Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 944/2013. Judecătoria BOLINTIN VALE

Sentința nr. 944/2013 pronunțată de Judecătoria BOLINTIN VALE la data de 30-05-2013 în dosarul nr. 308/192/2013

Operator de date cu caracter personal nr. 2902

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B. V.

JUDECATORIA B. V. - CAUZE GENERALE

Sentința civilă Nr. 944/2013

Ședința publică de la 30 Mai 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. T.

Grefier L. V. P.

Pe rol soluționarea acțiunii civile, acțiune în constatare,formulată de reclamantul L. V., în contradictoriu cu pârâta ..

Dezbaterile cauzei au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 23.05.2013, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 30.05.2013, când,

I N S T A N T A ;

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cerere înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, la data de 04.02.2013, reclamantul L. V., în contradictoriu cu pârâta . solicită, să se constate dreptul său de proprietate asupra terenului în suprafață de 5.273 mp, situat în satul Zorile . și să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare pentru acest teren.

Fără cheltuieli de judecată.

În motivare reclamantul a arătat că a cumpărat în temeiul unui proces verbal de licitație încheiat la data de 31.08.1991, un teren în suprafață de 5.273 mp, intravilan si grajdul nr. 3 amplasat pe acest teren.

Ulterior s-a realizat procesul verbal de punere în posesie la data de 25.09.1992 de către Comisia de lichidare a CAP G.. Cu această ocazie au fost stabilite și categoriile de folosință ale corpurilor de terenuri ce alcătuiau suprafața totală, respectiv: 2045 mp, curți construcții, 649 mp, livada, 398 mp, livadă, 519 mp, vie, 1662 arabil. Terenul este amplasat în T- 65 cu vecinii: N- S. I., E-drum, S- teren Consiliul local G., V- teren Consiliul local G..

In anul 1994, grajdul a fost demolat fiind într-o stare de degradare avansată iar în locul său reclamantul a edificat o casă de locuit în baza autorizatiei de construire nr. 4/ 06.05.1994.

În drept au fost invocate art. 1527, 1528 c civ, art 1669, 1270,1178, 1260 c civil.

În susținere au fost depuse în copie: procesul verbal de punere în posesie la data de 25.09.1992, proces verbal de licitație încheiat la data de 31.08.1991, contract de vânzare cumpărare din 25.09.1992, autorizatia de construire,fisa corpului de proprietate, planul de amplasament și delimitare a corpului de proprietate, certificat de atestare fiscală.

Instanța a încuviințat și administrat în cauză proba cu înscrisuri, respectiv cele deja menționate și interogatoriu.

La solicitarea instanței pârâta . la interogatoriul formulat de reclamant.

Analizând materialul probator aflat la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:

Reclamantul prin contractul de vânzare cumpărare nr. 58/1992 încheiat cu Comisia de lichidare a CAP, a cumpărat un grajd pentru animale și suprafața de teren aferentă acestuia de 5.273 mp.

Ulterior grajdul a fost demolat, iar în locul lui în baza autorizației de construire4/ 06.05.1994, reclamantul a construit o casă de locuit.

La dosar s-au depus la solicitarea instanței, răspuns la adresa trimisă la OCPI G..

In conformitate cu art 1178 c civ, care stipulează că un contract se încheie prin simplul acord de voință al părților, se constată că reclamantul a intrat în stăpânirea de fapt a terenului întrucât pe cast teren a construit o casă de locuit, dar în lipsa actelor capabile să transfere dreptul de proprietate pentru teren nu poate înscrie imobilul în cartea funciară .

Potrivit art 1260 c civ, privind conversiunea contractului nul ( în ceea ce privește înstrăinarea terenului) și potrivit art 1270 c civ, care prevede că: „ contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante”, instanța va pronunța o hotărâre judecătorească care să țină loc de act autentic de vânzare – cumpărare.

Instanța va lua act că nu s-au cerut cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite acțiunea reclamantului L. V. domiciliat în comuna G. . în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în ..

Constată dobândit dreptul de proprietate al reclamantului, asupra suprafeței de teren de 5. 273 mp, situat în ., J. G. în T- 65 având următoarele vecinătăți: N- S. I., E-drum, S- teren Consiliul local G., V- teren Consiliul local G..

Prezenta sentință va ține loc de act autentic de vânzare cumpărare pentru terenul menționat.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30.05.2013

P., GREFIER,

Red.jud. IT

Tehno red LVP

4ex /03.07.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 944/2013. Judecătoria BOLINTIN VALE