Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 354/2013. Judecătoria BLAJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 354/2013 pronunțată de Judecătoria BLAJ la data de 15-04-2013 în dosarul nr. 433/191/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
JUDEȚUL A.
Dosar civil nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.354/2013
Ședința publică din data de 15.04.2013
Completul constituit din:
Președinte: C. F.
Grefier: Crinuța S.
Pe rol judecarea cererii formulată de petentul Inspectoratul de Poliție al Județului A. – Poliția mun. B. în contradictoriu cu intimatul C. S. V., având ca obiect reexaminarea sancțiunii contravenționale.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța declară închisă probațiunea și lasă cauza în pronunțare.
JUDECĂTORIA
Asupra cauzei de față
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub dosar nr._ petentul Inspectoratul de Poliție al Județului A. – Poliția mun. B. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul C. S. V., înlocuirea amenzii contravenționale neachitate, în cuantum de 420 lei, aplicată prin procesul-verbal . nr._ din 05.01.2013 întocmit de către Poliția mun. B., pentru contravenția prev. de art.121 pct.2 din RA OUG 195/2002, sancționată de art.101 alin.2 și art.108 din OUG 195/2002, cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității.
În motivarea cererii petentul a arătat că sunt întrunite condițiile prevăzute de art.9 alin.3 din OG nr.2/2001, întrucât contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii aplicată prin procesul–verbal menționat și că a fost declarat în stare de insolvabilitate, conform adresei nr.9252/04.03.2013 a Direcției Fiscale Locale Mediaș.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că, într-adevăr, contravenientul nu a făcut dovada achitării amenzii în termenul prevăzut de lege.
Contravenientul, deși legal citat, nu s-a prezentat în instanță și nu a depus întâmpinare în apărarea sa.
Petentul a anexat cererii adresa Direcției Fiscale Locale Mediaș potrivit căreia contravenientul este declarat insolvabil, neavând bunuri urmăribile.
În consecință, întrucât contravenientul nu dispune de mijloace materiale și financiare pentru plata amenzii, constatând întrunite prevederile art.9 alin.3 și art.39/1 din OG nr.2/2001 modificată, cererea urmează a fi admisă, astfel că se va dispune înlocuirea amenzii contravenționale în cuantum de 420 lei cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, la dispoziția Primăriei municipiului Mediaș, jud. Sibiu, pe o durată de 80 de ore.
În baza art.274 Cod procedură civilă, în cauză nu se vor acorda cheltuieli de judecată, deoarece petentul nu a efectuat cheltuieli, cererea fiind scutită de taxa judiciară de timbru.
Pentru aceste motive,
În numele legii
HOTĂRĂȘTE:
Admite sesizarea formulată de petentul Inspectoratul de Poliție al Județului A. – Poliția mun. B., cu sediul în B., ., jud. A., în contradictoriu cu intimatul C. S. V., CNP_, domiciliat în mun. Mediaș, ., jud. Sibiu, și în consecință:
Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale de 420 lei aplicată contravenientului prin procesul-verbal . nr._ încheiat la data de 05.01.2013 de către Poliția mun. B., cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe durata a 80 de ore la dispoziția Primăriei municipiului Mediaș.
O copie a dispozitivului hotărârii însoțită de mandatul de executare se comunică Primarului municipiului Mediaș, jud. Sibiu, Inspectoratului de Poliție al Județului A. – Poliția mun. B. și contravenientului.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 15.04.2013.
Președinte, Grefier,
C. FoleaCrinuța S.
Red.CF
Tehnored.CS
16.05.2013/5 ex.
| ← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 800/2013.... → |
|---|








