Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria BISTRIŢA

Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 19-12-2014 în dosarul nr. 5570/190/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BISTRIȚA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2014

Ședința publică din data de 19 Decembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE: C. R. R.

GREFIER: M. T.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile formulată de reclamantul M. V. G., împotriva pârâtei . prin lichidator judiciar Consult Management UV IPURL, având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară (Art. 52 alin.2 din Legea nr.7/1996).

Cauza s-a judecat în fond la data de 09.12.2014 concluziile părților prezente fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța a amânat pronunțarea pentru data de 16.12.2014 pentru a da părților posibilitatea de a formula concluzii scrise, încheierea de amânare a pronunțării făcând parte integrantă din prezenta hotărâre.

INSTANȚA

Deliberând, constată că:

Prin plângerea înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, petentul M. V. G. a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimata . prin lichidator judiciar Consult Management UV IPURL, să dispună anularea încheierii de respingere nr._ din dosar nr._/15.04.2014 a Biroului de cadastru și Publicitate Imobiliara Bistrița, și să dispună admiterea cererii sale de intabulare a ipotecii legale pentru suma de 8000 Euro în favoarea petentului asupra imobilelor casă (construită în baza autorizației de construcție 1423/06.11.2008 eliberata de Primăria Bistrița și în baza Proiectului pentru autorizarea executării lucrărilor de construire nr. 14/2008 elaborat de .) și teren aferent înscris în CF nr._ Bistrița, provenită din cf de pe hârtie nr._ Bistrița nr. cadastral_, proprietatea lui . în baza precontractului de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. 1802/2009 înregistrat la BNP Asociați D. M. & D. M.-I. și a convenției sub încheiere de autentificare nr. 1262 din 14.12.2009 înregistrată la BNP G. G. S.; cu cheltuieli de judecată.

În motivare arată că, prin încheierea de respingere nr._ din dosarul nr._/24.03.2014 al Biroului de Cadastru și Publicitate Imobiliara Bistrița, a fost respinsă cererea petentului pentru intabularea ipotecii legale pentru suma de 8000 Euro în favoarea sa asupra imobilului înscris în CF nr._ bistrița, provenita din cf de pe hârtie nr._ Bistrița, proprietatea lui . în baza precontractului de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. 1802/2009 înregistrat la BNP Asociați D. M. & D. M.-I. și a convenției sub încheiere de autentificare nr. 1262 din 14.12.2009 înregistrată la BNP G. G. S..

Petentul arată că a formulat în termenul legal cerere de reexaminare împotriva încheierii de respingere nr._ din dosar nr._/24.03.2014 al Biroului de Cadastru și Publicitate Imobiliara Bistrița, cerere care a fost respinsa prin încheierea de respingere nr._ din dosar nr._/15.04.2014 al Biroului de Cadastru și Publicitate Imobiliara Bistrița, fapt care l-a determinat să promoveze prezenta plângere în fața instanței de judecată.

Între petent și soția sa, M. F., în calitate de promitenți-cumpărători, și ., în calitate de promitent - vânzător, s-a încheiat precontractul de vânzare - cumpărare sub încheiere de autentificare nr. 1802 din 07.09.2009 la BNP Asociați D. M. & D. M. - I. privind casa și terenul aferent construcției înscrise în CF_ Bistrița nr. cadastral_, imobile situate în intravilanul localității Bistrița, .. 37, jud. Bistrița - Năsăud, casă construită în baza autorizației de construcție nr. 1423/06.11.2008 eliberata de Primăria Bistrița și în baza Proiectului pentru autorizarea executării lucrărilor de construire nr. 14/2008 elaborat de .. Prețul de vânzare stipulat în precontract era de 65.000 euro din care 8000 euro au fost dați cu titlu de avans, iar restul de 57.000 euro urma să-i achite până la data de 20.12.2009 prin credit de la BCR prin programul "Prima Casă". Promitentul-vânzător s-a angajat să finalizeze casa până la data de 20.12.2009 și să o intabuleze în cartea funciara, fapt care nu s-a realizat, astfel că prin Convenția sub încheiere de autentificare nr. 1262 din 14.12.2009 înregistrata la BNP G. G. - S. părțile au stabilit prelungirea termenului de încheiere a contractului de vânzare - cumpărare, de finalizare și predare în folosința cumpărătorilor-promitenți a casei în curs de edificare pe terenul înscris în CF_ Bistrița nr. cadastral_ până la data de 30.04.2010. Astfel, și obligația petentului și soției sale era de a achita diferența de preț de 57.000 euro până la data de 30.04.2010.

Însă, prin Sentința civila din 04.11.2009 din dosar nr._ al Tribunalului Bistrița - Năsăud . intră în insolvență, iar prin Sentința civila din 04.10.2010 din același dosar . intră în faliment.

In precontractul de vânzare-cumpărare sub încheiere de autentificare nr. 1802 din 07.09.2009 la BNP Asociați D. M. & D. M. - I., era stabilit ca și scadență de plată a diferenței de preț și predare a imobilului (casa și teren) data de 20.12.2009, insa în data de 04.11.2009 . a intrat în insolvență. Mai mult, ultimul act încheiat intre părți este convenția sub încheiere de autentificare nr. 1262 din 14.12.2009 înregistrata la BNP G. G. - S., care stabilește ca și termen de plată și predare a imobilului (casa și teren) data de 30.04.2010, act încheiat după data deschiderii insolvenței. . nu a finalizat casa, astfel încât nici petentul nu a achitat diferența de preț.

In art. 36 alin. 12 din Legea nr. 7/1996 se prevede că: „Promitentul achizitor al imobilului înscris în cartea funciară va putea cere, în temeiul înscrisului original al promisiunii de a contracta încheiate cu cel înscris în cartea funciară, înscrierea ipotecii legale asupra imobilului, pentru restituirea sumei plătite în contul acesteia. În acest caz, ipoteca se înscrie în termenul și condițiile prevăzute de Codul civil pentru notarea promisiunii de a contracta și se radiază, din oficiu, dacă imobilul este dobândit de către promitentul achizitor ori, în cadrul vânzării silite, de către un terț care nu este ținut să răspundă de obligațiile debitorului."

Iar în art. 38 din Legea nr. 7/1996 se prevede că: "Actul juridic privind constituirea sau transmiterea unui drept real imobiliar, valabil încheiat anterior intrării în vigoare a prezentei legi, netranscris în registrul de transcripțiuni și inscripțiuni ori, după caz, neînscris în cartea funciară, își produce efectele la data înscrierii în cartea funciară, potrivit prevederilor prezentei legi."

În drept, a invocat prev. art. 31, 36, 38 și următoarele din Legea nr. 7/1996.

În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 5-25).

Deși a fost legal citată, intimata nu a depus Întâmpinare.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Între petentul M. V. G. și soția sa, M. F., în calitate de promitenți-cumpărători, și ., în calitate de promitent-vânzător, s-a încheiat precontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1802/07.09.2009 (f. 15-17) de BNP Asociați D. M. & D. M. – I., având ca obiect casa și terenul aferent, înscris în CF_ Bistrița, nr. cadastral_, imobile situate în intravilanul localității Bistrița, .. 37, jud. Bistrița - Năsăud.

Prețul de vânzare stipulat în precontract era de 65.000 euro din care 8.000 euro au fost dați cu titlu de avans, restul de 57.000 euro urmând să fie achit până la data de 20.12.2009 prin credit ipotecar.

Prin Convenția autentificată sub nr. 1262/14.12.2009 (f. 18-21) de BNP G. G. – S., părțile au stabilit prelungirea termenului de încheiere a contractului de vânzare-cumpărare, de finalizare și predare în folosința cumpărătorilor-promitenți a casei în curs de edificare pe terenul înscris în CF_ Bistrița nr. cadastral_ până la data de 30.04.2010.

Prin sentința comercială nr. 1071/04.10.2010 (F. 22-25) din dosarul nr._ al Tribunalului Bistrița – Năsăud, s-a dispus . . și dizolvarea acesteia, fiind desemnat lichidator Consult Management IPURL.

Prin cererea nr._/24.03.2014 (f. 52) petentul a solicitat OCPI BN înscrierea în CF nr._ Bistrița (CF vechi_ Bistrița) a unei ipoteci legale pentru suma de 8.000 Euro, asupra imobilului cu nr.cad._, proprietatea ., în baza precontractului de vânzare-cumpărare nr. 1802/2009 și a convenției nr. 1262 din 14.12.2009.

Cererea petentului a fost respinsă prin încheierea nr._ emisă în 26.03.2014 (f. 11-12) de Biroului de Cadastru și Publicitate Imobiliara Bistrița, iar împotriva acestei încheieri petentul a formulat cerere de reexaminare, ce a fost soluționată prin încheierea de respingere nr._ din 07.05.2014, emisă în dosarul cu același număr, înregistrat în 15.04.2014 (f. 6-7).

Împotriva încheierii de respingere nr._ din 07.05.2014, petentul a formulat, în termen legal, prezenta plângere, invocând prevederile art. 36 alin. (12) și art. 38 teza I din Legea nr. 7/1996, conform cărora, „promitentul achizitor al imobilului înscris în cartea funciară va putea cere, în temeiul înscrisului original al promisiunii de a contracta încheiate cu cel înscris în cartea funciară, înscrierea ipotecii legale asupra imobilului, pentru restituirea sumei plătite în contul acesteia. În acest caz, ipoteca se înscrie în termenul și condițiile prevăzute de Codul civil pentru notarea promisiunii de a contracta și se radiază, din oficiu, dacă imobilul este dobândit de către promitentul achizitor ori, în cadrul vânzării silite, de către un terț care nu este ținut să răspundă de obligațiile debitorului”, iar „actul juridic privind constituirea sau transmiterea unui drept real imobiliar, valabil încheiat anterior intrării în vigoare a prezentei legi, netranscris în registrul de transcripțiuni și inscripțiuni ori, după caz, neînscris în cartea funciară, își produce efectele la data înscrierii în cartea funciară, potrivit prevederilor prezentei legi”.

Instanța reține că, în soluționarea cererii de reexaminare, registratorul șef al Biroului de Cadastru și Publicitate Imobiliara Bistrița a pornit, în mod just, de la dispozițiile art. 80 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, conform cărora „cererile de înscriere, precum și acțiunile în justiție întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de data introducerii lor, vor fi soluționate potrivit normelor materiale în vigoare la data încheierii actului sau, după caz, la data săvârșirii ori producerii faptului juridic generator, modificator sau extinctiv al dreptului supus înscrierii ori rectificării, cu respectarea normelor procedurale în vigoare în momentul introducerii lor”.

La data încheierii convenției de care se prevalează petentul, 07.09.2009, și chiar a modificării acesteia, 14.12.2009, ipoteca legală era reglementată de art. 1753 C.civ. din 1864, care restrângea incidența acestei garanții la drepturile și creanțele femeilor măritate asupra bunurilor bărbatului, ale minorilor și interzișilor asupra bunurilor tutorelui și ale statului, comunelor și stabilimentelor publice asupra bunurilor perceptorilor și administratorilor contabili.

Rezultă, așadar, că încheierea unui precontract de vânzare-cumpărare nu antrena, în condițiile vechiului cod civil, constituirea unei ipoteci legale în favoarea promitentului cumpărător.

Un atare beneficiu a fost legiferat abia prin dispozițiilor art. 2386 pct. 2 NCC, stipulându-se că beneficiază de ipotecă legală „promitentul achizitor pentru neexecutarea promisiunii de a contracta având ca obiect un imobil înscris în cartea funciară, asupra imobilului respectiv, pentru restituirea sumelor plătite în contul acestuia”.

Textul de care se prevalează petentul a fost introdus în cuprinsul Legii nr. 7/1996 prin art. 87 pct. 12 al Legii nr. 71/2011, în vederea corelării dispozițiilor Legii nr. 7/1996 cu cele ale noului cod civil, în ceea ce privește ipoteca legală instituită de art. 2386 pct. 2 NCC.

Devin relevante în acest context și prevederile art. 6 alin. (2) NCC, conform cărora „actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor”.

Contrar susținerilor petentului, care, la data de 27.02.2014, a obținut notarea în cartea funciară a precontractului de vânzare cumpărare (f. 13), nici art. 38 din Legea nr. 7/1996 nu este aplicabil în cauză, deoarece acest articol se referă la un act juridic privind constituirea sau transmiterea unui drept real imobiliar, ori, în speță, între părți s-a încheiat un antecontract, deci un act juridic ce a dat naștere unei obligații de a face în sarcina promitentului vânzător și nu a obligației acestuia de a transmite dreptul de proprietate.

Prin urmare, instanța apreciază că petentul nu se poate prevala de dobândirea unui drept de ipotecă legală, ca urmare a încheierii unui antecontract de vânzare-cumpărare sub auspiciile vechiului cod civil, astfel încât încheierea de respingere nr._ din 07.05.2014, emisă în dosarul cu același număr, înregistrat în 15.04.2014, este temeinică și legală.

În considerarea aspectelor de fapt și de drept expuse anterior, văzând și prevederile art. 31 alin. (3) din Legea nr. 7/1996, instanța va respinge plângerea formulată de petentul M. V. G. împotriva încheierii menționate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea formulată de petentul M. V. G., cu domiciliul în ., jud. Bistrița-Năsăud, cu sediul procesual ales în Bistrița, ., ., loc. Bistrița, jud. Bistrița-Năsăud, în contradictoriu cu intimata ., cu sediul in Bistrița, .. 81, jud. Bistrița-Năsăud, înregistrata la Oficiul Registrului comerțului sub nr. J_, C. RO_, prin lichidator judiciar Consult Management UV IPURL, cu sediul in Bistrița, Str. ., ., .-Năsăud, împotriva încheierii de carte funciară nr._ din 15.04.2014, emisă de OCPI BN.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea putând fi depusă la Judecătoria Bistrița.

Pronunțată în ședință publică, azi, 19.12.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. R. R. M. T.

RED/DACT CRR/M. 15.03.2015 4 exp.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria BISTRIŢA