Pretenţii. Sentința nr. 1223/2013. Judecătoria BOLINTIN VALE
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1223/2013 pronunțată de Judecătoria BOLINTIN VALE la data de 19-08-2013 în dosarul nr. 814/192/2013
Operator de date cu caracter personal nr.2902
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B. V.
JUDEȚUL G.
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR.1223
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 19.08.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: R.-C. L.
GREFIER: ANDREEEA P.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii comerciale formulate de reclamanta . în contradictoriu cu pârâta I. M. A..
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Instanța constată că reclamanta a depus la dosar, prin serviciul „registratură” al instanței, o cerere prin care învederează faptul că nu înțelege să achite onorariul în vederea efectuării expertizei contabile, întrucât nu consideră această probă utilă și pertinentă soluționării cauzei.
De asemenea, instanța constată că pârâta a depus la dosar, prin serviciul „registratură” al instanței, cerere precizatoare însoțită de facturi și chitanțe, solicitând ca aceste înscrisuri să fie avute în vedere la efectuarea expertizei.
Față de actele și lucrările dosarului, instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra acțiunii comerciale de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 20.03.2013, sub numărul_, reclamanta ..A a solicitat în contradictoriu cu pârâta I. M. A., ca instanța, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâta la plata sumei de 657 lei, reprezentând contravaloarea facturilor de canalizare din perioada 28.03._12 precum și la plata sumei de 154,83 lei, reprezentând penalități de întârziere.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că a preluat în rețeaua de canalizare apele uzate menajere ale pârâtei, livrându-i acesteia apă potabilă, în baza contractului nr.144/24.01.2011, serviciu pentru care s-au emis facturi care nu au fost achitate de către pârâtă, calculându-se și majorări de întârziere la debitul restant, la data de 12.03.2013.
A precizat că a acționat pârâta în procedura somației de plată, acțiune ce a fost respinsă și, deși pârâta a invocat faptul că ar fi achitat acest debit, plata făcută de aceasta a descărcat facturile cele mai vechi neachitate, potrivit legii contabilității.
In drept, au fost invocate dispozițiile art.1270 și art.1516 Cod civil
.Cererea a fost legal timbrată cu suma de 81 lei, conform chitanței .-DIT nr._/05.03.2013.
In susținerea cererii, reclamanta a depus la dosar următoarele înscrisuri: fișa cu solduri pentru client nr._, anexa la factura de majorări_/12.03.2013, factura . nr._/12.03.2013, factura fiscală . nr._/28.03.2011, factura fiscală . nr._/28.04.2011, factura fiscală . nr._/31.05.2011, factura fiscală . nr._/29.06.2011, factura fiscală . nr._/31.07.2011, factura fiscală . nr._/31.08.2011, . nr._/29.09.2011, . nr._/31.10.2011, . nr._/30.11.2011, . nr._/31.12.2011, . nr._/31.01.2012, . nr._/28.02.2012, . nr._/31.03.2012, . nr._/27.04.2012, . nr._/31.05.2012, sentința civilă nr.98/21.01.2013 pronunțată de Judecătoria B. V., contract nr.144/24.01.2011, anexele 1 și 2 la contract, fișa totală pe documente a clientului, fișa totală cantitativă a clientului.
La data de 13.05.2013 pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
In motivare, pârâta a arătat că factura nr._/31.01.2011 a fost emisă pentru 8 persoane, iar facturile emise nu justifică consumul real din apartament, motiv pentru care au fost achitate doar parțial.
De asemenea, pârâta a învederat că reclamanta a înregistrat pe rolul instanței la data de 29.10.2012 o cerere ce a fost respinsă, ca neîntemeiată prin sentința civilă nr.98/2013.
Totodată, pârâta a arătat că la data de 05.04.2013 reclamanta s-a prezentat la domiciliul acesteia în vederea soluționării pe cale amiabilă a situației, învederând că atât consumul de apă trecut în facturi cât și sumele aferente sunt total eronate.
In drept, au fost invocate dispozițiile art.115 și urm. Cod procedură civilă.
La data de 23.05.2013 reclamanta a depus la dosar răspuns la întâmpinarea formulată de pârâtă prin care a învederat că factura nr._/31.01.2011 nu face obiectul cauzei și este achitată, factura nr._/25.02.2011 nu face obiectul cauzei, factura nr._/28.03.2011 are facturat un consum paușal, conform contractului, la care s-au adăugat diferențele de consum apărute pe contorul general al blocului, plata diferențelor de consum apărute între contorul general al blocului și consumurile individuale fiind stipulată în actul adițional nr.1/2011 la contractul nr.144/2011 la art.1, factura nr._/31.08.2011 reflectă consumul înregistrat pe apometru.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța urmează a respinge cererea ca neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Între reclamanta ., în calitate de operator și pârâta I. M. A., în calitate de utilizator s-a încheiat contractul nr.144/24.01.2011, având ca obiect furnizarea/prestarea serviciilor de alimentare cu apă potabilă și canalizare.
Potrivit art.13 din contract, operatorii serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare vor practica prețurile și tarifele aprobate potrivit prevederilor legale în vigoare, iar prin art.14 s-a stabilit că facturarea se face lunar, în baza prețurilor și tarifelor aprobate și a cantităților efective determinate sau estimate potrivit prevederilor contractuale. De asemenea, conform art.15, utilizatorii sunt obligați să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciului de care au beneficiat în termen de 15 zile de la data emiterii facturii.
In executarea contractului, reclamanta a furnizat servicii de apă, fiind emise facturile fiscale . nr._/28.03.2011, factura fiscală . nr._/28.04.2011, factura fiscală . nr._/31.05.2011, factura fiscală . nr._/29.06.2011, factura fiscală . nr._/31.07.2011, factura fiscală . nr._/31.08.2011, . nr._/29.09.2011, . nr._/31.10.2011, . nr._/30.11.2011, . nr._/31.12.2011, . nr._/31.01.2012, . nr._/28.02.2012, . nr._/31.03.2012, . nr._/27.04.2012, . nr._/31.05.2012, ce nu au fost acceptate expres de pârâtă prin semnătură.
Potrivit fișei cu solduri pentru client, pârâta datorează suma totală de 809,44 lei, reprezentând servicii de apă și penalități de întârziere.
Analizând cuprinsul acestora, instanța constată că acestea nu cuprind dovada acceptării exprese de către destinatar.
În aceste condiții, ca orice înscris sub semnătură privată, facturile comerciale fac dovada împotriva emitentului dar nu și împotriva destinatarului.
De asemenea, din ansamblul probelor administrate în cauză, instanța apreciază că nu rezultă nici o acceptare tacită din partea pârâtei, în sensul unei manifestări de voință neîndoielnice a acesteia care să ateste voința de a accepta facturile. Simpla tăcere a destinatarului nu poate avea valoarea unei acceptări tacite a facturii.
La termenul de judecată din data de 20.06.2013 instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisuri și interogatoriul pârâtei iar pentru pârâtă proba cu înscrisuri.
A fost administrat interogatoriul pârâtei, răspunsurile acesteia fiind consemnate în scris, semnate și atașate la dosar. De asemenea, instanța a ordonat din oficiu efectuarea unei expertize contabile, stabilind un onorariu provizoriu în cuantum de 800 lei, în sarcina reclamantei.
La data de 18.07.2013 s-a depus la dosar prin serviciul registratură al instanței o cerere formulată de reclamantă, care a învederat instanței că nu înțelege să achite onorariul pentru efectuarea expertizei contabile, întrucât nu consideră pertinentă și utilă această probă, în raport de obiectul prezentei cauze.
Întrucât reclamanta nu și-a îndeplinit obligația legată de administrarea probei cu expertiza contabilă, respectiv de a achita onorariul de expert și a învederat că nu va avansa onorariul pe care administrarea probei îl necesită, instanța constată că partea își asumă consecințele ce decurg din neadministrarea unei dovezi de care atârnă soluționarea cauzei, motiv pentru care pășind la judecată apreciază ca nedovedite pretențiile susținute în cursul procesului de către reclamantă și pentru care a fost ordonată proba cu expertiza.
Pe cale de consecință, instanța va respinge cererea formulată de reclamanta ., în contradictoriu cu pârâta I. M. A., ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Respinge acțiunea civilă formulată de reclamanta ., cu sediul în G., ., jud.G., în contradictoriu cu pârâta I. M. A., domiciliată în Mihăilești, ., ..G., ca neîntemeiată.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.08.2013.
PREȘEDINTE,GREFIER,
R.-C. LUCAANDREEA P.
| ← Revendicare imobiliară. Sentința nr. 751/2013. Judecătoria... | Succesiune. Sentința nr. 1698/2013. Judecătoria BOLINTIN VALE → |
|---|








