Obligaţie de a face. Sentința nr. 547/2013. Judecătoria BOTOŞANI
Comentarii |
|
Sentința nr. 547/2013 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 21-01-2013 în dosarul nr. 8258/193/2012
Obligația de a face
ROMÂNIA
Judecătoria B.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Ședința publică din 21 ianuarie 2013
Completul compus din:
Președinte - H. F.
Grefier – H. A.
Sentința civilă nr. 547
La ordine pronunțarea în cauza civilă formulată de reclamanta . B. prin reprezentant în contradictoriu cu pârâta U. F. , având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită, fără citarea părților.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,
În temeiul art. 167 Cod procedură civilă se încuviințează în cauză proba cu înscrisurile aflate la dosar.
Văzând că nu mai sunt cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată acțiunea în stare de judecată și trece la soluționarea cererii.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată în data de 05.06.2012 sub nr._ pe rolul Judecătoriei B., reclamanta . prin reprezentant a chemat în judecată pe pârâta U. F., solicitând instanței ca prin hotărârea ce urmează a se pronunța, să dispună accesul persoanelor împuternicite de societatea reclamantă, având calitate de furnizor de energie termică, în interiorul apartamentului proprietatea pârâtei, apartament ce este racordat la sistemul centralizat de termoficare, pentru a proceda la deconectarea acestuia de la rețelele și instalațiile de termoficare, respectiv blindarea caloriferilor din apartament, cu cheltuieli de judecată.
În motivare se arată că reclamanta, în calitate de furnizor de energie termică a încheiat cu pârâta, Convenția de facturare individuală a consumului de energie termică, care reprezintă Anexa 4 la Contractul de furnizare a energiei termice nr. 10T din data de 01.10.2010, încheiat cu Asociația de proprietari nr. 10, din care aceasta face parte.
Se menționează că, în baza Convenției de facturare individuală încheiată, reclamanta a livrat pârâtei agent termic, a emis pentru fiecare lună calendaristică facturile fiscale individuale către debitor, însă pârâta nu a achitat integral și la termen contravaloarea facturilor emise astfel cu reiese din art. 7 lit. a) din Convenție.
Motivat de neplata la termen a facturilor restante și având în vedere prevederile art. 38 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 325/2006, art. 6 pct. 10 lit. a) din Contractul nr. 10T/2010 încheiat cu Asociația de proprietari nr. 10 B. și art. 4 lit. c) din Convenția nr. 10T/213 din 01.10.2010, reclamanta a informat pârâta că va proceda la sistarea furnizării energiei termice dacă în termen de 5 zile de la comunicarea preavizului de suspendare a energiei termice nu va achita sumele datorate.
Întrucât pârâta nu și-a îndeplinire obligațiile de plată, Serviciul Clienți din cadrul societății reclamante a solicitat Secției exploatare, reparații, intervenții termoficare să procedeze la suspendarea serviciului către consumatorul pârât, însă aceasta din urmă nu a fost găsit la domiciliu nici prima, nici a doua oară pentru ca reprezentantul reclamantei să procedeze la închiderea instalațiilor de utilizare a energiei termice.
În drept au fost invocate prevederile art. 38 alin.1 lit. c) din Legea nr. 325/2006, art. 6 pct. 4 din Contractul nr. 54T/2010 încheiat cu Asociația de proprietari nr. 54 B. și art. 4 lit. c) din Convenția nr. 10T/213 din 01.10.2010.
În dovedire s-au depus la dosar înscrisuri (filele 5-16ds).
În temeiul art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă s-a solicitat judecata cauzei în lipsa reprezentantului unității.
Legal citată, pârâta nu s-a prezentat în instanță și nu a formulat întâmpinare.
Pentru justa soluționare a cauzei, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar de către reclamantă.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Reclamanta . prin reprezentant a chemat în judecată pe pârâta pârâta U. F., solicitând instanței ca prin hotărârea ce urmează a se pronunța, să dispună accesul persoanelor împuternicite de societatea reclamantă, având calitate de furnizor de energie termică, în interiorul apartamentului proprietatea pârâtei, apartament ce este racordat la sistemul centralizat de termoficare, pentru a proceda la deconectarea acestuia de la rețelele și instalațiile de termoficare, respectiv blindarea caloriferilor din apartament, cu cheltuieli de judecată.
Pârâta, U. F. este proprietar al apartamentului nr. 1 din mun. B., .,..
Între reclamanta . și Asociația de proprietari nr. 10 B., a cărei membru este și pârâta, s-a încheiat contractul de furnizare a energiei termice nr. 10T din data de 01.10.2010.
De asemenea, potrivit art. 7 pct. 2 din Ordinul nr. 483/2008, furnizorul are obligația să încheie Convenții de facturare individuală, anexă la prezentul contract, conform Hotărârii Consiliului Local. Prin Hotărârea Consiliului Local nr. 153 din 05.07.2010 s-a aprobat atribuirea Contractului de delegare a gestiunii serviciului public de producere, transport, distribuție și furnizare a energiei termice produse în sistem centralizat în municipiul B. către . B., iar prin Hotărârea Consiliului Local nr. 369 din 21.12.2010 s-a aprobat preluarea/predarea în facturare și încasare individuală a energiei termice livrate populației către . B., ca parte în contractul de furnizare a energiei termice încheiat cu Asociațiile de Proprietari din municipiul B..
În baza acestor dispoziții legale, între reclamantă, în calitate de furnizor de energie termică și pârâta, în calitate de consumator s-a încheiat Convenția de facturare individuală a consumului de energie termică nr. 10T/213 din 01.10.2010, ce reprezintă Anexa 4 la Contractul de furnizare a energiei termice nr. 10T/2010.
Prin Convenția de facturare individuală a consumului de energie termică nr. 10T/213 din 01.10.2010, reclamanta . s-a obligat să furnizeze pârâtei servicii de energie termică, având astfel dreptul de a factura și încasa lunar contravaloarea serviciilor furnizate, potrivit prevederilor legale. Corelativ, debitoarea avea dreptul de a primi serviciile menționate, precum și obligația de a achita integral și la termen contravaloarea facturilor.
În baza acestei convenții de facturare individuală, reclamanta a emis facturi fiscale pe numele pârâtei în valoarea totală de totala de 706,08 lei, conform fișei analitice depuse la dosar, sumă neachitată în condițiile în care dovada plății revenea pârâtei, ceea ce pârâta din prezenta cauză nu a făcut.
Conform prevederilor art. 38 alin.1 lit. c) din Legea nr. 325/2006, utilizatorii de energie termică au obligația de a permite accesul operatorului care are și calitatea de furnizor la instalațiile de utilizare a energiei termice aflate în folosința sau pe proprietatea sa, pentru verificarea funcționării și integrității acestora ori pentru debranșarea/deconectarea instalațiilor în caz de neplată sau de avarie.
Prin urmare, instanța reține că prin obligația impusă de lege apare reglementată o restrângere a dreptului de proprietate a consumatorului de energie termică asupra spațiului în care se află instalațiile de furnizare a energiei termice. Sunt permise astfel de restrângeri ale dreptului de proprietate în măsura în care acestea sunt prevăzute de lege, sunt accesibile și previzibile (oricine poate lua cunoștință de ele și își poate adopta comportamentul în mod corespunzător), au caracter temporar - strict pe durata necesară realizării procedurii de debranșare - și urmăresc un scop legitim, în speță, fiind vorba de împiedicarea cumulului de datorii din partea pârâtei față de reclamantă și protejarea interesului celorlalți proprietari din condominiu, atâta timp cât nu se poate realiza debranșarea pârâtei decât prin permiterea accesului la instalațiile de utilizare a energiei termice din apartamentul acesteia. În caz contrar, ar fi vorba de o debranșare a tuturor proprietarilor determinată de o singură persoană care nu înțelege să își achite datoriile.
Față de cele arătate anterior, reținând că reclamantei i se cauzează un prejudiciu prin furnizarea energiei termice a cărei contravaloare nu este achitată de către pârâtă, precum și faptul că pârâta a refuzat colaborarea cu reprezentații reclamantei în vederea debranșării pe cale amiabilă și nici nu a probat îndeplinirea obligației sale de plată, instanța apreciază cererea reclamantei drept una întemeiată și, pe cale de consecință, o va admite și va obliga pârâta să permită accesul persoanelor împuternicite de către reclamantă în apartamentul pârâtei, pentru a proceda la deconectarea acestuia de la rețelele și instalațiile de termoficare, respectiv blindarea caloriferelor din apartamentul pârâtei.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, instanța urmează a obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 8,15 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta . B., prin reprezentant, cu sediul în mun. B., ., jud. B. în contradictoriu cu pârâta U. F., domiciliată în B., .,., jud. B. .
Obligă pârâta să permită accesul persoanelor împuternicite de către reclamantă în apartamentul pârâtului, în vederea efectuării operațiunilor de deconectare a imobilului de la rețelele și instalațiile de termoficare.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 8,15 lei cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 21 ianuarie 2013.
Președinte,Grefier,
Red.H.F.
Tehnoredactat A.H.
Ex.4/15.02.2013
← Cerere de valoare redusă. Hotărâre din 27-11-2013,... | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... → |
---|