Plângere contravenţională. Sentința nr. 9241/2014. Judecătoria BISTRIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9241/2014 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 19-11-2014 în dosarul nr. 6137/190/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 9241/2014
Ședința publică din data de 19 Noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: M. N. L.
GREFIER D. L.
Pe rol fiind soluționarea plângerii contravenționale formulată de petentul H. Z. împotriva procesului verbal de contravenție ., nr._ încheiat la data de 03.06.2014 .în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN BISTRIȚA NĂSĂUD.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nici una dintre părți.
Procedura de citare nu este legal îndeplinită cu intimatul.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
În procedura verificării competenței instituită de prevederile art. 131 Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă din punct de vedere general, material și teritorial în soluționarea prezentei cauze, potrivit art. 94 pct. 4 din Codul de procedură civilă, cu referire la art. 32 din OG 2/2001.
Potrivit dispozițiilor art.386 pct.4 noul Cod de procedură civilă instanța socotește că nu este necesară administrarea de noi probe și raportat la dispozițiilor art.394 noul Cod de procedură civilă apreciind că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept, față de dispozițiile art. 244 (1) declară cercetarea procesului încheiată și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile, constată:
Prin plângerea contravențională înregistrată la această instanță la data de 17.06.2014, petentul H. Z. a solicitat să se dispună anularea procesului verbal de contravenție . nr._, încheiat la data de 03.06.2014 de intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN BISTRIȚA NĂSĂUD.
În motivare se arată că aspectele menționate la încadrarea juridică a faptei au avut loc în data de 03.06.2014, iar nu în 03.03.2014, cum a consemnat agentul constatator.
În drept s-au invocat prevederile art. 17 alin. 1 din OG 2/2001.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 3, 9).
Legal citat, intimatul a formulat întâmpinare prin care și-a precizat poziția față de acțiune în sensul că petentul a fost sancționat contravențional conform art. 108 alin. 1 lit. d pct. 3 din OUG 195/2002 rep., reținându-se că a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_ pe DN 15A, în localitatea Viile Tecii, cu viteza de 92 km/h, în condițiile în care viteza maximă admisă pe acel sector de drum era de 50 km/h.
Deși procesul – verbal de constatare și sancționare a contravenției a fost întocmit la data de 03.06.2014, dată corect consemnată la rubrica corespunzătoare, în rubrica referitoare la data comiterii contravenției, s-a consemnat în mod eronat data de 03.03.2014. Din înregistrarea video, cazierul auto și raportul agentului constatator rezultă însă că data comiterii contravenției a fost și data întocmirii procesului-verbal, respectiv 03.06.2014, prin urmare, data consemnată la rubrica referitoare la data săvârșirii faptei nu este reală.
Menționarea unei date nereale ca dată a comiterii faptei echivalează cu lipsa datei, situație care, conform art. 17 din OG 2/2001, atrage nulitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției. Din acest motiv, intimatul nu se opune constatării nulității actului sancționator.
În drept s-au invocat prevederile art. 17 din OG 2/2001.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 15-19).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele :
Prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._, încheiat la data de 03.06.2014, petentul a fost sancționat contravențional conform art. 108 alin. 1 lit. d pct. 3 din OUG 195/2002 rep., reținându-se că a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_ pe DN 15A, în localitatea Viile Tecii, cu viteza de 92 km/h, în condițiile în care viteza maximă admisă pe acel sector de drum era de 50 km/h.
Potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.
Verificând legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu nerespectarea condițiilor prevăzute de dispozițiile O.G. 2/2001 privind regimul contravențiilor.
Procesul verbal de constatare a contravenției este un act administrativ individual, emis în regim de putere publică, de persoane anume prevăzute de lege și pentru punerea în aplicare a legii. Condițiile de valabilitate a unui act administrativ, potrivit doctrinei, sunt ca acesta să fie emis cu respectarea competenței, respectarea formei și a procedurii de emitere a actului, a conformității actului cu actele juridice cu forță superioară precum și cu scopul legii.
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 17 din OG 2/2001, lipsa mențiunilor privind data săvârșirii faptei atrage nulitatea procesului-verbal. Astfel cum s-a reținut în doctrină, data conține ziua, luna, și anul iar lipsa acestuia atrage nulitatea procesului-verbal. De asemenea menționarea unei date inexacte echivalează cu lipsa datei.
În speță, deși procesul – verbal de constatare și sancționare a contravenției a fost întocmit la data de 03.06.2014, dată corect consemnată la rubrica corespunzătoare, în rubrica referitoare la data comiterii contravenției, s-a consemnat în mod eronat data de 03.03.2014. Din înregistrarea video, cazierul auto și raportul agentului constatator rezultă însă că data comiterii contravenției a fost și data întocmirii procesului-verbal, respectiv 03.06.2014, prin urmare, data consemnată la rubrica referitoare la data săvârșirii faptei nu este reală.
Dispozițiile art. 17 din OG nr. 2/2001 sancționează cu nulitatea un proces-verbal care nu cuprinde data exactă și completă a săvârșirii faptei contravenționale reținută de către organul constatator prin respectivul proces-verbal. Rațiunea pentru care legiuitorul a sancționat cu nulitate lipsa datei săvârșirii contravenției este aceea că o astfel de omisiune atrage imposibilitatea determinării momentului săvârșirii contravenției, „iar contravenientul este pus în situația de a nu se putea apăra în mod efectiv".
Pe cale de consecință, procesul-verbal atacat este lovit de nulitate absolută pentru lipsa datei săvârșirii faptelor imputate, conform art. 17 din OG nr. 2/2001.
Având în vedere starea de fapt expusă și dispozițiile legale incidente, raportat la art. 34 din OG 2/2001, instanța va admite plângerea formulată și va constata nulitatea absolută a procesului verbal de constatare a contravenției . nr._, încheiat la data de 03.06.2014, fapt de altfel confirmat de către intimat în cuprinsul întâmpinării formulată în cauză.
Față de soluția adoptată, instanța apreciază că nu mai este necesar a fi analizate eventualele motive de netemeinicie ale actului sancționator.
Instanța ia act de faptul că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea contravențională formulată de petentul H. Z., CNP_, cu domiciliul în localitatea Rodna, ., ., jud. Bistrița-Năsăud, împotriva procesului verbal de contravenție . nr._, încheiat la data de 03.06.2014 de intimatul INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE Bistrița-Năsăud, CUI_, cont nr. RO17 TREZ 1015 032X XX00 3248, deschis la Trezoreria Bistrița, cu sediul în Bistrița, .. 1-3, jud. Bistrița-Năsăud, și, în consecință:
Constată nulitatea absolută a procesului-verbal de constatare a contravenției sus amintit.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, cererea urmând a se depune la Judecătoria Bistrița.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19.11.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
M. N. L. D. L.
RED./DACT.
MNL/R.
20.11.2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 4457/2014.... | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|








