Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 1429/2013. Judecătoria BOLINTIN VALE
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1429/2013 pronunțată de Judecătoria BOLINTIN VALE la data de 08-10-2013 în dosarul nr. 1847/192/2013
Operator de date cu caracter personal nr. 2902
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B. V.
JUDECATORIA B. V. - CAUZE GENERALE
Sentința civilă Nr. 1429/2013
Ședința publică de la 08 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. B.
Grefier A. S.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe creditoare S.C. E. E. MUNTENIA S.A și pe debitor D. M., având ca obiect ordonanță de plată - OUG 119/2007 / art.1013 C. ș.u.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părtile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Față de actele de la dosar si față de faptul că prin actiune se solicită de către creditoare judecarea cauzei în lipsă, instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. V., la data de 2.08.2013, sub nr._, creditoarea S.C. E. E. MUNTENIA SA, a solicitat emiterea ordonanței de plată împotriva debitorului D. M. pentru suma de 7589,23 lei, reprezentând: 6.254,48 lei contravaloare energie electrică consumată; 1.025,25 lei penalități energie electrică; 309,50 lei taxe deconectare/recontectare) precum și la cheltuieli de judecată în cuantum de 200,00 lei.
În motivare, creditoarea arată în baza contractului de furnizare a energiei electrice nr.2907-_-1 încheiat la data de 15.02.2006 creditoarea a furnizat energie electrică pentru locul de consum din localitatea Roata de Jos,sat Roata M., ..1097, judetul G., debitoarea a consumat energie electrică neachitând consumul până la data introducerii prezentei actiuni.
In baza contractului încheiat, pârâtul –debitor a consumat energie electrică astfel cum rezultă din facturile anexate prezentei, energie electrică a cărei contravaloare nu a achitat-o. Facturile anexate la dosar dovedesc că debitorul a fost racordat la reteaua de energie electrică, fiind alimentat de către reclamanta-creditoare și a consumat energie astfel livrată, având în vedere și evolutia nivelelor indecsilor mentionati in facturi.
Conform prevederilor legale contractuale debitorul s-a obligat să achite integral și la termen contravaloarea facturilor iar în cazul în care depășește termenul scadent datorează majorări de întârziere.
Creditoarea apreciază că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1015 și 1016 C.proc.civ., creanța fiind certă, lichidă și exigibilă, și deși a încercat soluționarea litigiului pe cale amiabilă, debitul a rămas neachitat.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1013 și următoarele din Noul cod de procedură civilă, HG 1007/2004, Legea 123/2012, OG 92/2003.
Cererea a fost legal timbrată.
Debitorul, deși legal citat, nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță.
În cauză a fost administrată, la cererea creditoarei, proba cu înscrisuri.
Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:
Între creditoarea S.C. E. E. MUNTENIA SA, și debitorul D. M. s-a încheiat contractul de furnizare a energiei electrice nr.2907-_-1 încheiat la data de 15.02.2006 contract în baza căruia creditoarea a furnizat energie electrică pentru locul de consum din localitatea Roata de Jos,sat Roata M., ..1097, judet G., iar debitorul a consumat energie electrică neachitând consumul până la data introducerii prezentei actiuni.
În executarea contractului, creditoarea a emis factura fiscală nr. 3 MF_/07.02.2013.
Procedura ordonanței de plată constituie o cale specială prevăzută în favoarea creditorilor pentru realizarea creanțelor ce îndeplinesc toate condițiile pentru a fi puse în executare pe cale silită, dar pentru care nu există titlu executoriu.
Scopul ordonanței este reglementarea unei proceduri prin care creditorii unor asemenea creanțe să obțină titlu executoriu, fără a se analiza fondul raporturilor juridice.
De aceea, art.1013 Cod procedură civilă instituie anumite condiții de admisibilitate ale acestei proceduri: - creanța să fie certă lichidă și exigibilă; creanța să izvorască dintr-un contract civil constatat printr-un înscris ori să fie determinată printr-un statut, regulament sau alt înscris însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege; creanța să constituie o obligație de plată a unor sume de bani.
În cauză, creanța de 7589,23 lei întrunește cumulativ cerințele prevăzute de art.1013 C.proc.civ., astfel:
Creanța în cuantum total de 7589,23 lei, rezultată din nr. 3 MF_
( f.13),are caracter cert în raport de dispozițiile art.662 alin.2 C.pr.civ. potrivit cărora „creanța este certă când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu”, deoarece obligația de plată a debitorului este cuprinsă în mod expres și neîndoielnic în contract, însușit de ambele părți prin semnătură și ștampilă.
Față de art.662 alin.3 C.pr.civ., creanța este lichidă, obiectul ei rezultând din facturile aflate la dosar.
Nu în ultimul rând, creanța este exigibilă deoarece termenul de plată prevăzut în facturi este împlinit la data introducerii cererii de chemare în judecată, față de data emiterii ultimei facturi.
În ceea ce privește suma solicitată cu titlu de penalități, instanța constată că prin art. 18 din contract părțile au stabilit penalități de întârziere de 0,03%/zi de întârziere, motiv pentru care debitorul va fi obligat și la plata penalităților de întârziere, ce vor fi calculate de la data scadenței fiecărei facturi și până la plata efectivă a debitului.
Față de cele expuse, instanța reține că reclamanta-creditoare a făcut dovada creanței, revenind debitorului sarcina probei în sensul stingerii ei prin plată, probă pe care acesta nu a făcut-o.
În consecință, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.1013 C.proc.civ., în baza art.1021 alin.1 din același act normativ, va admite cererea și va ordona debitorului să plătească suma de 7.589,23 lei reprezentând contravaloare facturi neachitate, la care se adaugă penalitățile de întârziere, calculate conform contractului.
Se va stabili termen pentru plată, 20 de zile, potrivit art. 1021 alin. 3 Cod procedură civilă.
Fiind în culpă procesuală, în baza art. 453 Cod procedură civilă debitorul va fi obligat și la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar în cuantum de 200 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de către creditoarea S.C. E. E. MUNTENIA S.A., cu sediul în Bucuresti, ..41-43, corp A, sector 1, în contradictoriu cu debitorul D. M. ,domiciliat în ., sat Roata M., ..1097, judet G..
Obligă debitorul la plata către creditoare a sumei de 6254,48 lei debit principal reprezentând contravaloarea energiei electrice consumate, 1025,25 lei penalități și 309,50 lei taxe servicii de deconectare, în termen de 20 zile de la comunicarea prezentei ordonanțe.
Obligă debitorul la plata către creditoare a sumei de 200 lei cheltuieli de judecată.
Cu drept de cerere în anulare în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Octombrie 2013
Președinte, C. B. | ||
Grefier, A. S. |
red.jud.B.C.
tehnored.S.A., 4 ex.
04.11.2013.
| ← Somaţie de plată. Sentința nr. 495/2013. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1405/2013.... → |
|---|








