Cereri. Sentința nr. 1559/2013. Judecătoria BOLINTIN VALE

Sentința nr. 1559/2013 pronunțată de Judecătoria BOLINTIN VALE la data de 05-11-2013 în dosarul nr. 2066/122/2012

Operator de date cu caracter personal nr. 2902

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B. V.

JUDECATORIA B. V. - CAUZE GENERALE

Sentinta civilă Nr. 1559/2013

Ședința publică de la 05 Noiembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. L.

Grefier E. R.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . în contradictoriu cu pârâta M. S., având ca obiect –despăgubire.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Față de lipsa părților la apelul nominal, instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.

La a doua strigare a cauzei lipsesc părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța constată că, deși legal citață cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru in cuantum de 2325 lei, sub sancțiunea anulării cererii ca netimbrată, reclamanta nu s-a conformat dispozițiilor instanței si nu a indeplinit obligația procesuală pusă in sarcina acesteia.

Instanța invocă din oficiu excepția netimbrării cererii de chemare in judecată și reține cauza spre soluționarea excepției.

INSTANȚA

Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului G. la data de 08.08.2o12 sub nr._, reclamanta . a solicitat, in contradictoriu cu parata M. S., pronuntarea unei hotarari care sa se dispună obligarea pârâtei la achitarea comisioanelor conform contractului de intermediere de servicii nr 13/11.07.2012, achitarea daunelor interese în valoare de 5o.ooo lei conform art 4.3 din contract.

In ședinta publică din 6 noiembrie 2012, tribunalul a invocat din oficiu exceptia de necompetentă teritorială a Tribunalului G. șiprin sent.civ nr 616/2012 s-a dispus declinarea competentei de solutionare a cererii în favoarea Judecătoriei B. V..

Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instante la data de 14.05.2013, primul termen de judecată fiind acordat la data de 18 iunie 2013.

La termenul din data de 5 noiembrie 2013 instanta a invocat din oficiu exceptia netimbrarii cererii de chemare in judecata.

Analizand probele administrate in solutionarea exceptiei invocate, instanta retine urmatoarele :

La termenul de judecată de astăzi instanța a constatat că deși legal citată cu mențiunea de a achita taxa de timbru in cuantum de 2325 lei, reclamanta nu s-a conformat dispozițiilor instanței.

În conformitate cu art. 1 din Legea nr. 146 din 1997, privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru.

Potrivit art. 20 alin.1 din aceeași lege, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar neplata taxei judiciare de timbru atrage anularea cererii ca netimbrată, în conformitate cu prevederile art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997.

Pentru aceste considerente, în temeiul textelor de lege enunțate, văzând că nu s-a achitat taxa de timbru stabilita de instanta, va fi admisă excepția netimbrarii cererii, și ca urmare cererea va fi anulată ca netimbrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția netimbrării cererii de chemare in judecată, invocată de instanță din oficiu.

Anulează actiunea formulata de reclamanta . cu sediul în București, . . . in contradictoriu cu parata M. S. domiciliată în ., ., . . . ,ca netimbrată.

Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 05 Noiembrie 2013.

Președinte,

L. L.

Grefier,

E. R.

Red jud LL

Tehn red Re, 4 ex

7.11.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cereri. Sentința nr. 1559/2013. Judecătoria BOLINTIN VALE