Cerere de valoare redusă. Hotărâre din 18-12-2013, Judecătoria BOTOŞANI

Hotărâre pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 18-12-2013 în dosarul nr. 24047/193/2013

Dosar nr._ Cerere cu valoare redusă

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

Ședința Camerei de Consiliu din 18 decembrie 2013

Completul compus din

PREȘEDINTE - B. L. I.

GREFIER - D. S.

SENTINȚA C I V I L Ă NR._

Pe rol judecata cauzei civile formulată de reclamanta . B., prin reprezentant în contradictoriu cu pârâta B. I., având ca obiect cerere cu valoare redusă.

La apelul nominal făcut în ședința Camerei de Consiliu lipsesc părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită, fără citarea părților.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință.

Instanța constată că dosarul cauzei se află în etapa premergătoare, având dată recomandată în vederea verificării cererii de chemare în judecată și regularizării acesteia, conform art. 200 Noul Cod de procedură civilă, pentru data de 19.12.2014. De asemenea, reclamanta a depus la dosar, prin serviciul registratură, o cerere de renunțare la judecată în temeiul art. 406 alin. 1 din Noul Cod de Procedură Civilă, anterior comunicării cererii de chemare în judecată către pârâtă.

Instanța reține cauza în vederea pronunțării asupra cererii de renunțare la judecată.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată în data de 29.10.2013 sub nr._ pe rolul Judecătoriei B., reclamanta M. C. SA B., prin reprezentant a chemat în judecată pe pârâta B. I. solicitând instanței ca, prin hotărârea judecătorească ce urmează a se pronunța, să oblige pe aceasta din urmă la plata sumei de 161,83 lei reprezentând contravaloare cote comune de energie termică aferente perioadei octombrie 2011-aprilie 2013, a sumei de 70,23 lei cu titlu de penalități de întârziere calculate pentru perioada octombrie 2011-iulie 2013, penalități de 0,04% pe zi de întârziere calculate de la data promovării acțiunii și până la data achitării integrale a debitului și suma de 50 lei cheltuieli de judecată.

La data de 16.12.2013, reclamanta a depus la dosar, prin serviciul registratură, adresa nr._.10 din 16.12.2013, prin care arată că, în temeiul art. 406 alin. 1 Noul Cod procedură civilă, înțelege să renunțe la judecată, motivat de faptul că pârâta a achitat în totalitate sumele solicitate prin cererea de chemare în judecată.

Având în vedere motivarea cererii și indicarea temeiului de drept ce trimite la renunțarea la judecată, instanța constată ca incidente dispozițiile art. 406 alin. 1 Noul Cod de procedură civilă conform cărora reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă.

Ținând cont de cererea scrisă formulată de reclamantă și de dispozițiile art. 406 alin. 6 coroborate cu dispozițiile art. 424 alin. 1 Noul Cod de procedură civilă, instanța va lua act de renunțarea reclamantei la judecata cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Ia act de renunțarea la judecata cauzei civile având ca obiect cerere cu valoare redusă formulată de reclamanta . B., prin reprezentant, cu sediul în mun. B., ., jud. B. în contradictoriu cu pârâta B. I., cu domiciliul în mun. B., .. 14, scara B, ., jud. B..

Cu drept recurs în termen de 30 zile de la comunicare.

Recursul și motivele de recurs se depun la Judecătoria B..

Cercetată în Camera de Consiliu și pronunțată în ședință publică, azi 18 decembrie 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Redactat BLI

Tehnoredactat DS

Ex. 4 / 20.12.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Hotărâre din 18-12-2013, Judecătoria BOTOŞANI