Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 9043/2013. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 9043/2013 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 26-09-2013 în dosarul nr. 4595/193/2013

Dosar nr._ Obiect:cerere cu valoare redusă

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

Ședința Camerei de Consiliu din data de 26 septembrie 2013

Instanța constituită din :

PREȘEDINTE – A. C.

GREFIER – B. M.

SENTINȚA CIVILĂ NR.9043

Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect „pretenții” privind pe reclamanta S.C. M. C. S.A. B., în contradictoriu cu pârâta I. C..

La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că dosarul cauzei se află în etapa premergătoare având dată recomandată în vederea verificării cererii de chemare în judecată și regularizării acesteia conform art. 200 Noul Cod de procedură civilă, pentru data de 20.06.2013 și că s-a depus la dosar prin serviciul registratură al instanței, de către reclamantă ,o cerere de renunțare la judecată în temeiul art. 406 din Noul Cod de Procedură Civilă.

Nemaifiind alte cererii, de formulat excepții de invocat sau probe de administrat instanța, reține cauza în vederea pronunțării asupra cererii de renunțare la judecată.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 04.03.2013 reclamanta S.C. M. C. SA B. a solicitat obligarea pârâtei I. C. la plata sumei de 43,58 lei cu titlu de preț, reprezentând contravaloare cote comune de energie termică aferente perioadei 01.2011 – 04.2012, penalități de 0,04% pe zi de întârziere, de la data promovării acțiunii și până la achitarea integrală a debitului, precum și suma de 50,30 lei, reprezentând cheltuieli de judecată ( taxă judiciară de timbru și timbru judiciar).

La data de 08.07.2013 pârâta a primit copie după cererea de chemare în judecată, iar la data de 12.07.2013 a depus la dosar duplicatul formularului de răspuns, prin care a arătat că a achitat debitul, conform chitanțelor pe care le-a atașat formularului restituit.

La data de 22.04.2013 reclamanta a comunicat instanței prin înscrisul aflat la fila 30 dosar că înțelege să renunțe la judecată, pârâta achitând obligațiile restante.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că la data de 22.04.2013, reclamanta a formulat cerere de renunțare la judecată, arătând că pârâta a achitat în totalitate sumele solicitate prin cererea de chemare în judecată.

Conform art. 406 (1) Noul Cod de procedură civilă, ”reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă”, renunțarea la judecată constatându-se prin hotărâre supusă recursului.

Ținând cont de cererea scrisă formulată de reclamantă, precum și de dispozițiile art. 406 alin. 6 coroborate cu dispozițiile art. 424 alin.1 Noul Cod de procedură civilă, care impun pronunțarea unei sentințe, instanța urmează să ia act de renunțarea reclamantei la judecarea cauzei.

Pentru aceste motive

În numele legii,

HOTĂRĂȘTE:

În temeiul art. 406din Noul Cod de procedură civilă, ia act de renunțarea la judecarea cererii având ca obiectcerere cu valoare redusă, formulată de reclamanta S.C. M. C. S.A. B., cu sediul în mun. B., ., jud. B., în contradictoriu cu pârâta I. C., domiciliată în mun. B., ., sc.A, ., jud. B..

Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicarea hotărârii, care se depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședința publică din 26.09. 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. C. B. M.

Red. A.C./Tehnored.B.M.

ex.4/07.10.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 9043/2013. Judecătoria BOTOŞANI