Plângere contravenţională. Sentința nr. 831/2013. Judecătoria BLAJ

Sentința nr. 831/2013 pronunțată de Judecătoria BLAJ la data de 05-11-2013 în dosarul nr. 743/191/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR.831/2013

Ședința publică din data de 05.11.2013

Completul constituit din:

Președinte: B. Brădosu

Grefier: E. S.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul T. M. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului A., având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în cauză a răspuns martorul Ș. A., lipsind părțile.

În baza art. 241 alin.3 Cod procedură civilă, instanța din oficiu verifică legalitatea procedurii de citare și constată că aceasta este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

În temeiul dispozițiilor art. 311 Cod procedură civilă instanța procedează la audierea martorului, declarația acestuia fiind consemnată în scris pe filă separată atașată la dosar.

Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, în temeiul art.258 Cod procedură civilă instanța încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile existente la dosar, apreciind-o pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei, putând duce la dezlegarea în fond a pricinii.

Având în vedere că nu mai sunt alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, instanța se consideră lămurită, iar în temeiul art. 394 alin. 1 Cod procedură civilă, declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

JUDECĂTORIA

Asupra cauzei de față:

Prin plângerea înregistrată pe rolul instanței sub nr._ petentul T. M. a solicitat instanței, ca prin sentința pe care o va pronunța:

- să dispună anularea procesului verbal . nr._ din 04.06.2013 emis de intimată și a tuturor consecințelor acesteia, respectiv amendă contravențională, suspendarea dreptului de a conduce și a punctelor de penalizare;

- restituirea amenzii în cuantum de 150 lei, plătită la întocmirii procesului verbal atacat.

În motivarea plângerii, petentul a susținut că procesul-verbal atacat este lovit de nulitate întrucât agentul constatator nu poate dovedi că a comis această contravenție care, de fapt, nu există.

În ceea ce-l privește, petentul mai susține că nu este de acord cu cele reținute în procesul verbal dar la insistențele acestora care i-au spus „că este mai bine pentru el așa”, a semnat procesul verbal de contravenție încheiat.

Totodată, precizează că a plătit amenda aplicată nu ca o recunoaștere a faptei sale ci pentru a beneficia de reducerea prevăzută de lege în eventualitatea în care procesul-verbal contestat ar fi respins.

Mai arată petentul că agentul constatator a indicat ca martor asistent o persoană din trafic care nu a văzut nimic, astfel că în această situație acesta nu poate dovedi cele reținute în procesul verbal, cum că el ar fi condus autoturismul și ar fi depășit linia continuă, depășind în zonă interzisă.

De aceea, consideră că procesul verbal atacat este nelegal și netemeinic deoarece agentul constatator a aplicat în mod abuziv dispozițiile legale nedovedind în nici un fel cele reținute în procesul verbal. Deși i-a cerut acestuia să-i prezinte înregistrarea radar, a fost refuzat, solicitând ca această probă dacă există să fie prezentată în fața instanței.

În acest sens, petentul solicită a se avea în vedere practica Curții Europene a Drepturilor Omului din cauza A. împotriva României, prin care instanța europeană a statuat că prezumția de legalitate și de adevăr a procesului verbal de contravenție este o prezumție lipsită de rezonabilitate și contrazice prezumția de nevinovăție prevăzută de art.6 din CEDO, astfel că se admite dovada contrară celor reținute de agentul constatator.

În subsidiar, în măsura în care se va reține că s-a săvârșit o contravenție, petentul solicită să se ia în considerare dispozițiile art.21, alin. (3) din OG 2/2001, potrivit cărora sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Ori, în ceea ce-l privește, petentul consideră că pericolul social al faptei, dacă aceasta s-ar fi săvârșit, este foarte redus, neproducându-se în mod obiectiv nici o urmare socialmente periculoasă, el circulând cu viteza legală.

Față de aceste aspecte, cererea sa în subsidiar este aceea de a se înlocui măsura amenzii cu cea a avertismentului întrucât aceasta este proporțională cu gradul de pericol social al presupusei fapte și cu persoana petentului.

În ceea ce privește termenul în care a formulat prezenta contestație, apreciază că a formulat-o în termenul legal de 15 zile de la comunicare, întrucât procesul-verbal datează din 04.06.2013.

Petentul a atașat plângerii copii de pe procesul verbal contestat . dovada comunicării acestuia și cartea sa de identitate.

În dovedirea plângerii petentul a administrat proba cu înscrisuri.

Plângerea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile O.G.nr.2/2001 și OUG nr.195/2002.

În conformitate cu art.223 NCPC, petentul a solicitat judecarea cauzei în lipsa sa.

Din partea intimatului s-a depus la dosar întâmpinare prin care s-a solicitat respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului verbal de contravenție, așa cum a fost întocmit, având în vedere că fapta petentului a existat și este încadrată juridic corespunzător, procesul-verbal fiind atât temeinic cât și legal întocmit.

În dovedirea susținerilor din întâmpinare, intimatul a propus încuviințarea probei testimoniale cu martorul Ș. A., martor asistent în procesul verbal.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 04.06.2013 de către intimatul I. de Politie al Județului A., petentul T. M. a fost sancționat cu amenda de 300 lei pentru contravenția incriminata de art. de art. 120 alin 1 lit. h) din OUG nr. 195/2002, cu avertisment lei pentru contravenția incriminata de art. 120 alin 3 lit i) din OUG nr. 195/2002iar ca măsură administrativă i-a fost reținut permisul de conducere pe bază de dovada, cu valabilitate de 15 zile.

Prin procesul verbal sus-menționat s-a reținut de către organul constatator ca in data de 04.06.2013, pe DN 14 B Km.21+200 petentul în timp ce conducea autoturismul marca OPEL cu nr. de înmatriculare_ a efectuat o manevra de depășire in zona de acțiune a indicatorului „ depășire interzisă”, zonă materializată și prin marcaj continuu.

Fiind investită, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului verbal instanța retine următoarele:

Sub aspectul legalității procesului-verbal, instanța retine că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, republicată, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.

Situațiile în care nerespectarea anumitor cerințe atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator al contravenției sunt strict determinate prin reglementarea dată în cuprinsul art. 17 din O.G. nr. 2/2001: Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.

În raport cu acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, nulitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției să nu poată fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătură decât prin anularea acelui act ( Decizia nr. XXII /2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite ).

Referitor la procesul-verbal, trebuie reținut că, în genere, fiind întocmit de un organ al statului aflat în exercițiul funcțiunii trebuie să i se recunoască valoarea probatorie sub aspectul constatării stării de fapt.

În acest sens este de remarcat ca în jurisprudența Curții s-a reținut în mod constant că prezumțiile nu sunt în principiu, contrare Convenției.

Astfel, în Hotărârea pronunțată în cauza Salubiaku vs Frantei, Curtea a reținut că prezumțiile sunt permise de Convenție, dar nu trebuie sa depășească limitele rezonabile ținând seama de gravitatea mizei si prezervând drepturile apărării.

În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional .

Prin urmare, procesul verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care este permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care contravenientului i se asigură accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil, în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului.

În lumina acestor principii, instanța a efectuat cercetarea judecătorească în vederea aflării adevărului, asigurând contestatorului dreptul la un proces echitabil.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța constată că petentul se face vinovat de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa, pentru motivele ce vor fi expuse in continuare.

Referitor la procesul-verbal, trebuie reținut ca, in genere, fiind întocmit de un organ al statului aflat in exercițiul funcțiunii trebuie sa i se recunoască valoarea probatorie sub aspectul constatării stării de fapt.

In acest sens este de remarcat ca in jurisprudența Curții s-a reținut în mod constant ca prezumțiile nu sunt în principiu, contrare Convenției.

Astfel, în Hotărârea pronunțată în cauza Salubiaku vs Frantei, Curtea a reținut ca prezumțiile sunt permise de Convenție, dar nu trebuie sa depășească limitele rezonabile ținând seama de gravitatea mizei și prezervând drepturile apărării.

Petentul a formulat prezenta plângere contravențională solicitând anularea procesului verbal motivat de faptul ca nu a săvârșit contravenția reținută în sarcina sa.

Din depoziția martorului audiat, Ș. A. I., aflată la fila 51 dosar, reiese în mod clar faptul că petentul a efectuat această manevră de depășire într-o zonă în care era interzis acest lucru.

Astfel, din materialul probator administrat în prezenta cauză rezultă că cele consemnate de către agentul constatator sunt corecte.

Instanța constată că s-a aplicat petentului o amendă în cuantumul prevăzut de lege pentru contravenția săvârșită, iar față de natura și împrejurările săvârșirii faptelor, apreciază că sancțiunea aplicată este proporțională cu gradul de pericol social al acestora.

Față de aceste considerente, instanța apreciază plângerea ca fiind nefondată și, pe cale de consecință, o va respinge.

Pentru aceste motive

În numele legii

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea formulată de contravenientul T. M., cu domiciliul în mun. Sibiu, ..4, ., jud. Sibiu, cu domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat H. D., cu sediul în mun. Sibiu, ..2, jud. Sibiu, în contradictoriu cu I. Județean de Poliție A., cu sediul în mun. A. I., . nr.1, jud. A..

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare și care se depune la judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică, azi 05.11.2013

Președinte,Grefier,

B. BrădosuElena S.

Red. B.B.

Tehnored. ES

05.12.2013/4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 831/2013. Judecătoria BLAJ