Uzucapiune. Sentința nr. 1282/2013. Judecătoria BOLINTIN VALE
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1282/2013 pronunțată de Judecătoria BOLINTIN VALE la data de 12-09-2013 în dosarul nr. 1971/192/2010*
Operator de date cu caracter personal nr. 2902
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B. V.
JUDECATORIA B. V. - CAUZE GENERALE
Sentința civilă nr. 1282/2013
Ședința publică de la 12 Septembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE R. C. L.
Grefier A. P.
Pe rol soluționarea acțiunii civile formulate de contestatoarea P. FLOREȘTI-STOENEȘTI – prin primar, în contradictoriu cu intimatul I. L., având ca obiect uzucapiune.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, care învederează că prin încheierea de ședință din data de 22.06.2012 judecarea cauzei a fost suspendată pentru lipsa nejustificată a părților și că prin rezoluția din data de 12.09.2013 s-a dispus, din oficiu, repunerea pe rol a cauzei pentru constatarea perimării.
Instanța invocă din oficiu excepția perimării cererii de chemare în judecată și rămâne în pronunțare asupra excepției.
JUDECĂTORIA
Asupra acțiunii civile introduse de contestatoarea P. Florești-Stoenești prin primar, împotriva intimatului I. L., înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 21.05.2012, având ca obiect uzucapiune, instanța reține următoarele:
Având în vedere că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 22.06.2012, când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art.242 alin.1 pct.2 C.p.civ pentru lipsa nejustificată a părților;
Văzând că, în conformitate cu dispozițiile art. 248 C.p.civ orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit dispozițiilor art. 252 C.p.civ perimarea se poate constata și din oficiu;
Constatând că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, nemaiîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii;
Instanța, în baza art.248 și urm Cpciv, urmează a constata perimată acțiunea de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția perimării cererii de chemare în judecată invocată de instanță din oficiu.
Constată că a operat perimarea cererii de chemare în judecată, formulată de contestatoarea P. Florești - Stoenești, prin Primar, cu sediul în .. G., în contradictoriu cu intimatul I. L., cu domiciliul în com. Florești-Stoenești, ..
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.09.2013.
Președinte Grefier
R. – C. L. P. A.
| ← Anulare act. Sentința nr. 326/2013. Judecătoria BOLINTIN VALE | Fond funciar. Sentința nr. 882/2013. Judecătoria BOLINTIN VALE → |
|---|








