Somaţie de plată. Sentința nr. 161/2013. Judecătoria BLAJ

Sentința nr. 161/2013 pronunțată de Judecătoria BLAJ la data de 12-02-2013 în dosarul nr. 1175/191/2011

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

JUDEȚUL A.

Dosar nr._

Sentința civilă 161/2013

Ședința publică de la data de 12.02.2013

Instanța constituită din:

Președinte: D. O.

Grefier: S. M.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind creditoarea . SRL, în contradictoriu cu debitoarea ., având ca obiect somație de plată.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că la dosarul cauzei creditoarea a depus o cerere prin care solicită repunerea cauzei pe rol, întrucât și-a îndeplinit obligațiile solicitate de instanță.

Instanța, reține cauza în pronunțare asupra perimării cererii de chemare în judecată.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față

Asupra cererii introduse de creditoarea . SRL, în contradictoriu cu debitoarea ., înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 18.08.2011 se rețin următoarele:

Prin încheierea de ședință pronunțată la data de 13.09.2011, instanța a dispus, în baza art. 155¹ Cod procedură civilă, suspendarea acțiunii civile, întrucât creditoarea nu și-a îndeplinit obligația ce i s-a pus în vedere prin conceptul de citare, respectiv nu a depus relațiile actualizate eliberate de Registrul Comerțului privind sediul și asociații debitoarei și să certifice pentru conformitate cu originalul toate înscrisurile de la dosar.

Potrivit art. 248 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părților timp de un an. La aliniatul 3 al acestui articol se prevede că, în materie comercială, termenul este de 6 luni.

În baza dispozițiilor art. 252 Cod procedură civilă, perimarea se poate constata și din oficiu.

Cu privire la cererea de repunere a cauzei pe rol, prin care creditoarea face dovada îndeplinirii obligațiilor stabilite de instanță, se reține că aceasta a fost formulată doar ulterior primirii citației emise în vederea discutării perimării.

Astfel cum rezultă din prevederile legale antemenționate, instituția perimării operează de drept, dacă pricina a rămas în nelucrare din culpa părții pe durata termenului legal instituit de lege. Ulterior împlinirii acestui termen, instanța nu face decât să constate prin hotărâre judecătorească faptul că a intervenit perimarea.

In speță, reținând că cererea de repunere pe rol a fost formulată ulterior împlinirii termenului de perimare de 6 luni, termen calculat de la momentul suspendării cauzei, instanța va respinge această cerere și va constata perimată cererea de chemare în judecată formulată de creditoare.

Instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive,

În numele legii

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea de repunere pe rol a cauzei, formulată de creditoarea . SRL.

Constată perimată cererea de chemare în judecată formulată de către creditoarea . SRL, cu sediul în A. I., ..106, jud. A., în contradictoriu cu debitoarea ., cu sediul în mun. B., ..6, jud. A..

Fără cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică, astăzi, 12.02.2013.

Președinte,Grefier,

D. OnigaSimona M.

Red.DO

Tred.SM/2ex.,

6.03.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Somaţie de plată. Sentința nr. 161/2013. Judecătoria BLAJ