Fond funciar. Sentința nr. 1733/2014. Judecătoria BISTRIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1733/2014 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 11-03-2014 în dosarul nr. 10606/190/2011
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1733/2014
Ședința publică din data de 11 Martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: V. V., judecător
GREFIER: M. M. N.
Pe rol fiind judecarea cererii formulată de reclamantele M. I., D. I., împotriva pârâților C. L. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR MICEȘTII DE CÂMPIE PRIN PRIMAR, ș.a., având ca obiect fond funciar .
La apelul nominal făcut în ședința publică în cauză se prezintă: reclamantele asistate de avocat C. G., pârâtul D. M., lipsă fiind: celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța pune în discuția părților cererea de renunțare la judecată formulată de reclamante împotriva pârâților M. I., M. E., D. S. și T. M., atașată la fila 17 din dosar.
Reprezentantul reclamantelor, în raport de cererea de renunțare la judecată împotriva pârâților M. I., M. E., D. S. și T. M., atașată la fila 17 din dosar, solicită a se lua act de această renunțare la judecată. Precizează că reclamantele înțeleg să se judece în prezenta cauză exclusiv cu pârâta M. „Sfântul V. Cel M.” Miceștii de Câmpie. Arată că nu are alte cereri de formulat în cauză.
Pârâtul D. M. solicită a se depune la dosar de către reclamante extrasul de CF. Arată că nu are cereri de formulat în cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat în probațiune, instanța constată încheiată faza de cercetare judecătorească și, conform art. 150 Cod procedură civilă, dispune judecarea cauzei în fond.
Având cuvântul pe fond, reprezentantul reclamantelor solicită a se lua act de renunțarea reclamantelor la judecată împotriva pârâților M. I., M. E., D. S. și T. M.; admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și a se dispune anularea titlului de proprietate emis în favoarea pârâtei M. Sfîntul V. cel M. și a punerii în posesie implicit; cu cheltuieli de judecată.
Având cuvântul pe fond, pârâtul D. M. solicită respingerea acțiunii formulate; fără cheltuieli de judecată.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile, constată:
Prin cererea înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, extinsă la termenul din 02.12.2011, reclamantele M. I. și D. I. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții C. L. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR MICEȘTII DE CÂMPIE, prin Primar, C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR BISTRIȚA-NĂSĂUD, M. I., M. E., D. S., T. M. și M. S. V. CEL M., să se dispună anularea titlurilor de proprietate emise de către C. Județeană la propunerea Comisiei Locale în favoarea pârâților M. I. - TP nr._/02.02.2001; M. E. – TP nr._/17.04.2000 și D. S., împreună cu T. M. – TP nr._/22.03.2001; și anularea parțială a TP nr._/07.02.2002, emis în favoarea Mănăstirii S. V. cel M., respectiv anularea poziției referitoare la terenul intravilan identificat prin sola 64, . suprafață de 8300 mp, situat între vecinii P. Catolică, cimitir, M. I., B. M..
În motivare se arată că reclamantele sunt moștenitoarele defunctului D. M. (E.). Antecesorului lor i s-a eliberat o adeverință provizorie înregistrată sub nr. 150/14.10.1991 prin care se certifică dreptul său de proprietate asupra unei suprafețe de 56 500 mp teren (inclusiv 0,94 ha în ridul „P."). Urma ca, în baza Legii 18/1991, să se elibereze un titlu de proprietate pentru respectiva suprafață de teren. După o perioadă de 7 ani, în 27 iulie 1998, C. L. Miceștii de Câmpie formulează cererea nr. 536 prin care solicită Comisiei Județene invalidarea poziției 106 anexa 2 atribuită numitul D. E. motivând că acest teren a fost solicitat de P. Ortodoxa Visuia și a fost validat în favoarea acesteia.
C. Județeană - conform Hot. 36/1998 - a admis cererea Comisiei Locale și a invalidat suprafața de 0.94 ha. În 2004, Judecătoria Bistrița pronunță Sentința Civilă 5026/2004 - dosar 4043/2003 și anulează în parte Hotărârea Comisiei Județene nr. 36/1998 constatând ilegala invalidare a suprafeței de 0,94 ha. Anulată fiind HCJ 36/1998 se năștea din nou obligativitatea emiterii titlului de proprietate defunctului antecesor D. E. pentru suprafața din ridul „P.".
Reclamantele susțin că au formulat mai multe solicitări către C. locala Miceștii de Câmpie, însă acesta a refuzat categoric să înainteze documentația comisiei județene pentru eliberarea titlului de proprietate ce li se cuvenea, întrucât a constatat că așteaptă în zadar ca autoritățile comunale și județele să-și îndeplinească obligația, au fost obligate să recurgă din nou la o acțiune judecătorească și au formulat o cerere de chemare în judecată prin care au solicitat obligarea Comisiei Locale Miceștii de Câmpie să întocmească documentația legală necesară pentru reconstituirea în favoarea lor a suprafeței de 0.94 ha și obligarea Comisiei Județene să elibereze titlul de proprietate pentru întreaga suprafață ce li se cuvenea. Acțiunea a făcut obiectul dosarului civil_ și a fost admisă de Judecătoria Bistrița prin Sentința Civilă 1657/2007, în dosarele 4034/2003 și_ regăsindu-se expertizele prin care terenul a fost identificat.
Nici de această dată, C. L. nu a considerat necesar să respecte o hotărâre judecătorească irevocabilă și să întocmească odată documentația solicitată de reclamante.
Întrucât din 1991 când antecesorului reclamantelor, D. Emanoilă, i s-a emis adeverința 150/1991, au trecut două decenii, acestea au solicitat tot printr-o acțiune judecătorească aplicarea unei amenzii civile persoanelor ce se fac vinovate de această situație. Într-un final, sub semnătura primarului comunei Miceștii de Câmpie, le-a fost revelată motivația pentru care nu și-au putut dobândi dreptul de proprietate; astfel, după 10 ani de la emiterea adeverinței 150/1991, terenul reclamantelor a fost atribuit în proprietate altor persoane ce au fost considerate mai îndreptățite la restituirea dreptului de proprietare, prin emiterea titlurilor de proprietate a căror anulare se solicită.
Reclamantele consideră că este important de subliniat faptul că reconstituirea nu s-a făcut în favoarea Parohiei Ortodoxe, așa cum C. L. Miceștii de Câmpie a motivat cererea formulată către C. Județeană prin care solicită invalidarea suprafeței de 0,94 ha. În mod surprinzător, după ce C. Județeană a acceptat cererea de invalidare și a emis Hot 36/1998, reconstituirea s-a făcut în favoarea unor persoane fizice (pârâților). Acest aspect denotă reaua- credință a celor care formează C. L. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra terenurilor Miceștii de Câmpie.
Admiterea acțiunii ce a făcut obiectul dosarului 4034/2003 determină anularea Hot 36/1998 care, pe cale de consecință, restabilește dreptul de proprietate al reclamantelor și generează obligația celor două Comisii Pârâte la efectuarea demersurilor legale și la emiterea titlurilor de proprietate. Restabilirea acestei situații legale nu este în prezent posibilă decât prin anularea titlurilor de proprietate emise ilegal.
În drept s-au invocat prevederile art. 27 pct. 2 indice 2 din Legea 18/1991.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 6-15) și s-a solicitat atașarea dosarelor în care au fost pronunțate și titlurile a căror anulare se solicită.
Prin notele de ședință depuse la dosarul cauzei la termenul din 16.01.2012, reclamantele au arătat că, prin Sentința civilă nr. 5026/2004, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr. 4034/2004, s-a admis plângerea acestora, în calitate de moștenitoare (fiice) ale defunctului D. E. împotriva Hotărârii nr. 36/10.08.1998 a Comisiei Județene Bistrița-Năsăud pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor în ce privește invalidarea și reducerea din dreptul de proprietate reconstituit a suprafeței de 0,94 ha teren.
Această sentință a rămas definitivă prin respingerea apelului - Dec. civ. nr. 58/A/2005 a Tribunalului Bistrița Năsăud, și ulterior și irevocabilă, prin respingerea recursului - Dec. civ. nr. 477/R/ 2006 a Curții de Apel Cluj.
Ulterior, prin Sentința civilă nr. 1647/2007, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr._, s-a admis cererea reclamantelor și a celorlalți moștenitori ai def. D. E. și a fost obligată C. L. Miceștii de Câmpie să întocmească documentația pentru reconstituirea dreptului de proprietate și pentru suprafața de 0,94 ha teren, alături de restul suprafeței reconstituite, și C. Județeană Bistrița-Năsăud să elibereze titlul de proprietate pentru întreaga suprafață. Reclamantele s-au adresat Comisiei locale Miceștii de Câmpie pentru a le pune în posesie pe vechiul amplasament pentru suprafața de 0,94 ha teren.
Reclamantele menționează că, pentru restul terenului reconstituit, folosit pe vechiul amplasament încă din anul 1991, nu sunt probleme.
Prin adresa nr. 1339/01.11.2007, C. locală Miceștii de Câmpie le-a comunicat reclamantelor că nu le poate pune în posesie pe vechiul amplasament pentru că acolo este pusă în posesie M. Sf. V. cel M. din Visuia și le-a îndrumat să solicite anularea titlului de poprietate al acesteia. Printr-o altă adresă, cu nr. 764/3.06.2009, le-a comunicat reclamantelor că pe terenul vechiului amplasament înscris în c.f. 258 Visuia nr.top.728 sunt puși în posesie persoane fizice, pârâții inițiali din acțiune. În aceste condiții, s-a promovat prezenta acțiune pentru anularea titlurilor de proprietate emise pe amplasamentul nr. top. 728.
În dosar nr. 4034/2003 al Judecătoriei Bistrița s-a întocmit o expertiză tehnică topografică de către expertul I. T. pentru identificarea și localizarea în teren a nr. top. 728 proprietatea lui D. E. și nr. top. 727, proprietatea Mănăstirii Sf. V. cel M., expertiză pe care reclamantele au contestat-o în dosarul nr. 4034/2004 pentru greșita identificare, fiind lesne de observat că expertul a translatat terenul mai spre sud, astfel a plasat nr. top. 727 al Mănăstirii peste terenul acestora, iar al nostru cu nr. top. 728, peste pârâții inițiali din acțiune, lăsând în partea de nord un teren pentru P. Catolică, fără a-l identifica. În realitate, nr. top. 727 este plasat acolo unde se notează P. Catolică, iar al reclamantelor, unde se notează M.. De fapt, P. Catolică nu are teren și nici nu folosește teren acolo. În mod cert, după opinia acestora, terenul Mănăstirii, cu nr. top.727, este plasat unde se notează P. Catolică, iar al lor, unde se notează M..
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 29-35).
Legal citată, pârâta M. Sf. V. cel M. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția puterii de lucru judecat a considerentelor Sentinței nr. 5026/2003. Astfel, între părțile la prezentul litigiu a existat un prim litigiu - dos. 4034/2003, soluționat prin Sentința nr. 5026/2003. Considerentele Sentinței nr. 5026/2003 au avut putere de lucru judecat între părți (au fost obligatorii chiar dacă litigiul nu a avut același obiect și aceeași cauză) și în al doilea litigiu - dos._, soluționat prin Sentința 1657/2007.
În considerentele Sentinței nr. 5026/2003 din dos. 4034/2003 se arată că: "în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize de către expert I. T. din concluziile căruia rezultă faptul că terenul în suprafață de 0,94ha, suprafață reală 9405 mp, având ca posesori faptici pe M. I., cu suprafață de 1489mp, M. E., cu suprafață de 4214mp, D. S., cu suprafața de 2462mp, și B. M., cu suprafață de 1060mp, se identifică în CF 158 Visuia nr. top. 728 și nu se suprapune cu terenul identificat în TP nr._/2002 parcela 47/2 . s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea Mănăstirii V. cel M. Visuia", motiv pentru care, în Considerentele Sentinței nr. 1657/2007 din Dos._, se arată că „această hotărâre a fost însă anulată prin Sentința civilă nr. 5026/2004 pronunțată de Judecătoria Bistrița, pe motiv că terenul Mănăstirii nu se suprapune peste suprafața solicitată de reclamanți și pe care au fost inițial puși în posesie”.
În consecință, Considerentele Sentinței nr. 5026/2003 și Sentinței nr. 1657/2007 au putere de lucru judecat, fiind obligatorii chiar dacă acest proces nu are același obiect și aceeași cauză. Iar, prin acestea s-a stabilit cu putere de lucru judecat că terenul proprietatea tabulară a reclamantelor nu se suprapune cu terenul pe care au fost puse acestea în posesie și pentru care comisiile au fost obligate să emită titlul.
Pârâta invocă și excepția lipsei de interes datorită prevederilor art. 931 noul C.civ.. Astfel, susține că a exercitat asupra terenului o posesie cu bună-credință, în temeiul unui just titlu, continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar, fiind înscrisă în CF 757 Visuia nr. top. 727/1; timp în care reclamantele a avut domiciliul în raza Tribunalului Bistrița-Năsăud (Corn. Miceștii de Cîmpie, loc. Visuia nr. 104, respectiv loc. Bistrița, .). Prezenta acțiune a fost promovată la 03.10.2011 și extinsă împotriva sa la 02.12.2011, însă, anterior, de la 01.10.2011 erau în vigoare dispoziții art. 931 alin.(l) noul cod civil conform căruia „drepturile celui care a fost înscris, fără cauză legitimă, în cartea funciară, ca proprietar al unui imobil sau titular al unui alt drept real, nu mai pot fi contestate când cel înscris cu bună-credință a posedat imobilul timp de 5 ani după momentul înregistrării cererii de înscriere, dacă posesia sa a fost neviciată”.
Astfel încât, chiar dacă acțiunea ar fi admisă, pârâta invocă uzucapiunea în temeiul art. 931 Cod civil. Aceasta este o excepție de la efectul nulității – obligația de restituire a bunului. Astfel încât, reclamantul, chiar în situația în care i s-ar admite acțiunea, nu ar avea niciun beneficiu. Acesta a invocat uzucapiune ca un mijloc de apărare, nu ca o apărare de fond ci ca o excepție. Astfel, pârâta nu a promovat o acțiune principală sau incidentală deoarece, în primul rând, este proprietar tabular și deci nu are interesul promovării unei acțiuni de constatare a uzucapiunii; iar în al doilea rând, nu are nicio pretenție de la reclamanți și deci nu are motiv să promoveze cerere reconvențională. Dar, în situația în care acțiunea ar fi admisă, aceasta nu ar mai avea titlu de proprietate și ar avea interesul în constatarea uzucapiunii. Astfel încât, reclamanții, chiar în situația în care li s-ar admite acțiunea, nu ar avea niciun beneficiu.
Referitor la fondul litigiului, pârâta arată că terenul său din TP nr._/2002 . suprapune cu terenul reclamantelor (a se vedea expertiza judiciară a expertului I. T. din dos.4034/2003). Oricum, acțiunea este inadmisibilă deoarece dreptul tabular înscris în CF 757 nr. top. 727/1 în 2002, nu mai poate fi contestat în temeiul art. 931 alin.(l) C.civ.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 48-55).
Prin scriptul depus la dosarul cauzei la data de 27.02.2012, numitul D. Manoil a solicitat să fie împrocesuat în calitate de pârât, în reprezentarea mamei sale, defuncta D. S., decedată la data de 11.05.2003.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 62-73, 81-84).
Prin scriptul depus la dosarul cauzei la termenul din 01.10.2012, pârâtul D. Manoil a contestat acțiunea civilă pendinte, motivat de faptul că, la 24.07.2012, a fost expertul judiciar numit de instanță pentru a efectua măsurători în localitatea Visuia. Cu acea ocazie, pârâtul a observat că reclamantele dețineau în posesie un extras CF identic cu cel depus în probațiune, solicitând să se facă o comparație între cele două documente.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 110-118).
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma probelor administrate și a temeiurilor juridice aplicabile, instanța reține următoarele :
Prin Sentința civilă nr. 5026/2004 (f. 7-9) pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ s-a admis plângerea formulată de petenții M. I., B. M., D. I., D. M., D. T. S., D. F. M., M. S., T. A., și s-a dispus anularea în parte a Hotărârii nr. 36/10.08.1998 în ce privește invalidarea și reducerea suprafeței de teren cu 0,94 ha pentru care a fost reconstituit dreptul de proprietate în favoarea numitului D. E., iar prin Sentința civilă nr. 1657/2007 a Judecătoriei Bistrița pronunțată în dosar civil nr._ (f. 10-11) au fost obligate C. L. Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor Miceștii de Câmpie, să întocmească documentația necesară pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 0,94 ha, reconstituite conform sentinței nr. 5026/2004, iar C. Județeană Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor Bistrița-Năsăud, să elibereze titlul de proprietate pentru întreaga suprafață reconstituită.
Prin titlurile de proprietate nr._/2001, s-a reconstituit dreptul de proprietate după D. M. în favoarea pârâților D. S. și T. M., iar prin titlul de proprietate nr._/2000 emis în favoarea pârâtului M. E., titluri a căror anulare s-a solicitat prin acțiunea introductivă (f. 2), însă prin cererea de la fila 17 dosar, reclamanții au renunțat la judecată față de aceștia, poziție consemnată și prin încheierea de la termenul din 28.01.2014, respectiv 11.03.2014, împrejurări față de care instanța, în considerarea textului art. 246 din Vechiul Cod de procedură civilă, va lua act de această renunțare.
Prin aceeași cerere (f. 17), reclamantele și-au extins acțiunea față de pârâta M. Sf. V. cel M., solicitând anularea în parte a titlului de proprietate_ emis la 07.02.2002 (f. 207), apreciind că terenul reconstituit în temeiul sentinței civile mai sus menționate este amplasat în ce privește această suprafață, și se suprapune în parte peste terenul înscris în titlul de proprietate emis în favoarea acestei pârâte, iar prin notele de ședință depuse de reclamante (f. 28), acestea au dezvoltat motivele pentru care solicită anularea titlului de proprietate emis în favoarea pârâtei M. Sf. V. cel M., susținând că prin sentința civilă nr. 1657/2007 pronunțată în dosar_ (f. 10-11) au fost puse în posesie cu privire la suprafața de 0,94 ha teren pe vechiul amplasament, acesta fiind identificat prin raportul de expertiză tehnică topografică întocmit de expert I. T. în dosarul nr. 4034/2003 al Judecătoriei Bistrița, expertiză contestată, d altfel, pentru greșita identificare a terenului, întrucât expertul: „a translatat terenul atribuit reclamantelor mai spre sud, plasând nr. topografic 727 al Mănăstirii peste terenul nostru…”.
În conformitate cu extrasele de CF nr. 757 Visuia (f. 48), pârâta și-a înscris dreptul de proprietate cu titlu de reconstituire asupra terenurilor cu suprafețele de 388 mp de sub nr. top. 60/2, 61/2, 62/2, 63/2; 2412 mp, de sub nr. top. 65/1/2, 65/2/1, 65/3/1; 8300 mp, de sub nr. top. 727/1; 1500 mp de sub nr. top. 725/1/2/1,; 2900 mp de sub nr. top. 722/2/1.
În vederea identificării terenurilor înscrise în favoarea pârâtei, precum și a amplasamentului solicitat de către reclamante, respectiv a identificării lui, s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice topo de către expert T. M. (f. 112-146), având ca obiective identificarea nr. topo. 627 și 628 Visuia, reconstituirea poziției acestor nr. topo și indicarea posesorilor faptici a amplasamentelor din teren care definesc aceste nr. topo. în cartea funciară, concluzionând, pe de o parte că suprafețele acestor 2 numere topo sunt mai mici decât cele înscrise în cartea funciară, având în vedere data întocmirii planului funciar și a cărții funciare în zonă erorile sunt explicabile și nu afectează obiectul tehnic la care trebuie să răspundă expertiza, precizând totodată că nr. top. 727 a fost înscris în CF inițial 39 Visuia în favoarea Oficiului Cantorial Greco-Unit, din acest nr. fiind dezmembrat nr. top. 727/1 cu ocazia înscrierii dreptului de proprietate în favoarea Mănăstirii, și are ca posesori faptici P. R. Catolică, Cimitirul sătesc din Visuia, M. Sf. V. cel M., M. I. și M. E., urmași ai defunctului B. M. și B. M., apreciindu-se că evidențierea suprafeței faptice folosite de fiecare posesor din nr. top. 627 are un grad de relativitate determinat și prin aceea că suprafața grafică nu coincide cu suprafața tabulară a nr. topografic.
În ce privește nr. top. 628, este înscris în CF 258 Visuia, în favoarea numiților M. I., M. D., Ani D., și D. M., iar ca posesori faptici pe M. I., M. E., D. S., precum și o persoană neidentificată la fața locului.
Așa fiind, instanța văzând concluziile raportului din care rezultă cu evidență că înscrierea inițială în CF 39 VIsuia sub nr. top. 727 a aparținut Oficiului Cantorial Greco-Unit, evidențierea suprafeței fiind relativă, dat fiind motivele arătate mai sus, precum și completarea la raport (f. 176-180) care confirmă concluziile mai sus arătate, punctând totodată (f. 180) că reprezentarea părților cu privire la amplasamentelor nr. top. solicitate nu au suport tehnic putând fi eronate sau denaturate cu trecerea timpului, fără a putea fi analizate în cadrul expertizei, pe de o parte, iar pe de altă parte, împrejurarea că prin sentințele civile mai sus menționate în susținerea acțiunii în anulare, nu s-a făcut vorbire și nici nu s-a dispus în sensul reconstituirii dreptului de proprietate al reclamantelor pe vechiul amplasament, acestea de altfel contestând expertiza ordonată în dosarul nr. 4034/2003 al Judecătoriei Bistrița, instanța văzând că nu este dat în cauză niciun temei de anulare a titlului care a stat la baza înscrierii dreptului de proprietate al Mănăstirii în CF 757 Visuia, va respinge plângerea ca neîntemeiată.
În ce privește excepțiile invocate referitoare la puterea de lucru judecat și lipsa de interes a reclamantelor, instanța urmează a le respinge, întrucât lipsa de suprapunere despre care se face vorbire în considerentele sentinței civile nr. 5036/2003 pronunțată în dosarul 4034/2003, nu are putere de lucru judecat făcând trimitere la proba cu expertiza dispusă în acel dosar, iar în ce privește excepția lipsei de interes, este evident că scopul urmărit de reclamante este acela al obținerii amplasamentului terenului înscris în TP atacat în favoarea pârâtei, apreciind că acesta reprezintă vechiul amplasament a terenului solicitat cu titlu de reconstituire.
În speță însă, nu sunt aplicabile disp. art. 931 Noul Cod civil invocate prin întâmpinare întrucât raporturile juridice dintre părți s-au născut sub imperiul vechiului cod civil, titlu al cărui desființare se solicită, fiind emis în favoarea pârâtei, în anul 2002.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Ia act de renunțarea la judecata acțiunii formulată de reclamantele M. I., cu domiciliul în ., ., jud. Bistrița-Năsăud, D. I., cu domiciliul în Bistrița, .. 18, jud. Bistrița-Năsăud, în contradictoriu cu pârâții M. I., cu domiciliul în Târgu M., ., jud. M., M. E., cu domiciliul în ., ., jud. Bistrița-Năsăud, D. S., cu domiciliul în ., ., jud. Bistrița-Năsăud, T. M., cu domiciliul în ., ., jud. Bistrița-Năsăud, în dosarul nr._ al Judecătoriei Bistrița, având ca obiect fond funciar.
Respinge acțiunea civilă formulată de reclamantele M. I., cu domiciliul în ., ., jud. Bistrița-Năsăud, D. I., cu domiciliul în Bistrița, .. 18, jud. Bistrița-Năsăud, în contradictoriu cu pârâții C. L. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR MICEȘTII DE CÂMPIE, cu sediul în Miceștii de Câmpie, jud. Bistrița-Năsăud, C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR BISTRIȚA-NĂSĂUD, cu sediul în Bistrița, ., nr. 1, jud. Bistrița-Năsăud, M. SFÂNTUL V. CEL M., cu sediul în ., ., jud. Bistrița-Năsăud, A. M., cu domiciliul în Sărmășel Gară, nr. 15, jud. A., M. G., cu domiciliul în ., ., jud. Bistrița-Năsăud, ca neîntemeiată, și excepțiile invocate.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii.
Pronunțată în ședința publică din data de 11.03.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
V. V. M. M. N.
RED/DACT
VV/R./M.
13.03.14
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 3477/2014.... | Partaj judiciar. Sentința nr. 8768/2014. Judecătoria BISTRIŢA → |
|---|








