Partaj judiciar. Sentința nr. 909/2013. Judecătoria BOLINTIN VALE
| Comentarii |
|
Sentința nr. 909/2013 pronunțată de Judecătoria BOLINTIN VALE la data de 24-05-2013 în dosarul nr. 3094/192/2008*
ROMÂNIA | ||
Dosar nr._ | ||
SENTINȚA CIVILĂ NR. 909 | ||
Ședința publică din data de 24 mai 2013 | ||
Instanța constituită din: Judecător: A. V. D. Grefier: R.-S. I. | ||
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile introduse de reclamanții (E. M.-decedată) B. G. și E. I., în contradictoriu cu pârâtele C. G., C. A. C. și M. A., având ca obiect „partaj judiciar”.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 22 mai 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru această dată, când în aceeași compunere a hotărât astfel:
INSTANȚA,
Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 21.07.2008, sub nr._, reclamanta E. M. a chemat în judecată pe pârâtele C. G. și C. A. C. solicitând ieșirea din indiviziune asupra imobilului situat în Mihăilești, . compus din construcție și anexe gospodărești și teren în suprafață de 1000 mp și atribuirea imobilul cu obligarea la sultă către pârâte.
În motivarea acțiunii, reclamanta arată că prin certificatul de moștenitor nr. 404/01.12.1987 eliberat de notariatul de Stat B. V., de pe urma defunctului C. C. s-a stabilit că masa succesorală este de ½ din imobil, iar moștenitorii sunt C. V. cu cota de 2/8 în calitate de soție supraviețuitoare, C. M. cu cota de 3/8 în calitate de nepot de fiu și E. M. cu cota de 3/8 în calitate de fiică.
Reclamanta a mai susținut că, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 572/06.03.1992 de Notariatul de Stat B. V., defuncta C. V. i-a vândut cota de 5/8 (10/16) din imobil, rămânând în indiviziune cu pârâtele care sunt moștenitoarele defunctului C. M., cu următoarele cote: E. M.. Coproprietar în cota de 52/64 ( 13/64), C. G. în cotă de 3/64 ( ¼ din 3/16) în calitate de soție supraviețuitoare, C. A. C. în cotă de 9/64 ( ¾ din 3/16) în calitate de fiică.
În drept au fost invocate prevederile art. 728 Cod civil.
În dovedirea cererii reclamanta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, interogatoriul, expertiza.
Au fost depuse în copie înscrisuri: contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 572/1992 de Notariatul de Stat B. V. ( f 4), certificat de moștenitor nr. 404/01.12.1987 eliberat de Notariatul de Stat B. V. ( f 5).
La termenul din 24 noiembrie 2008 s-a dispus conexarea dosarului nr._ la prezentul dosar, instanța constatând că există identitate de părți, obiect și cauză, dosarul_ având ca obiect anularea certificatului de moștenitor nr. 141/2006 și a suplimentului la certificatul de moștenitor nr. 141/27.03.2006 după defuncta C. V., constatarea că moștenitori ai defunctei C. V. sunt C. A. C., M. A. și E. M., stabilirea masei succesorale și a cotelor, ieșirea din indiviziune. ( f 14-15, f 21)
La data de 19.01.2009 pârâtele C. A. C., C. G. și M. A. au formulat întâmpinare și cerere reconvențională prin care au solicitat anularea certificatului de moștenitor nr. 141/27.03.2006 precum și a suplimentului la certificatul de moștenitor nr. 141/27.03.2006, nr. 96/06.03.2008 după defuncta C. V., emise în dosarul nr. 141/27.03.2006 de BNP S. I. ; anularea certificatului de moștenitor 404/01.12.1987 după defunctul C. C. emis de Notariatul de Stat B. V. ; anularea parțială a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 572/06.03.1992 emis de Notariatul de Stat B. V. ; să se constate că moștenitorii defunctei C. V. sunt E. M. (fiică) cu cota de 1/4din moștenire, M. A. (nepoată de fiu) cu cota de ¼ din moștenire, C. A. C. (strănepoată de fiu) cu o cotă de 3/16 din moștenire și C. G. (soție supraviețuitoare a nepotului de fiu) cu cota de 1/16 din moștenire ; să se constate că masa succesorală se compune din 5000 mp teren arabil extravilan situat în Mihăilești, ., sola 112, . de Proprietate nr._/10.06.1996, 600 mp teren arabil extravilan situat în Mihăilești, ., sola 122/5, . de Proprietate nr._/10.06.1996, 700 mp teren arabil extravilan situat în Mihăilești, ., sola 122/5, . de Proprietate nr._/10.06.1996, 200 mp teren arabil extravilan situat în Mihăilești, ., sola 112/5, . de Proprietate nr._/10.06.1996, 700 mp teren arabil extravilan situat în Mihăilești, ., sola 29 conform Titlului de Proprietate nr._/10.06.1996, 1000 mp teren situat în Mihăilești, ., aferent construcției aflată pe acesta conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 572/6.03.1992 emis de Notariatul de Stat B. V., cota de 1/2din imobilul situat în Mihăilești, ., compus din 250 mp și construcțiile aflate pe acesta ; ieșirea din indiviziune.
În motivarea cererii pârâtele-reclamante au susținut că defuncții C. C. și C. V. au avut doi descendenți C. M. (în prezent E.) și C. N..
Au mai arătat că, C. N. s-a căsătorit cu C. D., iar în urma căsătoriei lor au rezultat doi copii: C. M. și M. A. ( fostă C.). C. N. a decedat la 11.10.1980.
C. M. s-a căsătorit cu C. G. iar în urma căsătoriei a rezultat C. A. C.. C. M. a decedat la 19.08.2005 iar de pe urma lui au rămas ca moștenitori C. A. C. fiică, C. G. – soție supraviețuitoare.
La data de 01.12.1987 după defunctul C. C. s-a dezbătut succesiunea prin certificatul de moștenitor nr. 404/01.12.1987 și au fost indicați ca moștenitori doar C. V. – soție supraviețuitoare, E. M. – fiică și C. M. – nepot de fiu, înlăturându-se de la moștenire M. A. (fostă C.) – nepoată de fiu.
Masa succesorală, potrivit certificatului de moștenitor nr. 404/01.12.1987 era alcătuită din cota de ½ din imobilul situat în ., compus din 250 mp loc de casă pe care se afla o casă din paiantă cu anexe gospodărești, dobândit în timpul căsătoriei astfel: terenul prin împroprietărire, iar casa au construit-o.
Pârâtele-reclamante au mai învederat că, la data de 06.03.1992, C. V. prin contractul de vânzare-cumpărare 572/1992, i-a vândut reclamantei E. M. cota sa din moștenire și cota deținută în proprietate din construcție precum și suprafața de 1000 mp teren aferentă acestuia.
Astfel, s-a mai susținut că, vânzătoarea C. V. și cumpărătoarea E. M. au tranzacționat cu rea credință asupra unui bun ce nu aparține în totalitate vânzătorului, respectiv asupra terenului. Terenul ce face obiectul contractului are o suprafață mai mare decât cel menționat în certificatul de moștenitor.
La data de 27.03.2006 s-a dezbătut succesiunea după defuncta C. V. și s-a emis certificatul de moștenitor nr. 141/27.03.2006, iar la data de 06.03.2008 s-a emis certificatul de moștenitor nr. 96/2008 de BNP I. S. stabilindu-se că unic moștenitor al defunctei C. V. este E. M., înlăturându-se de la moștenire M. A. – nepoată de fiu, C. A. C. – strănepoată de fiu și C. G. – soție supraviețuitoare a nepotului de fiu.
E. M. cu rea credință a declarat că nu mai sunt alți moștenitori și a cules întreaga masă succesorală.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 119, art. 673 indice 2, 5, 9, Cod procedură civilă, art. 653, art. 664, art. 665 cod civil, art. 88 din Legea 36/1995.
În dovedirea cererii pârâtele-reclamante au solicitat administrarea probei cu înscrisuri, testimonială, expertiza.
Au fost depuse în copie înscrisuri: certificat de moștenitor nr. 404/01.12.1987 ( f 27), certificat de naștere ..n nr._/1928 ( f 29), certificat de căsătorie ..6 nr._/11.09.1985 ( f 30), certificat de naștere ..3 nr._/30.08.1967 ( f 31), certificat de moștenitor nr. 24/28.05.2008 eliberat de BNP A. L. ( f 32), Titlul de Proprietate nr._/10.06.1996.( f 86-87).
La data de 06.02.2009, la solicitarea instanței, Camera Notarilor Publici București a înaintat actele care au stat la baza emiterii certificatului de moștenitor nr. 404/0112.1987 după defunctul C. C. ( f 47-59) precum și actele care au stat la baza emiterii contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 572/06.03.1992 ( f 39-46).
La data de 10.02.2009 BNPA I. S. și I. O. J. au înaintat copiile înscrisurilor care au stat la baza dosarului succesoral nr. 143/2006, certificatului de moștenitor nr. 141/2006, privind pe defuncta C. V. ( f 64-80).
La data de 11.06.2009 BNPA I. S. și I. O. J. au înaintat copiile înscrisurilor care au stat la baza certificatului de moștenitor suplimentar nr. 96/06.03.2008, eliberat în dosarului succesoral nr. 112/2008, privind pe defuncta C. V. ( f 149-159).
În cauză a fost întocmită expertiza tehnică topografică de domnul expert G. G. ( f 103-137, f 237-247) și expertiza tehnică în construcții de doamna expert G. I. ( 220-221).
La termenul din 07.03.2011 reclamanta a invocat excepția lipsei calității procesuale active pe cererea reconvențională întrucât pârâtele-reclamante nu au făcut dovada acceptării succesiunii expres sau tacit, singura acceptantă a succesiunii fiind reclamanta care locuiește în imobil.
Prin concluziile scrise formulate în data de 15.04.2011, reclamanta E. M. a invocat excepția lipsei calității de succesori a pârâtelor-reclamante C. G., C. A. C. și M. A., arătând că acestea nu au făcut dovada calității de moștenitor și că nu au acceptat succesiunea defunctei C. V. în termenul de 6 luni de la deschiderea moștenirii. Reclamanta a invocat excepția prescripției dreptului de a cere anularea certificatului de moștenitor nr. 404/01.12.1987.
Prin sentința civilă nr. 1608/10.06.2011 instanța a respins excepția prescripției dreptului la acțiunea în anularea certificatului de moștenitor, a respins excepția lipsei calității procesuale și a lipsei calității de moștenitor a pârâților-reclamanți pe cererea reconvențională, a admite în parte cererea reclamantei, a admis în parte cererea reconvențională, a dispus anularea parțială a certificatului de moștenitor 404/01.12.1987 emis de Notariatul de Stat B. V., de pe urma defunctului C. C., decedat la 07.05.1987, numai cu privire la moștenitori și la cote. Prin aceeași sentință instanța a mai constatat că moștenitorii defunctului C. C. sunt: C. V., soție supraviețuitoare cu cota de 2/8, E. M. fiică cu cota de 3/8, C. M., nepot de fiu predecedat cu cota de 3/16 și M. A., nepoată de fiu predecedat cu cota de 3/16, a constatat că masa succesorală este aceea reținută în certificatul de moștenitor 404/1.12.1987 eliberat de Notariatul de Stat B. V., respectiv cota de ½ din imobilul situat în Mihăilești, . casă de paiantă și anexe gospodărești, a respins cererea privind constarea nulității contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 572/6.03.1992 de Notariatul de Stat B. V., a constatat nulitatea parțială a certificatului de moștenitor nr. 141/27.03.2006 și a suplimentului la acest certificat de moștenitor nr. 96/6.03.2008 emise de pe urma defunctei C. V., decedată la 12.03.1992, numai cu privire la moștenitori și cote, a constatat că moștenitorii defunctei C. V., decedată la 12.03.1992, cu ultim domiciliu în Mihăilești sunt: E. M., fiică cu cota de 1/2, C. M. (decedat la 19.08.2005, pentru care culeg succesiunea C. G. și C. A. C.) în calitate de nepot de fiu predecedat, având cota de 1/4 și M. A., nepoată de fiu predecedat, având cota de ¼. Prin aceeași sentință instanța a mai constatat că masa succesorală este aceea reținută prin certificatul de moștenitor 96/6.03.2008 (supliment la certificatul de moștenitor nr. 141/27.03.2006) emis de BNP S. I., respectiv 700 mp teren arabil intravilan, sola 29 și 6500 mp teren extravilan, înscrise în Titlul de Proprietate nr._/10.06.1996 eliberat de CJSDPT G. și a dispune ieșirea din indiviziune asupra bunurilor succesorale .
Prin Decizia civilă nr. 519/06.06.2012 pronunțată de Tribunalul G. a fost admis recursul declarat de recurenta reclamantă E. M., decedată, prin moștenitorii B. G. și E. I., împotriva sentinței civile nr. 1608/10.06.2011 pronunțată de Judecătoria B. V., cauza fiind trimisă spre rejudecare la aceeași instanță.
Tribunalul a reținut că instanța nu a pus în discuția părților excepția lipsei calității procesuale active a pârâtelor-reclamante, nedându-le practic posibilitatea părților de a-și formula apărări, de a propune eventual probe sub acest aspect, întrucât în această situație, sarcina probei este răsturnată.
A mai reținut tribunalul că, atâta vreme cât dreptul de a accepta succesiunea se prescrie „într-un termen de 6 luni socotit de la data deschiderii succesiunii” conform dispozițiilor art. 700 cod civil aplicabil situației juridice în speță, revine moștenitorilor obligația de a face dovada acceptării exprese ori tacite a moștenitorii autorului lor în acest termen, cu atât mai mult atunci când li se contestă această calitate, ca în speța de față, prin invocarea lipsei calității de succesor, ea neputând fi în nici un caz prezumată.
Referitor la sarcina probei în atare situație a mai reținut Tribunalul că, revenea pârâtelor reclamante, care au promovat cererea reconvențională, obligația de a demonstra calitatea lor de moștenitoare (expres ori tacit) a defuncților C. V. și C. C., câtă vreme prin opunerea unei excepții, aceasta le-a fost contestată.
S-a mai reținut că, în speță acest fapt se impunea cu atât mai mult cu cât, în cazul moștenirii rămase de pe urma lui C. V., cererea de dezbatere a procedurii succesorale s-a formulat mult peste termenul de 6 luni în care persoanele cu vocație de moștenitor puteau face acte de acceptare, respectiv la 23.03.2006 și la 27.03.2006, în timp ce decesul susnumitei survenise la 12.03.1992, situație în care, cel puțin în privința certificatului de moștenitor nr. 141/27.03.2006 și a suplimentului la acesta nr. 96/06.03.2008 se impunea a se cerceta (în sensul de a se pune în discuția părților administrarea de probe), aspectul dovedirii acceptării succesiunii în termenul legal, de către toate persoanele având vocație de moștenitor legal, respectiv pe lângă E. M. și a lui M. A. și C. M. – care era în viață la decesul mamei sale C. V. – aceasta decedând în 2005; în același sens punându-se problema și în ceea ce privește chestiunea acceptării moștenirii lui C. C. de către M. A., de pe urma căruia s-a eliberat certificatul de moștenitor nr. 404/01.12.1987.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei B. V. la data de 05.11.2012 cu nr._ .
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
La data de 7.05.1987 a decedat C. C., cu ultim domiciliu în Mihăilești, ., conform certificatului de moștenitor nr. 404 eliberat la data de 01.12.1987 de Notariatul de Stat B. V..( f 5)
La data de 12.03.1992 a decedat C. V., cu ultim domiciliu în Mihăilești, județul G., conform certificatului de deces . 9 nr._/13.03.1992.( f 69).
Din căsătoria defuncților au rezultat următorii descendenți: C. N., conform certificatului de naștere ..n nr._ ( f 29) și C. (E.) M., potrivit certificatului de naștere ..n nr._/31.07.1932 ( f 70)
Din căsătoria defunctului C. N. cu C. D. au rezultat următorii descendenți: C. ( M.) A., potrivit certificatului de naștere ..3 nr._/30.08.1967 ( f 31) și C. M., decedat la data de 28.05.2008, potrivit certificatului de moștenitor nr. 24/28.05.2008 ( f 32).
Potrivit certificatului de moștenitor nr. 24/28.05.2008, moștenitorii defunctului C. M. sunt: C. G., în calitate de soție supraviețuitoare și C. A. C., în calitate de fiică. ( f 32).
De pe urma defunctului C. C. a fost eliberat certificatul de moștenitor nr. 404 la data de 01.12.1987 de Notariatul de Stat B. V., potrivit căruia, moștenitorii defunctului sunt: C. V. în calitate de soție supraviețuitoare cu cota de 2/8, E. M. în calitate de descendentă ( fiică ) cu cota de 3/8 și C. M. în calitate de descendent ( nepot de fiu predecedat (C. N.)) cu cota de 3/8.
De pe urma defunctei C. V. a fost eliberat certificatul de moștenitor nr. 141/2006, potrivit căruia, unica moștenitoare este reclamanta E. ( C.) M.. ( f 80 verso)
Prin certificatul de moștenitor nr. 96/2008 eliberat de BNP S. I., supliment la certificatului de moștenitor nr. 141/27.03.2006 s-a constatat că bunurile succesorale rămase de pe urma defunctei C. V. sunt 6500 mp teren extravilan și 700 mp intravilan terenuri dobândite de defunctă ca bun propriu, prin reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor în baza Legii nr. 18/1991 conform Titlului de Proprietate nr._/10.06.1996. Potrivit certificatul de moștenitor nr. 96/2008 eliberat de BNP S. I., moștenitoare a defunctei C. V. este E. M..
Pârâta-reclamantă M. A., fiica lui C. N., care este fiul predecedat al lui C. C. și C. V., nu este menționată între moștenitorii lui C. C. și nici între moștenitorii lui C. V..
C. M., autor al pârâtelor-reclamante C. G. și C. A. C. și fiu al defunctului C. N., care este fiul predecedat al lui C. C. și C. V., nu este menționată între moștenitorii lui C. V..
M. A. nu a fost chemată la dezbaterea moștenirii defuncților C. C. și C. V. în cadrul procedurii succesorale notariale, iar C. G. și C. A. C., moștenitoare ale defunctului C. M., nu au fost chemate la dezbaterea moștenirii defunctei C. V..
Prin urmare, în speță nu se ridică problema unei renunțări, neexistând în dosarele notariale declarații exprese de renunțare la moștenire, ci, problema de dezlegat este aceea a acceptării sau neacceptării succesiunii în termenul de opțiune succesorală, problemă independentă de buna sau de reaua credință manifestată de E. M. prin nedeclararea pârâtelor-reclamante ca moștenitoare cu vocație succesorală în cadrul procedurii succesorale notariale.
Deși pârâta - reclamantă M. A. avea vocație succesorală concretă la moștenirea defuncților C. C. și C. V., venind prin reprezentarea defunctului sau tată C. N., transmiterea patrimoniului succesoral care se produce de drept din momentul deschiderii moștenirii, nu are un caracter definitiv și obligatoriu. Dimpotrivă, ca principiu de ordine publică, art. 686 Cod civil precizează că, nimeni nu este obligat de a face acceptarea unei moșteniri ce i se cuvine.
De asemenea, deși C. M., (autor al pârâtelor-reclamante C. G. și C. A. C. și fiu al defunctului C. N., care este fiul predecedat al lui C. C. și C. V. ), venea la moștenirea defunctei C. V., nici în acest caz, transmiterea patrimoniului succesoral care se produce de drept din momentul deschiderii moștenirii, nu are un caracter definitiv și obligatoriu.
Prin urmare pârâta-reclamantă M. ( C.) A. precum și C. M., autor al pârâtelor-reclamante C. G. și C. A. C. aveau dreptul de a alege ( dreptul de opțiune succesorală) între consolidarea titlului lor de moștenitor prin acceptarea moștenirii ( acceptare pură și simplă, expresă sau tacită ori sub beneficiu de inventar) și desființarea acestui titlu prin renunțarea la moștenire.
Potrivit art. 700 Cod civil, dreptul de a accepta succesiunea se prescrie într-un termen de 6 luni socotit de la deschiderea succesiunii. Prescripția începe să curgă de la deschiderea moștenirii față de toți succesibilii, indiferent că vocația lor la moștenire este concretă sau numai generală, iar această regulă se aplică indiferent dacă succesibilul moștenește în nume propriu, prin reprezentare sau prin retransmitere.
Dacă succesibilul nu și-a exercitat dreptul de opțiune succesorală în termenul prevăzut de art. 700 Cod civil, potrivit regulilor aplicabile prescripției extinctive, se stinge dreptul de a accepta moștenirea și, odată cu acest drept se stinge, cu efect retroactiv, și titlul său de moștenitor.
În speță, prin opunerea excepției lipsei calității procesuale active a pârâtelor reclamante, reclamanta-pârâtă E. M. a invocat excepția prescripției dreptului de opțiune succesorală.
Prin urmare, revenea pârâtei-reclamante M. A. sarcina de a proba acceptarea ( expresă sau tacită) a moștenirii defuncților C. C. și C. V., iar pârâtelor reclamante C. G. și C. A. C. le revenea sarcina de a proba acceptarea moștenirii defunctei C. V. de către autorul lor.
Deși pârâtele reclamante au fost citate cu această mențiune, astfel cum rezultă din dovada de îndeplinirii a procedurii de citare, aceasta nu s-au prezentat în instanță pentru a face dovada acceptării moștenirii. ( f 36, 38, 39 dosar_ ).
Prin urmare, în lipsa dovezilor în sensul acceptării moștenirii ( expres sau tacit), instanța constată că, pârâta – reclamată M. A. a devenit străină de moștenirea defunctului C. C.. Mai constată de asemenea că, C. M., autor al pârâtelor reclamante C. G. și C. A. C. a devenit străin de moștenirea defunctei C. V. și ca urmare, nu poate opera retransmiterea dreptului de proprietate din patrimoniul defunctei C. V. în patrimoniul pârâtelor reclamante C. G. și C. A. C..
Astfel fiind, instanța va admite excepția lipsei calității procesuale active a pârâtelor-reclamante C. G., C. A. C. și M. A. și în consecință va respinge cererea reconvențională și cererea conexă ca fiind formulate de persoane fără calitate procesuală activă.
Având în vedere soluția pe care o va pronunța instanța apreciază că nu se impune analizarea excepției prescripției dreptului de a solicita anularea certificatelor de moștenitor.
În ceea ce privește cererea privind constarea nulității contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 572/06.03.1992 de Notariatul de Stat B. V., se rețin următoarele:
Cu titlu preliminar instanța arată că va cerceta în fond acest capăt de cerere întrucât contractul de vânzare cumpărare a avut ca obiect cota de 5/8 din imobilul casă de locuit situat în Mihăilești, ., iar asupra acestui imobil, coproprietare, alături de reclamanta-pârâtă E. M., sunt și pârâtele-reclamante C. G. și C. A. C..
Deși s-a solicitat prin cererea reconvențională anularea acestui contract de vânzare-cumpărare invocându-se faptul că vânzătoarea C. V. a vândut mai mult decât avea în proprietate, instanța constată că prin contract s-au respectat cotele pe care aceasta le-a avut în proprietate.
Astfel, în contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 572/06.03.1992, se precizează că C. V. vinde, iar E. M. cumpără, cota de 5/8 din construcția situată în Mihăilești, . și terenul în suprafață de 1.000 mp.
În contract se mai precizează că, vânzătoarea C. V., a dobândit imobilul astfel: ½ bun comun realizat în timpul căsătoriei cu C. C. și 1/8 prin moștenire de la soț, în baza certificatului de moștenitor nr. 404/01.12.1987.
Prin urmare, vânzătoarea C. V. putea dispune de o cotă de 5/8 din construcția situată în Mihăilești, . și aceasta este cota care s-a înstrăinat.
Restul cotei de 3/8 din imobil nu s-a înstrăinat aspect ce rezultă chiar din cuprinsul contractului unde se precizează că, nu se va vinde cota de 3/8 ce aparține cumpărătoarei și cota de 3/8 ce aparține moștenitorului C. M. în baza aceluiași certificat de moștenitor (E. M. și C. M. având fiecare o cotă de 3/8 din ½ )
În ceea ce privește terenul în suprafață de 1000 mp aferent casei de locuit, obiect al contractului de vânzare cumpărare, instanța reține că acesta aparținea exclusiv vânzătoarei C. V., întrucât, astfel cum rezultă din Titlul de Proprietate nr._/10.06.1996 eliberat de CJSDPT G., defunctei i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața totală de 8200 mp din care 1700 mp în intravilan, acest teren fiind aferent casei de locuit ( f 86-87).
Astfel fiind, instanța va respinge cererea privind constarea nulității contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 572/06.03.1992 de Notariatul de Stat B. V., ca neîntemeiată.
Date fiind cele anterior reținute, rezultă că ieșirea din indiviziune se va face exclusiv asupra imobilului casă de locuit situat în Mihăilești, .
În ceea ce privește cererea privind partajarea imobilului situat în Mihăilești, ., instanța reține că potrivit art. 728 cod civil nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune și oricare dintre coproprietari poate cere partajarea bunurilor.
Întrucât prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 572/06.03.1992 imobilul casă de locuit aflat pe terenul de 1000 mp a fost vândut în cotă de 5/8 lui E. M., și întrucât E. M. are o cotă de 3/16 potrivit certificatului de moștenitor nr. 404/01.12.1987, iar C. M. ( autor al pârâtelor reclamante C. G. și C. A. C.) are o cotă de 3/16 potrivit certificatului de moștenitor nr. 404/01.12.1987, rezultă că reclamanta - pârâtă E. M. este proprietară asupra unei cote de 13/16 din casa de locuit, iar pârâtele reclamante C. G. și C. A. C. sunt proprietare asupra unei cote de 3/16 din casa de locuit .
Având în vedere cota majoritară de 13/16 pe care o deține precum și faptul că este proprietară asupra terenului în suprafață de 1.000 mp aferent casei de locuit, casa va fi atribuită lui reclamantei-pârâte E. M..
Conform Raportului de expertiză întocmit de G. I. și necontestat de părți, valoarea casei este de 10.453 lei.
Având în vedere cota de 13/16 care îi aparține reclamantei-pârâte E. M., precum și cota de 3/16 care aparține pârâtelor reclamante C. G. și C. A. C., moștenitoare ale lui C. M., instanța va obliga reclamanta E. M. la sultă de 1960 lei față de pârâtele C. A. C. și C. G..
În baza art.274 Cod procedură civilă, față de soluția de admitere pe care o va pronunța, instanța urmează să oblige pârâtele să plătească reclamantei prin moștenitorii B. G. și E. I. suma de 821 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Admite excepția lipsei calității procesuale active a pârâtelor-reclamante C. G. domiciliată în ., C. A. C. domiciliată în . și M. A. cu domiciliul în București, ., . A, . și în consecință:
Respinge cererea reconvențională și cererea conexă ca fiind formulate de persoane fără calitate procesuală activă.
Respinge cererea privind constarea nulității contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 572/06.03.1992 de Notariatul de Stat B. V., ca neîntemeiată.
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta E. M. decedată, prin moștenitorii B. G., cu domiciliul în București, ., nr. 1, ., . și E. I., cu domiciliul în București, .-52, ., ., în contradictoriu cu pârâtele C. G. domiciliată în . și C. A. C. domiciliată în Dărăști, județul G..
Atribuie imobilul casă de locuit situat în Mihăilești, ., reclamantei E. M. și o obligă la sultă de 1960 lei față de pârâtele C. A. C. și C. G..
Obligă pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 821 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 mai 2013.
PREȘEDINTE,GREFIER,
A. V. DobreReymond-S. I.
.
Red.: A.V.D.
Comunicată părților la
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 366/2013. Judecătoria... | Somaţie de plată. Sentința nr. 428/2013. Judecătoria... → |
|---|








