Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 1402/2013. Judecătoria BOLINTIN VALE
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1402/2013 pronunțată de Judecătoria BOLINTIN VALE la data de 02-10-2013 în dosarul nr. 3078/192/2011
Operator de date cu caracter personal nr. 2902 | ||
ROMÂNIA | ||
Judecătoria B. V. B. V., ., jud. G. Cauze Generale | Dosar nr._ | |
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1402 | ||
Ședința publică din data de 2 octombrie 2013 | ||
Instanța constituită din: Judecător: A. V. P. Grefier: R.-S. I. | ||
Pe rol fiind pronunțarea asupra acțiunii civile introduse de reclamanta S. C., în contradictoriu cu pârâta V. I., având ca obiect „hotărâre care să țină loc de act autentic”.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din 25 septembrie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru această dată, când în aceeași compunere a hotărât astfel:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 15.06.2007, sub numărul _ , reclamanta S. C. a chemat în judecată pe pârâta V. I., moștenitoarea lui I. I., solicitând instanței să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare prin care să se constate săvârșită vânzarea-cumpărarea terenului în suprafață totală de 7500 mp, situat în ., situat în ., cu vecinii la N Cheanță I., la S liber, la E DC, la V Izlas.
In motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în baza unui înscris sub semnătură privată a cumpărat de la I. I. suprafața de 7500 mp înscrisă în titlul de proprietate nr._/09.03.1993 și a achitat integral prețul conform înțelegerii ce s-a făcut în fața martorilor care au și semnat chitanța.
A mai susținut reclamanta că, la data când s-a încheiat actul sub semnătură privată s-a primit prețul și a intrat în posesia terenului. Urmare a acestei vânzări s-a înscris cu suprafața descrisă mai sus în evidențele Primăriei Buturugeni.
A mai susținut reclamanta că a invitat pe vânzătoare de nenumărate ori la notariat, însă aceasta nu s-a prezentat pentru încheierea actului de vânzare-cumpărare în formă autentică.
In drept, au fost invocate dispozițiile, art. 1073, art. 1074, art. 1294, art. 195 cod civil art. 109, art. 112-114 Cod procedură civilă, Legea nr. 247/2005.
In dovedirea cererii, reclamanții au solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, interogatoriul și testimonială.
În susținerea cererii de chemare în judecată, reclamanta au depus la dosar, în copii necertificate pentru conformitate cu originalul, următoarele înscrisuri: Titlul de Proprietate nr._/09.03.1993 eliberat de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor G. ( f 4), înscris sub semnătură privată, denumit „ Adeverință” ( f 5), certificat de deces eliberat la data de 18.01.2007- defunct I. I. (f.6), file din registrul agricol (f 7-8).
La data de 02.09.2007 pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția puterii de lucru judecat, excepția lipsei de interes.
Pârâta a mai susținut că nu recunoaște scrisul și semnăturile persoanelor din înscrisul denumit Adeverință, invocând prevederile art. 177-179 Cod procedură civilă. a mai susținut că I. I. nu putea să scrie și să semneze întrucât nu știa carte.
Pârâta a mai solicitat să se constate nulitatea „ Adeverinței” în conformitate cu dispozițiile art. 1179 Cod civil, care prevede că, actele sub semnătură privată, care cuprind convenții sinalagmatice nu sunt valabile dacă nu s-au făcut în atâtea exemplare originale câte părți cu interes contrar.
În drept au fost invocate prevederile art. 115-119, art. 139, art. 178-179, art. 174 Cod procedură civilă, art. 1178-1179 Cod civil.
Instanța a încuviințat și administrat proba ca înscrisuri ( aflate la dosar), testimonială, fiind audiați în ședința publică de la data de 28.03.2008 martorii V. C. și C. D. ( f 38-39).
Prin Sentința civilă nr. 1063/28.03.2008 instanța a admis cererea formulată de reclamanta S. C. în contradictoriu cu pârâta V. I..
Prin aceeași sentință, instanța a constatat că între reclamantă și autorul pârâtei, I. I., a intervenit acordul de voință consemnat într-un înscris sub semnătură privată încheiat la data de 16.12.1994, potrivit căruia I. I. a vândut reclamantului suprafața de 7500 mp extravilan situat în . în .: la N – Cheanță I., la S – liber, la E – DC, la V – izlaz, cu prețul de 400.000 lei achitat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta V. I., solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât instanța nu a analizat cauza sub toate aspectele, respectiv nu s-a pronunțat cu privire la faptul că, pârâta s-a înscris în fals în ce privește antecontractul încheiat și de asemenea nu s-a pronunțat asupra nulității antecontractului, nulitate invocată de pârâtă în baza art. 1179 Cod civil.
A mai arătat recurenta că, așa cum rezultă din probele administrate, în cauză nu sunt întrunite toate condițiile necesare, pentru transmiterea dreptului de proprietate, lipsind consimțământul celui de-al doilea titular al dreptului de proprietate, iar obiectul fiind nedeterminat, I. I. promițând reclamantei că vinde 7500 mp, în condițiile în care acest teren face parte dintr-o suprafața totală de 25.000 mp, care aparține în indiviziune numiților I. I. și I. L..
Unica moștenitoare a defunctei I. L. este pârâta V. I. care s-a opus la admiterea acțiunii, astfel că instanța nu poate suplini acceptul acesteia, pentru încheierea vânzării.
Prin Decizia civilă nr. 630/22.10.2008 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ a fost casată Sentința civilă nr. 1063/28.03.2008 iar cauza a fost trimisă spre rejudecare la aceeași instanță.
Pentru a dispune astfel, Tribunalul a reținut că în cuprinsul întâmpinării formulate de pârâta V. I., la data de 07.09.2007, aceasta a arătat că nu recunoaște scrisul și semnăturile persoanelor din „adeverința” de vânzare cumpărare, arătând că invocă în acest sens, prevederile art. 177, 178, 179 și următoarele Cod civil. De asemenea, prin aceeași întâmpinare, pârâta a solicitat instanței să constate nulitatea „adeverinței”, în conformitate cu dispozițiile art. 1179 Cod civil, conform cărora „actele sub semnătură privată, care cuprind convenții sinalagmatice, nu sunt valabile, dacă nu s-au făcut în atâtea exemplare originale câte părți cu interes contrare sunt”.
Tribunalul a mai reținut că, din verificarea încheierilor de ședință și a hotărârii pronunțate, rezultă că prima instanță nu a făcut nici o discuție asupra acestor aspecte.
Astfel, conform dispozițiilor art. 177 alin. 1 Cod procedură civilă, acela căruia i se opune un înscris sub semnătură privată este dator, fie să recunoască, fie să tăgăduiască scrisul ori semnătura.
În speță, prin apărările făcute, pârâta, căreia i s-a opus „adeverința” de vânzare cumpărare a tăgăduit scrisul și semnătura din aceasta, situație în care în raport și de dispozițiile invocate, instanța avea obligația în baza rolului activ, de a supune discuției părților acest aspect și de a întreba pe pârâtă dacă înțelege să solicite proba cu expertiză pentru verificarea scrisului și semnăturii, având în vedere că numitul I. I., a decedat, în cauză fiind incidente ca atare, dispozițiile art. 177, 178, 179 și următoarele Cod civil.
Cu privire la solicitarea pârâtei, în sensul de a se dispune nulitatea „adeverinței” de vânzare cumpărare, Tribunalul a mai reținut de asemenea că, instanța avea obligația în primul rând a calificării acestei solicitări și în al doilea rând de a se pronunța asupra acesteia.
Astfel, deși pârâta a intitulat actul procedural în cadrul căruia a făcut această cerere, „întâmpinare”, a reținut Tribunalul că în fapt acest act constituie atât o întâmpinare, cu privire la apărările făcute, cât și o cerere reconvențională cu privire la pretențiile pârâtei în sensul constatării nulității unui înscris.
Cererea reconvențională fiind în fapt o cerere de chemare în judecată, formulată de pârât, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 84 Cod procedură civilă, conform cărora „cererea de chemare în judecată este valabil făcută, chiar dacă poartă o denumire greșită”.
Mai mult, dispozițiile art. 119 alin. 3 Cod procedură civilă, precizează că „cererea reconvențională se poate depune o dată cu întâmpinarea”, astfel încât nimic nu o împiedică pe pârâtă să depună întâmpinare și cerere reconvențională în același timp.
Ca atare, a mai reținut Tribunalul, fiind investită cu o cerere privind constatarea nulității „adeverinței” încheiată la data de 16.12.1994, instanța urmează a proceda la analiza acesteia pe fond.
De asemenea, cu ocazia reluării cercetării fondului cauzei, instanța va analiza și aspectele invocate de pârâtă privind faptul că la momentul efectuării vânzării, numitul I. I., nu era singurul titular al dreptului de proprietate, astfel că suprafața de 7500 mp se afla în indiviziune și nu putea fi vândută fără acordul celuilalt proprietar, respectiv numita I. L..
Pe rolul Judecătoriei B. V. cauza a fost reînregistrată la data de06.01.2009sub nr. _ .
Procedând la rejudecarea cauzei, instanța a administrat proba cu înscrisuri ( aflate la dosar), iar la termenul din data de 27.05.2010 a decăzut pârâta din proba cu expertiza grafoscopică încuviințată în cauză.
Prin Sentința civilă nr. 1568/10.06.2010 pronunțată în dosarul ne._ instanța a admis cererea formulată de reclamanta S. C. în contradictoriu cu pârâta V. I..
Prin aceeași sentință, instanța a constatat că între reclamanta în calitate de cumpărătoare și autorul pârâtei în calitate de vânzător la data de 16.12.1994, a intervenit vânzarea cumpărarea suprafeței de 7.500 mp, aflat în extravilanul comunei Buturugeni, J. G., .: N- Cheanță I., E- DC, S- Liber, V- Izlaz, pentru care a fost reconstituit dreptul de proprietate pârâtei, prin titlul de proprietate nr._/ 9.03.1993, pentru care reclamanta a achitat prețul.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta V. I., solicitând casarea acesteia și reținerea cauzei spre rejudecare
În motivarea recursului recurenta pârâtă arată că instanța de fond nu a calificat din punct de vedere juridic toate cererile făcute, respectiv nulitatea „adeverinței” încheiată la data de 16.12.1994 și nici nu a întrebat-o daca înțelege să solicite proba cu expertiza pentru verificarea scrisului și semnăturii, având în vedere că autorul său, I. I. a decedat, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 177, 178, 179 și următoarele din Cod proc. civ.
A mai învederat de asemenea că, deși instanța de control judiciar a dat indicații instanței de fond de care trebuia să se țină seama cu ocazia reluării cercetării fondului cauzei, prima instanță nu a ținut seama de indicațiile date prin decizia de casare și nu a analizat aspectele învederate vizând faptul că la momentul efectuării vânzării numitul I. I., nu era singurul titular al dreptului de proprietate, astfel că suprafața de 7500 m.p. se afla în indiviziune și nu putea fi vândută fără acordul celuilalt proprietar, respectiv I. L..
A mai arătat recurenta pârâtă că prima instanță a încuviințat proba cu înscrisuri, martori, cât și efectuarea unei expertize grafoscopice, dispunând în sarcina reclamantei obligația de a achita onorariu de expert, aceasta nu a achitat onorariu stabilit și în loc să o decadă din probă, a stabilit plata onorariului în sarcina sa, deși s-a învederat că nu i s-a pus în vedere acest lucru, în aceste condiții, mulțumindu-se să motiveze că, „cum alte probe nu s-a mai stăruit a fi administrate”, judecătorul fondului a procedat la judecata în fond a cauzei, admițând acțiunea reclamantei.
Recurenta pârâtă a mai învederat de asemenea că practica judiciară în materie a statuat că fără o individualizare a terenului - respectiv ieșirea din indiviziune sau acceptul celui de-al doilea titular - respectiv losif L., sau moștenitori acesteia, concretizată într-o înscriere făcută în cartea funciară a dreptului de proprietate al titularilor cu privire la terenul ce a format obiectul înțelegeri de vânzare cumpărare, nu poate fi pronunțată o hotărâre care să considere desăvârșită vânzarea terenului.
A mai arată recurenta pârâtă că ea este unica moștenitoarea a defunctei I. L. și că s-a opus admiterii acțiunii reclamantei, fapt pentru care instanța nu poate suplini acceptul său pentru încheierea vânzării.
Prin Decizia civilă nr. 116/02.02.2011 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ a fost casată Sentința civilă nr. 1568/10.06.2010 iar cauza a fost trimisă spre rejudecare la aceeași instanță.
Pentru a dispune astfel, Tribunalul a reținut că după casare, instanța învestită cu rejudecarea cauzei a nesocotit întrutotul prevederile art. 315 alin. 1 și alin 3 Cod procedură civilă și prin urmare dispozițiile deciziei de casare nr. 630/22.10.2008, în cuprinsul căreia se arată punctual modalitatea în care trebuia să procedeze judecătorul fondului cu ocazia rejudecării.
A mai reținut că, îndrumările conținute de această decizie nu au fost respectate, în sensul că nu s-au analizat apărările pârâtei din întâmpinare, vizând printre altele, chestiuni reținute, ca atare, de către instanța de control judiciar, respectiv incidența dispozițiilor art. 177 și urm. Cod proc. civ., aspecte vizând calitatea numitului I. I., de singur titular al dreptului de proprietate; nu s-a dispus calificarea întâmpinării dat fiind că tribunalul prin decizia de casare a reținut că actul procedural denumit astfel are și valența unei cereri reconvenționale prin care pârâta solicită anularea constatării nulității unui înscris, prin urmare a doua oară, instanța fondului, nepronunțându-se asupra acestei cereri.
A mai reținut Tribunalul că, singura dispoziție din cuprinsul acestei decizii, de care instanța de fond a ținut cont, într-o oarecare măsură, cu ocazia rejudecării, este aceea că a pus în discuția părților necesitatea administrării probei cu expertiză grafologică, însă și sub acest aspect instanța a fost confuză atunci când a dispus expertiza, cu privire la sarcina achitării onorariului, câtă vreme nu a decăzut pârâta din această probă, trecând direct la soluționarea cauzei, deși pentru edificare avea posibilitatea să dispună probe chiar și în sarcina ambelor părți.
A mai reținut Tribunalul că, în situația dată, instanța avea și posibilitatea oferită de art. 177 și urm. cod procedură civilă ce vizează „verificarea de scripte”, cu atât mai mult cu cât pârâta a invocat aceste dispoziții legale în cuprinsul întâmpinării, dar nici aceste apărări ale sale, ca de altfel și restul, nu au fost analizate de către instanța de fond, căreia îi revenea obligația, nu numai în baza art. 129 alin. 5 cod procedură civilă. și art. 261 alin. 1 pct. 5 cod procedură civilă., dar și conform îndrumărilor instanței de casare pe care le-a ignorat.
Cu ocazia rejudecării cauzei instanța de fond urmează ca pe lângă aspectele deja arătate mai sus, să aibă în vedere și o eventuală suplimentare a probelor sub aspectul individualizării terenului din chitanța în litigiu, ce se impune cu necesitate a fi clarificat, precum și toate celelalte motive de recurs pe care tribunalul nu a mai considerat necesar a le mai analiza, dată fiind soluția ce se va pronunța.
Pe rolul Judecătoriei B. V. cauza a fost reînregistrată la data de11.08.2011sub nr._ .
Anterior termenului din data de 16.03.2012 pârâta V. I. a formulat întâmpinare și cerere reconvențională.
Pârâta – reclamantă a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune precum și excepția lipsei de interes.
Pe fond, pârâta reclamantă a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
A mai susținut că I. I. era conform titlului de proprietate nr._/09.03.1993 coproprietar alături de I. L.. A mai arătat că, la data de 16.12.1994 când a fost întocmit înscrisul sub semnătură privată denumit „ Adeverință” I. L. era decedată, iar moștenitoarea acesteia era G. N., mama pârâtei. Astfel, la data de 16.12.1994, când s-a încheiat înscrisul sub semnătură privată, proprietari în indiviziune asupra terenului erau I. I. și G. N..
A mai susținut că în cauză nu sunt întrunite toate condițiile necesare pentru transmiterea dreptului de proprietate, respectiv capacitatea părților și obiectul contractului.
A mai susținut că, că practica judiciară în materie a statuat că fără o individualizare a terenului - respectiv ieșirea din indiviziune sau acceptul celui de-al doilea titular - respectiv G. N., sau moștenitori acesteia, concretizată într-o înscriere făcută în cartea funciară a dreptului de proprietate al titularilor cu privire la terenul ce a format obiectul înțelegeri de vânzare cumpărare, nu poate fi pronunțată o hotărâre care să considere desăvârșită vânzarea terenului.
A mai învederat că, moștenitoarea lui I. I. și G. N. este pârâta din prezenta cauză, fapt pentru care instanța nu poate suplini acceptul acesteia pentru încheierea vânzării.
Pe cale reconvențională, a solicitat să se constate nulitatea absolută a înscrisului sub semnătură privată denumit „ Adeverință”.
A arătat pârâta-reclamantă că “actele sub semnătură privată, care cuprind convenții sinalagmatice, nu sunt valabile, dacă nu s-au făcut în atâtea exemplare originale câte părți cu interes contrar …”.
A mai susținut că, instanța nu poate în baza acestui principiu să interpreteze înscrisul sub semnătură privată ca fiind un antecontract deoarece se încalcă prevederile legii, respectiv …” pentru că nu s-a iscălit de părțile contractante”
A mai arătat că actul nu este valabil nici ca scriptură sub semnătură privată, necuprinzând elementele constitutive ale actului în care urmează a fi convertit, respectiv semnăturile și pe cale de consecință chitanța este nulă pentru lipsa semnăturii, neexistând acordul de voință dintre toate părțile.
A mai arătat că înscrisul sub semnătură privată nu a fost semnat decât de un proprietar, iar pârâta V. I. declară că nu recunoaște scrisul și semnăturile persoanelor din prezenta adeverință.
A mai solicitat revenirea la situația anterioară datei de 16.12.1994, adică reclamanta să-i lase în deplină liniște și posesie terenul în cauză.
A solicitat pârâta-reclamantă încuviințarea probei cu înscrisuri și proba testimonială.
Reclamanta pârâtă a formulat cerere precizatoare prin care a învederat că obiectul cererii promovate este hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare deoarece între reclamantă și autorul pârâtei a intervenit vânzarea - cumpărarea consemnată în înscrisul sub semnătură privată încheiat la data de 16.12.1994 și intitulat Adeverință, potrivit căruia, I. I., în calitate de proprietar i-a vândut suprafața de 7500 mp situată în extravilanul comunei Buturugeni, jud G., ., cu următoarele vecinătăți la N Cheață I., la S liber, la E DC, la V Izlaz cu prețul de 400.000 ROL.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune a arătat că exercitarea posesiei întrerupe termenul de prescripție conform Decretului nr. 167/1958.
A mai arătat reclamanta-pârâtă că Gheorgeh N. este sora vitregă a lui I. I., prin urmare pârâta trebuie să-și dovedească calitatea de moștenitoare, deoarece, dat fiind faptul că I. L. nu a avut moștenitori, rezultă că I. I. era prima persoană care venea la culegerea moștenirii după defuncta sa soră ( I. L.).
Prin încheierea de la data de 22.06.2012 instanța a admis excepția lipsei calității de reprezentant în calitate de avocat a domnului T. S., însă a constatat că, prin semnarea împuternicirii de către pârâtă, acesta are calitatea de mandatar al pârâtei.
Prin aceeași încheiere instanța a respins excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, excepția prescripției dreptului la acțiune și excepția lipsei de interes, ca neîntemeiate, pentru considerentele arătate în încheierea de ședință de la acea dată.
În cauză, instanța a încuviințat proba cu înscrisuri ( aflate la dosar), interogatoriul reciproc, proba testimonială pentru ambele părți, expertiza grafoscopică pentru pârâtă și proba cu expertiza topografică pentru reclamantă.
Au fost audiații martorii C. D. și P. I. propuși de reclamantă ( f 107, f 109).
De asemenea au fost audiați martorii semnatari ai înscrisului sub semnătură privată, respectiv V. C. și S. S. ( f 204, f 205).
La termenul din data de 13 martie 2013, interpelat fiind, dacă punctul 4 din cererea reconvențională, prin care solicită revenirea la situația anterioară datei de 16.12.1994, adică să fie obligată reclamantă să o lase pe pârâtă în deplină liniște și posesie asupra terenului în cauză, este de fapt o acțiune în revendicare, mandatarul pârâtei a arătat că nu este o acțiune în revendicare, ci o apărare de fond.
Prin dresa nr. 228/10.06.2013 Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice București a comunicat faptul că expertizele grafoscopice se efectuează doar pe exemplarele originale ale înscrisurilor în litigiu. ( f 185).
De asemenea, în cauză a fost efectuată expertiza tehnică specialitatea topografie ( f 195-199).
Analizând actele și lucrările de la dosar, instanța reține următoarele:
Din înscrisul sub semnătură privată încheiat la data de 16.12.1994, denumit „Adeverință”, rezultă că numitul I. I. a vândut reclamantei S. C. suprafața de 7500 mp teren arabil, situat în . Gheanță I. și D. M. ( f 5 dosar primul ciclu procesual).
Potrivit titlului de proprietate nr._/09.03.1993, rezultă că suprafața de 7500 mp, face parte dintr-un total de 3 ha și 2500 mp teren extravilan, ce a fost reconstituit în baza Legii nr. 18/1991 numiților I. L. și I. I.. ( f 4 dosar primul ciclu procesual)
Deși titlului de proprietate nr._/09.03.1993 s-a emis pe numele I. L. ca titular, iar I. I. este trecut la rubrica defunct, eroarea rezultă cu claritate din înscrisurile aflate la dosar, conform cărora la data emiterii titlului de proprietate în anul 1993, I. I. era în viață.
Conform certificatului de deces, numitul I. I. a decedat la data de 02.07.1999. ( f 6 dosar primul ciclu procesual).
De asemenea, numita I. L. a decedat la data de 03.12.1994, așa cum rezultă din mențiunea făcută în cuprinsul certificatului de moștenitor nr. 182/2002 eliberat de BNP R. M. (41 dosar primul ciclu procesual)
Din același certificatul de moștenitor, rezultă că în urma decesului numiților I. L., I. I. și I. I., a rămas ca moștenitoare G. N., fiica defunctei I. I. și sora defuncților I. L. și I. I.. (41 dosar primul ciclu procesual)
Din certificatul de moștenitor nr. 212/2005 eliberat la data de 18.10.2005 de BNP S. I., rezultă că în urma decesului numitei G. N. (04.11.2004), a rămas ca unică moștenitoare fiica acesteia, respectiv pârâta V. I., din cuprinsul masei succesorale făcând parte și suprafața de 7500 mp teren arabil extravilan, teren ce face obiectul prezentului litigiu (40 dosar primul ciclu procesual).
Pentru ca instanța să poată pronunța în baza art. 5 alin.2 din Titlul X al Legii nr.247/2005, o hotărâre care să țină loc de contract autentic de vânzare - cumpărare, trebuiesc îndeplinite mai multe condiții între care existența unui antecontract valabil încheiat, având ca obiect promisiunea de vânzare - cumpărare a imobilului în cauza, ce întrunește condițiile de valabilitate prevăzute de art.948 Cod civil, achitarea prețului ca obligație a promitentei - cumpărătoare precum și aceea ca promitentul - vânzător să aibă calitatea de proprietar a imobilului înstrăinat.
În ceea ce privește prima condiție, respectiv existența unui antecontract valabil încheiat, ce întrunește condițiile de valabilitate prevăzute de art.948 Cod civil, instanța reține că, în cuprinsul întâmpinării formulate de pârâta V. I., la data de 07.09.2007, precum și în cuprinsul cererii reconvenționale formulate în al treilea ciclu procesual, aceasta a arătat că nu recunoaște scrisul și semnăturile persoanelor din „adeverința” de vânzare cumpărare, arătând că invocă în acest sens, prevederile art. 177, 178, 179 și următoarele Cod civil.
Astfel, conform dispozițiilor art. 177 alin. 1 Cod proc. civilă, acela căruia i se opune un înscris sub semnătură privată este dator, fie să recunoască, fie să tăgăduiască scrisul ori semnătura.
În speță, analizând declarația martorei S. S., rezultă faptul că aceasta este cea care a întocmit ( a scris) înscrisul sub semnătură privată denumit “ Adeverință”, la îndemnul reclamantei S. C.. ( f 205 al III lea ciclu procesual).
În ceea ce privește semnătura de la rubrica vânzător, tăgăduită de asemenea de către pârâtă, aceeași martora a declarat faptul nu cunoaște dacă pentru vânzător a semnat I. I. sau altcineva.
De altfel, niciunul dintre martorii audiați în cauză nu a declarat faptul că înscrisul a fost semnat de I. I..
În cauză instanța nu a dispus efectuarea expertizei grafoscoipice întrucât originalul înscrisului denumit “ Adeverință” nu se regăsește la dosar, reclamanta afirmând că l-a depus în primul ciclu procesual, iar potrivit adresei nr. 228/10.06.2013 emisă de Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice București, expertizele grafoscopice se efectuează doar pe exemplarele originale ale înscrisurilor în litigiu. ( f 185 al III lea ciclu procesual)
Astfel, în cauză nu s-a făcut dovada faptului că semnătura aparține vânzătorului I. I..
În ceea ce privește prețul vânzării, se reține că, în declarația sa, martorul V. C., semnatar al înscrisului denumit „ Adeverință”, a arătat faptul că nu știe dacă s-a achitat vreo sumă de bani.
De asemenea, martora S. S. a arătat faptul că nu a văzut să se fi dat vreo sumă de bani și nici nu știe să se fi achitat ulterior prețul.
Deși martorii C. D. și P. I. au declarat faptul că cunosc de la I. I. faptul că s-a plătit suma de 400.000 lei vechi, declarațiile acestora apar ca subiective, câtă vreme martorul C. I. a avut calitatea de reclamant într-un litigiu având ca obiect hotărâre care să țină loc de act autentic, pârâtă fiind V. I..
În ceea ce privește condiția ca promitentul - vânzător să aibă calitatea de proprietar a imobilului înstrăinat, instanța reține că, la data de 03.12.1994 a decedat I. I.. Prin, urmare, moștenitorii acesteia la data întocmirii înscrisului denumit „ Adeverință” erau I. I. ( decedată la 22.02.1996), în calitate de ascendent privilegiat și G. N. ( decedată la 04.11.2004) și I. I. ( decedat la 02.07.1999) ambii în calitate de colaterali privilegiați.( f 41, f 41 dosar I ciclu procesual).
Prin urmare, la data întocmirii înscrisului denumit „ Adeverință” titulari ai dreptului de proprietate asupra terenului extravilan în suprafață totală de 7500 mp erau I. I. G. N. I. I.. Astfel, niciunul dintre copărtași nu avea un drept exclusiv asupra unei părți determinate din bun, privit în materialitatea sa și fiecare copărtaș avea un drept exclusiv numai asupra cotei-părți ideale din drept.
Rezultă astfel că fiecare copărtaș putea dispune în mod liber și neîngrădit de cota sa ideală de drept, înstrăinarea unei cote-părți neschimbând situația anterioară a bunului privit în materialitatea sa.
Analizând înscrisul sub semnătură privată ( și dacă s-ar trece peste faptul că nu s-a făcut dovada că înscrisul este semnat de I. I. precum și peste faptul că nu s-a dovedit achitarea prețului) se reține că I. I., deși nu avea un drept exclusiv asupra unei părți determinate din teren, nu a înțeles să înstrăineze cota sa din suprafață totală de 7500 mp teren extravilan, ci a înțeles să înstrăineze întreaga suprafață.
Or, calitatea de proprietar exclusiv a vânzătorului este esențială, având în vedere principiul nemo plus iuris ad alium transfere potest, quam ipse habet (nimeni nu se poate obliga valabil la ceva ce nu are sau la mai mult decât are).
Prin urmare, chiar dacă s-a dovedit că posesia imobilului aparține reclamantei (având în vedere că nu sunt îndeplinite cumulativ toate condițiile cerute de lege pentru ca instanța să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare, cererea reclamantului va fi respinsă ca neîntemeiată.
Astfel fiind, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea principală.
Cu privire la cererea reconvențională formulată de pârâtă în al treilea ciclu procesual prin care solicită să se constate nulitatea absolută a înscrisului sub semnătură privată denumit „Adeverință” întrucât nu s-a făcut în atâtea exemplare originale câte părți cu interese contrare, instanța reține următoarele:
Nerespectarea formalității multiplului exemplar atrage nevalabilitatea înscrisului, însă doar ca mijloc de probă, fără însă a fi afectată valabilitatea convenției, care va putea fi dovedită prin alte mijloace de probă, înscrisul respectiv constituind un început de dovadă scrisă.
Se mai reține că nulitatea este o sancțiune care intervine în cazul actului juridic încheiat cu nerespectarea condițiilor de validitate, iar nu a înscrisului constatator al actului juridic.
Nu este întemeiată nici susținerea pârâtei în sensul că înscrisul sub semnătură privată este nul în lipsa semnăturii celorlalți coproprietari. Instanța reține că aceștia nu au fost parte la încheierea înscrisului sub semnătură privată, iar lipsa acestora afectează validitatea actului juridic, iar nu înscrisului constatator.
Nu sunt întemeiate nici susținerile pârâtei dezvoltate în cadrul motivelor de recurs ( în recursul formulat împotriva Sentinței civile nr. 1063/28.03.2008) în sensul că obiectul vânzării este nedeterminat, I. I. promițând reclamantei că vinde 7500 mp, în condițiile în care acest teren face parte dintr-o suprafața totală de 25.000 mp, care aparține în indiviziune numiților I. I. și I. L..
Astfel se reține că, terenul în suprafață de 7500 mp nu face parte din suprafața de 25.000 mp, ci se află situat în tarlaua 14, . a fost identificat potrivit expertizei specialitatea topografie dispusă în cauză.
Chiar dacă terenul în suprafață de 7500 mp ar face parte dintr-o suprafață de_ mp, acest fapt nu ar avea relevanță în ceea ce privește validitatea unui antecontract, bunul fiind determinabil.
Astfel fiind, instanța va respinge, ca neîntemeiată, cererea reconvențională formulată de pârâta - reclamantă V. I..
Onorariul apărătorului M. V. (desemnat pentru a asigura apărarea reclamantei S. C.), în cuantum de 500 lei, potrivit delegației pentru asistență juridică gratuită nr. 64/02.04.2012 ( f 48) urmează să fie suportat din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată de reclamanta-pârâtă S. C., domiciliată în ., împotriva pârâtei V. I., cu domiciliul ales în B., ., jud Ilfov, ca neîntemeiată
Respinge cererea reconvențională formulată de pârâta - reclamantă V. I., ca neîntemeiată.
Onorariul apărătorului din oficiu V. M. în cuantum de 500 lei urmează să fie avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 octombrie 2013.
PREȘEDINTE,GREFIER,
A. V. PulbereReymond-S. I.
.
Red/Tehnored.: A.V.P./
Comunicată părților la .
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1294/2013.... | Uzucapiune. Sentința nr. 1855/2013. Judecătoria BOLINTIN VALE → |
|---|
