Plângere contravenţională. Sentința nr. 3477/2014. Judecătoria BISTRIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3477/2014 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 06-05-2014 în dosarul nr. 7063/190/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3477/2014
Ședința publică din data de 06 Mai 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: V. V., judecător
GREFIER: B. C. I.
Pe rol fiind soluționarea plângerii contravenționale formulată de petentul I. I. împotriva procesului verbal de sancționare . nr._ încheiat la data de 15.07.2013 de intimatul I.P.J. BISTRIȚA-NĂSĂUD.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă petentul, lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Petentul, având cuvântul la fond, solicită admiterea plângerii astfel cum a fost formulată, a se dispune anularea procesului-verbal de contravenție atacat și restituirea sumei achitată cu titlu de amendă.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile, constată că:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul instanței, sub nr. de mai sus, petentul I. I. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța în cauză, să dispună, în principal, anularea ca netemeinic și nelegal a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ încheiat la data de 15.07.2013 de intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN BISTRIȚA-NĂSĂUD, precum și anularea măsurii complementare a reținerii permisului de conducere eliberat pe numele petentului, dispusă în baza aceluiași procesului-verbal, iar în subsidiar, în baza art. 7 din OG nr. 2/2001, înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea „avertismentului”.
În motivare arată că prin procesul verbal de constatare si sancționare contravențională atacat a fost sancționat contravențional cu amenda contravenționala în suma de 320 lei pentru comiterea contravenției prevăzuta de disp. art. 102 din O.U.G. 195/2002, reținându-se în sarcina sa faptul că la data de 15.07.2013 în jurul orelor 19 :30, în timp ce se afla pe raza localității P. Bârgăului a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ si a efectuat o manevra de depășire interzisă a unui autoturism condus de numita C. A. E..
Apreciază procesul verbal de constatare si sancționare contravenționala ca netemeinic si nelegal, motivat de faptul că starea de fapt reținută de agentul constatator nu corespunde adevărului întrucât nu a efectuat manevra de depășire interzisă în condițiile reținute de agentul constatator.
Este real faptul că a fost oprit în trafic de către agenții de politie pe raza localității P. Bârgăului, însa nu a efectuat o manevra de depășire interzisă deoarece rula regulamentar în trafic, iar autoturismul care rula în fata sa a semnalizat dreapta și a redus viteza efectuând o manevră de virare spre dreapta cu intenția de a opri.
În acest context, pentru a nu bloca traficul, petentul a efectuat o ușoara manevră de evitare, fără a depășii axul drumului și a continuat să ruleze regulamentar. Mai mult, în sectorul de drum în care petentul a fost oprit nu existau indicatoare sau marcaje rutiere, care să interzică manevra de depășire.
Deși petentul a solicitat să i se prezinte dovada înregistrării sale în trafic, agentul constatator nu a dat curs acesteia.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 31 din OG 2/2001.
În probațiune, s-au depus înscrisuri (f. 4-6)
Intimatul, legal citat, a depus la dosar întâmpinare (f. 18-20), prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale, ca nefondată și menținerea procesului-verbal de constatare a contravențiilor ca legal și temeinic, cu motivarea că:
Prin procesul-verbal atacat, petentul a fost sancționat conform art. 100 alin. (3) litera „e" și art. 99 alin. (1) pct. 18 din OUG nr. 195/2002 republicată, reținându-se că în data de 15.07.2013 la ora 09,20 a condus autovehiculul marca „Audi" cu numărul de înmatriculare_ pe DN 17, în localitatea P. Bârgăului și a depășit autovehiculul cu numărul de înmatriculare_ în zona de acțiune a indicatorului rutier „Depășirea interzisă", încălcând marcajul longitudinal cu linie continuă care desparte sensurile de deplasare. De asemenea, s-a reținut că autovehiculul avea defecțiuni la sistemul de iluminare care au fost remediate pe loc, motiv pentru care pentru această faptă a fost aplicat avertismentul.
Petentul a fost prezent la întocmirea procesului-verbal, pe care l-a semnat fără a formula obiecțiuni. Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției a fost semnat și de martora C. A. E., conducătoarea autovehiculului depășit neregulamentar.
În plângerea contravențională formulată, petentul solicită anularea procesului-verbal, contestând săvârșirea contravenției și precizând că autovehiculul care rula în fața sa a redus viteza și a semnalizat dreapta cu intenția de a opri, iar polițiștii l-au oprit pe un sector de drum pe care nu există restricții de depășire.
Plângerea contravențională este neîntemeiată deoarece fapta a fost constatată în mod direct de agentul constatator, existând prezumția de temeinicie a actului administrativ. Agentul constatator a constatat că petentul a depășit autovehiculul cu numărul de înmatriculareBN-20-LEN care se afla în trafic, nu oprit sau în curs de oprire și că fapta a fost săvârșită în zona de acțiune a indicatorului rutier „depășirea interzisă", petentul trecând peste marcajul longitudinal continuu care desparte sensurile de deplasare.
Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nu este doar un act de acuzare ci și un mijloc de probă care face dovada unei stări de fapt, funcționând prezumția simplă care poate fi răsturnată doar făcând dovada contrară. In acest sens instanțele s-au pronunțat în mod constant. Prezumția de legalitate și temeinicie a actului administrativ nu contravine jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului. Astfel, cu privire la constatarea faptei de către un agent abilitat și menținerea sancțiunii aplicate în lipsa probei contrare, Curtea s-a pronunțat în Hotărârea dată în cazul Janosevic contra Suediei, dar și la Hotărârea în cazul Blum împotriva Austriei (2005).
Prezumția de temeinicie a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, consacrată în practica judiciară, este expresia competenței de constatare atribuită de stat, în concordanță cu normele legale (Decizia Curții Constituționale nr. 183/2003).
În speță, constatarea agentului a fost confirmată de martora care conducea autovehiculul depășit și nu a fost contestată de către contravenient. Lipsa obiecțiunilor petentului confirmă temeinicia stării de fapt constatate de agent și de martor.
Art. 21 alin. (3) din OG nr. 2/2001 prevede aplicarea sancțiunii în limitele prevăzute de actul normativ, sancțiunile aplicate pentru depășirea neregulamentară încadrându-se între aceste limite.
Fapta concretă este una foarte gravă. Administratorul drumului a instituit restricții de depășire pe sectoarele de drum pe care această manevră nu poate fi făcută în siguranță. Urmările încălcării acestor restricții pot fi deosebit de grave, cazurile de accidente în care au fost rănite grav sau au decedat mai multe persoane fiind numeroase.
Din cazierul auto rezultă că petentul are antecedente contravenționale.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 100 alin. (3) litera e și art. 99 alin. (1) pct. 18 din OUG nr. 195/2002 republicată; art. 21 alin. (3) teza I din OG nr. 2/2001.
În probațiune, s-au anexat înscrisuri (f. 21-22).
Prin răspunsul la întâmpinare depus la dosar (f. 26), petentul a arătat că menține în totalitate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază plângerea contravenționala formulată, iar în probațiune a solicitat efectuarea unei adrese către organul constatator pentru ca acesta să depună la dosarul cauzei dovada înregistrării sale în trafic, precum și dovada omologării aparatului cu care a fost înregistrat.
De asemenea, a arătat că, în situația în care înregistrarea video a contravenției reținută în sarcina sa nu există, se impune audierea martorei C. A. E., indicată de către agentul constatator.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține în fapt următoarele:
Prin procesul-verbal atacat, petentul a fost sancționat conform art. 100 alin. (3) litera „e" și art. 99 alin. (1) pct. 18 din OUG nr. 195/2002 republicată, reținându-se că în data de 15.07.2013 la ora 09,20 a condus autovehiculul marca „Audi" cu numărul de înmatriculare_ pe DN 17, în localitatea P. Bârgăului și a depășit autovehiculul cu numărul de înmatriculare_ în zona de acțiune a indicatorului rutier „Depășirea interzisă", încălcând marcajul longitudinal cu linie continuă care desparte sensurile de deplasare. De asemenea, s-a reținut că autovehiculul avea defecțiuni la sistemul de iluminare care au fost remediate pe loc, motiv pentru care pentru această faptă a fost aplicat avertismentul.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din OG nr. 2/2001, legalitatea procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
În conformitate cu prevederile art. 1 din OG nr. 2/2001 constituie contravenție fapta ilicită săvârșită cu vinovăție și prevăzută de lege în mod expres ca și contravenție.
Din analiza prevederilor textului mai sus menționat rezultă faptul că, pentru a caracteriza o faptă ilicită ca fiind contravenție, aceasta trebuie să îndeplinească mai multe condiții cumulative, printre care și aceea de a fi prevăzută de un act normativ în mod expres ca fiind contravenție.
Această cerință cumulativă este una fundamentală, deoarece, în lipsa acesteia, fapta nu poate constitui contravenție, ci o faptă cu caracter mai puțin periculos ce poate da naștere unei răspunderi civile în locul răspunderii contravenționale sau o faptă cu un grad de pericol social mai ridicat, respectiv o faptă penală.
Prin urmare, o primă sarcină a instanței de judecată care este sesizată cu soluționarea unei plângeri contravenționale este aceea de a determina dacă fapta reținută în sarcina petentului este prevăzută sau nu de o lege specială ca fiind contravenție, demers care presupune realizarea a două obiective.
Astfel, în primul rând, instanța trebuie să verifice dacă la data comiterii faptei era sau nu în vigoare acel text legal care a fost reținut de organul constatator ca fiind temeiul de drept al sancționării faptei și, în al doilea rând, dacă aceasta stabilește sau nu anumite fapte ilicite ca fiind contravenții.
În consecință, instanța, cercetând conținutul procesului – verbal atacat, constată că textul legal reținut de către agenții constatatori ca fiind temeiul legal pentru sancționarea faptei constatate ca fiind contravenție, este în vigoare. Ceea ce se impune a mai fi analizat, totodată, este interesul pe care îl ocrotește această normă juridică. Astfel, evident că legiuitorul, la momentul impunerii achitării unei taxe, a urmărit protecția interesului economic al statului în privința infrastructurii sale.
Sub aspectul temeiniciei acestuia, deși OG nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 din ordonanță, instanța reține că procesul – verbal contravențional face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor – verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când apreciază probatoriul(cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil, astfel cum rezultă din interpretarea coroborată a prevederilor art. 31 – 36 din OG nr. 2/2001, în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul – verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta principiul proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.
Având în vedere aceste principii, instanța constată că procesul-verbal reprezintă un mijloc de probă și conține constatări personale ale agentului de poliție aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. D. fiind că este vorba despre o contravenție constatată pe loc de agentul constatator, instanța apreciază că faptele constatate personal de acesta dau naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului. Prin urmare, simpla negare a petentului în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atâta timp cât nu aduce probe ori nu invocă împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa.
Așadar, inversarea prezumției nu operează automat doar prin simpla solicitare de anulare a actului, ci petentul, cu respectarea prevederilor art. 1169 Cod civil, trebuie să ceară instanței, în conformitate cu prevederile art. 167 Cod procedură civilă, încuviințarea și administrarea unor probe din care să rezulte contrariul, mijloacele de probă fiind enumerate în dispozițiile art. 1170 Cod civil.
Potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 7 din OG nr. 2/2001 forma actualizată, avertismentul este o sancțiune care se aplică pentru o contravenție de mică importanță, atunci când se apreciază că autorul faptei nu o va mai repeta, fiind aplicabilă chiar și atunci când actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede expres această sancțiune.
Deși avertismentul se deosebește de sancțiunile pecuniare și cele privative de libertate, prin aceea că acționează exclusiv asupra conștiinței celui vinovat de săvârșirea unei fapte, el nu aparține sferei răspunderii morale, ci are și o natura juridică, atât pentru faptul că este prevăzut de lege, cât și pentru aceea că poate constitui un antecedent în cazul în care persoana în cauza va săvârși o nouă faptă.
În speță, instanța trebuie să acorde o atenție deosebită modului de determinare a gradului de pericol social al faptelor, luând în considerare criteriile avute în vedere de legiuitor pentru stabilirea gradului de pericol social al faptelor. Practic, aplicarea sancțiunii contravenționale de către agentul constatator se impune a fi realizată cu respectarea întocmai a prevederilor art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001 forma actualizată potrivit căruia: ”Sancțiunea se aplica în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal”.
Într-adevăr, determinarea gradului de pericol social este o chestiune lăsată la aprecierea agentului constatator, respectiv a instanței de judecată, însa, pentru evitarea arbitrariului, atât în teorie, cât și în doctrina de drept contravențional, s - au statuat o . criterii menite a limita această largă posibilitate de apreciere a agentului constatator, printre acestea regăsindu-se: persoana autorului, comportarea anterioară a contravenientului, în sensul “lipsei de antecedență contravențională”, împrejurările săvârșirii contravenției, regretul manifestat de contravenient etc.
În speța pendinte, contestatorul nu a fost în măsură să răstoarne prezumția temeiniciei actului constatator. De reținut este și principiul care guvernează dreptul român potrivit căruia nimeni nu se poate prevala de necunoașterea legii (nemo censetur ignorare legem).
Având în vedere principiul în conformitate cu care nimeni nu se poate prevala de necunoașterea legii, coroborat cu probele de la dosar, văzând că starea de fapt reținută de către organul constatator nu a fost răsturnată în cauză, petentul nedovedindu-și în niciun mod susținerea, simpla afirmație neputând avea nicio valoare juridică, în considerarea dispozițiilor art. 34 din OG 2/2001, instanța va respinge plângerea contravențională ca fiind nefondată.
În considerarea dispozițiilor art. 451 și urm. Cod procedură civilă, precum și în respectul principiului disponibilității care guvernează procesul civil, cheltuieli de judecată nu vor fi acordate, acestea nefiind solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul I. I., domiciliat în com. Tiha Bârgăului, ., jud. Bistrița-Năsăud, CNP_, împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ încheiat la data de 15.07.2013 de intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN BISTRIȚA-NĂSĂUD, cu sediul în Bistrița, .. 1-3, jud. Bistrița-Năsăud, ca neîntemeiată.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Cererea de recurs de depune la Judecătoria Bistrița.
Pronunțată în ședința publică din 06.05.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
V. V. B. C. I.
Red./Dact.
VV/MMN/M.
14.05.2014
| ← Cerere de valoare redusă. Încheierea nr. 4335/2014.... | Fond funciar. Sentința nr. 1733/2014. Judecătoria BISTRIŢA → |
|---|
