Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 315/2013. Judecătoria BLAJ

Sentința nr. 315/2013 pronunțată de Judecătoria BLAJ la data de 02-04-2013 în dosarul nr. 251/191/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B. - JUDEȚUL A.

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR.315/2013

Ședința publică din data de 02.04.2013

Completul compus din:

Președinte: C. F.

Grefier: S. M.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . F. A. în contradictoriu cu pârâții G. L. V. și R. A., pentru emiterea unei hotărâri care să țină loc de act autentic.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă avocat M. U. pentru reclamantă, lipsă fiind pârâții.

Procedura de citare este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care avocat M. U. depune la dosar cauzei împuternicire avocațială, certificate de atestare fiscală, dovada achitării taxei de timbru în sumă de 1,383 lei și timbru judiciar de 5,6 lei.

Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța declară închisă probațiunea și acordă cuvântul în fond:

Avocat M. U. solicită admiterea acțiunii, fără cheltuieli de judecată.

JUDECĂTORIA

Asupra cauzei civile de față:

Prin acțiunea civilă înregistrată la instanță sub dosar nr._, reclamanta . F. A. a chemat în judecată pe pârâții G. L. V. și R. A., solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se constate că pârâții sunt moștenitori acceptanți ai succesiunii rămasă după defunctul S. I., că între reclamantă și pârâți au intervenit promisiunile sinalagmatice de vânzare-cumpărare înregistrate în evidențele societății sub nr.450 și 449 din 19.01.2011, că a efectuat plata prețului negociat conform borderourilor nr.1517 și nr.1518/19.01.2011, să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare și să se dispună întabularea dreptului de proprietate al reclamantei asupra suprafeței de 0,97 ha identificată topo-cadastral conform lucrării efectuată în dosar nr.799/29.02.2012 al BCPI B.; fără cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că între părți au intervenit promisiunile sinalagmatice de vânzare-cumpărare înregistrată sub nr.450/2011 și 449/2011, prin care părțile și-au manifestat consimțământul cu privire la vânzarea - cumpărarea suprafeței de teren identificată în petit, la aceeași dată reclamanta procedând la plata prețului; că rămânea de rezolvat problema actului autentic cerut de normele imperative ale legislației în materia proprietății, dar datorită lipsei de disponibilități materiale necesare deplasării și suportării cheltuielilor notariale, pârâții au refuzat prezentarea la un birou notarial pentru a semna actul în formă autentică, refuzul neavând legătură cu consimțământul pentru înstrăinarea terenului, dat prin semnarea contractului de vânzare - cumpărare sub semnătură privată.

În drept a invocat art.1075, 1077, 1073, 970 alin.2 și urm. Cod civil.

Acțiunea a fost legal timbrată.

Examinând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Conform extrasului CF nr._ J., asupra imobilului înscris sub nr. cadastral_, ..207/2/3 din Titlul de Proprietate nr._/2399/10.02.2012, în suprafață de 0,97 ha situat în extravilanul localității J., este proprietar tabular S. I., în cotă de 1/1 părți, cu titlu reconstituire, dobândit prin lege (fila 19).

Reclamanta a depus la dosar, în copie, actele sub semnătură privată intitulate Contract de vânzare cumpărare, înregistrate sub nr.450 și 449 din 19.01.2011, din care se reține că pârâții, în calitate de moștenitori acceptanți ai succesiunii defunctului S. I. (soț supraviețuitor al fiicei predecedate a proprietarului tabular și respectiv fiica proprietarului tabular), au vândut reclamantei suprafața de 0,97 ha teren agricol, dovada achitării prețului integral și actele de stare civilă, inclusiv certificatul de deces al proprietarului tabular (filele 4-17).

Deși legali citați, pârâții nu s-au prezentat în instanță și nu au depus întâmpinare în apărarea lor.

În consecință, față de materialul probator administrat, în baza art.969 Cod civil, potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, se va constata că antecontractele de vânzare-cumpărare sub semnătură privată sunt valabil încheiate și că prețul a fost achitat integral, iar în baza prevederilor Legii nr.7/1996 potrivit cărora dacă cel care se obligă a elibera act apt pentru transferul proprietății și întabulare în cartea funciară nu își îndeplinește obligația instanța poate pronunța o sentință care să țină loc de act apt pentru întabulare, acțiunea urmează a fi admisă.

În baza art.20 alin.3 din Legea nr.7/1996 se va dispune OCPI A. - BCPI B. să întabuleze în cartea funciară dreptul de proprietate al reclamantei asupra imobilului, în cotă de 1/1 părți, cu titlu cumpărare.

În baza art.77¹ pct.6 din Codul fiscal, un exemplar din hotărâre și documentația aferentă se va comunica organului fiscal competent în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii.

În baza art.274 Cod procedură civilă nu se vor acorda cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive,

În numele legii

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea civilă formulată de reclamanta . F. A., cu sediul în J., ., jud. A., în contradictoriu cu pârâții G. L. V., domiciliat în Mediaș, ., ., ., și R. A., domiciliată în Adămuș, ., jud. M., și în consecință:

Constată că între reclamantă în calitate de cumpărător și pârâți, în calitate de vânzători, moștenitori acceptanți ai succesiunii rămasă după defunctul S. I., decedat la data de 12.02.1984, s-au încheiat valabil contractele de vânzare - cumpărare sub semnătură privată înregistrate sub nr.450 și 449 din 19.01.2011, referitor la imobilul înscris în CF_ J., nr. cadastral al parcelei_, respectiv ..207/2/3 din TP nr._/2399/10.02.2012, în suprafață de 0,97 ha, prețul fiind achitat integral.

Obligă pârâții să se prezinte la notar pentru a încheia act autentic de vânzare-cumpărare, în caz contrar prezenta sentință urmând să țină loc de act apt de întabulare, la rămânerea irevocabilă a acesteia.

Dispune OCPI A. - BCPI B. să întabuleze dreptul de proprietate al reclamantei asupra imobilului, în cotă de 1/1 părți, cu titlu cumpărare.

Un exemplar din sentința definitivă și irevocabilă împreună cu documentația aferentă, se comunică organului fiscal competent.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 02.04.2013.

Președinte, Grefier,

C. FoleaSimona M.

Red.CF

Tehnored.SM

5ex./23.05.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 315/2013. Judecătoria BLAJ