Reexaminare anulare cerere. Încheierea nr. 9520/2014. Judecătoria BISTRIŢA

Încheierea nr. 9520/2014 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 21-02-2014 în dosarul nr. 10695/190/2013/a1

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BISTRIȚA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

ÎNCHIEREA CIVILĂ Nr. 1228/2014

Ședința Camerei de Consiliu din data de 21 februarie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE: C. R. R.

GREFIER: M. T.

Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de petentul M. V., având ca obiect reexaminarea Încheierii civile nr. 9520/28.11.2013 pronunțată în dosarul nr._ 13.

La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând, constată că:

Prin cererea înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, petentul M. V. a solicitat reexaminarea Încheierii civile nr. 9520/28.11.2013 pronunțată în dosarul nr._ 13.

În motivare arată că bunicul său, M. V. a lui F., și tatăl său, M. I. a lui V., au deținut pe numele lor în C.F. nr. 1600 Bistrița Bârgăului un număr de 6 numere topografice în Ridul „Dealul Albului Pietroasa Butuci” o suprafață de 3,5 hectare de pădure de fag și rășinoase, pădure care a fost confiscată de care comuniști în anul 1945 și trecută în proprietatea Statului Român.

Petentul susține că în anul 1990 a primit un hectar de pădure astfel că, în prezent mai are dreptul de a cere 1,5 hectare de pădure ca moștenire de la antecesorii săi, dovadă fiind extrasul de CF nr. 1600 pe care îl deține.

Petentul a indicat domiciliul pârâtelor și codul său numeric personal, arătând că tot ce este nevoie de a se depune la dosar se depune pe parcursul cercetării judecătorești.

În drept nu a invocat niciun temei legal.

În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 3-19).

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin încheierea civilă nr. 9520/2013, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul civil nr._ 13, instanța a dispus anularea cererii de chemare în judecată formulate de reclamantul M. V..

Pentru a decide astfel, s-a reținut că reclamantul nu și-a îndeplinit obligațiile stabilite în sarcina sa, în termenul de 10 zile de la data primirii înștiințării prin care i s-a solicitat să depună în două exemplare înscrisurile anexate cererii de chemare în judecată, pentru a fi comunicate cu pârâții, și, de asemenea, să precizeze cererea de chemare în judecată cu privire la: numele și prenumele, sau denumirea pârâtului, domiciliul sau reședința ori sediul pârâtului; codul numeric personal al reclamantului și al pârâtului, sau, după caz, codul unic de înregistrare ori codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare la oficiul comerțului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice și contul bancar, numărul de telefon, numărul de fax, adresa electronică ale reclamantului și ale pârâtului, în măsura în care sunt cunoscute de către reclamant; să arate motivele de drept pe care se întemeiază cererea; să arate dovezile pe care se întemeiază fiecare capăt de cerere; să depună înscrisurile în copii certificate pentru conformitate cu originalul, iar pentru martori, numele, prenumele și adresa acestora.

Analizând încheierea atacată, prin prisma motivelor de reexaminare invocate, instanța reține că reclamantul, deși a depus un înscris la dosar în data de 20.11.2013 (f. 13 din dosarul nr._ 13) nu și-a îndeplinit obligațiile stabilite în sarcina sa de completul învestit cu soluționarea cererii de chemare în judecată, respectiv nu a arătat adresele pârâților, nu a indicat toate dovezile pe care se întemeiază cererea și nu a depus suficiente exemplare ale înscrisurilor anexate cererii, în copii certificate pentru conformitate cu originalul.

Potrivit art. 200 alin. (6) NCPC, cererea de reexaminare „se soluționează prin încheiere definitivă dată în camera de consiliu, cu citarea reclamantului, de către un alt complet al instanței respective, desemnat prin repartizare aleatorie, care va putea reveni asupra măsurii anulării dacă aceasta a fost dispusă eronat sau dacă neregularitățile au fost înlăturate în termenul acordat potrivit alin. (2)”.

Cum neregularitățile nu au fost înlăturate în termenul acordat, instanța constată că măsura anulării cererii de chemare în judecată, dispusă prin încheierea civilă nr. 9520/28.11.2013, este temeinică și legală, astfel încât va respinge cererea de reexaminare formulată de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea de reexaminare formulată de reclamantul M. V., CNP_, domiciliat în Bistrița Bârgăului, ., jud. Bistrița-Năsăud, împotriva Încheierii civile nr. 9520/28.11.2013, pronunțată în dosarul nr._ 13 al Judecătoriei Bistrița

Definitivă.

Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședință publică, azi, 21.02.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. R. R. M. T.

RED/DACT CRR/M. 24.04.2014 3 exp.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reexaminare anulare cerere. Încheierea nr. 9520/2014. Judecătoria BISTRIŢA