Plângere contravenţională. Sentința nr. 971/2013. Judecătoria BLAJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 971/2013 pronunțată de Judecătoria BLAJ la data de 10-12-2013 în dosarul nr. 989/191/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
JUDEȚUL A.
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.971/2013
Ședința publică din data de 10.12.2013
Completul constituit din:
Președinte: A. B. Brădosu
Grefier: S. M.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul I. I., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului A., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
În baza art. 241 alin.3 NCPC, instanța din oficiu verifică legalitatea procedurii de citare și constată că aceasta este legal îndeplinită cu ambele părți.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, în temeiul art.131 Cod procedură civilă coroborat cu art.94 alin.4 Cod procedură civilă și art.32 din OG nr.2/2001, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar în temeiul art.255 alin.1 Cod procedură civilă ca fiind necesare, utile și concludente în soluționarea prezentei cauze.
În temeiul art. 238 Cod procedură civilă instanța, având în vedere că probatoriul se va administra la prezentul termen de judecată, estimează că prezenta cauză se va soluționa la acest termen de judecată.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, împrejurare față de care instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în fond.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față:
Prin plângerea înregistrată la această instanță sub dosar nr._, petentul I. I. a chemat în judecată Inspectoratul de Poliție al Județului A., solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se dispună anularea procesului verbal . nr._ încheiat la data de 07.08.2013 ca fiind netemeinic și nelegal.
În motivele plângerii, petentul a arată că la data de 07.08.2013, se afla în mun. B., . un anumit tip de produse de curățenie, direct consumatorilor, în afara spațiilor de vânzare cu amănuntul, prin intermediul vânzării directe, iar la un moment dat a fost oprită atât ea cât și colegii săi, de către un agent al poliției, care după ce s-a legitimat, i-a întocmit procesul verbal de contravenție, fără să asculte explicațiile sale, și anume, că este angajatul unei societăți și că promovează un anumit tip de produse de curățenie, punând la dispoziție agentului constatator actele de proveniență a produselor, certificatele de conformitate și copie după actele societății, că în tot acest timp a încercat să-i explice agentului constatator că marfa nu îi aparține, că este a societății la care este angajată, dar acesta nu a vrut nici măcar să verifice actele ce însoțeau marfa și nici să asculte explicațiile.
Arată că ulterior i-a fost întocmit procesul verbal de contravenție, pe care l-a semnat, întrucât a fost obligat de către agentul constatator.
Față de aceste aspecte, precizează petentul că sancțiunea care i-a fost dată este nelegală și netemeinică, întrucât potrivit dispozițiilor prevăzute în procesul verbal se referă la vânzarea ambulantă a oricăror mărfuri în alte locuri decât cele autorizate de primării sau prefecturi și sub acest aspect agentul constatator care i-a aplicat sancțiunea nu a cunoscut sau nu a acceptat faptul că există diferență între vânzările directe și vânzările ambulante definite printr-un text de lege și anume Ordonanța nr.99/2000 republicată, care la art.4 pct.f definește comerțul ambulant ca fiind activitate de comercializare cu amănuntul realizată prin trecere dintr-un loc în altul, în rulote mobile, standuri mobile, chioșcuri mobile sau vehicule special amenajate. În realitate acest lucru nu se realiza întrucât se afla pentru promovarea produselor, iar în zona în care se afla era una cu imobile, unde în mod logic nu putea fi amplasată o rulotă mobilă, mai mult, forma de comercializare fiind cea prin care fără o solicitare expresă a consumatorului, la locuința acestuia sau la locul de muncă în care acesta se regăsește, sau în oricare alt loc, oferă consumatorilor produse în vederea cumpărării, iar această modalitate de vânzare directă este reglementată de Ordonanța nr.99/2000 republicată la art.35 și art.38.
A mai precizat petentul că lucrează în calitate de salariat al unei societăți care funcționează în mod legal, societatea fiind înregistrată la ORC Hunedoara, iar activitatea pe care o desfășoară este comerț cu amănuntul efectuat în afara magazinelor, standurilor, chioșcurilor și piețelor, Cod CAEN 4799, această activitate neputându-se realiza potrivit art.4 lit.f din OG nr.99/2000.
Față de toate aceste aspecte agentul constatator a sancționat-o în temeiul unui alt text de lege care nu poate fi aplicat, întrucât nu efectua acte de comerț de natura comerțului ambulant.
În consecință solicită anularea procesului verbal contestat, ca fiind netemeinic și nelegal.
În drept a invocat dispozițiile Legii nr.12/1990 republicată și Ordonanța nr. 99/2000 republicată.
În susținerea plângerii contravenționale, petentul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri depunând, la dosar, în acest sens, procesul verbal de contravenție încheiat de intimatul IPJ A. – Poliția mun. B., în copie (fila 5).
Legal citat, intimatul a formulat și a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și menținerea procesului-verbal de contravenție atacat, ca fiind întocmit cu respectarea întocmai a dispozițiilor legale în materie.
În drept, intimatul a invocat dispozițiile OG nr.2/2001 și ale Legii nr. 12/1990 republicată.
În probațiune, intimatul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, depunând în acest sens la dosar raportul agentului constatator din data de 26.09.2013.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 07.08.2013 de către intimatul I. de Politie al Județului A., petentul I. I. a fost sancționat cu amenda de 1000 lei pentru contravenția incriminată de art.1 lit.b din Legea nr.12/1990 republicată.
Prin procesul verbal sus-menționat s-a reținut de către organul constatator că în data de 07.08.2013, ora 12,30 la observat pe petent, pe .. B., care avea asupra sa, un set de produse de curățat, produse care le oferea spre vânzare ambulant, cetățenilor care domiciliau pe acea stradă.
Procesul-verbal contestat a fost semnat de către petent, iar la rubrica „alte mențiuni” s-a consemnat: „nu sunt obiecțiuni” (fl.5).
În baza art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța investită cu soluționarea unei plângeri contravenționale trebuie să verifice dacă aceasta a fost formulată în termenul prescris de lege, iar apoi, prin prisma probatoriului administrat, va proceda la analizarea legalității și temeiniciei procesului verbal, putând să hotărască și cu privire la individualizarea sancțiunii.
În cauza dedusă judecății, se constată că plângerea, depusă la Judecătoria B. în data de 22.08.2013, a fost formulată în termenul legal de 15 zile de la încheierea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției-07.08.2013, iar instanța, în temeiul art. 32 alin.1 din O.G. nr. 2/2001 este competentă să soluționeze plângerea, contravenția fiind săvârșită în circumscripția sa teritorială.
Examinând procesul verbal de contravenție sub aspectul legalității sale, instanța constată că acesta a fost întocmit cu respectarea prevederilor art. 17 din OG 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității iar petentul nu a invocat nerespectarea altor dispoziții legale privind încheierea valabilă a procesului-verbal de contravenție.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, legea instituind o prezumție relativă de veridicitate cu privire la împrejurările constatate de agentul constatator.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța trebuie să analizeze, în fiecare caz în parte, în ce măsură fapta reținută în sarcina petentului reprezintă o ”acuzație în materie penală”, în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această analiză se realizează prin prisma a trei criterii alternative, respectiv natura faptei, caracterul penal al textului ce definește contravenția, conform legislației interne, și natura și gradul de severitate al sancțiunii aplicate.
Calificarea faptei ca ”acuzație în materie penală” are drept consecință incidența în respectiva cauză a prezumției de nevinovăție de care se bucură petentul și a obligației autorităților statului de a proba faptele reținute în sarcina acestuia. Însă, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, hotărârea din 23 iulie 2002, paragraf 113).
Forța probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, care este liber să reglementeze importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Având în vedere aceste principii, instanța reține că procesul-verbal de contravenție beneficiază de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cât timp petentului i se asigură de către instanță, condițiile specifice de exercitare efectivă a dreptului de acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil. Prin urmare, atât timp cât contravenientului i se oferă posibilitatea reală, efectivă de a proba contrariul, prezumția de nevinovăție, astfel cum este conturată în jurisprudența CEDO nu este încălcată.
Petentul arată că la data de 07.08.2013, se afla în mun. B., . un anumit tip de produse de curățenie, direct consumatorilor.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii, instanța reține că petentul a fost sancționat pentru contravenția prevăzută de art.1 lit.b din Legea nr.12/1990 republicată, anume pentru vânzarea ambulantă a oricăror mărfuri în alte locuri decât cele autorizate de primării sau prefecturi.
Potrivit prevederilor art.2 din Legea nr.12/1990, contravențiile prevăzute la art.1 lit.b se sancționează cu amenda de la 1.000 lei la 1500 lei;
Potrivit prevederilor art. 34 alin. 1 din OG 2/2001, instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost formulată în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării.
De asemenea, potrivit art. 5 alin. 5 din OG 2/2001, sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, iar potrivit art. 21 alin. 3 din OG 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele stabilite de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele persoanale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
În temeiul acestor texte de lege, la aprecierea gradului de pericol social al faptei, instanța trebuie să aibă în vedere criterii precum: împrejurările în care s-a comis fapta, modul și mijloacele de comitere a faptei, urmarea produsă, circumstanțele personale ale contravenienului, sau orice alte împrejurări de natură a contribui la stabilirea gradului de pericol social al faptei comise.
Art.4 pct.f din Legea nr.99/200 definește comerțul ambulant ca fiind activitatea de comercializare cu amănuntul realizată prin trecere dintr-un loc în altul, în rulote mobile, standuri mobile, chioșcuri mobile sau în vehicule special amenajate.
Instanța apreciază că fapta petentului nu poate fi definită ca și comerț ambulant având în vedere faptul că acesta se afla la promovarea produselor, iar zona în care se afla era una cu imobile, unde nu putea fi amplasată o rulotă mobilă.
Pentru aceste motive, instanța va admite plângerea contravențională formulată de petenta petentul I. I. și va dispune anularea procesului-verbal de contravenție . nr._.
Instanța ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru aceste motive
În numele legii,
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea contravențională formulată de petentul I. I., cu domiciliul în mun. D., ..9, ., jud. Cluj în contradictoriu cu I. Județean de Poliție A., Poliția mun. B., cu sediul în mun. A. I., . nr.1, jud. A., și în consecință:
Anulează procesul-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 07.08.2013 de IPJ A., cu sediul în mun. A. I., ., nr.1, jud. A..
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 10.12.2013
.
Președinte, Grefier,
A. B. Brădosu S. M.
Red.BB
Tred.SM
10.01.2014/4ex.,
| ← Prestaţie tabulară. Sentința nr. 690/2013. Judecătoria BLAJ | Obligaţie de a face. Sentința nr. 732/2013. Judecătoria BLAJ → |
|---|
