Plângere contravenţională. Sentința nr. 1294/2013. Judecătoria BOLINTIN VALE
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1294/2013 pronunțată de Judecătoria BOLINTIN VALE la data de 12-09-2013 în dosarul nr. 4052/236/2013
Operator de date cu caracter personal nr.2902
DOSAR NR._
ROMANIA
JUDECATORIA B. V.
Sentința civilă nr. 1294
Ședința publică din data de: 12.09.2013
Instanța constituita din :
Președinte: R.-C. L.
Grefier: A. P.
Pe rol soluționarea cauzei civile de față privind pe petentul D. C. în contradictoriu cu intimatul I. Județean de Poliție G., având ca obiect „plângere contravențională”.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Instanța constată că intimatul a depus la dosar, prin serviciul „registratură” al instanței, întâmpinare, însă apreciază că aceasta este tardiv formulată întrucât întâmpinarea trebuia formulată pe parcursul procedurii prealabile, în termen de 25 de zile de la data comunicării plângerii, în fața Judecătoriei G..
Deliberând în condițiile art. 258 Cod procedură civilă, instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri, considerând-o legală, pertinentă și concludentă soluționării cauzei, probă ce a fost administrată.
Față de actele și lucrările de la dosar, instanța reține cauza în pronunțare
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei G. la data de 20.03.2013 sub nr._, petentul D. C. a formulat plângere împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/25.02.2013 întocmit de intimatul I. Județean de Poliție G., solicitând anularea procesului-verbal de contravenție acesta fiind nelegal și netemeinic.
În fapt, petentul a arătat că, petentul a arătat că la data de 25.02.2013 a fost sancționat pe motiv că nu a avut asupra sa certificatul de înmatriculare al vehiculului și cauciucurile uzate peste limita admisă, însă cele consemnate în procesul-verbal de contravenție nu corespund realității iar procesul-verbal de contravenție a fost încheiat în mod abuziv.
Plângerea nu a fost motivată în drept.
A fost anexat plângerii, în copie, proces-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/25.02.2013.
Deși legal citat, intimatul nu a formulat întâmpinare.
Prin sentința civilă nr.5670/19.06.2013 pronunțată de Judecătoria G. a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei G. și declinată competența de soluționare a plângerii în favoarea Judecătoriei B. V..
Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 09.08.2013 sub numărul_ .
La data de 29.08.2013 intimatul a depus la dosar prin serviciul Registratură al instanței întâmpinare prin care a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
In motivare intimatul a arătat că la data de 25.02.2013 petentul a condus autovehiculul cu numărul de înmatriculare_, având cauciucurile uzate peste limita admisă și fără a avea asupra sa certificatul de înmatriculare, faptele constituind contravențiile stabilite de art.198 pct.16 și art.147 alin.1 din HG nr.1391/2006.
De asemenea, aplicarea sancțiunii principale a amenzii în cuantum de 750 lei a avut loc imediat după oprirea în trafic a contravenientului și confirmă legalitatea actului încheiat iar petentul a luat cunoștință de conținutul procesului-verbal, refuzând să semneze de primire.
Sub aspectul legalității, intimatul a învederat faptul că procesul-verbal a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art.16 și art.17 din OG nr.2/2001 cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității.
In drept, au fost invocate OG nr.2/2001, HG nr.1391/2006, OUG 195/2002, Noul Cod de procedură civilă.
Instanța a încuviințat pentru petent proba cu înscrisuri și pentru intimat proba cu înscrisuri
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ încheiat de intimat, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum total de 750 lei, pentru săvârșirea faptelor prevăzute de art.147 alin.1 din Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002 și de art.198 pct.16 din HG nr.1319/2006, reținându-se că, la data de 25.02.2013, ora 10.25, a condus autoturismul marca Dacia 1310, cu număr de înmatriculare_, fără a avea asupra sa certificatul de înmatriculare și având cauciucuri uzate peste limita admisă.
Sancțiunile principale aplicate au fost amenda în cuantum de 450 lei și amenda în cuantum de 300 lei, sancțiunile fiind aplicate în conformitate cu dispozițiile art.101 alin.1 pct.18 și art.101 alin.1 pct.6 din OUG nr.195/2002.
Fiind învestită, potrivit dispozițiilor art.34 alin.1 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal, instanța constată următoarele:
Analizând procesul-verbal de constatare a contravenției sub aspectul legalității sale, instanța consideră că, în vederea justei soluționări a cauzei, trebuie să facă o distincție între neregularitățile unui act juridic care sunt ocrotite în mod expres sub sancțiunea nulității și cele pentru care legea nu stabilește în mod expres o astfel de sancțiune.
Si aceasta, întrucât, în primul rând, în procedeul verificării legalității unui act juridic, judecătorul nu poate să se limiteze doar la aspectele invocate de petent în cererea sa, ci fiind sesizat cu analiza legalității actului, trebuie să aibă în vedere și acele neregularități care rezultă din cuprinsul actului și care pot fi invocate de către acesta din oficiu. În al doilea rând, dacă judecătorului nu i-ar fi permis să verifice legalitatea actului atât din punct de vedere al nulităților exprese, cât și a celor virtuale, s-ar putea ajunge la situația în care un act juridic nelegal întocmit să rămână în vigoare.
Dacă în cercetarea legalității unui act juridic, judecătorul învestit în acest sens ar fi obligat să respecte întrutotul principiul disponibilității fără a avea posibilitatea de a verifica alte aspecte decât cele sesizate de petent în cererea sa, ar putea ajunge la situația în care, deși constată prin propriile verificări că actul este nul, în lipsa unei solicitări exprese în acest sens în conținutul plângerii, ar trebui, limitându-se doar la cele invocate de petent, să-i respingă acțiunea și să păstreze un act nevalabil întocmit.
Tocmai pentru evitarea unor astfel de consecințe nedorite pe plan procesual, legiuitorul a creat două tipuri de sancțiuni, respectiv nulitatea absolută și relativă, diferența dintre cele două constituind faptul că prima poate fi invocată de orice persoană, inclusiv de judecător cu ocazia judecării unei acțiuni în care este sesizat cu verificarea legalității unui act.
Prin urmare, aplicând cele arătate mai sus la cererea formulată de petentul din cauza de față, instanța constată că acesta a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție, fără a invoca motive de nulitate absolută a procesului-verbal de contravenție.
In temeiul dispozițiilor art.16 alin1 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, procesul-verbal de contravenție va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat, numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului, descrierea faptei contravenționale, cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite, indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția, indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație, posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate, termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea.
Astfel, instanța apreciază că actul sancționator cuprinde data, ora și locul unde fapta a fost săvârșită și sunt indicate toate împrejurările de natură a servi la aprecierea gravității faptei și a fost indicat actul normativ prin care sunt stabilite și sancționate contravențiile. De asemenea, instanța apreciază că fapta a fost descrisă corespunzător, indicându-se în mod concret în ce a constat fapta săvârșită de către petentă.
Analizând conținutul procesului-verbal de contravenție sub aspectul respectării condițiilor de fond și de formă ad validitatem stabilite de art.16 și art.17 din O.G. nr.2/2001 sub sancțiunea nulității exprese și absolute, instanța constată că procesul-verbal a cărui anulare se solicită în cauza de față a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art.16 și 17 din O.G. nr.2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancțiunea nulității.
Totodată, instanța constată că procesul-verbal de constatare a contravenției este un act autentic care se bucură de o prezumție relativă de veridicitate în sensul că, până la proba contrarie, până la răsturnarea prezumției de veridicitate prin mijloace de probă aduse de petentă în susținerea plângerii contravenționale, acesta este considerat că reprezintă adevărul, în sensul că oglindește în mod corect cele întâmplate.
Această prezumție în cazul proceselor-verbale de constatare a contravenției spre deosebire de alte acte autentice nu este una absolută, ci doar una relativă, în sensul că i se permite presupusului contravenient ca, în cursul judecării plângerii sale, să depună la dosarul cauzei înscrisuri ori să administreze orice alte probe din care să rezulte faptul că cele arătate în conținutul procesului-verbal de constatare a contravenției sunt neadevărate.
Din cele arătate mai sus reiese că această inversare a prezumției, nu operează automat doar prin simpla solicitare de anulare a actului, ci petentul, cu respectarea prevederilor art.1169 Cod civil, trebuie să ceară instanței, în conformitate cu prevederile art.167 Cod proc.civ. încuviințarea și administrarea unor probe din care să rezulte contrariul.
Totodată, instanța constată că, în acest sens, puterile sale sunt limitate de principiul disponibilității, aceasta neputând administra dovezi din oficiu în vederea dovedirii netemeiniciei celor constatate și, astfel, a inversării prezumției de veridicitate. Această sarcină este una exclusivă și îi aparține, potrivit art.1169 Cod civil, doar petentului.
Prin urmare, din cele arătate mai sus, rezultă că, în situația în care petentul nu solicită dovezi în sensul dovedirii netemeiniciei unui proces-verbal, instanța nu va putea solicita administrarea unor dovezi care să tindă la realizarea acestui demers, ci, odată constatată validitatea actului, trebuie să considere că cele arătate în cuprinsul acestuia sunt conforme cu adevărul.
Prin urmare, în situația în care un petent, în cursul judecății, prin coroborarea oricăror probe legale, concludente și pertinente încuviințate și administrate de instanță, în temeiul art.167 Cod proc.civ., reușește să dovedească faptul că situația reținută în conținutul procesului-verbal nu este corespunzătoare adevărului, instanța va constata faptul că prezumția de veridicitate a fost răsturnată, va admite acțiunea și va anula procesul-verbal.
În consecință, instanța sesizată cu analiza temeiniciei unui proces-verbal de constatare a contravenției trebuie să cerceteze în primul rând dacă petentul a solicitat sau nu probe în vederea răsturnării prezumției de veridicitate, în al doilea rând dacă probele administrate susțin sau nu o altă stare de fapt decât cea reținută prin procesul-verbal și, în al treilea rând, dacă această stare de fapt dovedită în fața instanței este sau nu în măsură să ducă la anularea procesului-verbal.
Astfel, în primul rând, instanța constată faptul că petentul nu a solicitat instanței să-i încuviințeze probe, în vederea răsturnării prezumției de veridicitate și nici nu s-a prezentat în fața instanței.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal de contravenție, instanța a analizat probele administrate în prezenta cauză, respectiv înscrisurile depuse la dosar
Astfel, instanța constată că petentul nu a reușit să facă dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea reținută în procesul-verbal de contravenție, de natură să ducă la anularea acestuia.
Sub aspectul individualizării sancțiunii contravenționale aplicate, instanța reține că potrivit prevederilor art.5 al.5 din O.G. nr.2/2001 sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite. Față de această împrejurare instanța apreciază că în cauză aplicarea amenzilor în cuantum de 450 lei și în cuantum de 300 lei este proporțională cu gradul de pericol social al faptelor reținute în sarcina petentului.
Pentru considerentele expuse mai sus, instanța urmează să respingă plângerea formulată de petent, ca neîntemeiată.
Se va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul D. C., domiciliat comuna B., ., jud.Ilfov, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului G., cu sediul în G., jud.G., ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.09.2013.
PREȘEDINTE,GREFIER,
R.-C. LUCAANDREEA P.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 342/2013. Judecătoria BOLINTIN VALE | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... → |
|---|








