Cerere de valoare redusă. Hotărâre din 16-12-2013, Judecătoria BOTOŞANI

Hotărâre pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 16-12-2013 în dosarul nr. 8177/193/2013

Dosar nr._ - cerere de valoare redusă -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

ȘEDINȚA CAMEREI DE CONSILIU DIN DATA DE 16.12.2013

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE – C. L.

GREFIER – C. A. M.

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Pe rol judecarea acțiunii civile având ca obiect cerere de valoare redusă formulată de reclamanta S.C. N. A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul P. F..

La apelul nominal făcut în ședința Camerei de Consiliu, lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.

Instanța conform dispozițiilor art. 131 alin1 Noul Cod procedură civilă a procedat din oficiu la verificarea competenței sale, potrivit prevederilor art. 94 alin. (1), art. 107 alin.1 Cod procedură civilă și constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza dedusă judecății.

Instanța, în temeiul art. 258 Noul Cod procedură civilă încuviințează administrarea probei cu înscrisurile depuse de reclamantă, apreciind probele ca fiind admisibile și conducând la soluționarea procesului.

În temeiul disp. art.394 Noul Cod de procedură civilă se socotește lămurită, declară închisă cercetarea judecătorească și reține cauza în vederea pronunțării.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

La data de 19.04.2013, pe rolul Judecătoriei B., în procedura cu privire la cererile de valoare redusă prevăzută de art. 1025-1032 Noul cod procedură civilă, a fost înregistrată sub nr._, cererea reclamantei S.C. N. A. S.A. B., în contradictoriu cu pârâtul P. F., prin care a solicitat ca prin hotărârea ce o va pronunța instanța să-l oblige pe acesta, la plata obligației principale în sumă de 1089 lei reprezentând contravaloarea serviciilor apă-canal furnizate aferentă perioadei de 26.10._13, 157,17 lei, cu titlu de penalități pentru aceeași perioadă, precum și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 203 lei reprezentând 50 lei taxă judiciară de timbru, 3 lei timbru judiciar și 150 lei onorariu avocat..

Instanța constată în acord cu dispozițiile art. 1028 Noul cod procedură civilă, că formularul de cerere depus de către reclamantă a fost completat corect și conține informații suficient de clare pentru legala sesizare a instanței de judecată, valoarea cererii nedepășind suma de_ lei la data sesizării instanței.

În motivarea acțiunii, s-a arătat, că pârâtul a beneficiat în perioada menționată de serviciile de alimentare cu apă furnizate de către reclamantă, fără a achita contravaloarea acestora. În vederea identificării posibilităților de plată, reclamanta a inițiat procedura concilierii prealabile, însă pârâtul nu a dat curs invitației societății creditoare. Mai precizează reclamanta că a emis și a distribuit lunar facturile ce fac obiectul prezentului litigiu, facturi care nu au fost contestate ori respinse la plată.

În privința majorărilor de întârziere, se arată că acestea au fost calculate în baza prevederilor Legii nr. 51/2006 și ale Legii nr. 241/2006, fiind egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a datoriilor bugetare. În concret, arată reclamanta, că, pentru perioada precontractuală obligația pârâtei de a plăti penalități rezulta din art. 30 alin. 4 din legea nr. 214/2006 și din art. 42 alin. 10 din legea nr. 51/2006, iar pentru perioada contractuală, din art. 15 alin. 2 din contract.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 969, 1073, 1079, 1082 C.civ., ale C., ale Legii nr. 51/2006, nr. 241/2006, nr. 210/2005, ale OUG nr. 39/2010.

Cererea a fost legal timbrată în temeiul art. 2 alin. 12 din Legea nr. 146/1997.

Reclamanta a solicitat judecata fără înfățișarea părților și fără dezbatere orală, iar instanța a constatat că, pentru justa soluționare a cauzei acest fapt este posibil, motiv pentru care nu au fost citate nici părțile, în conformitate cu dispozițiile art. 1029 alin. 2 coroborat cu art. 1029 alin. 10 Noul cod procedură civilă

Pârâtul, fiindu-i comunicat formularul de cerere al reclamantei și copii de pe înscrisurile depuse de către reclamantă, nu s-a conformat obligației de a depune sau trimite, în 30 de zile de la comunicare, formularul de răspuns ori prin orice alt mijloc adecvat, care să cuprindă apărări și copii de pe înscrisurile de care înțelege să se folosească, în conformitate cu dispozițiile art. 1029 alin. 4 Noul cod procedură civilă.

Pentru justa soluționare a cauzei s-a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile aflate la dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele :

Instanța constată în temeiul art. 1030 Noul cod procedură civilă că, s-a împlinit termenul de 30 zile de la data când s-au primit toate informațiile necesare pentru justa soluționare a cererii, motiv pentru care va pronunța și redacta la termenul de astăzi, prezenta hotărâre.

Reclamanta S.C. N. A. S.A. B., a furnizat pârâtei, în mod constant, servicii de livrare a apei curente și de preluare a apei uzate. Reclamanta a executat aceste servicii în lipsa unui contract, beneficiarul fiind considerat un abonat de fapt al societății prestatoare.

Instanța reține, în acest context, că pârâtul este proprietara unui apartament situat într-un condominiu și că în această situație reclamanta nici nu are posibilitatea tehnică de a furniza serviciile sale altfel decât tuturor deținătorilor de locuințe din imobil, cu excepția cazului când vreunul dintre aceștia ar solicita și ar permite debranșarea din interior. Or, în cauză, pârâtul nu a cerut sistarea serviciilor furnizate de către reclamantă. Mai mult, nu a contestat nici facturile emise pe numele său și distribuite lunar de către societatea prestatoare de servicii.

Odată ce a beneficiat de serviciile menționate, pârâtul are și obligația de a achita prestatorului contravaloarea acestora, nefiind posibil a se presupune că reclamanta, în calitatea sa de societate comercială, prestează servicii gratuite. De altfel, așa cum a arătat aceasta, Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice prevede că furnizarea serviciilor de apă și canalizare atrage obligația achitării unui tarif. În același context, este de precizat că neîncheierea unui contract de servicii poate fi imputabilă însuși beneficiarului acestor servicii și că absența acestui contract nu este în măsură să împiedice stabilirea unor raporturi juridice comerciale și, în fine, recuperarea contravalorii serviciilor, inclusiv prin raportare la exigențele principiului îmbogățirii fără just temei.

Instanța mai reține că pârâtei i s-a oferit posibilitatea de a contesta pretențiile deduse judecății, anume calea concilierii prealabile la care a fost invitată și pe care nu a valorificat-o.

Având în vedere elementele de fapt precizate precum și documentele doveditoare depuse la dosar, cu privire la contravaloarea serviciilor furnizate pârâtei (fila 6), în temeiul art. 986 și 1073 Cod civil, instanța urmează a admite cererea reclamantei și a obliga pârâtul la plata sumei 1089 lei reprezentând contravaloarea serviciilor apă-canal furnizate aferentă perioadei de 26.10._13.

În ceea ce privește majorările/dobânzile de întârziere, instanța reține că acestea au fost calculate de către reclamantă în baza dispozițiilor art. 30 alin. 4 din Legea nr. 241/2006 potrivit cărora neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage după sine penalități de întârziere, după cum urmează: - penalitățile sunt egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, stabilite conform reglementărilor legale în vigoare. Este de observat, în acest cadru, că facturile aflate la dosar nu indică scadența, aspect ce atrage incidența dispozițiilor generale referitoare la îndeplinirea obligației de plată: potrivit dispozițiilor art. 1362 C.civ., în absența stabilirii unui termen contractual de plată, aceasta trebuie efectuată în momentul executării contraprestației, respectiv, pentru cauza de față - la data emiterii facturilor.

Pentru aceste motive, instanța urmează să admită și acest capăt de cerere, obligând pârâtul la plata sumei de 157,17 lei cu titlu de penalități de întârziere.

Pârâtul va fi ținută, potrivit dispozițiilor art. 1031 Noul cod procedură civilă, și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 203 lei reprezentând 50 lei taxă judiciară de timbru, 3 lei timbru judiciar și 150 lei onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea având ca obiect cerere de valoare redusă formulată de reclamanta S.C. N. A. S.A. cu domiciliul procedural ales în B., .. 3, jud. B., în contradictoriu cu pârâtul P. F. domiciliată în B., . E., nr. 10, ., jud. B..

Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 1089 lei reprezentând contravaloarea serviciilor apă-canal furnizate aferentă perioadei de 26.10._13, 157,17 lei, cu titlu de penalități pentru aceeași perioadă, precum și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 203 lei reprezentând 50 lei taxă judiciară de timbru, 3 lei timbru judiciar și 150 lei onorariu avocat..

Executorie de drept.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică, azi, 16.12.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. LiviuConstantin A. M.

Red./Tehnored.Jud. CL./CAM

4 Ex./16.01.2014.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Hotărâre din 16-12-2013, Judecătoria BOTOŞANI