Cereri. Sentința nr. 3416/2013. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 3416/2013 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 26-03-2013 în dosarul nr. 16906/193/2012

Dosar nr._ Contestație la executare

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

Secția civilă

SENTINȚA nr. 3416

Ședința publică din data de 26 martie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - M. R. - R.

GREFIER - D. G.

Pe rol se află judecarea cererii având ca obiect contestație la executare formulată de contestator P. F., în contradictoriu cu intimați B.E.J.A. Ș. C. și G. S. și .., societate în faliment.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 19.03.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință, când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru data de astăzi.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:

P. cererea înregistrată în data de 22.10.2012 pe rolul Judecătoriei B. sub nr._, contestatorul P. F., în contradictoriu cu intimații B.E.J.A. Ș. C. și G. S. și .., societate în faliment, a formulat contestație la executare, solicitând:

- anularea actelor de executare silită dispuse în dosarul de executare nr. 342/2012 aflat pe rolul B.E.J.A. Ș. C. și G. S., având în vedere somația din data de 15.06.2012;

- anularea încheierii Judecătoriei B. privind încuviințarea executării silite a sentinței nr. 617/2011 a Tribunalului B., pronunțată în dosarul nr._ ;

- suspendarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de sentința nr. 617/2011 a Tribunalului B. până la soluționarea definitivă și irevocabilă a contestației la executare.

În fapt, contestatorul a arătat că a fost administrator al .., cu sediul în D., Al. V. nr. 5, ., jud. B.. La data de 26.01.2010, Direcția Generală a Finanțelor Publice B. a formulat împotriva .. o cerere de deschidere a procedurii insolvenței, pentru care s-a format dosarul nr._ . Cererea creditorului D.G.F.P. B. a fost admisă la data de 25.03.2010 de Tribunalul B., prin sentința nr. 247 dispunându-se deschiderea procedurii insolvenței.

A precizat contestatorul că la data de 09.06.2011, s-a înaintat de către lichidatorul judiciar Cabinet Individual de Insolvență L. D. o cerere de atragere a răspunderii sale personale, în calitate de fost administrator al .., pentru care s-a format dosarul nr._ /a2 pe rolul Tribunalului B.. Deși nu a fost citat sau înștiințat în vreun fel cu privire la cererea de atragere a răspunderii patrimoniale, în data de 22.09.2011, Tribunalul B. a admis cererea, obligându-l să suporte din averea proprie pasivul acesteia până la concurența sumei de 50.021,18 lei. Ulterior, la data de 05.10.2012, a primit din partea B.E.J.A. Ș. C. și G. S. somația de plată din data de 15.06.2012, prin care i s-a adus la cunoștință debitul de 55.071,81 lei, precum și copia după sentința nr. 617/22.09.2012, sentință de care nu a avut cunoștință până la data primirii somației de executare. Ca atare, a arătat contestatorul, titlul executoriu reprezentat de sentința nr. 617/22.09.2011 a fost pronunțată fără ca procedura de citare la judecata în fond a cererii să fie îndeplinită conform cerințelor legale de procedură, astfel încât a fost privat de posibilitatea efectivă de a formula apărările necesare în acest caz. Împotriva sentinței nr. 617/22.09.2011 a Tribunalului B., a promovat recurs pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă, solicitând casarea sentinței pronunțate în condiții de neregularitate procedurală.

Față de aceste aserțiuni, a învederat contestatorul că se impune soluția anulării actelor de executare întreprinse în dosarul de executare nr. 342/15.06.2012, oferindu-se astfel garanția respectării principiului liberului acces la justiție, principiu care oferă oricărei persoane dreptul de a accede la instanța judecătorească în vederea apărării drepturilor sale, conform art. 21 din Constituția României.

Cu privire la încheierea Judecătoriei B. privind încuviințarea executării silite a sentinței nr. 617/2011 a Tribunalului B., contestatorul a apreciat că sunt aplicabile dispozițiile art. 373 alin. (5) Cod procedură civilă, potrivit cărora încheierea prin care instanța admite cererea de încuviințare a executării silite nu este supusă niciunei căi de atac. De asemenea, potrivit art. 399 alin. (2 ind. 1) Cod procedură civilă, cei interesați sau vătămați pot solicita pe calea contestației la executare anularea încheierii prin care s-a dispus investirea cu formulă executorie, dată fără îndeplinirea condițiilor legale. Raportat la textele legale sus menționate, contestatorul a apreciat că se justifică anularea încheierii de încuviințare a executării silite a sentinței nr. 617/22.09.2011.

În fine, contestatorul a solicitat suspendarea executării silite a titlului executoriu până la soluționarea definitivă și irevocabilă a contestației la executare, justificată de situația de fapt descrisă, respectiv imposibilitatea de a se apăra în cererea formulată împotriva sa și prejudiciul iremediabil pe care îl poate suferi în cursul executării silite, cu aplicarea sistematică a procedurilor de executare silită (poprire, aplicarea unui sechestru asupra bunurilor etc.). De altfel, a considerat că nu este corect să i se impună sume pe care nici nu le datorează și nici nu are posibilitatea financiară de a le achita, după cum situația familială este tensionată, iar executarea măsurilor dispuse afectează echilibrul financiar al familiei, respectiv raportul dintre situația veniturilor salariale și a plăților curente.

Cu privire la cuantumul cauțiunii ce este necesar a fi stabilit pentru judecarea cererii de suspendare, contestatorul a arătat că în doctrină se face diferență între cauțiunea în cadrul suspendării provizorii și cauțiunea în cadrul suspendării de fond. Dacă în primul caz, se prevede cuantumul cauțiunii de 10% din valoarea obiectului cererii sau 500 lei pentru cererile neevaluabile în bani, cuantum de la care nu se poate deroga, în al doilea caz, legea nu prevede o limită minimă sub care instanța nu poate să coboare, astfel încât cauțiunea poate fi mai mică de 10% din valoarea obiectului în cazul cererilor evaluabile în bani. În concluzie, contestatorul a solicitat stabilirea unei cauțiuni orientate spre minim permițând în aceste condiții accesul la justiție, fără încălcarea dreptului de acces la o instanță, care este un drept efectiv, potrivit art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului și art. 21 din Constituția României.

În aceste condiții, este mai mult decât evident că dacă instanța poate fixa suma de plată cu acest titlu, înseamnă că poate să și dispună reducerea acesteia sau chiar scutirea de la plată, mai ales luând în considerare situația financiară și lipsa mijloacelor materiale a contestatorului.

În practică, cererile de scutire sau reducere se motivează în drept pe dispozițiile art. 403 alin. (1) Cod procedură civilă și ale art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, și nu pe cele ale O.U.G. nr. 51/2008. Contestatorul a invocat dispozițiile art. 21 din Constituția României, privind accesul liber la justiție, dar și art. 3 din Codul civil, care prevede că judecătorul care va refuza să judece sub cuvânt că legea nu prevede sau că este întunecată sau îndestulătoare va putea fi urmărit ca culpabil de denegare de dreptate. În plus, a învederat dispozițiile art. 14 alin. (1) teza 1 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, care prevede în mod imperativ că toți oamenii sunt egali în fața tribunalelor și curților de justiție. Orice persoană are dreptul ca litigiul în care se află să fie examinat în mod echitabil și public de către un tribunal competent, independent și imparțial, stabilit prin lege, care să decidă fie asupra temeiniciei oricărei învinuiri penale îndreptate împotriva ei, fie asupra contestațiilor privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil. A mai arătat contestatorul că prin respingerea de către instanțele naționale a cererilor de reducere sau scutire de la plata cauțiunii ca fiind inadmisibilă, fără a fi luate în considerare toate circumstanțele cauzei, se încalcă o principal componentă a dreptului la un proces echitabil, respectiv dreptul de acces la o instanță.

În lumina celor prezentate, contestatorul a considerat că stabilirea unui cuantum a cauțiunii orientate spre minim sau chiar scutirea de plata cauțiunii în vederea soluționării cererii de suspendare provizorie a executării silite până la rămânerea irevocabilă a hotărârii privind contestația la executare, este impusă de circumstanțele speciale ale speței.

Contestatorul a solicitat ca judecarea cererii să fie realizată și în lipsa sa sau a apărătorului ales, în temeiul art. 242 alin. (2) Cod procedura civilă.

În probațiune, au fost anexate, în copie, somația de executare cu documentația atașată acesteia, cererea de recurs și cererea de repunere în termenul de formulare a recursului.

Contestația la executare a fost însoțită de taxa judiciară de timbru de 204 lei și timbru judiciar de 3,30 lei.

Din oficiu, în ședința din 28.01.2013, instanța a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a B.E.J.A. Ș. C. și G. S..

P. note de ședință, intimatul B.E.J.A. Ș. C. și G. S. a pus concluzii de admitere a excepției, invocând dispozițiile art. 1 - art. 6 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești.

Intimatul .., societate în faliment, prin Cabinet Individual de Insolvență L. D., desemnat lichidator judiciar prin sentința nr. 599 din 07.10.2010 de către Tribunalul B., a formulat întâmpinare.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a B.E.J.A. Șfaiter C. și G. S., a solicitat admiterea excepției invocate și implicit respingerea contestației la executare silită ca fiind îndreptată împotriva unei persoane ce nu are calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât nu există identitate între B.E.J.A. Ș. C. și G. S. și .. prin C.I.I. L. D.. A apreciat că potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, executorul judecătoresc este investit să îndeplinească un serviciu de interes public și potrivit art. 7 alin. (1) lit. a) din aceeași lege, acesta are atribuția de a pune în executare silită dispozițiile ce decurg din titlul executoriu, în numele și în interesul creditorului.

În ce privește fondul contestației, intimatul a arătat că în urma introducerii de către C.I.I. L. D., în calitate de lichidator judiciar al .., a cererii de atragere a răspunderii personale potrivit art. 138 alin. (1) lit. a) și e) din Legea nr. 85/2006 a fostului administrator al debitoarei, pentru pasivul neacoperit în valoare de 50.021,18 lei, judecătorul sindic, verificând legalitatea citării numitului P. F., care de altfel nu s-a prezentat la termenul de judecată, a admis cererea de atragere a răspunderii, în sensul acoperirii pasivului înregistrat în evidența contabilă a societății, cât timp a fost administrator statutar.

Motivele invocate de contestator privind nelegala citare în dosarul nr._ /a2, necomunicarea sentinței nr. 617/22.09.2011 privitoare la atragerea răspunderii și privarea de dreptul său la apărare nu corespund realității întrucât:

a) procedura de citare cu contestatorul (pârât în dosarul nr._ a2) a fost legal îndeplinită, adresa din acțiunea de atragere a răspunderii indicată de lichidatorul judiciar corespunzând cu domiciliul indicat de contestator în prezenta cauză;

b) după ce a verificat legalitatea acestor aspecte importante de procedură și apoi văzând că nu mai sunt alte probe de administrat, că numitul P. F. nu s-a prezentat în instanța de judecată, nu a depus întâmpinare sau alte probe în apărarea sa, judecătorul sindic a deliberat și a admis cererea dând în acest sens o sentință definitivă și executorie de drept;

c) sentința nr. 617/22.09.2011, rămasă definitivă și irevocabilă prin nerecurare, a fost în mod legal și corect învestită cu formulă executorie de către Judecătoria B. în dosarul nr. 6896/2012, la data de 15.02.2012, apoi a fost pusă în executare silită de către executorul judecătoresc în baza dispozițiilor art. 387, art. 388 și art. 411 din Codul de procedura civilă.

Cu privire la cererea de suspendare a executării silite a titlului executoriu reprezentat de sentința nr. 617 din 22.09.2011, intimatul a învederat instanței că, prin această cerere, contestatorul încearcă să transmită instanței de judecată criterii de ordin social și să se îndepărteze cu intenție de realitatea care a creat aceasta situație litigioasă, iar așa cum a arătat anterior, cele invocate de contestator cum că a fost privat de dreptul la apărare și că a fost lipsit de posibilitatea participării la judecată sunt nefondate.

Celeritatea judecării în procedura de faliment a debitorului .. și scopul acesteia de a îndestula creditorii săi într-un timp cât mai scurt posibil, pentru a nu le produce prejudicii din neîncasarea creanțelor, impune cu precădere respingerea capătului de cerere privind suspendarea executării silite.

P. toate capetele de cerere adresate instanței, contestatorul încearcă să distragă atenția de la problemele cauzate creditorilor prin neachitarea datoriilor, creanțe care de fapt reprezintă motivul principal al acțiunii în atragerea răspunderii personale a acestuia. Dacă contestatorul n-ar fi avut aceste datorii către creditorii .., nu s-ar fi ajuns la situația litigioasă de față.

Față de cele prezentate, intimatul a solicitat respingerea contestației la executare silită, cu menținerea actelor de executare dispuse în dosarul de executare nr. 342/2012, respectiv a somației de plată emisă contestatorului la data de 15.06.2012, cu menținerea încheierii Judecătoriei B., privitoare la încuviințarea executării silite în dosarul nr._ și respingerea capătului de cerere privind suspendarea executării silite ca nefondată.

În probațiune, au fost depuse înscrisuri: extrase din B.P.I. privitoare la raportul de activitate pentru perioada 06.02._11 cu prezentarea procesului-verbal din ședința adunării creditorilor care au considerat oportună formularea cererii de atragere a răspunderii administratorului societății, sentința nr. 617/22.09.2011 a Tribunalului B. de atragere a răspunderii patrimoniale a administratorului P. F., raportul de activitate pentru perioada 14.05._12, în care lichidatorul judiciar a făcut mențiunea că sentința nr. 617 din 22.09.2011 a fost înaintată B.E.J.A. Ș. C. spre punerea în executare silită.

În vederea soluționării cererii de suspendare a executării silite, instanța a fixat în sarcina contestatorului obligația plății unei cauțiuni în cuantum de 2% din valoarea debitului contestat, cauțiune pe care contestatorul nu a consemnat-o.

La solicitarea instanței, executorul judecătoresc Ș. C. a transmis dosarul de executare nr. 342/2012.

P. încheierea de ședință din data de 21.02.2013, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a B.E.J.A. Ș. C. și G. S., motivele de fapt și de drept fiind consemnate în aceasta.

Pentru justa soluționare a cererii, instanța a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar de ambele părți.

Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:

Contestatorul P. F. a formulat contestație la executare împotriva executării silite care formează dosarul de executare nr. 342/2012 instrumentat de executorul judecătoresc Ș. C., procedura având ca obiect punerea în executare silită a sentinței nr. 617/22.09.2011 a Tribunalului B..

La cererea lichidatorului judiciar Cabinet Individual de Insolvență L. D., reprezentant al debitorului .., societate în faliment, Tribunalul B. a încuviințat prin sentința nr. 617/22.09.2011 atragerea răspunderii patrimoniale a contestatorului P. F., în calitate de fost administrator al .. Contestatorul a fost obligat să suporte din averea proprie pasivul societății debitoare .. în sumă de 50.021,18 lei.

Contestatorul a învederat nelegalitatea actelor de executare, pe motiv că nu a avut cunoștință de cererea de atragere a răspunderii sale patrimoniale, nefiind citat la soluționarea acesteia de către Tribunalul B., fiindu-i încălcat dreptul la apărare. Împotriva sentinței, contestatorul a formulat cerere de recurs, aflată pe rolul Curții de Apel Suceava, nesoluționat încă.

Argumentele invocate de contestator nu constituie apărări de fond propriu zise cu privire la titlul executoriu, iar contestatorul nu a solicitat în cadrul contestației la executare ca instanța de executare să anuleze titlul executoriu, și, pe cale de consecință, să anuleze actele de executare. Cu toate acestea, contestatorul urmărește să obțină același rezultat, respectiv anularea actelor de executare, dar pe motiv că titlul executoriu a fost obținut în condiții de neregularitate procedurală,

de natură să conducă la anularea acestuia de către o altă instanță, prin soluționarea recursului formulat împotriva titlului executoriu.

Însă, instanța nu poate proceda la cercetarea validității titlului executoriu reprezentat de sentința nr. 617/22.09.2011 a Tribunalului B., căci s-ar eluda dispozițiile imperative ale art. 399 alin. (3) Cod procedură civilă.

Potrivit acestor dispoziții, în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanță judecătorească, se pot invoca în contestația la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede, în acest scop, o altă cale de atac. per a contrario, dacă executarea silită a avut loc în baza unei hotărâri judecătorești, nu pot fi invocate motive de natură să conducă la modificarea sau anularea acesteia, indiferent dacă anularea sau modificarea se face de către instanța de executare sau o altă instanță legal sesizată.

Întrucât sentința nr. 617/22.09.2011 a Tribunalului B. nu a fost anulată, iar debitorul P. F. nu a obținut suspendarea executării acesteia, creditorul .., societate în faliment, a fost în măsură să ceară executarea silită a obligațiilor dispuse prin aceasta în sarcina debitorului.

Încuviințarea executării silite de către Judecătoria B., prin încheierea din 18.05.2012, nu este contrară dispozițiilor legale, respectiv art. 373 ind. 1 Cod procedură civilă. Astfel, sentința nr. 617/22.09.2011 a Tribunalului B. este definitivă și executorie, potrivit art. 377 alin. (1) și art. 720 ind. 8 din Codul de procedură civilă, caz în care nu era necesară punerea învestirea sa cu formulă executorie, după cum aceasta conține o creanță certă, lichidă și exigibilă, putând fi pusă în executare silită, în baza art. 372 și art. 379 din Codul de procedură civilă.

Somația din data de 15.06.2012 comunicată contestatorului la 05.10.2012, îndeplinește toate cerințele prevăzute de art. 387 Cod procedură civilă, neexistând motive de anulare a acesteia.

În consecință, instanța va respinge ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatorul P. F., în contradictoriu cu intimatul .., societate în faliment, menținând executarea silită și actele de executare contestate.

Ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a intimatului B.E.J.A. Ș. C. și G. S., prin încheierea de ședință din 21.02.2013, instanța va respinge contestația la executare în contradictoriu cu acest intimat ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă în cauză.

Referitor la cererea de suspendare a executării silite, instanța reține că nu s-a plătit cauțiunea legal datorată de contestator în cuantumul fixat de instanță, deși cererea a fost legal timbrată de acesta, iar cum contestația la executare este soluționată la acest termen, cererea de suspendare rămâne fără obiect, urmând ca instanța să o respingă în mod corespunzător.

Cum intimatul .., societate în faliment, nu a căzut în pretenții, contestatorul nu este îndreptățit nici la restituirea cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge contestația la executare formulată de contestatorul P. F., cu domiciliul în mun. B., .. 12, ., jud. B., și cu dom. procesual ales la Cabinet de Avocat I. A., cu sediul în mun. B., Calea Națională nr. 101, ., jud. B., în contradictoriu cu intimatul B.E.J.A. Ș. C. și G. S., cu sediul în mun. B., .. 48, ., jud. B., ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă în cauză.

Respinge contestația la executare formulată de contestatorul P. F., în contradictoriu cu intimatul .., societate în faliment, prin lichidator C.I.I. L. D., cu sediul în mun. D., Al. Victoriei nr. 5, ., jud. B., ca neîntemeiată.

Respinge ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării silite.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 26 martie 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red./Tehnored./jud. M.R.R.

5 ex./23.01.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cereri. Sentința nr. 3416/2013. Judecătoria BOTOŞANI