Somaţie de plată. Sentința nr. 874/2013. Judecătoria BOLINTIN VALE
| Comentarii |
|
Sentința nr. 874/2013 pronunțată de Judecătoria BOLINTIN VALE la data de 21-05-2013 în dosarul nr. 476/192/2013
Operator de date cu caracter personal nr. 2902
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B. V.
JUDECATORIA B. V. - CAUZE GENERALE
Sentinta civilă Nr. 874
Ședința publică de la 21 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. L.
Grefier E. R.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe creditoarea . contradictoriu cu debitorul I. A., având ca obiect somație de plată.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit partile
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța constată că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
Față de înscrisurile depuse la dosar, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 12.02.2013 sub nr._, creditoarea S.C.V. ROMANIA SA a chemat in judecata pe debitorul I. A., solicitand instantei să dispună obligarea acestuia la plata sumei de 1.057,05 lei reprezentand pret servicii telefonie mobila, 2.539,40 lei penalitati conventionale, penalitati in cuantum de 0, 5% pentru perioada cuprinsa intre scadenta fiecarei facturi anexate si data achitarii debitului, plus 101, 3 lei cheltuieli de judecata.
În motivarea in fapt a cererii s-a arătat că între S.C. V. Romania S.A. si debitoare s-a incheiat contractul pentru serviciile prestate de creditoare la 21.07.2011 in temeiul caruia creditoarea a prestat debitorului servicii de telefonie mobila, pentru care a emis facturi fiscale in cuantum de 1.057,05 lei, neachitate pana in prezent, desi data scadenta a fost depasita.
S-a mai sustinut in cerere ca, urmare a nerespectarii acestei obligatii de catre debitor, creditoarea este in drept sa perceapa penalitati in procent de 0,5% pentru fiecare zi de intarziere. S-a mai aratat ca in privinta sumei reprezentand taxa de reziliere, aceasta a fost prevazuta in art. 6. 1 din contract.
În drept, s-au invocat dispozitiile art. 969, 1066 cod civil și ale O.G. nr. 5/2001, cu modificările ulterioare.
Cererea a fost legal timbrată.
În dovedirea cererii, s-au depus la dosar următoarele înscrisuri: conventia partilor si facturile emise in contul debitorului – comunicate, model conditii generale, inscrisul cuprinzand invitatia la solutionare amiabila si dovada comunicarii acestuia catre debitor, taxa timbru si timbru judiciar.
Debitoarea,desi legal citata, nu a depus la dosar intampinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
La data de 21.07.2011, intre S.C. V. ROMANIA S.A. si debitor a intervenit contractul pentru servicii de telefonie mobila prin care debitorul a declarat ca a luat cunostinta si ca este de acord cu termenii si conditiile generale de la art. 1 pana la art. 17 care fac parte integranta din contract. De asemenea, instanta retine ca ambele parti, atat creditoarea, cat si debitorul, au semnat contractul.
In temeiul acestui contract, creditoarea a emis debitoarei, facturile fiscale anexate la filele 24-25 din dosar.
Art. 1 al O.G. nr. 5/2001 prevede următoarele condiții speciale pentru admisibilitatea cererii de somație de plată: îndatorirea debitorului de a plăti o sumă de bani, creanța să fie certă, lichidă și exigibilă și să fie constată printr-un înscris însușit de părți.
Cu privire la suma de 1.057,05 lei reprezentand debit principal, analizând cererea prin prisma acestor condiții și a incrisurilor depuse, instanța reține în primul rând că se solicită obligarea debitoului la plata unor sume de bani, care au fost asumate de acesta prin contractul pe care l-a semnat și facturile emise în executarea contractului și necontestate de debitoare.
Față de exigentele disp art 1 din OG nr 5/2001, instanța reține că, prin înscrisurile aflate la dosar creditoarea a făcut dovada îndeplinirii condițiilor impuse de art. 1 alin. 1 din OG 5/2001 cu privire la creanța pe care o are asupra debitorului în privința prețului neachitat pentru serviciile de telefonie mobilă furnizate în cuantumul arătat în cererea de chemare în judecată.
In acest sens, va obliga debitorul la plata sumei de 1.057,05 lei cu titlu de preț neachitat pentru serviciile prestate, in termen de 30 de zile de la comunicarea prezentei ordonanțe.
Relativ la capatul de cerere privind penalitățile, instanța (plecînd de la faptul că raportul contractual dedus judecății este un raport de dreptul consumatiei) le va analiza în raport de dispozițiile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, care obligă la verificarea respectării a celor două obligații esențiale prevăzute în art. 1 din Lege în sarcina comerciantului în faza de formare a contractelor de consumație: a așa-numitei obligații de transparență în inserarea clauzelor în contract și obligația de a nu folosi clauze abuzive față de consumator. Cele două obligații sunt în strânsă legătură: obligația de transparență urmărește evitarea abuzului în redactarea contractului și formarea valabilă a consimțământului consumatorului prin obligația comerciantului de a formula clauzele de o manieră clară și precisă, iar cea de-a doua protejează consumatorul împotriva abuzului și în situațiile în care clauzele sunt clare și inteligibile, însă creează un dezechilibru între părți, în detrimentul consumatorului.
O asemenea analiză excede însă procedurii speciale a somației de plată, care reprezintă o procedură specială pusă la dispoziția creditorului care are o creanță certă, lichidă și exigibilă dar care nu este constatată printr-un titlu executoriu și nu permite o analiză a fondurilor raporturilor juridice dintre părți, în care pornind de la poziția de superioritate a comerciantului care redactează în mod discreționar clauzele contractului instanța ar trebui să cerceteze respectarea celor două exigențe arătate.
Prin urmare întrucât nu se poate stabili în prezenta cauză valabilitatea clauzei penale inserate în contract, aceasta presupunând o analiză pe fond ce excede examenului formal caracteristic somației de plată, instanța, va admite acest capat de cerere numai in parte, sens in care va obliga debitorul la plata penalitatilor de intarziere pana la concurenta sumei 1.o57,o5 lei reprezentand debit principal, restul pretentiilor urmand a fi respinse ca inadmisibile pe calea procesuala a somatiei de plata.
In privinta cererii de obligare a debitorului la plata dobanzii legale, instanta urmeaza sa o respinga ca inadmisibila pe calea procesuala a somatiei de plata, avand in vedere ca in contractul partilor s-a stipulat ca in caz de neplata la termen se vor plati penalitati de intarziere in cuantum de 0, 5 % pe zi. Astfel, aceasta prevedere are valoarea unei clauze penale, prin care partile au evaluat anticipat daunele ce se cuvin in cazul neindeplinirii obligatiilor contractuale. Intrucat penalitatile de intarziere au aceeasi natura juridica ca si dobanda legala ( daune moratorii ), cu particularitate ca sunt stabilite anticipat de catre parti, instanta apreciaza ca ele nu se pot cumula, intrucat ar exista o dubla reparatie.
Având în vedere că cererea urmează a fi admisă în parte, instanța, în temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă va obliga debitorul la plata sumei de 101. 3 lei către creditoare, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxa judiciara de timbru, timbru judiciar si onorariu avocatial.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite in parte cererea formulata de creditoarea S.C. V. S.A., cu sediul social in Bucuresti, . Gaulle, nr.15, sector 1, cu sediul procesual ales in orasul Constanta, .-84, judetul Constanta, la C.A. F. Ovanesian, in contradictoriu cu debitorul I. A., domiciliat in orasul Mihailesti, ..
Dispune emiterea unei somatii de plata catre debitor pentru plata creantei de 1.057,05 lei reprezentind contravaloarea serviciilor de telefonie mobile precum si penalitati de intirziere, la nivelul debitului principal.
Termenul de plata va fi de 30 de zile de la primirea prezentei ordonante.
Obliga debitoarea la plata sumei de 101,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecata catre creditoare.
Cu drept de cerere in anulare in termen de 10 zile de la comunicarea prezentei ordonante.
Pronunțată în ședința publică de la 21 Mai 2013.
Președinte, L. L. | ||
Grefier, E. R. |
Red jud LL
Tehn.red RE 4 ex
26.06.2013
| ← Fond funciar. Sentința nr. 882/2013. Judecătoria BOLINTIN VALE | Grăniţuire. Sentința nr. 1412/2013. Judecătoria BOLINTIN VALE → |
|---|








