Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 240/2013. Judecătoria BOLINTIN VALE

Sentința nr. 240/2013 pronunțată de Judecătoria BOLINTIN VALE la data de 06-02-2013 în dosarul nr. 2845/192/2011

Operator de date cu caracter personal nr. 2902

ROMÂNIA

Judecătoria B. V.

B. V., ., jud. G.

Cauze Generale

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 240

Ședința publică din data de 6 februarie 2013

Instanța constituită din:

Judecător: A. V. D.

Grefier: R. S. I.

Pe rol fiind judecarea acțiunii civile formulată de reclamantul I. I., în contradictoriu cu pârâții C. E. și R. I., având ca obiect „hotărâre care să țină loc de act autentic”.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare, lipsesc părțile.

Instanța, constatând că nici una dintre părți nu se prezintă la strigarea cauzei, în conformitate cu dispozițiile art. 104 alin.13 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, dispune lăsarea cauzei la sfârșitul ședinței.

La apelul nominal făcut în ședința publică la a doua strigare, lipsesc părțile.

Grefierul de ședință expune referatul cauzei în cadrul căruia învederează următoarele:

- procedura de citare este legal îndeplinită;

- cauza a fost repusă pe rol, din oficiu, pentru constatarea perimării; după care:

Instanța invocă din oficiu excepția de perimare a cererii de chemare în judecată și rămâne în pronunțare asupra excepției.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin încheierea pronunțată data de 02.11.2011, în temeiul art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă, cauza având ca obiect hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare a fost suspendată pentru lipsa părților.

Rezultă astfel că, acesta este ultimul act de procedură a fost îndeplinit în cauză și că de la data de 02.11.2011 a trecut mai mult de 1 an, iar dosarul a rămas în nelucrare din vina reclamantului.

Conform art. 248 din Codul de procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții de cel puțin un an, iar potrivit art. 252 Cod procedură civilă perimarea se poate constata din oficiu.

Întrucât în cauza de față termenul de un an de la ultimul act de procedură efectuat s-a împlinit și nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării cauzei, instanța urmează să admită excepția invocată și să constate perimată cererea.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția de perimare a cererii, invocată din oficiu.

Constată perimată cererea formulată de reclamantul I. I., cu domiciliul în ., .. G., în contradictoriu cu pârâții C. E., cu domiciliul în București, .. 9, sectorul 2 și R. I., cu domiciliul în București, .. 8, ., ..

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare

Pronunțată în ședință publică azi, 06.02.2013.

PREȘEDINTEGREFIER

A. V. DobreReymond S. I.

Red./Tehnored A.V.D.

26.03.2013

Comunicată la .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 240/2013. Judecătoria BOLINTIN VALE