Plângere contravenţională. Sentința nr. 832/2013. Judecătoria BOLINTIN VALE
| Comentarii |
|
Sentința nr. 832/2013 pronunțată de Judecătoria BOLINTIN VALE la data de 15-05-2013 în dosarul nr. 2847/192/2012
Operator de date cu caracter personal nr. 2902
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B. V.
JUDECATORIA B. V. - CAUZE GENERALE
Dosar nr._
Sentința civilă Nr. 832/2013
Ședința publică de la 15.05.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE C. T.
Grefier G. R.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta . SRL și pe intimata A. R. ROMÂNĂ - ARR, având ca obiect plângere contraventionala.
La apelul nominal făcut în ședința publică răspunde pentru petentă avocat P. G..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care,
Instanța pune în discuție excepția autorității de lucru judecat.
Reprezentanta petentei, având cuvântul, solicită admiterea excepției invocate.
Instanța reține cauza în pronunțare pe excepția autorității de lucru judecat invocată prin întâmpinare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei B. V. sub nr._, la data de 13.12.2012, petenta . SRL a solicitat, în contradictoriu cu intimata A. R. Română, anularea procesului-verbal . nr._/17.03.2011.
În motivare, contestatoarea arată că la momentul controlului mașina avea licență de traseu valabilă, emisă de autoritatea competentă.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 31 din OG nr. 2/2001.
Intimata a depus întâmpinare la data de 11.01.2013 prin care a invocat excepția autorității de lucru judecat.
Prin încheierea din data de 16.01.2013, instanța a constatat că există o autoritate de lucru judecat relativă a prezentei cauze cu dosarul nr._ *, aflat în recurs pe rolul Tribunalului G., motiv pentru care a dispus suspendarea cauzei până la soluționarea irevocabilă a dosarului amintit.
Prin rezoluția din 15.04.2013, cauza s-a repus pe rol, iar la termenul de astăzi instanța a rămas în pronunțare pe excepția autorității de lucru judecat.
Analizând cu prioritate această excepție, conform art. 137 C. proc.civ., instanța o consideră întemeiată pentru următoarele considerente:
Unul dintre efectele hotărârilor judecătorești este autoritatea de lucru judecat.
Principiul autorității de lucru judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, ci și contrazicerile dintre două hotărâri judecătorești, întrucât drepturile recunoscute printr-o hotărâre definitivă nu trebuie să fie contrazise printr-o altă hotărâre posterioară, dată într-un alt proces.
De aceea, legea prezumă în mod absolut că o hotărâre judecătorească definitivă corespunde adevărului, astfel încât introducerea din nou a aceleiași cereri va fi respinsă ca intrată în puterea lucrului judecat.
În conformitate cu dispozițiile art.1201 C.civ. din 1864, este lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și se poartă între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate.
Rezultă că excepția autorității de lucru judecat, ca excepție de fond, absolută și peremptorie, presupune cu necesitate o triplă identitate: de părți, obiect și cauză.
Față de acestea instanța reține că prin sentința civilă nr. 685/26.04.2012, pronunțată de Judecătoria B. V. în dosarul nr._ *, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului în data de 10.04.2013 (f.38), a fost respinsă plângerea contravențională formulată de contestatoarea . SRL, în contradictoriu cu intimata A. R. Română, împotriva procesului-verbal . nr._/17.03.2011.
Astfel, prezenta cerere este formulată între aceleași părți, are același obiect- plângere împotriva procesului-verbal . nr._/17.03.2011și aceeași cauză cu dosarul nr._ * al Judecătoriei B. V., soluționat irevocabil, fiind îndeplinite condițiile art.1201 C.civ. din 1864 și art.166 C.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția autorității de lucru judecat, invocată din oficiu.
Respinge plângerea contravențională formulată de petenta . SRL, cu sediul în București, ., ., ., în contradictoriu cu intimata A. R. Română, cu sediul în București, .. 38, sectorul 1, împotriva procesului-verbal . nr._/17.03.2011, întrucât există autoritate de lucru judecat.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 15 Mai 2013
Președinte,
C. T.
Grefier,
G. R.
C.T. 20 Mai 2013
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1305/2013.... | Fond funciar. Sentința nr. 403/2013. Judecătoria BOLINTIN VALE → |
|---|








