Plângere contravenţională. Sentința nr. 8127/2014. Judecătoria BISTRIŢA

Judecătoria BISTRIŢA - Sentințe și decizii civile / 2014

Sentința nr. 8127/2014 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 21-10-2014 în dosarul nr. 2017/190/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BISTRIȚA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 8127/2014

Ședința publică din data de 21 Octombrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE: M. N. L.

GREFIER D. L.

Pe rol fiind soluționarea plângerii contravenționale formulată de petenta C. I. SA împotriva procesului verbal de contravenție ., nr._/8/1010/31.01.2014 în contradictoriu cu intimata ANCP-C. REGIUNEA NORD –VEST (CLUJ)- COMISARIATUL JUDEȚEAN PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR BISTRIȚA NĂSĂUD.

Cauza s-a judecat pe fond la data de 15 octombrie 2014, concluziile părților prezente fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, când, din lipsă de timp pentru deliberare pronunțarea hotărârii judecătorești s-a amânat pentru data de 21.10.2014, încheierea de ședință de la aceea dată făcând parte integrantă din prezenta hotărâre.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile, constată:

Prin plângerea contravențională înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, petenta C. I. SA a solicitat, în principal, să se constate nulitatea procesului verbal de contravenție . nr._/8/1010, întocmit la data de 31.01.2014 de intimata ANCP-C. REGIUNEA NORD – VEST (CLUJ) - COMISARIATUL JUDEȚEAN PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR BISTRIȚA NĂSĂUD, pentru lipsa mențiunilor obligatorii prevăzute de dispozițiile art. 16 alin. (1) coroborat cu art. 17 din OG. nr. 2/2001, iar în subsidiar, să se dispună anularea actului sancționator ca fiind nelegal și netemeinic și, pe cale de consecință, desființarea sancțiunilor dispuse prin acesta, sau înlocuirea amenzilor în cuantum total de 20.000 lei cu avertismente.

În motivare se arată că, la începutul acestui an, a fost efectuat un control tematic de către reprezentanții CJPC Bistrița-Năsăud. Controlul a avut în vedere verificarea respectării de către petentă a normelor în vigoare în materia creditării achiziționării produselor cu plata în rate, sens în care reprezentanții CJPC Bistrița-Năsăud au analizat doua modele de contracte (a se observa art. H din Procesul-verbal), respectiv Contractele nr._/13.01.2014 (încheiat la punctul de lucru al intermediarului C. - Oney Finances Auchan din Cluj-N.) și nr._/23.12.2013 (încheiat la punctul de lucru al C. din magazinul Flanco Bistrița).

În urma controlului, a fost încheiat Procesul-verbal mai sus menționat, prin care comisarii autorității de control au reținut următoarele: la data controlului la biroul de credite C. nu era afișată lista de dobânzi și taxe și comisioane pe tipuri de produse (credite oferite consumatorilor), ceea ce încalcă prevederile art. 25 din OG 21/1992 și se sancționează conform OG 21/1992 art. 50 alin. 1 lit. d cu amenda de la 1.000 lei la 10.000 lei. (amenda 5.000 lei). Din analiza contractelor de credit prezentate s-a constatat că nu este înscrisă informarea obligatorie privind punctul de lucru, adresa acestuia conform art. 46 alin. 1 lit. b din OUG 50/2010 modificată și completată.

Nu este înscrisă valoarea totală a creditului și condițiile care reglementează tragerea creditului. Există o prezentare confuză în contractul de credit cu nr. autorizare_ din 13.01.2014, în sensul că la pct. 1 se prezintă obiectul creditului o linie de credit cu card atașat, dar se menționează că s-a efectuat și o tranzacție în rate fixe care este de fapt un credit legat pentru cumpărături în valoare de 1.399 lei cu condiții total diferite atât în ceea ce privește dobânda (care este fixă: 14,90%/an) față de dobânda la linia de credit care este variabilă 28,49% (pct. 3.1.1.), cât și perioada de acordare respectiv 12 luni la achiziție de bunuri (credit legat cf. Bon tranzacție în rate fixe - anexă la contract) și perioada de rambursare pt. linia de credit de 5 ani cf. pct. 4.1. din contract. Astfel, nu există o valoare totală a creditului acordat, pentru cele două condiții de tragere (achiziție bunuri și card de credit) și o valoare totală plătibilă de către consumator.

Nu există menționate băncile și costurile de administrare a conturilor bancare. Există doar prevederea de la pct. 3.2.8. privind utilizare card la ATM/ ghișeele băncilor. La pct. 3.2.9. există un comision de interogare sold disponibil la ATM-urile altor instituții fără a se preciza care instituții. La pct. 3.3.2. există comision de administrare tranzacție în rate fixe 3,84 altul decât cel prevăzut la pct. 3.1.2. comision de administrare 4 lei lunar / 15 lei anual / 0 lei în primul an. Perioada de rambursare tranzacție în rate fixe nu este precisă fiind exprimată între două limite, respectiv 6-60 luni, contrar prevederilor art. 46 alin. (1) lit. I privind frecvența și numărul plăților care urmează să fie efectuate de consumator.

Nu există informații obligatorii cf. art. 46 (1) din OUG 50/2010 modificată și completată privind rata dobânzii și plățile restante, o avertizare privind consecințele neefectuării plăților, existența sau inexistența unui drept de retragere, termenul în care acesta poate fi exercitat, dreptul de rambursare anticipată, toate aceste informații să fie cuprinse în contract cf. prevederilor art. 46 alin. 2 - fără a se face trimitere la condițiile generale ale creditorului, sau alte înscrisuri cum de fapt se prevede la pct. 5 din contract, parte integrantă din acesta, precum și orice alte documente menționate de C. ca fiind parte integrantă din Contract. Aceste fapte încalcă prevederile art. 46 alin. 1 și 2 din OUG 50/2010 completată și modificată și se sancționează conform art. 86 alin. 1 cu amendă de la 10.000 la 80.000 lei (amendă 10.000 lei)

În timpul controlului exista o informație la afișierul biroului de credite privind campania D. 0% 12 luni, fără să existe un regulament de funcționare al campaniei, fără perioada de începere și finalizare a campaniei. De asemenea, exista și un flyer pentru consumator unde exista reclama dobânda 0% însă aici este prezentată pe o perioadă de până la 60 de zile cu dobânda 0%. Aceste informații imprecise încalcă prevederile OG 21/1992 art. 18 și se sancționează cf. OG 21/1992 art. 50 (1) lit. d cu amenda de la 1.000 lei la 10.000 lei. (amenda 5.000 lei)".

Așadar, pentru pretinsele contravenții constatate, reprezentanții CJPC Bistrița-Năsăud au aplicat trei amenzi, în cuantum total de 20.000 lei.

Petenta invocă nulitatea procesului-verbal pentru nerespectarea dispozițiilor imperative ale OG. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, respectiv pentru lipsa mențiunilor obligatorii prevăzute de dispozițiile art. 16 alin. (1) coroborat cu art. 17 ale acestui act normativ.

Potrivit art. 16 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, "procesul - verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de munca ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravitații faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a caii de atac și organul la care se depune plângerea.

Totodată, potrivit art. 17 din O.G. nr. 2/2001, "Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu".

În raport de conținutul textelor legale anterior citate, instanța este rugată să constate că în cuprinsul actului sancționator nu au fost indicate în mod corespunzător următoarele mențiuni obligatorii: a) data săvârșirii presupuselor contravenții; b) instanța la care se depune plângerea.

Data săvârșirii presupusei contravenții - sub acest aspect, urmează a se constata că, potrivit art. 16 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 mai sus citat, procesul-verbal de constatare a contravenției trebuie să cuprindă în mod obligatoriu descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită. Totodată, prevederile art. 17 din O.G. 2/2001 conține norme exprese privind nulitatea procesului-verbal în lipsa mențiunilor referitoare la data comiterii faptei contravenționale, aceasta nulitate putând fi constatată și din oficiu de către instanța de judecată.

În acest sens, în cuprinsul Procesului-verbal contestat, agenții constatatori au reținut în mod greșit împrejurarea că data săvârșirii contravenției legată de nerespectarea art. 46 din OUG 50/2010 este 22.01.2014 (data efectuării controlului) - a se vedea pct. 44 din cuprinsul Procesului-verbal.

În speță, în măsura în care s-ar fi constatat că petenta a săvârșit presupusa contravenție, ar fi trebuit ca agenții constatatori să indice datele la care au fost încheiate contractele de credit controlate, respectiv Contractele de credit cu nr._/13.01.2014 și nr._/23.12.2013. Așadar, datele săvârșirii pretinsei contravenții sunt 13.01.2014 și 23.12.2013. Aceasta întrucât pretinsa contravenție nu este continuă, astfel încât data constatării să echivaleze cu data săvârșirii acesteia. D. urmare, menționarea unei date greșite de săvârșire a pretinsei contravenții echivalează cu lipsa acesteia, motiv pentru care, în temeiul art. 17 din O.G. 2/2001, se impune anularea procesului-verbal contestat.

Instanța la care se depune plângerea – în cuprinsul Procesului-verbal nu există niciun fel de referiri cu privire la instanța de judecată competentă să soluționeze plângerea formulată împotriva actului sancționator, cu toate că dispozițiile art. 16 alin. (1) din O.G. 2/2001 prevăd în mod expres obligația agentului constatator de a menționa „termenul de exercitare a caii de atac și organul la care se depune plângerea". Mai mult, se poate observa că agenții constatatori nu au indicat ca temei de drept, în baza căruia poate fi formulată plângerea, art. 31 din O.G. 2/2001, fapt ce reprezintă o altă neregularitate pentru care se impune anularea actului sancționator.

În situația în care s-ar aprecia că ar fi în prezența unor nulități relative, instanța este rugată să observe că vătămarea petentei reiese chiar din sancțiunile care i-au fost aplicate, fiind evident că nerespectarea obligațiilor impuse de legiuitor a avut ca scop menționarea în cuprinsul Procesului-verbal a unor situații neconforme realității. Așadar, vătămarea suferită rezultă din amenzile în cuantum total de 20.000 lei care i-au fost aplicate. Totodată, consideră că neindicarea instanței a avut ca scop punerea în imposibilitatea de a combate situația neconformă realității la instanța competentă.

Cu privire la pretinsa nerespectare a prevederilor art. 46 din O.U.G. nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori (amenda 10.000 lei), potrivit cărora: "(1) Contractul de credit specifică în mod clar și concis următoarele: (...) - sunt prezentate informațiile ce trebuie menționate în contractele de credit; (2) Toate informațiile prevăzute la alin. (1), inclusiv cele aferente unor servicii în privința cărora consumatorul nu dispune de libertate de alegere, sunt prevăzute în contract, fără a se face trimitere la condițiile generale de afaceri ale creditorului, la lista de tarife și comisioane sau la orice alt înscris".

Sub un prim aspect, petenta arată că oferă clienților două produse de creditare, respectiv: Linie de credit cu card de credit atașat și Credit de consum pentru achiziție bunuri.

În speța de față, după cum rezultă din cuprinsul actului sancționator, autoritatea de control a selectat și a analizat cate un contract de credit pentru fiecare dintre produsele financiare mai sus menționate, respectiv: Contractul de credit cu nr. autorizare_/23.12.2013 pentru acordarea unui credit de consum pentru achiziție bunuri; Contractul de credit cu nr. autorizare_/13.01.2014 pentru acordarea unei Linii de credit cu card de credit atașat.

În acest sens, petenta consideră că s-a subsumat pe deplin dispozițiilor legale aplicabile acordării creditelor, sens în care Contractele se compun dintr-o . secțiuni (care fac parte integrantă din contractele în sine - a se observa art. 5.1.), după cum urmează: condiții financiare linie de credit cu card de credit atașat / condiții financiare credit de consum pentru achiziție bunuri; reguli de creditare C.; lista dobânzi, taxe și comisioane pentru linie de credit cu card de credit atașat - secțiune specifică pentru Contractul Linie de credit cu card de credit atașat; certificat de asigurare și condiții generale de asigurare de grup atașata produselor de credit oferite de C. (extras); formularul informații precontractuale (care transpune formularul Informații standard la nivel european privind creditul pentru consumatori - Anexa 2 la OUG 50/2010).

Rațiunea pentru care contractele încheiate de petentă sunt compuse din mai multe secțiuni, care formează un tot unitar, este data de caracterul repetitiv al acestor operațiuni de creditare, operațiuni ce necesită o standardizare a condițiilor generale, explicată pe de o parte prin rațiuni de eficiență economică având consecința standardizării cadrului contractual care le guvernează, iar pe de altă parte de impunerea de către Legiuitor (a se observa OUG 50/2010) a unui conținut minim al contractului. Această situație prezintă marele avantaj al securității juridice oferite de consolidarea practicilor bancare sub forma unor clauze contractuale standard care pot fi modificate cu ușurință prin condițiile speciale ale contractului, în speța condiții financiare linie de credit cu card de credit atașat / condiții financiare credit de consum pentru achiziție bunuri.

Caracterul de tot unitar pe care organele de control nu l-au avut în vedere la momentul întocmirii Procesului-verbal contestat rezultă din prevederile art. 5.1 „Părțile constitutive" din Condițiile financiare linie de credit cu card de credit / Condițiile financiare credit de consum pentru achiziție bunuri. Astfel, dispozițiile contractuale mai sus invocate reprezintă practic un liant între Condițiile financiare și celelalte secțiuni ale contractelor, fără de care acordul părților nu ar putea produce efectele agreate. Așadar, conform art. 5.1. mai sus menționat, Contractele conțin o . Secțiuni, părți integrante din acestea, în care sunt indicate toate informațiile necesare clienților, astfel încât aceștia au avut posibilitatea de a face o alegere rațională, în conformitate cu interesele lor, între produsele și serviciile oferite de C. - sens în care clienții au fost în măsură să le utilizeze, potrivit destinației acestora, în deplină securitate.

Totodată, prin art. 5.2. din Contracte, persoanele împrumutate confirmă că, înainte de încheierea Contractelor: (i) au primit un exemplar al formularului Informații Precontractuale: (ii) le-au fost explicate caracteristicile esențiale ale Creditelor și efectele specifice pe care acestea le pot avea asupra lor: (iii) le-au fost explicate și au înțeles costurile ce fac parte din costul total al Creditului, precum și consecințele neplății acestora.

În consecință, este evident că toate documentele enumerate fac parte integrantă din Contracte, constituind un tot unitar ce este acceptat de către client prin semnătură, la data încheierii Contractelor (nu prin trimiteri la documente disponibile pe site-ul C. sau la cerere). În această situație își găsește aplicabilitatea și art. 1.270 alin. (1) din Noul Cod Civil, potrivit căruia: „Contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante. Așadar, părțile au libertatea de a reglementa raportul dintre ele, astfel cum interesele acestora dictează, iar raportul stabilit printr-o convenție are putere obligatorie ca și cel creat printr-o dispoziție imperativă a legii. De aici reiese că acest raport obligatoriu trebuie să își producă efecte juridice cât timp convenția subzistă și că numai legea sau un nou acord de voință între aceleași părți poate face ca raportul să înceteze. Situația este aceeași și în cazul în care se modifică raportul inițial, deoarece și în acest caz cuprinsul, natura și întinderea raportului obligatoriu dintre părți trebuie determinate de voința comună a acestora, stabilită după urmările produse de actul inițial.

Comisarii CJPC Bistrița-Năsăud au observat modalitatea de compunere a Contractelor, menționată la art. 5 din cuprinsul acestora, însă, în mod răuvoitor, au apreciat că ar fi încălcate dispozițiile art. 46 alin. (2) din OUG 50/2010. În acest sens, au asimilat Secțiunile Contractelor ca fiind "condiții generale de afaceri" / "orice alte înscrisuri". Or, este evident că toate Secțiunile compun Contractul, întrucât în caz contrar, ar însemna ca, Contractele propriu-zise ar fi constituite doar din informațiile ce prezintă "Părțile" semnatare (menționate ca preambul).

Având în vedere modalitatea de compunere a contractelor de credit, instanța este rugată să constate că petenta a indicat "adresele punctelor de lucru unde au fost încheiate contractele" la art. 1 "Identitatea și datele de contact ale creditorului / intermediarului de credit" secțiunea a 2-a din cuprinsul Formularelor Informații precontractuale credit (Informații standard la nivel European privind creditul pentru consumatori), după cum urmează: pentru Contractul nr._/23.12.2013: "C. I. SA, ., ., jud. Bistrița-Năsăud, Tel.:_; pentru Contractul nr._/13.01.2014, s-a indicat adresa punctului de lucru al societatea Oney Finances SRL - intermediar de credit al C.: "Oney Finances SRL, Al. V. Voievod, nr. 53-55, Cluj,_.

Așadar, cele două Contracte analizate au fost încheiate în locații diferite, unul în Bistrița, iar celalalt în Cluj-N.. Or, în condițiile în care Formularul Informații precontractuale credit reprezintă una dintre secțiunile părți integrante din Contracte, rezultă că petenta se circumscrie pe deplin dispozițiilor art. 46 alin. (1) lit. b) din OUG 50/2010. Mai mult decât atât, astfel cum este defipt prin Cap. II Secțiunea II: Informații precontractuale din OUG 50/2010, urmează a se observa că Formularul Informații precontractuale credit este furnizat consumatorilor mai înainte de încheierea contractelor de credit.

Ulterior, potrivit modalității de creditare adoptate de C., Formularul Informații precontractuale credit devine secțiune parte integrantă din contractul de credit. Pe cale de consecință, rezulta că clienții sunt informați, încă din primul moment în care își exprima dorința de a obține finanțare din partea petentei, despre adresele punctelor de lucru în care încheie Contractele. Față de cele arătate, instanța este rugată să constate vădita lipsă de temeinicie a aprecierilor autorității de control, în condițiile în care adresele punctelor de lucru unde au fost încheiate documentele de creditare sunt indicate în cuprinsul Contractelor.

Sub un alt aspect, instanța este rugată să observe că autoritatea de control a sancționat C. pentru pretinse neconformități legate de mențiunile Bonului tranzacție în rate fixe nr._/13.01.2014 - anexa la Contractul de credit nr._/13.01.2014. În aceste condiții, pentru o cât mai justă înțelegere a spetei, se vor prezenta caracteristicile celor două produse de creditare pe care le oferă petenta clienților.

Astfel, Creditul de consum pentru achiziție bunuri (exemplificat prin Contractul de credit nr._/23.12.2013) este acordat la cererea expresă a clienților, în momentul semnării documentelor de creditare, fiind particularizat pentru fiecare client în raport de suma solicitată cu titlu de împrumut, iar dobânda pentru acest tip de produs este fixă (a se observa art. 3.1. din Condițiile Financiare aferente Contractului nr._/23.12.2013 acordat pentru suma de 1.299,81 lei: "Dobândă anuală fixă: 11,00%"). Totodată, punerea la dispoziție a creditului se efectuează prin transfer direct în contul magazinului de la care clientul urmează să primească bunul dorit (în speța de față, magazinul Flanco din Bistrița).

În acest sens, urmează a se avea în vedere și următoarele: art. 3 lit. a) pct. 1. "Costurile creditului. Rata dobânzii aferente creditului" din Formularul Informații precontractuale credit: "7. Credit de consum pentru achiziție bunuri: 11%/an fixă"; art. 2.8. 2.11. din Condiții financiare și art. 2 lit. a - e pct. 1 "Descrierea principalelor caracteristici ale produsului de creditare" din Formularul Informații precontractuale credit, prin care se arată că creditul va fi rambursat în 6 rate lunare egale, în valoare de 243,35 lei fiecare. În consecință, este vorba despre un credit cu dobândă și rate fixe, rambursabil într-o perioadă bine delimitată.

D. urmare, petenta a avut posibilitatea să indice valoarea totală plătibilă (definite la art. 7 pct. 14 din OUG 50/2010), ca fiind 1.460,10 lei (sumă ce rezultă din înmulțirea valorii ratei lunare cu numărul de 6 luni): în acest sens, urmează a se observa art. 2.7. din Secțiunea "Condiții Financiare" și art. 2 lit. f) pct. 1 din Formularul Informații precontractuale credit - părți integrante din contractul menționat.

În ceea ce privește valoarea totală a creditului acordat, aceasta a fost indicată în Contract, în deplina respectare a definiției indicate la art. 7 pct. 13 din OUG 50/2010, ca fiind 1.299,81 lei (a se observa art. 2.5. din Condiții Financiare, respectiv art. 2 lit. b pct. 1 din Formularul Informații precontractuale credit). În schimb, în ceea ce privește Linia de credit cu card de credit atașat (exemplificată prin Contractul de credit nr._/13.01.2014), aceasta este definită în cuprinsul art. 1 al Secțiunii Reguli de creditare C. - parte integrantă din Contractul cu nr. autorizare_/13.01.2014, ca reprezentând „creditul acordat împrumutatului din care se pot face tranzacții succesive în limita aprobată și care este reîntregit pe măsura rambursării, fiind utilizat de regulă prin intermediul Cardului de credit atașat."

În concret, Contractul analizat de autoritatea de control a vizat acordarea unei Linii de credit în valoare de 2.000 lei. Așadar, valoarea totală a Liniei de credit pusă la dispoziția clientului a fost de 2.000 lei (a se observa art. 2.1. din Secțiunea Condiții Financiare). Linia de credit poate fi utilizată în anumite condiții, specificate în detaliu în cuprinsul art. 3 („Punerea la dispoziție a creditului. Funcționarea liniei de credit / Cardului de credit”) din cuprinsul Secțiunii Reguli de creditare C. - parte integrantă din contractul mai sus menționat, neavând ca obiect exclusiv finanțarea achiziției unui bun.

Folosirea Liniei de credit (spre ex.: sumele retrase din linia de credit, tipul de tranzacții utilizate, perioada de rambursare) rămâne la latitudinea clientului, dobânda aplicabilă poate fi variabilă sau fixă în funcție de tipul de tranzacție ales (standard sau în rate fixe), costurile pot fi diferite în funcție de tipul de tranzacție și termenul de rambursare (ex.: costuri 0 lei pentru tranzacții la comercianți cu rambursare în perioada de gratie), motive pentru care la momentul semnării documentelor de creditare nu poate fi indicată valoarea totală plătibilă decât luând în calcul situații ipotetice.

Ar fi absurd a se considera altfel, întrucât potrivit art. 7 pct. 14 din O.U.G. 50/2010, valoarea totală plătibilă este definită ca fiind „suma dintre valoarea totală a creditului și costul total al creditului pentru consumator". Or, în condițiile în care C. oferă clientului o linie de credit, cu dobândă variabilă, cât și cu dobândă fixă, pe care acesta o poate utiliza sau nu în totalitate, iar utilizările și costurile aferente pot fi diferite, pentru care poate alege modul de rambursare (a se observa art. 3 „Punerea la dispoziție a creditului. Funcționarea liniei de credit / Cardului de credit" și art. 4. „Dobânda. Taxe. Comisioane. Alte costuri" din Secțiunea Reguli de creditare C.; art. 2 „Condițiile care reglementează tragerea creditului" și art. 4 „Costuri aferente" din Formularul Informații precontractuale; Lista de dobânzi, taxe și comisioane - părți integrante din Contractul Linie de credit cu card de credit atașat), este evident că nu avea posibilitatea ca, la momentul încheierii documentelor aferente Contractului, să indice valoarea totală plătibilă. Această problemă practică a fost prevăzută și de Legiuitor, care, în atare situații a dispus ca valoarea totală plătibilă să fie calculată din perspectiva anumitor ipoteze. D. urmare, petenta a avut posibilitatea doar ca, pentru indicarea unei valori totale plătibile să se raporteze la exemple reprezentative cu folosiri ipotetice ale liniei de credit.

Astfel, exemplele reprezentative au fost indicate în deplin acord cu dispozițiile art. 9 și art. 11, din OUG 50/2010, sens în care la art. 2 („Descrierea principalelor caracteristici ale produsului de creditare") din Formularul Informații precontractuale credit s-a raportat la două valori și două moduri reprezentative de utilizare a unei linii de credit: 20.000 lei - pentru tranzacție standard; 300 lei - pentru o tranzacție în rate fixe. În aceste condiții, potrivit: art. 2 - secțiunea „Valoarea totală pe care va trebui să o achitați" din Formularul Informații precontractuale credit; art. 3.1.5. și art. 3.3.5. din Secțiunea Condiții Financiare, valoarea totală plătibilă pentru prima suma a fost de 23.267,01 lei, iar pentru cea de-a doua a fost indicată ca fiind în cuantum de 657 lei.

Petenta consideră că este evident că a fost de bună-credință, singura sa intenție fiind de a se circumscrie dispozițiilor legale în materie, care impun indicarea unei valori totale plătibile în cuprinsul documentelor de creditare. Or, în raport de specificul Liniei de credit cu card de credit atașat, singurele valori totale plătibile ce puteau fi indicate erau cele legate de exemplele reprezentative (20.000 lei, 300 lei), și nu de valoarea Liniei de credit puse la dispoziția clientului (2.000 lei). De altfel, chiar în cuprinsul art. 11 lit. h) din OUG 50/2010 este indicat că valoarea totală plătibilă va fi ilustrată prin intermediul unui exemplu reprezentativ. În plus, având în vedere flexibilitatea acestui produs financiar, indiferent de plafonul liniei de credit pusă la dispoziție, valoarea totală plătibilă are un caracter orientativ pentru client, fiind valabilă doar în condițiile în care clientul utilizează linia de credit strict conform ipotezelor menționate.

Prin raportare la aspectele mai sus prezentate, în concret, urmează a se observa că Bonul Tranzacție în rate fixe nr._/13.01.2014 a fost încheiat subsecvent Contractului Linie de credit cu card de credit atașat nr._/13.01.2014, constituind anexă la acest contract. Prin Bonul Tranzacție în rate fixe părțile au convenit condițiile financiare pentru o tranzacție în rate fixe din Linia de credit de 2.000, particularizată pentru suma de 1.399,99 lei. Acest aspect a fost menționat în mod expres în cuprinsul Bonului, sens în care s-a indicat faptul că: "Prezentele Condiții Financiare sunt aplicabile numai pentru Tranzacția în Rate fixe identificată conform prezentului document.

În aceste condiții, fiind în prezenta unui document de plată ce constituie parte integrantă din Contractul de credit cu nr. autorizare_/13.01.2014, rezultă că pentru Bonul Tranzacție în rate fixe se aplică aceleași reguli ca și pentru Linia de credit cu card de credit atașat. Or, pentru utilizările Liniei de credit (care pot fi diferite, astfel cum s-a arătat supra - din care face parte și tranzacția în rate fixe analizată), clientul este informat asupra sumelor de plată prin extrasele lunare de card de credit (a se observa art. 6.2. lit. d din Secțiunea Reguli de creditare C.), neexistând posibilitatea și nici prevederea legală cu privire la exprimarea valorii totale plătibile pentru fiecare tranzacție efectuată din linia de credit.

Mai mult decât atât, tranzacția în rate fixe analizată de autoritatea de control a presupus achiziția unui bun pentru valoarea de 1.399 lei, sens în care costurile totale ale clientului au fost menționate explicit la art. 1.7 - 1.9. din cuprinsul Bonului. Astfel, s-a convenit ca persoana împrumutată să ramburseze împrumutul în termen de 12 rate lunare, rate în valoare de 151,50 lei fiecare (rată presupunând, astfel cum rezultă din cuprinsul Bonului, și perceperea unei dobânzi fixe de 14,90%/an, a unui comision de administrare de 17,90 lei și a unei prime de asigurare lunară de 7,40 lei). În consecință, valoarea totală plătibilă este ușor de determinat de client pentru această tranzacție, fiind rezultatul înmulțirii valorii ratei cu numărul de luni în care împrumutul va fi restituit, respectiv 151,50 lei X 12 luni = 1.818 lei. Așadar, pentru tranzacția în rate fixe aferentă sumei de 1.399 lei, persoana împrumutată trebuie să restituie în total suma de 1.818 lei (sumă ce înglobează și dobânda, comision, prima de asigurare).

Această valoare totală plătibilă nu putea fi inclusă în Contractul de credit propriu-zis, întrucât a fost aferentă unei tranzacții ce a vizat doar o parte din Linia de credit pusă la dispoziția clientului. Or, în condițiile în care tranzacția a presupus utilizarea doar a sumei de 1.399,99 lei din totalul de 2.000 lei, este evident că nu se poate indica în cuprinsul Contractului valoarea totală plătibilă. Ar fi absurd a se considera altfel, întrucât ar însemna ca pentru Linia de credit de 2.000 lei să indice o valoare totală plătibilă de 1.818 lei.

Având în vedere cele menționate, petenta apreciază că sancționarea sa în baza art. 46 alin. 1 lit. h) din OUG 50/2010 este vădit neîntemeiată, în condițiile în care dispoziția legală impune indicarea în contractul de credit a valorii totale plătibile, la momentul încheierii contractului. Or, astfel cum s-a arătat mai sus, la data încheierii Contractului de credit analizat, clientul a dorit să utilizeze doar o parte din Linia de credit acordată, aspect ce a pus-o în imposibilitatea să indice valoarea totală plătibilă.

Cu privire la pretinsele neconformități legate de Contractul de credit nr._/13.01.2014, referitoare la neindicarea băncilor și a costurilor de administrare a conturilor bancare, urmează a se observa eroarea în care s-a aflat autoritatea de control, în condițiile în care, petenta, în calitate de instituție financiară nebancară, nu deschide clienților conturi bancare, ci doar conturi de evidență. În acest sens, se invocă dispozițiile art. 2 pct. 2 din Regulamentului B.N.R. nr. 6/2006 (privind emiterea și utilizarea instrumentelor de plată electronică și relațiile dintre participanții la tranzacțiile cu aceste instrumente), potrivit cu care: "Cardul emis de o instituție financiară nebancară este un instrument de plată electronică, respectiv un suport de informații standardizat, ce permite deținătorului persoană fizică efectuarea de retrageri de numerar și/sau de plăți din disponibilități bănești puse la dispoziție de instituția financiară nebancară sub forma unei linii de credit alimentate din contul acesteia deschis la o instituție de credit. Acest card nu acordă deținătorului accesul la un cont propriu deschis la o instituție de credit. Instituția financiară nebancară emitentă a Cardului deschide deținătorilor doar conturi de evidență".

Așadar, raportat la produsul financiar Linie de credit cu card de credit atașat (apreciat ca fiind neconform de către autoritatea de control), este evident că este incidentă situația care o exceptează pe petentă de la obligativitatea deschiderii de conturi bancare. Aceasta nu face altceva decât să se subsumeze Regulamentului BNR, sens în care are posibilitatea de a deschide clienților doar conturi de evidență.

Referitor la indicarea art. 3.2.8. - 3.2.9. din Secțiunea Condiții Financiare, urmează a se reține că acestea trebuie coroborate cu art. 3 ("Punerea la dispoziție a creditului. Funcționarea Liniei de credit / Cardului de credit) din Secțiunea Reguli de creditare C. - în care este indicată modalitatea de utilizare a Cardului prin dispozitive tip ATM (a se observa, în concret, art. 3.6. - Utilizarea. Suspendarea și retragerea dreptului de utilizare a Cardului).

În ceea ce privește referirile CJPC Bistrița-Năsăud la art. 3.3.2. și art. 3.1.2. din Secțiunea Condiții Financiare, este incident un singur tip de comision (de administrare, care are modalități diferite de calcul și percepere, după cum urmează: la art. 3.1.2. este indicat: "Comision de administrare: 4 lei lunar / 15 lei anual / 0 lei în primul an" - acest comision este general, fiind perceput pentru administrarea Liniei de credit cu card de credit atașat, pentru situațiile în care părțile nu stabilesc condiții speciale; la art. 3.3.2. se menționează: "Comision de administrare Tranzacție în rate fixe (suma fixă scadentă și datorată lunar, inclusă în Rata Tranzacții în rate fixe):3,84 lei - aceasta reprezintă o particularizare pentru situația în care se efectuează tipul de tranzacție în rate fixe, care suportă costuri fixe și termen fix de rambursare, derogatorii de la regimul general de tranzacții standard cu rambursare flexibilă (sub formă de sumă minimă de plată, fără termen de rambursare determinat per tranzacție). Așadar, autoritatea de control ar fi trebuit să observe că comisionul de la art. 3.3.2. se percepe în această modalitate în situația efectuării de tranzacții în rate fixe.

Totodată, în ceea ce privește aprecierile asupra unei pretinse imprecizii a perioadei de rambursare a tranzacției în rate fixe (6-60 luni), astfel cum s-a arătat în extenso supra, urmează a se reține că a trebuit să se raporteze petenta la exemple reprezentative și la situații ipotetice, în condițiile în care, la momentul încheierii Contractului, nu a avut posibilitatea de a cunoaște toate modalitățile și frecventele de utilizare a Liniei de credit, respectiv a tipului Tranzacție în rate fixe. Acestea sunt prezentate contractual consumatorului ca posibilitate, urmând ca pe parcursul utilizării Liniei de credit prin tranzacții în rate fixe acesta să aleagă pentru fiecare tranzacție o durată fixă de rambursare în acest interval.

Nu în ultimul rând, instanța este rugată să observe, astfel cum s-a arătat la pct. (i) - (ii) supra, că autoritatea de control a ignorat modalitatea de compunere a Contractelor, respectiv faptul că acestea se compun dintr-o . Secțiuni - părți integrante din Contracte. Or, prin Contractul Linie de credit cu card de credit atașat (indicat de autoritate ca nefiind conform) - astfel cum este compus, petenta se subsuma pe deplin dispozițiilor art. 46 din OUG 50/2010, specificând în mod clar și concis toate informațiile defipte de Legiuitor.

În acest sens, printre altele, urmează a se avea în vedere Secțiunea Reguli de creditare C. și Formularul Informații precontractuale credit, din cuprinsul cărora: art. 4.5. din Regulile de creditare "Pentru întârziere la plată, C. va percepe lunar, iar după data scadenței anticipate o singură dată, dobânda penalizatoare în procent de 8% din sumele restante la momentul calculului, cu excepția dobânzii și a dobânzii penalizatoare (...)"; art. 4 "Costuri în caz de întârziere la plată” din Formularul Informații precontractuale; art. 9 "Cazuri de culpă" din Regulile de creditare, în cuprinsul căruia sunt arătate consecințele neefectuării plăților conform dispozițiilor asumate contractual; art. 10.5 din Regulile de creditare și art. 5 "Dreptul de retragere" din Formularul Informații precontractuale - în care este menționat dreptul de retragere, precum și termenul în care poate fi exercitat; art. 5 "Rambursare" din Regulile de creditare și art. 5 "Rambursare anticipată" din Formularul Informații precontractuale - în care sunt indicate plățile anticipate.

În cuprinsul Contractelor analizate și a Secțiunilor părți integrante din acestea sunt indicate toate informațiile necesare clienților, pentru ca aceștia să aibă posibilitatea de a face o alegere rațională, în conformitate cu interesele lor, între produsele și serviciile oferite, precum și să le utilizeze, potrivit destinației acestora, în deplină securitate. Acest aspect rezultă și declarațiile date prin art. 5.2. din Condițiile Financiare la Contracte, prin care clienții afirmă, printre altele, că au primit un exemplar al Formularului Informații precontractuale, precum și că le-au fost explicate toate informațiile cu privire la produsele de creditare.

În concret, raportat la pretinsa contravenție reținută de autoritatea de control, instanța este rugată să constate că, din interpretarea art. 25 din O.G. nr. 21/1992 nu rezultă obligativitatea de a prezenta clienților un înscris intitulat expressis verbis „lista cu dobânzi, taxe, comisioane", astfel cum au reținut comisarii CJPC Bistrița-Năsăud în cuprinsul Procesului-verbal.

Astfel, prin art. 25 din O.G. 21/1992 se prevede doar că: „Prețurile și tarifele trebuie indicate în mod vizibil și într-o formă neechivocă, ușor de citit”. Dispozițiile legale pretins a fi fost încălcate (art. 25 din O.G. 21/1992) sunt menționate în scopul informării consumatorilor, fiind individualizate la Capitolul IV „Informarea și educarea consumatorilor" din cuprinsul O.G. 21/1992. Însă, tot ca parte din Capitolul IV, în același scop sunt și prevederile art. 18 din O.G. 21/1992, în care se precizează că: „Consumatorii au dreptul de a fi informați, în mod complet, corect și precis, asupra caracteristicilor esențiale ale produselor și serviciilor oferite de către operatorii economici, astfel încât să aibă posibilitatea de a face o alegere rațională, în conformitate cu interesele lor, între produsele și serviciile oferite și să fie în măsură să le utilizeze, potrivit destinației acestora, în deplină securitate".

Raportat la cele de mai sus, instanța este rugată să aibă în vedere că societatea petentă indică toate prețurile și tarifele în mod vizibil și într-o formă neechivocă, ușor de citit, atât în formularul Informații precontractuale, cât și prin materialele publicitare afișate în spațiul punctului de lucru din cadrul magazinului Flanco Bistrița, precum și în Condițiile financiare ale Contractelor de credit înmânate consumatorilor. În acest sens, se va observa că nici articolul invocat de agenții constatatori nu specifică expressis verbis, necesitatea existenței unei „liste" cu Prețurile și tarifele, ci doar faptul că acestea trebuie sa fie indicate vizibil. În aceste condiții, este evident ca agenții constatatori au interpretat trunchiat prevederile art. 25 din O.G. 21/1992, adăugând la lege, fapt nepermis.

Din altă perspectivă, instanța este rugată să aibă în vedere că petenta prezenta clienților o „Listă Dobânzi, Taxe și Comisioane", însă doar în situația contractelor pentru acordarea unei Linii de credit cu card de credit atașat (exemplificat prin Contractul nr._/13.01.2014), întrucât în acest caz este în prezența unui credit ce are și dobândă variabilă, care se impune a fi detaliat. În schimb, produsul Contract de credit de consum pentru achiziție bunuri presupune o dobândă fixă (a se observa art. 3.1. din Contractul nr._/23.12.2013), iar ratele în care trebuie să fie restituite sunt egale ca valoare (a se observa art. 2.8**. și art. 2.9. din contract). Prin urmare, rezultă că alte ipoteze în afara celor menționate în cuprinsul acestui tip de Contract și a Secțiunilor parte integrantă din acesta nu sunt necesare. Pe cale de consecință și sub acest aspect se impune a fi cenzurate aprecierile agenților constatatori care, cu rea-credință, au apreciat că este necesară prezentarea unei Liste „pe tipuri de produse".

Totodată, după cum se poate observa din fotografiile atașate plângerii petentei, Lista Dobânzi, Taxe și Comisioane pentru Linie de Credit cu Card de credit atașat a fost afișată la loc vizibil și a fost prezentată în mod corespunzător într-un suport (stativ), într-un biblioraft ce este așezat pe biroul angajatului din cadrul punctului de lucru Flanco Bistrița. Or, în raport de spațiul aferent punctului de lucru pe care îl are în magazinul Flanco, este evident că, cel mai potrivit loc pentru afișare este chiar biroul angajatului C..

Având în vedere cele mai sus învederate, rezultă că simpla afirmație a agenților constatatori cu privire la lipsa afișării este pur subiectivă și contrară realității.

Sub un al treilea aspect, instanța este rugată să constate că agenții constatatori ar fi trebuit să aibă în vedere dispozițiile O.U.G. nr. 50/2010 (privind contractele de credit pentru consumatori), ca fiind actul normativ cu caracter special care se aplică în cazul contractelor de credit încheiate cu consumatorii, inclusiv a modului de prezentare a costurilor creditului, iar nu să interpreteze O.G. nr. 21/1992 în mod dolosiv. Astfel, în mod nelegal, CJPC Bistrița-Năsăud a înțeles să o sancționeze în baza art. 25 din O.G. 21/1992, ordonanță care are însă caracter general în materia protecției consumatorilor. Or, în funcție de domeniul de activitate al fiecărui operator economic controlat, agenții constatatori trebuie să coroboreze dispozițiile O.G. 21/1992 cu dispozițiile speciale menționate în actele normative care reglementează desfășurarea activităților societăților controlate.

În cazul C., ca instituție financiară care acordă credite clienților, ar fi trebuit să fie reținute dispozițiile speciale ale O.U.G. nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori. Mai mult, într-o astfel de situație este aplicabil și principiul de drept potrivit cu care legea specială (OUG 50/2010) se aplică cu prioritate față de legea generală (OG 21/1992). Aceste aspecte sunt binecunoscute de către reprezentanții CJPC Bistrița-Năsăud, astfel cum rezultă și din cuprinsul tematicii de control, însă aceștia au înțeles să ignore legea specială și să o sancționeze în baza art. 25 din O.G. 21/1992, articol care însă își poate găsi aplicabilitatea doar prin raportare la dispozițiile O.U.G. 50/2010.

În această situație, reprezentanții CJPC Bistrița-Năsăud ar fi trebuit să rețină că, în conformitate cu dispozițiile art. 11 alin. (4) din O.U.G. 50/2010: „În cazul în care creditorul a furnizat formularul informații standard la nivel european privind creditul pentru consumatori, prevăzut în anexa nr. 2, se consideră că acesta a respectat cerințele de informare prevăzute de prezentul articol și la art. 4 din Ordonanța Guvernului nr. 85/2004 /.../". Prin urmare, în condițiile în care petenta furniza clienților înainte de încheierea Contractelor (în conformitate cu prevederile art. 11 alin. 2 din OUG 50/2010) Formularul Informații Precontractuale (ce transpune Anexa 2 la OUG 50/2010 - Informații standard la nivel european privind creditul pentru consumatori) - care ulterior devine și secțiune parte integrantă din contractul de credit, rezultă că se circumscrie pe deplin dispozițiilor legale în materie, presupunându-se că acest formular conține toate informațiile necesare care să îi permită consumatorului să compare mai multe oferte pentru a putea lua o decizie informată cu privire la eventuala încheiere a unui contract de credit (a se observa pct. 3 „Costurile creditului din formular). De asemenea, aceste costuri sunt prezentate consumatorului prin contractul de credit înmânat acestuia cu ocazia acordării creditului.

Pentru toate aspectele menționate, se impune a se constata faptul că agenții constatatori au reținut în mod eronat că petenta nu respecta prevederile art. 25 din OG 21/1992.

Sub un prim aspect, în ceea ce privește afișul "privind Campania D. 12 luni", instanța este rugată să rețină că petenta a fost sancționată pentru aspecte ce vizează o formă de publicitate prezentată de către Vânzătorul - magazinul Flanco Bistrița, în care are deschis punct de lucru. În acest sens, urmează a se avea în vedere planșa fotografică atașată prezentei, prin care prezenta afișul, din cuprinsul căruia se poate observa că se face referire la Flanco. În consecință, eventualul Regulament aferent promoției ar fi trebuit să fie încheiat și afișat de Flanco, și nu de către C..

Or, de vreme ce petenta acționa ca intermediar între clienți și Vânzătorul Flanco, cu scopul de a asigura finanțarea produselor pe care clienții doresc să le achiziționeze din magazinul Flanco, este evident că, în măsura în care s-ar constata săvârșirea vreunei fapte contravenționale, aceasta îi poate fi imputabilă Vânzătorului, și nu societății. Astfel, petenta înțelege să arate că nu poate avea calitatea de contravenient în raport de faptele reținute în sarcina sa, justificat de faptul că C. nu a oferit spre prezentare materialul publicitar indicat de către CJPC Bistrița-Năsăud. Așadar, C. a fost sancționată pentru fapte pe care nu le putea săvârși, iar acest viciu îi cauzează o vătămare care nu poate fi înlăturată. Aceasta întrucât ar fi necesară modificarea Procesului-verbal, în sensul modificării subiectului activ al contravenției, fapt inadmisibil.

Având în vedere cele de mai sus, coroborând dispozițiile art. 16 din O.G. 2/2001 cu art. 175 alin. (1) Cod procedură civilă, se solicită anularea parțială a Procesului-verbal - sub aspectul sancțiunii aplicate în baza art. 18 din OG 21/1992.

Sub un al doilea aspect, în ceea ce privește pliantul "Bucură-te de avantajele Cardului Flanco", petenta arată că reprezentanții autorității de control ar fi trebuit să observe dispozițiile legii speciale OUG 50/2010 și nu să o sancționeze în baza actului normativ general OG 21/1992. Aceasta întrucât forma de publicitate se referă la produsul financiar Linie de credit cu card de credit atașat, sens în care i se aplică, în mod corespunzător, dispozițiile ordonanței privind contractele de credit pentru consumatori. Astfel, raportat la specificul acestui tip de produs, urmează a se observa că sunt respectate pe deplin dispozițiile art. 8 și art. 9 alin. (1) și (2) din OUG 50/2010, potrivit cărora: „Art. 8. Orice formă de publicitate referitoare la contractele de credit trebuie să cuprindă informații potrivit prevederilor prezentei secțiuni. Art. 9. (1) Informațiile standard specifică, prin intermediul unui exemplu reprezentativ, următoarele: a) rata dobânzii aferente creditului, fixă și/sau variabilă, împreună cu informații privind orice costuri incluse în costul total al creditului pentru consumator; b) valoarea totală a creditului; c) dobânda anuală efectivă; d) durata contractului de credit; e) în cazul unui credit sub forma de amânare la plată pentru un anumit bun sau serviciu, prețul de achiziție și valoarea oricărei plăți în avans; f) după caz, valoarea totală plătibilă de către consumator și valoarea ratelor. (2) În orice formă de publicitate, informațiile prevăzute la alin. (1) sunt scrise în mod clar, concis, vizibil și ușor de citit, în același câmp vizual și cu caractere de aceeași mărime."

Or, analizând materialul publicitar indicat de CJPC Bistrița-Năsăud, se poate observa ca informațiile cu privire la exemplul reprezentativ menționate în pliant sunt vizibile, redactate în același plan și cu caractere de aceeași mărime, după cum urmează:

„Exemplu de calcul: pentru o linie de credit cu card de credit atașat acordată pe o perioadă de 1 an și în valoare de 20.000 lei, trasă imediat și în întregime, ce va fi rambursată în 12 rate egale pe o durată de 12 luni, rata lunară fixă este 1.933,85 lei, dobânda variabilă aplicabilă la sold este 27,87%, comisionul de administrare este 5 lei pe lună, D. 32,38%, valoare totală plătibilă 23.206,18 lei. Linia de credit cu card de credit atașat este oferită de C. I. SA, .-80, sector 1, București, J40/_/2002, CUI_. Ofertă valabilă până la 28 februarie 2014".

Totodată, astfel cum rezultă din aspectele prezentate, cele două materiale publicitare au existență de sine stătătoare, nefiind legate de aceleași produse de creditare, astfel cum în mod eronat au înțeles reprezentanții CJPC Bistrița-Năsăud. În acest sens, pe lângă informațiile prezentate în cuprinsul pliantului „Bucură-te de avantajele Cardului Flanco", urmează a se observa confuzia pe care reprezentanții autorității de control o fac cu privire la două noțiuni distincte: dobânda anuală efectivă (D.) și dobânda. Or, dobânda anuală efectivă este diferită față de simpla dobândă, fiind definită la art. 7 pct. 6 din OUG 50/2010 ca fiind „costul total al creditului pentru consumator, exprimat ca procent anual din valoarea totală a creditului, inclusiv costurile prevăzute la art. 73, după caz".

Din altă perspectivă, nu trebuie omis nici faptul că aspectele prezentate prin materiale publicitare au doar rol informativ, acestea fiind detaliate și explicate suplimentar de către petentă, la cererea consumatorilor. Mai mult decât atât, în situația în care consumatorii doresc să obțină un credit de la C., petenta le oferă, în deplina respectare a dispozițiilor art. 11 din OUG 50/2010, formularul Informații standard la nivel european privind creditul, în cuprinsul căruia sunt prezentate toate informațiile cu privire la produsele de creditare oferite.

Subsecvent luării la cunoștință despre Formularul Informații standard la nivel european (pe care petenta îl denumește Informații precontractuale credit), consumatorii încheie contractele de credit - prin urmare, doar după ce iau cunoștință de cuprinsul formularului mai sus menționat. Așadar, nu s-ar putea reține că pliantele ar determina consumatorii să încheie contractele de credit, în condițiile în care acestea au doar rol publicitar.

Nu în ultimul rând, având în vedere cele mai sus menționate, instanța este rugată să observe că nu se confirmă situațiile consemnate de reprezentanții CJPC Bistrița-Năsăud, fiind evidentă atitudinea șicanatorie a acestora, care au reținut în mod nereal faptul că se face vinovată de nerespectarea prevederilor O.G. nr. 21/1992 și O.U.G. nr. 50/2010. În acest sens, instanța este rugată să aibă în vedere faptul că, deși în dreptul național, procesul-verbal de sancționare reprezintă un act administrativ, contravenția fiind asimilată ilicitului administrativ, în raport de jurisdicția europeană acesta are natura unui "act sancționator penar deoarece, ca și în materie penală, prin aplicarea de sancțiuni proporționale cu nivelul pericolului social, se încearcă descurajarea și reprimarea unor astfel de fapte și totodată reeducarea subiecților de drept. Prin urmare, instanța este rugată să constate că, în litigiile în materie contravențională, sarcina probei, atât în raport de dispozițiile legislației privind protecția consumatorilor, cât și în raport de prevederile art. 6 din Convenția Europeană a drepturilor Omului (numită în continuare "CEDO"), revine în totalitate agenților constatatori, susținerile din procesul-verbal neavând valabilitate fără a fi susținute de probe.

Mai mult, instanța este rugată să aibă în vedere faptul că prezentul litigiu trebuie să ofere garanțiile procesuale recunoscute și garantate de prevederile art. 6 din CEDO (parte din dreptul intern și prioritară față de acesta, în baza art. 11 și art. 20 alin. 2 din Constituție). În consecință, pe de o parte, consideră petenta că trebuie să beneficieze de prezumția de nevinovăție în mod real și efectiv, iar pe de altă parte, apreciază că orice îndoială existentă este menită să îi profite, în concordanță cu principiul în dubio pro reo.

Din această perspectivă, instanța este rugată să constate că problematica pretinsei prezumții de legalitate a procesului-verbal de contravenție a fost supusă atenției CEDO în cauza A. contra României, cauză în care Curtea, prin Hotărârea din data de 04.10.2007, își exprima foarte clar punctul de vedere cu privire la acest aspect. În speța menționată, Curtea considera că prezumția de legalitate și de adevăr a procesului-verbal de contravenție este o prezumție "lipsită de rezonabilitate" și că, astfel, aceasta încalcă art. 6 al Convenției, respectiv dreptul la un proces echitabil. În opinia Curții, modul în care prezumția de legalitate în materie contravențională este percepută de unele instanțe de judecată din țările europene, printre care și cele din România, echivalează cu o nerespectare a prezumției de nevinovăție.

În acest sens, se apreciază că "nerespectarea garanțiilor fundamentale - printre care prezumția de nevinovăție - care protejează indivizii în față posibilelor abuzuri ale autorităților, impune în privința aceasta o problemă în baza art. 6 din Convenție", încălcând dispozițiile acestuia. Curtea mai constată faptul că finalitatea art. 6 din Convenție nu este de natură de a înlătura prezumțiile, ca cea de legalitate, din materie contravențională, ci de a determina statele "să includă aceste prezumții în limite rezonabile luând în calcul gravitatea mizei și păstrând dreptul la apărare".

Așadar, aceste concluzii ale CEDO expuse în cuprinsul Hotărârii pronunțate în cauza A. contra României, pe deplin justificate, sunt în contradicție cu raționamentul juridic bazat pe prezumția de legalitate a procesului-verbal de contravenție - ce era folosit în mod frecvent de către instanțele din România. De asemenea, instanța este rugată să aibă în vedere și hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțate în cauzele Lauko vs. Slovacia și Ziliberberg vs. Republica M., în cuprinsul cărora Curtea a considerat că sunt incidente prevederile art. 6 din CEDO. Așadar, având în vedere opinia Curții Europene a Drepturilor Omului, în prezent instanțele naționale se raportează și pun în aplicare considerentele deciziilor mai sus menționate, motiv pentru care în ultimii ani practica în materie s-a schimbat, iar judecătorii nu se mai erijează în apărători ai autorităților statului. Pe cale de consecință, este de dorit ca raționamentul CEDO să fie luat în considerare și în prezenta cauză și să fie interpretat de instanță cu scopul pronunțării unei hotărâri legale și în deplin acord cu situația de fapt. Prin urmare, în condițiile în care petenta consideră că își desfășoară activitatea în deplină legalitate, își exprimă încrederea că prezenta cauză va fi soluționată în mod just în România, prin anularea actului sancționator abuziv.

În situația în care, din orice motive, primele două capete de cerere ale plângerii sunt respinse, instanța este rugată să observe că, în raport de gradul redus de pericol social al presupuselor fapte contravenționale, în cauză ar putea fi cel mult aplicată sancțiunea avertismentului. Astfel, se invocă dispozițiile art. 5 alin. (5) din OG. nr. 2/2001, potrivit cărora „sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite". Aceste dispoziții au fost reiterate de către Legiuitor la art. 21 alin. (3) din acest act normativ, potrivit căruia „sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date în seri se în procesul-verbal".

Totodată, Legiuitorul a prevăzut în art. 7 alin. (2) din OG. nr. 2/2001 faptul că „avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă", iar în alin. (3) că „avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune". În doctrina și practica judiciară s-a apreciat în mod constant că, în art. 7 alin. (3) din OG. nr. 2/2001, Legiuitorul a prevăzut posibilitatea aplicării avertismentului și în situația în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune, tocmai pentru a permite sancționarea în acest mod a faptelor de o gravitate mai redusă și cu luarea în considerare și a altor criterii de individualizare decât limitele sancțiunii pecuniare prevăzute de norma specială. Astfel, în absența unei vătămări efective sau chiar teoretice, care să fi fost cauzate de aspectele prezentate de comisarii CJPC Bistrița-Năsăud, petenta găsește inadecvate individualizările pedepselor făcute de aceștia.

În concret, raportat la cele mai sus menționate, instanța este rugată să aibă în vedere că speța de față trebuie să ofere garanțiile procesuale recunoscute și garantate de prevederile art. 6 din CE.D.O., iar orice îndoială existentă este menită să profite petentei, în concordanță cu principiul în dubio pro reo. Totodată, în cuprinsul Procesului-verbal sunt menționate pretinse fapte contravenționale prin care nu s-au produs prejudicii unor persoane și, subsecvent, nu s-au înregistrat reclamații din partea consumatorilor. Așadar, în condițiile în care consumatorii nu au fost prejudiciați în niciun fel, ar fi absurd să fie menținute amenzile în cuantum total de 20.000 lei.

Un alt aspect ce urmează a fi reținut de către instanța de judecată în aprecierea gradului de pericol social al faptei reținute în sarcina petentei este forma de vinovăție. Din examinarea datelor și împrejurărilor cauzei rezultă că aceasta ar fi culpa simplă, care există atunci când făptuitorul nu prevede rezultatul faptei sale, deși trebuia și putea să îl prevadă. În măsura în care, din orice motiv, s-ar înlătura argumentele prezentate anterior, petenta solicită ca, dacă într-adevăr ar fi săvârșit vreo faptă contravențională, să se constate că aceasta a fost săvârșită din neglijență, societatea neavând niciodată intenția de a încalcă drepturile clienților. În consecință, în raport de gradul redus de pericol social al pretinselor fapte pe care agenții constatatori le-au reținut în sarcina sa, apreciază că se impune înlocuirea amenzilor în cuantum total de 20.000 lei cu avertisment.

În drept s-au invocat prevederile art. 31 - 32 din O.G. nr. 2/2001.

În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 24-71).

Legal citat, intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat să se dispună respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată și menținerea ca legal și temeinic a procesului-verbal contestat.

În motivare se arată că, urmare a unei tematici de control transmisă de A. în vederea verificării respectării prevederilor legale din domeniul protecției consumatorilor la încheierea contractelor de credit de consum, în cazul achiziționării de produse de la comercianți, cu plata în rate, comisarii din cadrul CJPC Bistrița-Năsăud au efectuat un control la punctul de lucru secundar din Bistrița, ., aparținând societății petente. Urmare a controlului efectuat, a analizării contractelor încheiate de petentă cu consumatorii, reprezentanții CJPC Bistrița-Năsăud au apreciat că a fost încălcată legislația privind protecția consumatorului, fapt pentru care a fost întocmit procesul verbal de constatare contravenție care face obiectul prezentului litigiu.

Procesul verbal a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor O.G. nr. 2/2001 modif., ale O.G. nr. 21/1992 rep. și ale OUG nr. 50/2010 modif. prin Legea nr. 288/2010. Procesul verbal contestat conține toate mențiunile obligatorii prevăzute de disp. art. 16(1) și 17 din O.G. nr. 2/2001 modif.

Fiind vorba despre un contract în derulare este incidentă o contravenție continuă, astfel că în ceea ce privește instituția intimată, data constatării faptelor coincide cu cea a săvârșirii acestora astfel că în procesul verbal la rubrica "Descrierea faptelor constatate" sunt inserate atât data cât și ora prevăzute de disp. O.G. nr. 2/2001 modif.

De asemenea, este inserată mențiunea "instanța competentă" la pct. 58 al procesului verbal. Chiar dacă nu ar fi beneficiat de serviciile unor specialiști în domeniul juridic, petenta nu era absolvită de necunoașterea legii. Faptul că i s-a comunicat că poate face plângere împotriva procesului verbal la instanța competentă în termen de 15 zile de la comunicare, că a făcut această plângere, prin care și-a formulat apărările pe care și le-a inserat la rubrica "obiecțiuni " din documentul de control, demonstrează că nu i-au fost vătămate drepturile recunoscute de lege. Pentru aceste aspecte, intimatul apreciază că nu se impune constatarea nulității procesului verbal, acesta întrunind cerințele de formă impuse de lege.

În ceea ce privește legalitatea și temeinicia procesului verbal, intimatul arată că acesta este legal și temeinic. Astfel, controlul efectuat a fost unul tematic așa că, în momentul în care se desfășoară o acțiune de acest fel, comisarii din cadrul CJPC Bistrița-Năsăud, ca de altfel toți funcționarii din cadrul A., respectă tematica de control impusă, precum și procedurile interne de control și supraveghere piață. În acest sens, verificările se fac atât în conformitate cu legislația specială cât și cu cea generală în domeniul protecției consumatorilor.

Acestea sunt motivele pentru care activitatea desfășurată de societatea petentă a fost controlată atât sub aspectul respectării dispozițiilor privind dreptul consumatorilor la încheierea contractelor de credit cât și sub aspectul dispozițiilor privind informarea acestora în mod complet, corect și precis.

Față de aspectele constatate la momentul efectuării controlului și mai apoi, până la întocmirea procesului verbal, întrucât a fost necesară o perioadă de timp pentru a putea fi analizate și contractele, s-au aplicat sancțiuni ale amenzii contravenționale așa cum au fost înscrise în documentul de control. Chiar dacă petenta își justifică, e drept, foarte detaliat, modalitatea de lucru, în ceea ce privește înscrisurile analizate de reprezentanții CJPC Bistrița-Năsăud și remise consumatorilor, reiese fără putința de tăgadă că au fost încălcate dispozițiile art. 46 atât ale alin. 1 cât și ale alin. 2 din OUG nr. 50/2010. De altfel, petenta nici nu neagă faptul că în contractele pe care le încheie cu consumatorii face trimiteri la condiții generale de afaceri, la lista de tarife și comisioane precum și alte înscrisuri. Pentru aceste abateri a fost aplicată o sancțiune a amenzii contravenționale prevăzută de OUG nr. 50/2010.

De asemenea, conform dispozițiilor din tematica de control, au fost efectuate verificări și în ceea ce privește modul de respectare al dispozițiilor O.G. nr. 21/1992 rep. privind modul de informare al consumatorilor, iar pentru abaterile referitoare la modul de afișare al prețurilor și tarifelor aferente serviciilor prestate, precum și referitoare la informarea corectă, precisă și completă prin afișe, pliante și alte înscrisuri, au fost aplicate sancțiuni ale amenzii pentru încălcarea acestor dispoziții legale.

Apreciază intimatul că și solicitarea petentei în ceea ce privește desființarea sancțiunilor din procesul verbal contestat ar trebui respinsă de către instanță întrucât faptele constatate sunt unele reale, iar corespondența acestora cu temeiul de drept înscris în documentul de control este una corectă.

Referitor la solicitarea petentei de a-i fi înlocuite sancțiunile amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului, petentei nu îi sunt aplicabile dispozițiile art. 21(3) din O.G. nr. 2/2001 modif. mai ales în ceea ce privește circumstanțele, gradul de pericol și vinovăția. Astfel, petenta a mai fost sancționată pentru abateri care au făcut obiectul legislației privind protecția consumatorilor; există pericol social întrucât consumatorului îi sunt date informații, prin trimiteri succesive la tot felul de înscrisuri, aceste trimiteri fiind dificil de urmărit, făcând ca prevederile contractuale să nu fie înțelese în totalitate de acesta, creându-i într-un final prejudicii financiare; iar în ceea ce privește săvârșirea faptelor cu încălcarea legii demonstrează că aceasta se face vinovată de nerespectarea dispozițiilor legii.

În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 81-88).

Prin răspunsul la întâmpinare depus la dosarul cauzei la data de 19.05.2014, petenta a solicitat să se dispună respingerea apărărilor intimatei ca nefondate.

Cu privire la nulitatea procesului-verbal pentru nerespectarea dispozițiilor imperative ale O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, respectiv pentru lipsa mențiunilor obligatorii prevăzute de dispozițiile art. 16 alin. (1) coroborat cu art. 17 ale acestui act normativ. În raport de conținutul textelor legale anterior menționate, instanța este rugată să se constate că în cuprinsul actului sancționator nu au fost indicate în mod corespunzător următoarele mențiuni obligatorii: a) data săvârșirii presupuselor contravenții; b) instanța la care se depune plângerea.

Referitor la data săvârșirii presupusei contravenții, în cuprinsul procesului-verbal contestat, agenții constatatori au reținut în mod greșit împrejurarea că data săvârșirii presupusei contravenții este 22.01.2014 (data efectuării controlului) - a se vedea pct. 44 din cuprinsul procesului-verbal. În speță, în măsura în care s-ar fi constatat că petenta a săvârșit presupusa contravenție, ar fi trebuit ca agenții constatatori să indice datele la care au fost încheiate contractele de credit controlate, respectiv 13.01.2014 și 23.12.2013. Aceasta întrucât pretinsa contravenție nu este continuă, cum în mod greșit susține autoritatea de control, astfel încât data constatării să echivaleze cu data săvârșirii acesteia.

D. urmare, consideră că menționarea unei date greșite de săvârșire a pretinsei contravenții (care nu poate coincide cu data constatării, întrucât au fost controlate contracte de credit individualizate prin nr. și data) echivalează cu lipsa acesteia, motiv pentru care, în temeiul art. 17 din O.G. 2/2001, se impune anularea procesului-verbal contestat.

Referitor la instanța la care se depune plângerea, în cuprinsul procesului-verbal nu este indicată, în concret, instanța de judecată competentă să soluționeze plângerea formulată împotriva actului sancționator, cu toate că dispozițiile art. 16 alin. (1) din O.G. 2/2001 prevăd în mod expres obligația agentului constatator de a menționa „termenul de exercitare a caii de atac și organul la care se depune plângerea". Mai mult, se poate observa că agenții constatatori nu au indicat temeiul de drept în baza căruia poate fi formulată plângerea (adică art. 31 din O.G. 2/2001), fapt ce reprezintă o altă neregularitate pentru care se impune anularea actului sancționator.

Dispozițiile legiuitorului sunt imperative, iar formularea dolosivă utilizată de autoritatea de control sub denumirea de „instanța competentă" nu poate echivala cu subsumarea la prevederile art. 16 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001. În situația în care s-ar aprecia că ar fi în prezența unor nulități relative, instanța este rugată să observe că vătămarea petentei reiese chiar din sancțiunile care i-au fost aplicate, fiind evident că nerespectarea obligațiilor impuse de Legiuitor a avut ca scop menționarea în cuprinsul procesului-verbal a unor situații neconforme realității. Așadar, vătămarea suferită rezultă din sancțiunile în cuantum total de 20.000 lei. Totodată, neindicarea instanței a avut ca scop punerea societății în imposibilitatea de a combate situația neconformă realității la instanța competentă.

Cu privire la nelegalitatea și netemeinicia sancțiunii dispuse de către agenții constatatori, petenta arată că, astfel cum este indicat în cuprinsul procesului-verbal (art. G pct. 35) și după cum recunoaște explicit și CJPC Bistrița-Năsăud prin întâmpinare, instanța este rugată să constate că societatea a fost supusă unui control tematic, ce nu a avut la bază reclamații din partea clienților, ci doar „Tematica de control a A.".

Din analiza Tematicii de control se poate observa că A. a indicat mai multe acte normative a căror respectare urma să fie verificată la societățile bancare sau I.-urile controlate. Dintre aceste acte normative urmează a se constata că un accent deosebit a fost pus pe O.U.G. nr. 50/2010, întrucât prin această ordonanță sunt indicate dispozițiile cu caracter special aplicabile pentru contractele de credit încheiate cu consumatorii. Față de aceste aspecte, astfel cum a arătat in extenso în cuprinsul plângerii, rezultă faptul că dispozițiile O.G. nr. 21/1992 ar fi trebuit să fie interpretate prin raportare la cele ale O.U.G. nr. 50/2010.

Totodată, instanța este rugată să constate că Tematica A. trebuie raportată la dispozițiile legale aplicabile în materia creditării, nefiind permis ca autoritatea de control să adauge la legislația în vigoare - conform principiului „ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus".

Așadar, susținerile CJPC Bistrița-Năsăud din cuprinsul întâmpinării prin care a arătat că „(...) controlul efectuat a fost unul tematic astfel că, în momentul în care se desfășoară o acțiune de acest fel, comisarii din cadrul CJPC Bistrița-Năsăud, ca de altfel toți funcționarii din cadrul A. respectă tematica de control impusă, precum și procedurile interne de control și supraveghere piață", ar fi trebuit să fie raportate la cuprinsul actelor normative aplicabile în materia creditării, fiind de neconceput ca A. „să creeze legi sub umbrela controalelor tematice".

Chiar și dacă, prin absurd, se trece peste cele de mai sus, instanța este rugată să observe maniera ilară în care a fost sancționată petenta, CJPC Bistrița-Năsăud indicând un temei de drept, respectiv art. 18 din O.G. nr. 21/1992, ce nu este menționat în Tematică.

Art. 18 din OG 21/1992 nu este indicat în Tematica de control, întrucât a fost evident chiar și pentru structura centrală a A. că această dispoziție legală cu caracter general trebuie raportată la prevederile speciale aplicabile în materie, respectiv OUG 50/2010. O eventuală schimbare a acestui temei de drept indicat în procesul-verbal nu poate fi permisă în acest moment, în condițiile în care procesul-verbal este un act administrativ ce trebuie să fie motivat și întemeiat prin cuprinsul sau, doar la momentul încheierii.

În continuare, instanța este rugată să constate că, prin întâmpinare, intimata nu a combătut în concret argumentele petentei, ci s-a rezumat să formuleze o . afirmații cu caracter general, ce sunt în mod vădit eronate. Astfel, printre altele, se reiterează ideea absurdă că Secțiunile părți integrante din Contractele analizate ar reprezenta înscrisuri ce se circumscriu alin. (2) al art. 46 din OUG 50/2010. Acest fapt denotă rea-credință și lipsă de seriozitate din partea intimatei, în condițiile în care aceasta susține că a explicat modalitatea de compunere a Contractelor, in extenso, în cuprinsul plângerii.

Secțiunile nu pot fi circumscrise unor condiții de afaceri sau unor înscrisuri care nu au legătură cu Contractele, în condițiile în care acestea menționează informații raportate la produsele financiare Credit de consum pentru achiziție bunuri și Linie de credit cu card de credit atașat. Mai mult, prin art. 5.2. din Contracte, clienții au confirmat că, înainte de încheierea contractelor: au primit un exemplar al formularului Informații precontractuale și al formularului Informații Precontractuale privind asigurarea și Condițiile Generale de Asigurare de G. atașată produselor de credit oferite de C.; le-au fost explicate caracteristicile esențiale ale creditului și efectele specifice pe care le poate avea asupra lor; le-au fost explicate și au înțeles costurile ce fac parte din costul total al creditului, precum și consecințele neplății acestora.

Petenta susține că nu înțelege atitudinea autorității de control, având în vedere că C. nu a făcut decât să încerce să se subsumeze cât mai bine cu putință dispozițiilor OUG 50/2010 - care impun prezentarea în contractele de credit a numeroase informații specifice creditării. A ales această modalitate de compunere a Contractelor pentru a veni în sprijinul clienților, pentru ca aceștia să beneficieze de informații structurate și cât mai cuprinzătoare cu privire la produsele de creditare pe care le oferă. Or, buna sa credință de a se subsuma în totalitate prevederilor legale nu poate fi de natură de a se întoarce împotriva C., fiind de neconceput ca alegațiile intimatei să prevaleze în față voinței legiuitorului.

Cu privirea la solicitarea subsidiară de înlocuire a amenzilor cu avertisment, sub acest aspect, raportat și la cele mai sus menționate, instanța este rugată să constate că, în cuprinsul procesului-verbal, sunt menționate pretinse fapte contravenționale prin care nu s-au produs prejudicii unor persoane și, subsecvent, nu s-au înregistrat reclamații din partea consumatorilor. Așadar, în condițiile în care consumatorii nu au fost prejudiciați în niciun fel, ar fi absurd să fie menținute amenzile în cuantum total de 20.000 lei.

În realitate, astfel cum rezultă chiar din cuprinsul Tematicii de control transmisă de A., urmează a se observa că petenta a fost supusă unui control efectuat în mod abuziv și eronat, al cărui scop a constat în sancționarea C.. Acest fapt este evident în condițiile în care, pe pag. 4 a Tematicii A., se menționează, la pct. 2 și 3. din „Observații”, următoarele: „2. La fiecare punct din cadrul tematicii se vor prezenta exemple concrete, detaliate, privind abaterile de la prevederile actelor normative menționate în prezenta tematica, sancțiunile și măsurile aplicate. 3. Raportul - sinteza, însoțit de Anexe și Ghid orientativ privind aplicarea legislației va fi transmis la A. - DCSP prin e-mail (...), până la data de 27.01.2014 (...)".

Așadar, comisariatele, printre care și cel din Bistrița-Năsăud, au fost trimise de la centru, de către A., pentru a aplica sancțiuni, urmând ca subsecvent să prezinte Raportul cu privire la rezultatele obținute. Prin urmare, reprezentanții intimatei s-au subsumat ordinelor venite de la nivel central, înțelegând să încheie în mod abuziv, în deplină necunoaștere a legislației și a procedurilor de lucru din domeniul creditării, procesul-verbal împotriva căruia petenta a formulat plângere.

Mai mult, în condițiile în care procesul-verbal a fost încheiat în data de 31.01.2014, neîncadrându-se în data limită de 27.01.2014 - impusă de A. prin Tematică, reprezentanții CJPC Bistrița au încercat să își determine „iertarea" prin aplicarea unor sancțiuni într-un cuantum imens - 20.000 lei. Or, nu se poate admite o asemenea manieră de efectuare a controalelor, fiind evident că A. nu a urmărit protejarea consumatorilor - care, de altfel, nu și-au manifestat nemulțumirile față de activitatea desfășurată de C. - ci sancționarea cu orice preț a societăților controlate. Prin aceste controale tematice, A. a încetat să mai reprezinte consumatorii, transformându-se într-un organ represiv al cărui unic scop este dat de sancționarea societăților ce desfășoară activitate.

În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 97-101).

Prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei la termenul din 15.10.2014, petenta a solicitat să se dispună admiterea plângerii sale, astfel cum a fost formulată, reiterând integral susținerile din acțiunea introductivă și răspunsul la întâmpinare depuse anterior, subliniind faptul că intimatul nu l-a combătut în mod serios și la obiect argumentele avansate.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele :

Prin procesul-verbal de contravenție ._ nr. 8/1010, încheiat la data de 31.01.2014 de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor – CRPC Regiunea Nord-Vest, prin Comisariatul Județean Bistrița-Năsăud, petenta C. I. SA a fost sancționată cu trei amenzi în cuantum total de 20.000 lei, reținându-se în seama sa următoarele: „La data controlului la biroul de credite C. nu era afișată lista de dobânzi și taxe și comisioane pe tipuri de produse (credite oferite consumatorilor), ceea ce încalcă prevederile art. 25 din OG 21/1992 și se sancționează conform OG 21/1992 art. 50 alin. 1 lit. d cu amenda de la 1.000 lei la 10.000 lei. (amenda 5.000 lei). Din analiza contractelor de credit prezentate s-a constatat că nu este înscrisă informarea obligatorie privind punctul de lucru, adresa acestuia conform art. 46 alin. 1 lit. b din OUG 50/2010 modificată și completată.

Procesul – verbal a fost întocmit în prezența numitei M. Ambrozia, în calitate de reprezentant al petentei, care l-a semnat cu obiecțiunile: „se vor formula în termen legal”.

Potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.

Verificând legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând niciunul dintre motivele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001 și care pot fi reținute de instanță de judecată din oficiu. Procesul-verbal de contravenție conține mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.

Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N. c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008).

Procesul-verbal de constatare a contravenției, până la dovada contrară, se bucură de o prezumție de veridicitate în sensul că cele arătate în cuprinsul acesteia sunt considerate ca fiind elemente de fapt ce reprezintă adevărul. Această prezumție este relativă în sensul că i se permite presupusului contravenient ca, în cursul judecării plângerii sale, să depună la dosarul cauzei înscrisuri ori să administreze orice alte probe din care să rezulte faptul că cele arătate în conținutul procesului-verbal de constatare a contravenției sunt neadevărate.

În susținerea criticilor sale de netemeinicie a procesului verbal contestat, petenta a invocat o . aspecte care s-au dovedit a fi pertinente, raportat la probatoriul administrat în cauză (înscrisuri și planșe fotografice de la filele 27-70).

Astfel, cu privire la pretinsa nerespectare a prevederilor art. 46 din O.U.G. nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori (amenda 10.000 lei), potrivit cărora: "(1) Contractul de credit specifică în mod clar și concis următoarele: (...) - sunt prezentate informațiile ce trebuie menționate în contractele de credit; (2) Toate informațiile prevăzute la alin. (1), inclusiv cele aferente unor servicii în privința cărora consumatorul nu dispune de libertate de alegere, sunt prevăzute în contract, fără a se face trimitere la condițiile generale de afaceri ale creditorului, la lista de tarife și comisioane sau la orice alt înscris", societatea de creditare oferă clienților două produse de acest tip, respectiv: Linie de credit cu card de credit atașat și Credit de consum pentru achiziție bunuri.

Aceste contracte se compun dintr-o . secțiuni (care fac parte integrantă din contractele în sine), după cum urmează: condiții financiare linie de credit cu card de credit atașat / condiții financiare credit de consum pentru achiziție bunuri; reguli de creditare C.; lista dobânzi, taxe și comisioane pentru linie de credit cu card de credit atașat - secțiune specifică pentru Contractul Linie de credit cu card de credit atașat; certificat de asigurare și condiții generale de asigurare de grup atașata produselor de credit oferite de C. (extras); formularul informații precontractuale (care transpune formularul Informații standard la nivel european privind creditul pentru consumatori - Anexa 2 la OUG 50/2010).

În consecință, toate documentele enumerate fac parte integrantă din Contracte, constituind un tot unitar ce este acceptat de către client prin semnătură, la data încheierii Contractelor (nu prin trimiteri la documente disponibile pe site-ul C. sau la cerere). În această situație își găsește aplicabilitatea și art. 1.270 alin. (1) din Noul Cod Civil, potrivit căruia: „Contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante”.

Cu privire la pretinsa nerespectare a prevederilor art. 25 din O.G. nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor (amenda 5.000 lei), potrivit cărora: "Prețurile și tarifele trebuie indicate în mod vizibil și într-o formă neechivocă, ușor de citit”, instanța reține că în cuprinsul contractelor analizate și a secțiunilor părți integrante din acestea sunt indicate toate informațiile necesare clienților, pentru ca aceștia să aibă posibilitatea de a face o alegere rațională, în conformitate cu interesele lor, între produsele și serviciile oferite, precum și să le utilizeze, potrivit destinației acestora, în deplină securitate. Acest aspect rezultă și declarațiile date prin art. 5.2. din Condițiile Financiare la Contracte, prin care clienții afirmă, printre altele, că au primit un exemplar al Formularului Informații precontractuale, precum și că le-au fost explicate toate informațiile cu privire la produsele de creditare. Mai mult, din interpretarea art. 25 din O.G. nr. 21/1992 nu rezultă obligativitatea de a prezenta clienților un înscris intitulat expressis verbis „lista cu dobânzi, taxe, comisioane".

Cu privire la pretinsa nerespectare a prevederilor art. 18 din O.G. nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor (amenda 5.000 lei), potrivit cărora: "Consumatorii au dreptul de a fi informați, în mod complet, corect și precis, asupra caracteristicilor esențiale ale produselor și serviciilor oferite de către operatorii economici, astfel încât să aibă posibilitatea de a face o alegere rațională, în conformitate cu interesele lor, între produsele și serviciile oferite și să fie în măsură să le utilizeze, potrivit destinației acestora, în deplină securitate", instanța reține că s-a aplicat sancțiunea pentru o pancartă publicitară prezentată de către Vânzătorul - magazinul Flanco Bistrița, cu referire expresă la acest comerciant, astfel că eventualul Regulament aferent promoției ar fi trebuit să fie încheiat și afișat de Flanco, și nu de către C..

Astfel, instanța constată că din probele administrate în prezenta cauză, rezultă un dubiu privind modul cum s-au petrecut faptele reținute în procesul-verbal de contravenție, dubiu care profită petentei, potrivit principiului in dubio pro reo, principiu complementar prezumției de nevinovăție.

Înainte de a fi o problemă de drept, regula in dubio pro reo este o problemă de fapt, iar înfăptuirea justiției cere ca judecătorii să nu se întemeieze, în hotărârile pe care le pronunță, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă (fapta supusă judecății).

Pentru argumentele înfățișate, instanța, în considerarea dispozițiilor art. 34 din OG 2/2001, va admite plângerea petentei și va anula procesul-verbal de contravenție ._ nr. 8/1010, încheiat la data de 31.01.2014 de Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Bistrița-Năsăud, ca fiind netemeinic.

Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea contravențională formulată de petenta C. I. SA, CUI RO_, J40/_/2002, cont nr. RO75 BACX_ 1111, deschis la Unicredit Ț. Bank SA Sucursala Panduri, cu sediul procesual ales la SCA D. și Asociații, în București, Șoseaua Kiseleff P. D., nr. 55, Vila 6, Sector 1, împotriva procesului verbal de contravenție ._ nr. 8/1010, încheiat la data de 31.01.2014 de intimata AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR – CRPC REGIUNEA NORD-VEST, prin Comisariatul Județean Bistrița-Năsăud, cu sediul în Bistrița, Piața P. R., nr. 1, jud. Bistrița-Năsăud, și, în consecință:

Anulează procesul verbal de constatare a contravenției sus amintit ca fiind netemeinic.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicarea hotărârii, cererea urmând a se depune la Judecătoria Bistrița.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21.10.2014.

PREȘEDINTE GREFIER

M. N. L. D. L.

RED./DACT.

MNL/R.

06.11.2014

← Suspendare provizorie. Sentința nr. 2899/2014. Judecătoria...		Plângere contravenţională. Sentința nr. 1215/2014.... →

Plângere contravenţională. Sentința nr. 8127/2014. Judecătoria BISTRIŢA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 8127/2014. Judecătoria BISTRIŢA