Anulare act. Sentința nr. 9788/2013. Judecătoria BOTOŞANI
Comentarii |
|
Sentința nr. 9788/2013 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 15-10-2013 în dosarul nr. 15092/193/2010*
Dosar Nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B., SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din 15.10.2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE – P. A.
GREFIER – H. A.
SENTINȚA NR. - 9788
Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect anulare acțiune privind pe reclamanta –pârâtă Asociația de proprietari nr. 37 B. –prin președinte A. V. I. și A. V. I. în nume propriu în contradictoriu cu pârâtul – reclamant O. C..
Dezbaterile în prezenta cauză au avut loc la termenul din data de 1.10.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință corespunzătoare, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea pentru termenul de astăzi, când:
În temeiul art. 150 C.proc.civ., instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 4496 din 8 iulie 2011, Judecătoria B. a respins cererea având ca obiect nulitate act formulată de reclamantul A. V. I., în contradictoriu cu pârâta Asociația de Proprietari nr. 37 B. și a obligat reclamantul la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că prin cererea înregistrata la data de 24.09.2010 pe rolul Judecătoriei B. sub nr._, reclamantul A. V. I. a chemat în judecată pe pârâtul Onuta C. solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea actului intitulat proces verbal încheiat la data de 12.09.2010 în cadrul Adunării Generale a Asociației nr. 37 B., precum și obligarea pârâtului să lase conducerea legitimă a Asociației să își exercite atribuțiile legale si statutare în sediul și condominiul asociației, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea cererii, reclamantul a arătat ca Asociația de proprietari nr.37 B. a fost înființată și este organizată să funcționeze conform dispozițiilor Legii nr. 230/2007 iar prin hotărârea Adunării Generale consemnată legal în Registrul de Procese Verbale al Asociației de P. nr. 37 B., s-au ales nominal președintele, membrii comitetului executiv și ai comisiei de cenzori care nu au fost revocați prin hotărâre validă a Adunării generale, ca pârâtul având informații eronate cu privire la niște stimulente materiale încasate de conducerea asociației, a vehiculat informațiile în cadrul condominiului cu care a creat un nucleu solicitând convocarea Adunării extraordinare a Asociației. Reclamantul arată că în cadrul asociației nu a existat un convocator pe baza de tabel nominal întocmit de către un număr de 20% din membri și nici un anunț afișat, și că pârâtul a întocmit un act intitulat proces verbal încheiat la data de 29.08.2010 prin care, sub semnătura indescifrabilă a 10 persoane, s-a hotărât ca adunarea generală următoare să aibă loc pe data de 12.09.2010, ora 10, fără a se menționa ca aceasta adunare generală nu a întrunit cvorumul necesar, de jumătate plus unu și nici că adunarea generală se suspendă și se reconvoacă la data de 12.09.2010. Reclamantul mai arată că, prin actul scris intitulat proces verbal încheiat la data de 12.09.20,10 se consemnează desfășurarea unei Adunări Generale în care s-a hotărât revocarea tuturor persoanelor din conducerea asociației sub semnătura a 3 persoane, susținându-se ca la adunare ar fi participat 31 membri neevidențiați în nici un alt act și în prezenta a 2 agenți de poliție, că actul intitulat proces verbal din data de 12.09.2010 este invalid prin încălcarea mai multor proceduri legale, respectiv lipsa atât a actului de constituire a grupului de 20% din membrii asociației, cât și a convocatorului semnat de membrii asociației, actul de suspendare și reconvocare fiind semnat doar de 10 persoane și nu de 20% din numărul membrilor asociației, iar procesele verbale au fost consemnate pe foi volante și nu în Registrul special al asociației.
Se arată că, legal citat, paratul a depus la dosar întâmpinare prin care a arătat că, la data de 12.09.2010, a avut loc adunarea generală a membrilor asociației de proprietari nr. 37 B. unde a fost ales în funcția de președinte, că a fost constituit un comitet de inițiativă la data de 09.08.2010 format din 7 proprietari cu semnătura a 20% din membrii asociației și s-a hotărât ținerea Adunării Generale pe data de 29.08.2010 la care au fost invitați comitetul executiv, președintele, cenzorul și administratorul să prezinte starea financiară a asociației și modul de cheltuire a banilor în asociație. Se arată că, nefiind îndeplinite condițiile Legii nr. 230/2007, adunarea generală a fost suspendată și reconvocată pe data de 12.09.2010, adunare la care a fost invitată conducerea asociației, dar au fost refuzați, invitație ce a fost înregistrată sub nr. 105/03.09.2010, iar afișele pentru cele două adunări au fost puse la loc vizibil cu două săptămâni înainte de adunarea generală
Se mai arată că la termenul de judecată din data de 23.02.2011, a fost modificat cadrul procesul în sensul că s-a stabilit calitatea de reclamant pentru A. Virigilius, iar calitatea de pârâtă Asociația de Proprietari nr. 37, prin președinte O. C..
Din probele administrate, prima instanță reține că potrivit procesului verbal din data de 29.08.2010, la această dată a avut loc o adunare generală a Asociației de proprietari nr. 37 B. la care au participat 20 persoane, fiind convocați membrii asociației pe bază de tabel nominal. La data de 29.08.2010, s-a hotărât ca adunarea generală să aibă loc pe data de 12.09.2010, ora 10, fiind convocați pentru această dată membrii asociației de proprietari pe bază de tabel și afișe.
Instanța reține că potrivit prevederilor art. 23 alin. 4 și 5 din Legea nr. 230/2007, pentru situații speciale sau de maximă urgență, adunările generale extraordinare ale asociației pot fi convocate oricând de către comitetul executiv sau de către cel puțin 20% din numărul proprietarilor, membri ai asociației de proprietari, iar proprietarii trebuie anunțați, prin afișare la loc vizibil sau pe bază de tabel nominal convocator, asupra oricărei adunări generale a asociației de proprietari, cu cel puțin 7 zile înainte de data stabilită, inclusiv cu privire la ordinea de zi a adunării generale, ordinea de zi anunțată putând fi completată prin hotărâre a adunării generale. Se mai arată că, conform dispozițiilor art. 24 alin 1, 2 și 3 din Legea nr. 230/2007, Adunarea generală poate adopta hotărâri, dacă majoritatea proprietarilor membri ai asociației de proprietari (jumătate plus unu) sunt prezenți personal sau prin reprezentant legal, iar dacă la prima convocare nu este întrunit cvorumul necesar de jumătate plus unu, adunarea generală va fi suspendată și reconvocată în termen de maximum 10 zile de la data primei convocări. În cazul adunării generale reconvocate, dacă există dovada că toți membrii asociației de proprietari au fost convocați, hotărârile pot fi adoptate, indiferent de numărul membrilor prezenți, prin votul majorității acestora, iar potrivit prevederilor art. 14 alin. 5 din H.G. nr. 1588/2007, dovezi ale convocării și reconvocării constituie afișul de la avizier și tabelul nominal convocator cu semnături.
În acest sens, prima instanța reține că adunarea generală a Asociației de P. nr. 37 B. a fost convocată de un număr de 81 proprietari, conform tabelelor depuse la dosar, în condițiile în care pentru convocarea valabilă ar fi fost necesar un număr de 78 proprietari, membrii asociației fiind în număr de 391 conform adeverinței depuse la dosar. Se mai reține că membrii asociației au fost înștiințați și prin anunț pentru adunarea generală din data de 29.08.2010, la această din urmă dată hotărându-se reconvocarea pentru adunarea generală în data de 12.09.2010 conform procesului verbal aflat la filele 8-9, la adunare participând 20 persoane, iar pentru adunarea generală au fost convocați membrii asociației de proprietari conform tabelelor nominale și afișelor depuse la dosar. În concluzie instanța reține că la această din urmă adunare, conform prevederilor art. 24 alin. 3 din Legea nr. 230/2007, hotărârile puteau fi adoptate indiferent de numărul membrilor prezenți prin votul majorității acestora și prin urmare, instanța reține că hotărârea adunării generale din data de 12.09.2010 a fost adoptată cu respectarea prevederilor legale prevăzute de Legea nr. 230/2007, încât respinge cererea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a formulat apel reclamantul A. V. I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie în considerarea dispozițiilor art. 304 pct. 8, 9 Cod procedură civilă.
Arată reclamantul că instanța de fond a fost dusă în eroare de către pârât cu privire la respectarea procedurilor legale de convocare și reconvocare a unei Adunări generale extraordinare care să adopte hotărâri valabile, indiferent de numărul membrilor prezenți, prin aceea că:
- a reținut ca veridică proba cu adeverința pârâtei cu privire la numărul membrilor asociației de 381 proprietari deși potrivit Acordului de asociere Asociația de proprietari nr. 37 are 632 proprietari membri, situație în care grupul de inițiativă de 7 ori 81 membri nu reprezenta 20% din numărul proprietarilor membri care să convoace statutar o adunare extraordinară;
- a reținut ca probă tabelele de convocare (filele 22 – 26 dosar) la adunarea generală cu 81 proprietari ca fiind grupul de inițiativă a unei adunări extraordinare când în realitate grupul de inițiativă era de 7 persoane ce fuseseră înlocuite de la conducerea asociației;
- nici un act al grupului de inițiativă nu era înregistrat la asociația nr. 37 în perioada 9 august – 12 septembrie 2010 care să garanteze respectarea procedurilor în desfășurarea unei adunări generale extraordinare care să poată adopta hotărâri valide și neviciate, preîntâmpinându-se astfel de încălcări ale procedurilor prealabile.
Mai arată apelantul că în cauză trebuie reținut faptul că s-au încălcat dispozițiile art. 23 alin. 4 și 5 din Legea nr. 230/2007 cu privire la respectarea procedurilor prealabile de convocare a unei Adunări generale extraordinare deoarece aceasta nu a fost convocată nici de Comitetul executiv și nici de cel puțin 20% din numărul proprietarilor membri, iar încălcarea acestor proceduri atrage invalidarea hotărârilor adoptate de acel grup de 7 persoane la data de 12 septembrie 2010, cu atât mai mult cu cât aceste hotărâri au fost consemnate pe foi volante și nu în Registrul Special al Asociației de proprietari nr. 37 B..
Intimata Asociația de proprietari nr. 37 B. a fost reprezentată în instanță de avocat F. I., nu a formulat întâmpinare însă în cadrul dezbaterilor a solicitat respingerea apelului ca nefondat. În apel au fost depuse o . înscrisuri printre care și încheierea din 28 ianuarie 2003 privind înregistrarea Asociației de proprietari „Stadion”, împreună cu actele anexă.
Examinând apelul, Tribunalul apreciază că acesta nu este întemeiat.
Astfel, așa cum reține și prima instanță în considerentele sentinței de fond în ce privește modul de convocare a Adunării generale a Asociației de P. nr. 37 din B., au fost respectate dispozițiile legale incidente, sens în care a fost făcută atât dovada convocării inițiale, cât și a reconvocării pentru adunarea generală din 12.09.2010.
În cauză a fost depus și acordul de asociere în baza căruia a fost dată sentința civilă nr. 18/1998 a Judecătoriei B. din care rezultă faptul că asociația are un număr de 362 proprietari, persoane fizice, conform acordului de constituire și statutului și că, în prezent, dat fiind faptul că în anul 2003 o parte dintre aceștia s-au retras și au constituit o altă asociație denumită „stadion” numărul membrilor s-a redus cu 28 de proprietari, situație reținută în apărare de către pârâta intimată, așa încât afirmația reclamantului din motivele invocate nu se susține.
Nu a fost dovedită nici afirmația conform căreia grupul de inițiativă nu a fost format din 81 de proprietari conform tabelelor depuse, ci a aparținut unui număr de 7 persoane ce fuseseră înlocuite de la conducerea asociației, nefăcându-se dovada contrară celor afirmate, tabelele depuse de partea adversă în acest sens făcând dovadă deplină, până la proba contrară.
Legea nu impune în procedura de convocare a adunării generale înregistrarea la sediul asociației de proprietari a vreunui act care să ateste demersurile inițiate în acest sens, iar garantarea respectării procedurilor legale sub acest aspect are în vedere inclusiv posibilitatea contestării lor în justiție.
În termen legal reclamantul A. V. I. a formulat recurs împotriva deciziei Tribunalului B. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie .
În motivarea recursului, reclamantul a arătat că instanța a modificat cadrul procesual, în sensul că A. V. I. a devenit reclamant și pârâta Asociația de proprietari nr. 37 prin președinte O. C., interpretând eronat precizările de la fila 42 dosar fond. Totodată se arată că atât instanța de fond cât și cea de ape nu au luat în considerare Centralizatorul asociației privind obligațiile de plată ale membrilor asociației pe luna iunie 2011 din care reiese că numărul membrilor asociației este de 929 și nu 391, așa cum susține pârâtul, ceea ce înseamnă că pentru a fi statutară Adunarea Generală ar fi trebuit să fie semnată convocarea de un număr de cel puțin 185 de persoane. Reclamantul mai arată că la persoanele trecute în procesele verbale, nu sunt menționate elementele din cartea de identitate, ci doar numele și prenumele și o semnătură indescifrabilă.
Prin întâmpinare, pârâta Asociația de proprietari nr. 37 B. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, reținând că adunarea generală extraordinară a fost convocată cu respectarea dispozițiilor legale, iar hotărârile acesteia sunt legale.
Prin decizia civilă nr. 2048/2 octombrie 2012, Curtea de Apel Suceava casează decizia civilă nr. 3A din 17.01.2012 pronunțată de Tribunalul B. și sentința civilă nr. 4496 din 8 .07.2011 pronunțată de Judecătoria B. și trimite cauza spre rejudecare primei instanțe, respectiv Judecătoria B. .
Curtea de Apel Suceava, în pronunțarea acestei soluții reține faptul că în speță, prin precizările formulate la prima instanță la data de 17.03.2011, reclamantul A. V. I. a arătat că înțelege să formuleze acțiunea în numele Asociației de P. nr. 37 B. și că a înțeles să se judece în contradictoriu cu O. C. . Prima instanță a procedat la soluționarea cauzei reținând calitatea de reclamant a lui A. V. I., iar calitatea de pârâtă Asociația de Proprietari nr. 37 B., fără a lua în considerare cererea de modificare a cadrului procesual formulată de reclamant la data de 17.03.2011, în acest fel încălcându-se principiul disponibilității care guvernează procesul civil.
Cauza a fost înregistrată, în rejudecare, sub nr._ din data de 26.10.2012.
La termenul de judecată din data de 7 martie 2013, instanța stabilește cadrul procesual, în sensul că reclamanții sunt Asociația de proprietari nr. 37 B. prin președinte A. V. I. și A. V. I. în nume propriu iar pârât numitul O. C..
La termenul de judecată din data de 17.07.2013, pârâtul prin apărător înțelege să invoce excepția lipsei calității procesual active a reclamantului A. V., motivat de faptul că acesta nu mai are calitatea de președinte al Asociației de P. nr. 37.
La ultimul termen de judecată din data de 1 octombrie 2013, instanța recalifică excepția lipsei calității procesual active a reclamantului A. V. ca fiind excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a reclamantului A. V., a invocat din oficiu excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului O. C. și a rămas în pronunțare pe aceste două excepții
Analizând actele și lucrările dosarului,
În ceea ce privește excepția lipsei calității de reprezentant al Asociație de proprietari a numitului A. V. I. invocată de pârâtul O. C., excepție care trebuie soluționată cu prioritate, conform disp. art.137 al. 1 Cod Procedură Civilă, instanța reține următoarele. Potrivit disp. art. 112 al. 2 Cod de Procedură civilă, cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă numele și calitatea celui care reprezintă partea în proces . Aceeași cerință este prevăzută și de disp. art. 82 al. 1 Cod Procedură Civilă, potrivit cărora „ orice cerere adresată instanțelor judecătorești trebuie să cuprindă numele și prenumele, domiciliul sau reședința reprezentanților lor dacă este cazul”, iar reprezentantul legal este obligat să atașeze cererii copie de pe înscrisul doveditor al calității sale ( art. 83 al. 3) . În speță cererea a fost precizată la termenul din data de 07.03.2013, în sensul că a fost formulată de reclamantul A. V. I. atât în nume propriu cât și în calitate de președinte al Asociației de proprietari nr. 37 B.. Or, reclamantul V. P. nu mai avea calitate de reprezentant legal al Asociației din data de 12.09.2010, când în urma organizării Adunării Generale a membrilor asociației de proprietari nr. 37, domnul O. C. a fost ales președintele asociației.
Prin urmare cererea de chemare în judecată așa cum a fost precizată este nulă pentru lipsa calității de reprezentant legal a persoanei care a întocmit-o.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului O. C., excepție invocată din oficiu, instanța o consideră întemeiată din următoarele motive.
Reclamantul A. V. I. este membru al Asociația de proprietari nr. 37 B., al cărei președinte este numitul O. C..
Reclamantul a înțeles să-i cheme în judecată pe acesta din urmă cu mențiunea de a anula actul intitulat proces verbal încheiat la data de 12.09.2010, în cadrul Adunării Generale a Asociației nr. 37 B., precum și obligarea pârâtului să lase conducerea legitimă a Asociației de proprietari nr. 37 B., președinte, comitet executiv, comisie de cenzori, administratori contabili să-și exercite atribuțiile legale și statutare în sediul și condominiu asociației.
Potrivit Normei metodologice din_ de aplicare a Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, Asociația de proprietari este forma de asociere autonomă de organizare și reprezentare a intereselor comune a majorității proprietarilor unui condominiu, cu personalitate juridică, fără scop patrimonial, înființată în condițiile prevăzute de lege.
Instanța reține că între reclamantul A. V. I. și pârâtul chemat în prezenta cauză O. C. nu s-au stabilit raporturi juridice, acesta din urmă acționând doar ca reprezentant al Asociației de proprietari nr. 37. Astfel președintele asociației este ales de majoritatea proprietarilor din cadrul Adunării Generale. Instanța reține că Adunarea Generală a Asociației de proprietari nr. 37 B. a fost convocată de un număr de 81 de proprietari conform tabelelor depuse la dosar, în condițiile în care pentru convocarea valabilă ar fi fost necesar un număr de 78 proprietari, membrii asociației fiind în număr de 391 conform adeverinței depuse la dosar.
Asociația de proprietari nr. 37 are personalitate juridică cu drepturi depline în fața oricărei instituții publice de stat sau private și reprezintă interesele comune ale proprietarilor unui imobil și în consecință are calitate procesuală .
Pârâtul O. C. nu are calitate procesuală pasivă în considerarea faptului că acesta nu poate sta în nume propriu în judecată nefiind stabilite raporturi juridice directe între acesta și reclamantul în cauză, pârâtul acționând exclusiv în numele asociației pe care o reprezintă, drept pentru care instanța va admite excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului O. C. și va respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu acesta din urmă ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesual pasivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității de reprezentant al reclamantului A. V. I. domiciliat în B., Calea Naționalp, nr. 67, ., județul B., în calitate de președinte al Asociației de P. nr. 37 B..
Anulează cererea formulată de reclamantul A. V. I., în calitate de președinte al Asociației de P. nr. 37 B. în cererea având ca obiect anulare act, formulată în contradictoriu cu pârâtul O. C..
Admite excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului O. C. domiciliat în B., .. 12, județul B. .
Respinge cererea formulată de reclamantul A. V. I. în nume propriu formulată împotriva pârâtului O. C., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă .
Cu apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi. 15 octombrie 2013.
Președinte Grefier
Red. /tehn. PjA/5 ex./31.03.2014.
← Pretenţii. Sentința nr. 8135/2013. Judecătoria BOTOŞANI | Pretenţii. Hotărâre din 22-11-2013, Judecătoria BOTOŞANI → |
---|