Plângere contravenţională. Sentința nr. 1168/2013. Judecătoria BOLINTIN VALE

Sentința nr. 1168/2013 pronunțată de Judecătoria BOLINTIN VALE la data de 24-07-2013 în dosarul nr. 1946/828/2012

Operator de date cu caracter personal nr. 2902

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B. V.

JUDECATORIA B. V. - CAUZE GENERALE

Dosar nr._

Sentința civilă Nr. 1168/2013

Ședința publică de la 24.07.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE C. T.

Grefier L. V. P.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul R. Ș. și pe intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI G. - SERVICIUL DE ORDINE PUBLICĂ, având ca obiect plângere contraventionala.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă petentul personal și asistat de avocat N. R., cu delegație la dosar, martorii D. C. și R. E., lipsind intimata.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care,

Nefiind cereri sau excepții prealabile, instanța acordă cuvântul în dezbaterea probatoriului:

Apărătorul petentului solicită încuviințarea probei cu înscrisuri și a probei testimoniale constând în audierea martorilor D. C. și R. E..

În temeiul art. 167 C.proc.civ., instanța încuviințează pentru petent proba cu înscrisuri și proba testimonială, apreciind că sunt legale, pertinente și concludente pentru justa soluționare a cauzei.

S-a procedat la audierea martorilor D. C. și R. E., ale căror declarații au fost atașate la dosar.

Nemaifiind alte probe de administrat, instanța acordă cuvântul pe fondul cauzei:

Petentul, având cuvântul, solicită admiterea plângerii și exonerarea de la plata amenzii întrucât nu s-a confiscat materialul lemnos.

Instanța declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Topoloveni la data de 14.11.2012, sub nr._, contestatorul R. S. a solicitat anularea procesului-verbal . nr._ încheiat de intimata IPJ G..

În motivare petentul arată, în esență, că în data de 30.10.2012 transporta către București o cantitate de lemne, iar în localitatea B. Deal vehiculul s-a defectat, astfel că a fost nevoit să-l lase staționat într-o parcare și să caute piesele necesare pentru a-l pune în funcțiune.

Contestatorul învederează că în mașină a rămas soția sa, care l-a anunțat ulterior că s-au prezentat doi agenți de poliție ce au ridicat cartea de identitate a petentului și avizul de

însoțire a mărfii de pe bordul vehiculului și au plecat, fără a-i aduce la cunoștință încheierea vreunui proces-verbal de contravenție.

Plângerea nu a fost întemeiată în drept.

Prin sentința civilă nr. 1086/2012 pronunțată de Judecătoria Topoloveni la 10.12.2012, a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei B. V., cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la 27.12.2012, cu același număr.

Intimata, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare.

În cauză instanța a administrat, la cererea petentului, proba cu înscrisuri și proba testimonială, în cadrul căreia au fost audiați martorii D. C. și R. E..

Analizând materialul probator administrat, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal . nr._/30.10.2012, contestatorul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 5.000 lei pentru nerespectarea prevederilor art. 21 lit.k din Legea ne. 171/2010, reținându-se că la data de 30.102.2012, în loc. B. Deal, a transportat cu autoutilitara cu numărul de înmatriculare P3770AH cantitatea de 1,1mc lemn fac și a refuzat să transporte cantitatea lemnoasă la locul indicat de agentul constatator.

Contestatorul a refuzat semnarea procesului-verbal, iar martorul asistent D. C. nu a putut confirma această împrejurare, întrucât nu își amintește să fi semnat procesul-verbal contestat.

Analizând actul de sancționare sub aspectul legalității sale, instanța apreciază că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancțiunea nulității.

Instanța va înlătura declarația martorului asistent în sensul că nu a semnat procesul-verbal contestat, având în vedere că semnătura aplicată pe declarația acestuia aflată la dosar este foarte asemănătoare cu cea existentă în procesul-verbal la rubrica martor.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța reține faptul că procesul-verbal a fost întocmit în baza constatărilor personale ale agentului constatator, care este o persoană învestită cu exercitarea autorității de stat, astfel că se bucură de o prezumție relativă de temeinicie, și are forță probantă prin el însuși, cât timp petentul nu este în măsură să prezinte o probă contrară.

Analizând textul legal în temeiul căreia a fost sancționat contestatorul, instanța reține că fapta prevăzută de art. 21 lit. k din Legea nr. 171/2010 are un caracter de accesorialitate față de alte contravenții prevăzute în aceeași lege.

În acest sens, textul prevede: „Constituie contravenții silvice și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei următoarele fapte … refuzul transportatorului de a transporta materialele lemnoase confiscate/reținute în vederea confiscării la locul indicat de agentul constatator.”

Prin urmare, instanța apreciază că, pentru aplicarea unei sancțiuni contravenționale în baza art. 21 lit. k din legea nr. 171/2010, este necesară existența situației premise ca materialul lemnos transportat să fi fost confiscat ori reținut printr-o dispoziție expresă a agentului constatator în acest sens.

În cauză, intimata a arătat în adresa nr._/22.04.2013 (f.17 dos. Jud. B. V.) faptul că față de contestator nu a fost dispusă măsura confiscării și nici nu a fost încheiat vreun alt proces-verbal, astfel că sancționarea acestuia pentru că a refuzat transportarea materialului lemnos s-a realizat fără vreun temei legal, în lipsa situației premise a confiscării sau a reținerii în vederea confiscării. O soluție contrară ar echivala cu imposibilitatea instanței de a controla eventuale acte abuzive ale agenților constatatori, realizate în aplicarea dispozițiilor legale ce sancționează contravențiile silvice.

Instanța are în vedere și declarația martorei R. E., care a învederat faptul că pe parcursul discuției purtate cu agentul constatator, acesta nu i-a solicitat în niciun moment transportarea materialului lemnos din locul în care autovehiculul era staționat.

Față de cele expuse, nu poate fi reținută în sarcina petentului fapta de a refuza transportul materialului lemnos la locul indicat de agentul constatator, temeinicia actului de sancționare fiind infirmată în cursul dezbaterilor, astfel încât nu poate fi atrasă răspunderea contravențională a contestatorului, care, raportat la principiul legalitățiidedus din art.1 și 5 din O.G. nr.2/2001, trebuie dovedită în mod temeinic, printr-un proces-verbal care să cuprindă împrejurări ce corespund realității obiective

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea contravențională formulată de contestatorul R. S., domiciliat în com. Bogați, ., în contradictoriu cu intimata IPJ G., cu sediul în G., ., jud. G..

Anulează procesul-verbal . nr._ încheiat în data de 30.10.2012 de intimată.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, 24.07.2013.

Președinte,

C. T.

Grefier,

L. V. P.

C.T. 25 Iulie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1168/2013. Judecătoria BOLINTIN VALE