Contestaţie la executare. Sentința nr. 5494/2013. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 5494/2013 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 13-05-2013 în dosarul nr. 13482/193/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

Sentința Nr. 5494

Ședința publică de la 13 Mai 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. P.

Grefier A. H.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatorul L. I., în contradictoriu cu intimata C. DE A. DE SĂNĂTATE B., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă contestatorul, lipsă fiind reprezentantul intimatei.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că au sosit relațiile solicitate de la Casa de Asigurări de Sănătate B., care arată că dosarul de executarea fost înaintat la Agenția Națională de Administrare Fiscală B. din data de 10.10.2012.

Instanța constat că din eroare s-a consemnat în practicaua încherii că intimata este Cas B., calitatea de intimată are în prezentul dosar Administrața Finanțelor Publice B. .

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecare și acordă cuvântul asupra fondului .

Contestatorul solicită anularea sumei, deoarece nu a fost înștiințat la timp și arată că nu solicită cheltuieli de judecată.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ din 29.08.2012 contestatorul a înțeles să formuleze contestație la executare împotriva somației numărul 1166 emisă la data de 28.09.2011 de Casa de Asigurări de Sănătate B. și împotriva titlului executoriu nr._ emis la aceeași dată.

În motivarea cererii contestatorul arată că își desfășoară activitatea de comerț ca persoană fizică autorizată în baza Certificatului de înregistrare emis de Oficiul registrului comerțului de pe lângă Tribunalul B. din data de 01.01.2007. Contestatorul arată că în luna august 2012 a fost anunțat de către Anaf B. că figurează ca datornic către această instituție cu suma de 4555,0 lei, sumă care reprezintă contribuția la Asigurările de sănătate B., fără să fie anunțat de existența contractului de asigurat sau de sumele datorate către această instituție.

Cerere nu a fost motivată în drept.

Contestatorul a depus în dovedire următoarele înscrisuri: certificat de înregistrare, copie act de identitate, fișa debite CAS.

La termenul de judecată din data de 25 martie 2013, în temeiul disp. art. V al. 10 din Ordonanța de Urgență nr. 125 din 27 decembrie 2011, instanța introduce în cauză în calitate de intimată Administrația finanțelor publice B. care se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale Caselor de A. de Sănătate B..

În virtutea rolului activ instanța a dispus emiterea unor adrese către ANAF B. pentru a comunica dacă pe numele contestatorului s-au emis somație de executare și titlu executor, dovada comunicării acestor înscrisuri, inclusiv dovada comunicării deciziei de impunere nr._/27.07.2010.

Instanța a emis adresă și către Cas B., în vederea înaintării la dosar a dovezii de comunicare a deciziei de impunere_/27.07.2010 către contestator.

Intimata Anaf B. nu a depus întâmpinare.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma dispozițiilor legale aplicabile, instanța reține următoarele:

Prin somația din data de 28.09.2011 contestatorul a fost înștiințat că în baza titlului executoriu nr._/ 28.09.2011, are obligația fiscală de plată a sumei totale de 4049, 08 lei, din care suma de 3592 lei reprezentând contribuție de asigurări de sănătate și 457, 08 lei reprezentând majorări . Titlul executoriu și somația contestate au fost emise în baza deciziei de impunere nr._/ 27.07.2010.

Potrivit disp. art. 141 pct. 1 din OG. 92/2003, executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului Cod de către organele fiscale competente în a cărui rată teritorială își are domiciliul fiscal debitorul, sau al unui înscris care potrivit legii constituie titlu executoriu.

În ce privește titlu executoriu, dispozițiile art. 141 pct. 2 Cod de procedură fiscală, prevăd că, titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de lată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent, ori în alt mod prevăzut de lege.

În speță titlul de creanță care a stat la baza emiterii titlului executoriu nr._/28.09.2011 este reprezentat de decizia de impunere nr._/ 27.07.2010 care nu a fost comunicată contestatorului.

Astfel titlu de creanță, în speță decizia de impunere nr._/ 27.07.2010 se comunică contribuabilului conform disp. art. 44 al. 2 din OG nr. 92/2003 prin poștă cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, iar în cazul în care comunicarea prin această modalitate nu este posibilă, actul administrativ fiscal se comunică utilizând cel puțin unul din următoarele mijloace: a) prin remiterea acestuia către persoanele împuternicite ale organului fiscal sau prin prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal dacă se asigură primirea sau semnătura titlului; b) prin fax, e-mail, sau alte mijloace electronice de transmitere la distanță dacă se asigură transmiterea textului și confirmarea primirii acestuia. În cazul în care comunicarea titlului de creanță nu a fost posibilă prin una din modalitățile menționate, comunicarea se realizează prin publicitate, respectiv prin afișare concomitent la sediul organului fiscal competent și pe pagina de internet ANAF .

Din materialul probator administrat în cauză reiese că decizia de impunere care a stat la baza emiterii titlului executoriu pe numele contestatorului nu a fost comunicată prin nici una dintre modalitățile prevăzute de Codul fiscal, actul administrativ astfel prin necomunicare nu poate produce nici un efect.

Din cuprinsul dosarului de executare emis pe numele contestatorului se poate observa că nu au fost respectate disp. art. 44 al. 2 din OG nr. 92/2003 nici în ceea ce privește comunicarea titlului executoriu nr._ emis la data de 28.09.2011 neaplicându-se prevederile privind comunicarea prin publicitate, respectiv prin afișare, concomitent la sediul organului fiscal competent și pe pagina de internet a ANAF, potrivit disp. art. 44 al. 3 Cod procedură fiscală.

De altefel, raportat la conținutul titlului executoriu înaintat contestatorului, instanța constată că acesta nu este identic cu prevederile deciziei de impunere ce stă la baza inițierii formelor de executare silită contestate, astfel încât există indicii din acest punct de vedere asupra legalității și temeiniciei întocmirii titlului executoriu nr._/28.09.2011.

Astfel potrivit deciziei de impunere suma reținută în sarcina contestatorului este în cuantum de 3506,99 lei, titlul executoriu fiind emis pentru suma de 4049,08 lei. Chiar și în situația în care această diferență ar reprezenta majorări de întârziere, intimata ar fi putut emite pentru această diferență o noua decizie cu titlu de obligații accesorii, comunicată legal contestatorului cu posibilitatea acesteia de a o contesta în termen.

Pentru acest din urmă aspect, instanța constată că prezenta contestație la executare este fondată, și pe cale de consecință, o va admite va dispune desființarea titlului executoriu nr._/28.09.2011 și a somației nr. 1166/28.09.2011 emise pe numele contestatorului .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite contestația la executare formulată de constatatorul L. I., cu domiciliul în B., ., ., etajul 3, ., în contradictoriu cu intimata Administrația finanțelor publice B. .

Desființează titlul executoriu nr._/28.09.2011 și somația nr. 1166/28.09.2011, emise pe numele contestatorului.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 13 mai 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER

Red/tehn. .PjA ex 4-01/08/.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 5494/2013. Judecătoria BOTOŞANI