Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 520/2013. Judecătoria BLAJ

Sentința nr. 520/2013 pronunțată de Judecătoria BLAJ la data de 17-06-2013 în dosarul nr. 578/191/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B. – JUDEȚUL A.

Dosar Civil nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR.520/2013

Ședința publică din data de 17.06.2013

Completul compus din:

Președinte: C. F.

Grefier: Crinuța S.

Pe rol judecarea cererii formulată de petentul P. municipiului Sibiu în contradictoriu cu contravenientul Broinaș I. F., având ca obiect reexaminarea sancțiunii contravenționale.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

JUDECĂTORIA

Asupra cauzei de față:

Prin cererea înregistrată la instanță sub dosar nr._ petentul P. municipiului Sibiu a solicitat înlocuirea sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității aplicată contravenientului Broinaș I. F. cu sancțiunea amenzii.

În motivarea cererii a arătat că prin sentința civilă nr.740/2011 pronunțată de Judecătoria B. în dosar nr._, s-a admis sesizarea IPJ A. – Poliția mun. B. și s-a dispus înlocuirea amenzii contravenționale în cuantum de 134 lei aplicată contravenientului Broinaș I. F. prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ încheiat la data de 24.03.2011, cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității pe o durată de 50 de ore la dispoziția Primăriei municipiului Sibiu.

În data de 18.10.2011 s-a emis mandatul de executare nr.148, prin care se ordonă prezentarea contravenientului pentru prestarea unei activități în folosul comunității pe o durată de 50 de ore. Mandatul a fost comunicat Primarului municipiului Sibiu prin adresa nr._ înregistrată la Primăria municipiului Sibiu în data de 21.10.2011.

Prin adresa nr._/11.11.2011, emisă de Direcția Tehnică din cadrul Primăriei mun. Sibiu, numitul Broinaș I. F. a fost somat să se prezinte la sediul Primăriei mun. Sibiu în vederea executării mandatului nr.148/2011, însă acesta nu s-a prezentat și nu a executat mandatul.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art.194 și urm. NCPC, art.411 alin.1 pct.2 NCPC și OG nr.55/2002 privind regimul juridic al sancțiunilor prestării unei activități în folosul comunității.

În dovedirea cererii au fost anexate înscrisuri, respectiv sentința civilă nr.740/08.09.2011, mandatul de executare nr.148/2011, adrese și procesul verbal de contravenție . nr._ din 24.03.2011, încheiat de către Poliția locală B..

Contravenientul, deși legal citat, nu s-a prezentat în instanță și nu a depus întâmpinare în apărarea sa.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că din adresele întocmite de organele de executare rezultă că contravenientul nu s-a prezentat și nu a executat mandatul nr.148/2011.

Potrivit art.21 din OG nr.55/2002 „în cazul în care contravenientul, cu rea-voință, nu se prezintă la primar pentru luarea în evidență și executarea sancțiunii, se sustrage de la executarea sancțiunii după începerea activității sau nu își îndeplinește îndatoririle ce îi revin la locul de muncă, judecătoria, la sesizarea primarului, a unității de poliție sau a conducerii unității la care contravenientul avea obligația să se prezinte și să presteze activitatea în folosul comunității, poate înlocui această sancțiune cu sancțiunea amenzii”.

Întrucât contravenientul cu rea voință se sustrage de la executarea sancțiunii de a presta activitate în folosul comunității, instanța urmează să admită sesizarea, în temeiul art.21 din OG nr.55/2002, și să înlocuiască sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității pe o durată a 50 de ore cu sancțiunea amenzii în cuantum de 200 lei.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de P. municipiului Sibiu, Klaus Werner Iohannis, cu sediul în Sibiu, ..2, jud. Sibiu, în contradictoriu cu contravenientul Broinaș I. F., CNP_, domiciliat în Sibiu, ., jud. Sibiu, și în consecință:

Dispune înlocuirea sancțiunii obligării contravenientului la prestarea unei activități pe durata a 50 de ore în folosul comunității cu sancțiunea amenzii în cuantum de 200 lei.

O copie a dispozitivului hotărârii se comunică Primarului municipiului Sibiu și contravenientului.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 17.06.2013.

Președinte, Grefier,

C. FoleaCrinuța S.

Red.CF

Tehnored.CS

4ex/19.07.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 520/2013. Judecătoria BLAJ