Succesiune. Sentința nr. 1339/2013. Judecătoria BOLINTIN VALE

Sentința nr. 1339/2013 pronunțată de Judecătoria BOLINTIN VALE la data de 19-09-2013 în dosarul nr. 416/192/2013

Operator de date cu caracter personal nr.2902

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B. V.

JUDETUL G.

Sentința civila nr.1339

Ședința publică de la 19.09.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: R.-C. L.

Grefier: A. P.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta B. M., în contradictoriu cu pârâții Trăncuță M. M., G. I., Trăncuță F. și B. I., având ca obiect partaj judiciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamanta personal, pârâta Trăncuță I. personal, pârâtul Trăncuță F. prin mandatar B. L., care depune la dosar procură autentificată sub nr. 1733/16.09.2013 de BNP F. I. E. și copie a cărții de identitate . nr._/09.01.2013 eliberată de SPCLEP B., pârâta Trăncuță M. M. prin mandatar B. L., care depune la dosar procură autentificată sub nr. 1959/11.09.2013 de BNP „H. R. și Asociații”, lipsă fiind pârâtul B. I..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care

Instanța procedează la citirea tranzacției încheiate între părți.

Părțile procedează la semnarea fiecărui exemplar al tranzacției întocmite.

Instanța comunică părților câte un exemplar al tranzacției întocmite și semnate la acest termen de judecată.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, potrivit dispozițiilor art. 150 Cod procedură civilă instanța declară dezbaterile închise și acordă cuvântul pe fond.

Reclamanta solicită instanței admiterea acțiunii formulate, să pronunțe o hotărâre de expedient care să consfințească învoiala părților, fără cheltuieli de judecată.

Pârâții prezenți arată că sunt de acord cu cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, fără cheltuieli de judecată.

Față de actele și lucrările dosarului, instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Prin cererea formulata și înregistrata la aceasta instanță la data de 07.02.2013 sub nr._, reclamanta B. M. a solicitat în contradictoriu cu pârâtii Trăncuță F., Trăncuță M. M., Trăncuță I., Trăncuță F. pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună sistarea stării de indiviziune a moștenitorilor conform cotelor ce le revin, să se constate deschisă succesiunea de pe urma defunctului Trăncuță G. și să se dispună partajarea bunurilor rămase de pe urma acestuia, prin atribuirea construcției și terenului reclamantei, cu obligarea acesteia la plata unei sulte pârâților, în funcție de valoarea ce se va stabili prin expertiza imobiliară.

În motivare, s-a arătat că la data de 08.11.1990 a decedat numitul Trăncuță G., autorul părților, cu ultimul domiciliu în ., jud.G..

De asemenea, reclamanta a învederat că părțile au rămas ca moștenitori cu vocație la succesiune, conform certificatului de moștenitor autentificat sub nr.334/15.07.1993, masa succesorală rămasă de pe urma defunctului fiind compusă din următoarele bunuri: construcție din cărămidă, acoperită cu tablă, compusă din 4 camere și anexele gospodărești precum și terenul aferent în suprafață de 1040 mp, situate în ., ..

Totodată, reclamanta a învederat că la data de 25.08.1999 pârâta Trăncuță F. i-a vândut cota parte indiviză de 5/8 din imobilul situat în ., ., împreună cu suprafața de teren aferentă cotei de 5/8, respectiv 650 mp, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2228/25.08.1999 de notariatul de Stat B. V..

În drept s-au invocat dispozițiile art.1143 Cod civil, art.673 ind.1-673 ind.14 Cod procedură civilă.

In probațiune, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, interogatoriul pârâților, proba testimonială și proba cu expertiza tehnică de specialitate.

În probațiune s-au depus la dosar de către reclamantă următoarele înscrisuri: carte de identitate a reclamantei, contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2228/25.08.1999 de Notariatul de Stat B. V., certificat de moștenitor nr.334/15.07.1993 eliberat de Notariatul de Stat B. V..

La termenul de judecată din data de 16.05.2013 reclamanta a depus la dosar cerere precizatoare prin care a învederat că dorește să se judece numai cu privire la ieșirea din indiviziune față de pârâții Trăncuță M. M., Trăncuță I. și Trăncuță F., pârâta Trăncuță F. fiind în prezent decedată.

La termenul de judecată din data de 13.06.2013 instanța a dispus introducerea în cauză în calitate de pârât a numitului B. I..

La data 19.08.2013 părțile s-au prezentat în instanță solicitând în temeiul art. 271 alin. 1 Cod procedura civilă, ieșirea din indiviziune conform învoielii lor pe care au depus-o la dosar și pronunțarea unei hotărâri de expedient.

Analizând actele si lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Conform certificatului de moștenitor nr.334/15.07.1993 eliberat de Notariatul de Stat B. V., de pe urma defunctului Trăncuță G. au rămas ca moștenitori numita Trăncuță F., în calitate de soție supraviețuitoare postdecedată, cu o cotă de 6/24, reclamanta B. M., în calitate de fiică, cu o cotă de 9/24 din masa succesorală, pârâții Trăncuță M. M., Trăncuță I. și Trăncuță F., în calitate de nepoți de fii, fiecare cu o cotă de 3/24 din masa succesorală.

Din actele depuse la dosar (certificatul de moștenitor nr.334/15.07.1993, eliberat de Notariatul de Stat B. V. și acte de stare civilă, rezultă că părțile sunt moștenitorii numitului Trăncuță G., decedat la data de 08.11.1990.

Din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2228/25.08.1993 de Notariatul de Stat B. V., instanța reține că numita Trăncuță F. a vândut pârâtului B. I. și reclamantei B. M. cota sa indiviză de 5/8 din imobilul situat în ., ., compus din construcție și teren aferent în suprafață de 650 mp.

La data de 19.08.2013 părțile au încheiat tranzacția depusă la dosar, înscris prin care acestea au convenit asupra modului de sistare a stării de indiviziune și s-au prezentat în fața instanței arătând că aceasta reprezintă acordul lor de voință, solicitând a se pronunța o hotărâre de expedient.

Având in vedere înscrisurile administrate la dosar, precum și principiul disponibilității care guvernează procesul civil, instanța apreciază că prin înțelegerea lor, părțile nu urmăresc un scop ilicit, ci clarificarea situației juridice a acestora, în calitate de moștenitori și, constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege cu privire la capacitatea de exercițiu a părților, actul încheiat fiind expresia voinței lor liber exprimate în fata instanței, în baza art. 131 alin. 2 Cod procedură civilă coroborat cu art. 673 ind.4 alin. 2, art. 271 si art. 273 Cod procedura civilă, instanța va lua act și va consfinți învoiala părților cuprinsă în înscrisul intitulat „TRANZACȚIE” printr-o hotărâre de expedient.

Totodată, va lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea având ca obiect ieșire din indiviziune, formulată de reclamanta B. M., cu domiciliul în sat Dărăști-Ilfov, ., jud.Ilfov, în contradictoriu cu pârâții Trăncuță M. M., G. I. și Trăncuță F., domiciliați în ., . și B. I., cu domiciliul în sat Dărăști-Ilfov, ., jud.Ilfov.

Ia act și consfințește tranzacția intervenită între părți la data de 18.04.2013, având următorul conținut: „Tranzacție încheiată astăzi, 18.04.2013, între B. M., de cetățenie română, născută în România, identificată cu CI . nr._, CNP_, domiciliată în satul Dărăști-Ilfov, comuna Dărăști-Ilfov, ., jud.Ilfov, în calitate de reclamantă în dosarul nr._, al Judecătoriei B. V., jud.G., cu termen de judecată la data de 18.04.2013 și pârâții Trăncuță M.-M., de cetățenie română, născută în România, identificată cu CI . nr._, CNP_, domiciliată în satul Cartojani, ., jud.G., G. I., de cetățenie română, născută în România, identificată cu CI . nr._, CNP_, domiciliată în Mun.București, ..3, ., ., Trăncuță F., de cetățenie română, născut în România, identificat cu CI . nr._, CNP_, domiciliat în satul Cartojani, ., jud.G. și B. I., de cetățenie română, născut în România, identificat cu CI . nr._, CNP_, domiciliat în satul Dărăști Ilfov, comuna Dărăști Ilfov, ., jud.Ilfov. Eu, Trăncuță M.-M., sunt de acord să primească reclamanta B. M., aceasta fiind voința mea, întreg imobilul ce face obiectul ieșirii din indiviziune-construcția și terenul aferent în suprafață de1040 mp, situat în ., satul Cartojani, jud.G., casa fiind compusă din patru camere și anexe gospodărești. Eu Trăncuță F. sunt de acord să primească reclamanta B. M., aceasta fiind voința mea, întreg imobilul ce face obiectul ieșirii din indiviziune-construcția și terenul aferent în suprafață de1040 mp, situat în ., satul Cartojani, jud.G., casa fiind compusă din patru camere și anexe gospodărești. Eu G. I., sunt de acord să primească reclamanta B. M., aceasta fiind voința mea, întreg imobilul ce face obiectul ieșirii din indiviziune-construcția și terenul aferent în suprafață de1040 mp, situat în ., satul Cartojani, jud.G., casa fiind compusă din patru camere și anexe gospodărești. Eu B. I., sunt de acord să primească reclamanta B. M., aceasta fiind voința mea, întreg imobilul ce face obiectul ieșirii din indiviziune-construcția și terenul aferent în suprafață de1040 mp, situat în ., satul Cartojani, jud.G., casa fiind compusă din patru camere și anexe gospodărești și Eu, B. M., urmare a voinței comoștenitorilor primesc întreg imobilul ce face obiectul ieșirii din indiviziune-construcția și terenul aferent în suprafață de1040 mp, situat în ., satul Cartojani, jud.G., casa fiind compusă din patru camere și anexele gospodărești. Noi, părțile contractante, suntem de acord cu prezenta tranzacție și înțelegem ca hotărârea instanței să rămână definitivă și irevocabilă. Incheiată în conformitate cu dispozițiile art.2267-2278 din Noul Cod Civil, art.1704-1711 din Vechiul cod civil și art.673 ind.1-673 ind.14 Cod procedură civilă. Președinte, Grefier, Reclamantă B. M., Pârâți Trăncuță M.-M., G. I., Trăncuță F., B. I.”.

Ia act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 19.09.2013.

Președinte, grefier,

rozalia-cristina lucaandreea paduraru

Red.Tehnored.RCL

19.12.2013 /7 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Succesiune. Sentința nr. 1339/2013. Judecătoria BOLINTIN VALE