Contestaţie la executare. Sentința nr. 2743/2013. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 2743/2013 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 13-03-2013 în dosarul nr. 20915/193/2012

Dosar nr._ Contestație la executare

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică din 13 martie 2013

Completul compus din

PREȘEDINTE - B. L. I.

GREFIER - D. S.

SENTINȚA C I V I L Ă NR. 2743

Pe rol judecata cauzei civile formulată de contestatoarea . SRL Călărași, prin reprezentant în contradictoriu cu intimata Administrația Finanțelor Publice municipală B., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc reprezentanții părților.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că societatea contestatoare nu a achitat taxa judiciară de timbru în sumă de 81,32 lei și timbru judiciar de 1,50 lei.

Din oficiu, instanța invocă excepția nelegalei timbrării a cererii de chemare în judecată și reține cauza spre soluționare pe excepție.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată în data 28.12.2012 sub nr._ pe rolul Judecătoriei B., contestatoarea . SRL Călărași, prin reprezentant a chemat în judecată pe intimata Administrația Finanțelor Publice municipală B., formulând contestație la executare împotriva somației nr. 7/_ /_ din 07.12.2012 și a titlului executoriu nr._ din 07.12.2012 emise de intimată, solicitând anularea acestora.

În motivare se arată, în esență, că societatea petentă nu datorează suma de 879 lei pentru care au fost emise de către intimată somația și titlul executoriu mai sus menționate.

Contestația la executare nu a fost motivată în drept.

În dovedire s-au depus copii după somație, titlul executoriu, declarații fiscale, documente de plată, corespondență dintre părți și alte înscrisuri emise de intimată.

Prin întâmpinarea formulată, intimata Administrația Finanțelor Publice municipală B. a solicitat respingerea contestației la executare, ca rămasă fără obiect. În motivare se arată că, somația și titlu executoriu la care face referire societatea petentă și din care rezultă obligația acesteia la bugetul de stat în sumă de 879 lei au fost emise întrucât plata sumei reprezentând impozitul pe profit cu scadență la data de 25.10.2009 a fost realizată într-un alt cont, cel al bugetului asigurărilor sociale, însă au fost efectuate corecțiile necesare și a fost stinsă obligația de plată pentru care petenta a fost somată, astfel încât contestația este lipsită de obiectul dedus judecății.

În apărare s-a depus copie după dosarul de executare.

În temeiul art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă s-a solicitat judecata cauzei și în lipsa reprezentantului intimatei.

Instanța reține că i s-a pus în vedere contestatoarei lui atât prin mențiune specială pe citație, cât și prin adresă să achite o taxă judiciară de timbru în sumă de 81,32 lei și timbru judiciar de 1,50 lei pentru contestația la executare.

Cu toate acestea, la termenul din 13.03.2013, contestatoarea . SRL Călărași nu a făcut o atare dovadă astfel încât, din oficiu, instanța a invocat excepția nelegalei timbrări a cererii de chemare in judecată și a reținut cauza spre soluționare pe excepție.

Asupra excepției netimbrării, instanța retine următoarea situație de fapt și de drept:

În conformitate cu art. 1 din Legea nr. 146/1997, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în această lege și se taxează în mod diferențiat, după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani.

De asemenea, potrivit aceleiași reglementari - art. 20 alin. 1 și 2 din Legea nr. 146/1997, taxa de timbru se plătește anticipat, iar dacă nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, instanța va calcula taxa de timbru datorată și va pune în vedere reclamantului să achite suma până la primul termen de judecată.

În cauză, în conformitate cu reglementarea legală, pentru termenul din 13.03.2013, instanța a dispus citarea contestatoarei cu mențiune specială pe citație de a achita o taxă judiciară de timbru în cuantum de 81,32 lei și timbru judiciar de 1,50 lei. În același sens a fost emisă și adresă către societatea contestatoare.

La termenul din 13.03.2013, contestatoarea . SRL Călărași nu a făcut o astfel de dovadă a achitării taxei de timbru. Neîndeplinirea acestei obligații de plată până la termenul stabilit se sancționează potrivit ar. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 cu anularea cererii, instanța fiind ținută să facă aplicarea acestei sancțiuni.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, instanța urmează a admite excepția nelegalei timbrări și a dispune anularea cereri de chemare în judecata ca nelegal timbrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția nelegalei timbrări a cererii de chemare în judecată invocată din oficiu.

Anulează cererea de chemare în judecată promovată de către contestatoarea . SRL, prin reprezentant, cu sediul în satul Călărași, . în contradictoriu cu intimata Administrația Finanțelor Publice municipală B., cu sediul în mun. B., .. 5, jud. B., ca nelegal timbrată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 13 martie 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Redactat BLI

Tehnoredactat DS

Ex. 4 / 18.04.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 2743/2013. Judecătoria BOTOŞANI