Contestaţie la executare. Sentința nr. 1646/2013. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1646/2013 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 15-02-2013 în dosarul nr. 18638/193/2012
Dosar nr._ Contestație la executare
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B. - SECȚIA CIVILĂ
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 15 FEBRUARIE 2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE – I. M.
GREFIER – V. M.
SENTINȚA CIVILĂ NR.1646
Pe rol judecarea acțiunii civile având ca obiect contestație la executare, formulată de contestatorul A. F.-G. în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B..
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 01 februarie 2013, cuvântul părților fiind consemnat în Încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea la data de 08 februarie 2013 și pentru astăzi, când:
J U D E C A T A,
Asupra contestației de față;
Prin contestația înregistrată pe rolul instanței la data de 19 noiembrie 2012 sub nr._ contestatorul A. F.-G. a solicitat ca în contradictoriu cu Administrația Finanțelor Publice B. prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr._ din 26 oct.2012 ce a stat la baza procesului verbal de sechestru asigurator pentru bunuri imobile nr._/26 oct.2012, fiind emise cu încălcarea prevederilor Codului de procedură fiscal, de asemenea, a solicitat suspendarea executării silite până la soluționarea irevocabilă a prezentei contestații.
În motivare arată contestatorul că din cuprinsul Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii din 26 oct.2012 rezultă că pentru debitul principal al Centrului de Cercetare, Proiectare, Producție „Ceproplast” S.A. B. a fost demarată procedura de atragere a răspunderii solidare cu acesta, devenind astfel debitor pentru obligațiile societății care din motive obiective nu au fost achitate integral la termenele scadente la bugetul de stat.
Menționează, că nu a avut cunoștință de cuprinsul referatului justificativ iar Notificarea privind deschiderea procedurii de atragere a răspunderii solidare nr._ din 13.04.2012 nu i-a fost comunicată pentru a cunoaște motivele invocate pentru demararea acestei proceduri – iar în Codul de procedură fiscală nu există reglementare referitoare la „deschiderea procedurii de atragere a răspunderii solidare”.
Mai arată că înscrisurile a căror anulare se cere, au fost emise cu încălcarea prevederilor Codului de procedură fiscală fiind precedate de alte acte de executare care nu i-au fost comunicate și că pentru a fi stabilită răspunderea solidară a unei persoane fizice, ori juridice pentru obligațiile fiscale ale unei persoane juridice, organul fiscal trebuia să epuizeze toate formele de executare silită și să constate starea de insolvabilitate a societății comerciale.
Conform art. 9 din O.G. nr. 92/2003 înaintea luării deciziei, organul fiscal este obligat să asigure contribuabilului posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere cu privire la faptele și împrejurările relevante în luarea deciziei.
Totodată, arată că organul fiscal nu a motivat în nici un fel luarea măsurilor, neinvocând și nedovedind nici o situație concretă din care să rezulte că este îndeplinită condiția prevăzută de textul legal, respectiv existența pericolului sustragerii, ascunderii sau risipirii patrimoniului contestatorului cu consecința periclitării sau îngreunării colectării, iar intimata recunoaște prin decizie că nu are un titlu de creanță.
Susține contestatorul că deși persoana juridică S.C. Centrul de Cercetare, Proiectare, Producție „Cetroplast” S.A. înregistrează obligații fiscale de 15.893 lei, organul fiscal și-a extins garanțiile până la o valoare de 30.000 euro, încălcând prevederile specifice că garanțiile nu pot depăși 150 % din valoarea creanțelor fiscale.
În drept a invocat disp. art. 129 alin. 11, art. 172 și următoarele Cod proc. fiscală, art. 142 din O.G. nr. 92/2003, art. 403 C.pr.civ.
În dovedirea contestației a depus înscrisuri (f.8-14 dosar).
Legal citată, intimata Administrația Finanțelor Publice Municipală B. nu și-a trimis reprezentant legal în instanță, dar a formulat întâmpinare (f.21-25 ds.) la care a atașat copii după actele de executare (f. 29-68 ds.) prin care solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât măsurile de executare silită declanșate împotriva societății debitoare nu au avut finalitatea prevăzută de lege, datorită lipsei disponibilităților bănești, lipsei bunurilor din patrimoniul societății care să acopere creanța fiscală, neprezentării petentului în calitate de administrator la sediul autorității fiscale în urma notificărilor, somațiilor și a invitațiilor transmise de organul fiscal.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Administrația Finanțelor Publice Municipală B. în calitate de organ de colectare a creanțelor bugetare a comunicat petentului A. F.-G. în conformitate cu disp. art. 129 C.pr. fisc. Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr._ din 26 oct.2012, comunicată petentului la domiciliu cu confirmarea de primire din 6 nov.2012.
Prin aceeași decizie s-a dispus măsura instituirii sechestrului asigurator conform Procesului verbal de sechestru pentru bunurile imobile nr._ din 26 oct.2012 înscris comunicat petentului cu confirmarea de primire din 6 nov.2012.
Pentru garantarea recuperării sumei de 15.893 lei reprezentând obligații către bugetul general consolidat al statului de către S.C. Centrul de Cercetare, Proiectare, Producție „Ceproplast” S.A. B. la care contestatorul are calitatea de administrator au fost instituite măsuri asiguratorii asupra bunurilor proprietatea personală ale acestuia nominalizate în decizie cât și în procesul verbal de sechestru asigurator.
Este de reținut că aceste măsuri au fost precedate de înscrisul intitulat „Notificare privind deschiderea procedurii de atragere a răspunderii solidare la plată” cu nr._ din 13.04.2012 comunicată prin poștă contestatorului și pentru că nu a fost confirmată primirea, s-a procedat la efectuarea comunicării prin publicitate, conform art. 44 alin. 2 lit. d) și alin. 3 din C. proc. fiscală prin Anunțul individual nr._/7 mai 2012 pe site-ul ANAF din 8 mai 2012.
Rezultă că în speță contestatorul A. F.-G. a fost înștiințat asupra unei premise privind angajarea răspunderii personale, conform art. 27 lit. c și d) C. proc. fiscală, având în vedere că S.C. Centrul de Cercetare, Proiectare, Producție „Ceproplast” S.A. B. figura cu obligații restante la bugetul consolidat al statului de 14.720 lei.
Ca urmare, autoritatea fiscală în conformitate cu prevederile art. 129 din C.proc. fiscală și corelate cu cele ale Ordinului ANAF nr. 2605/2010, a întocmit un proces verbal de sechestru asigurator care are un caracter și un regim juridic aparte, ce privește un debitor cu risc de recuperare a creanțelor bugetare ridicat asupra căruia există indicii de sustragere, ascundere sau risipire a patrimoniului îngreunându-se colectarea.
Este de reținut, că obligațiile de plată restante ale societății debitoare provin din declarațiile fiscale depuse unilateral de însăși contribuabilul persoană juridică și pentru aceste obligații au fost declanșate măsuri de executare silită (somații, popriri) comunicate societății debitoare, dar acestea au fost ignorate, nu au fost contestate și nu au avut finalitatea prevăzută de lege pentru că nu s-a dat curs acestor măsuri, ori invitațiilor, notificărilor trimise de organele fiscale iar din constatările efectuate de organul fiscal a rezultat că societatea nu deține bunuri în patrimoniu și nu are disponibilități bănești.
Această situație constituie o premisă pentru declanșarea stării de insolvabilitate a societății debitoare, în condițiile prev. de art. 176 C. proc. fiscală și chiar pentru antrenarea unei răspunderii pentru cei care au administrat societatea și au adus-o în stare de insolvabilitate, în acest caz titlul de creanță reprezentându-l decizia de atragere a răspunderii solidare a persoanei fizice supuse aceste proceduri.
Analizând probatoriul administrat în cauză, în raport cu actele normative aplicabile în speță, instanța constată că măsurile asiguratorii s-au instituit în condiții de legalitate și temeinicie asupra bunurilor personale a celor care au administrat societatea cărora legea le instituie prin art. 27 C. proc. fiscală o răspundere pentru ajungerea societății în stare de insolvabilitate
Mai mult, prevederile art. 2.1 pct. e) din ordinul ANAF nr. 2605/2010 pentru aplicarea Procedurii de punere în aplicare efectivă a măsurilor asiguratorii, statuează că organul de control poate dispune măsuri asiguratorii inclusiv în cazul în care sunt îndeplinite condițiile pentru deschiderea procedurii de atragere a răspunderii solidare, înainte de emiterea deciziei de atragere a răspunderii solidare, nefiind condiționată de individualizarea creanței asupra persoanei răspunzătoare și nici de finalizarea procedurii de atragere a răspunderii solidare.
Față de considerentele expuse, instanța va respinge contestația formulată, ca nefondată, nefiind date motive pentru anularea actelor contestate.
Cât privește cererea de suspendare a executării silite, instanța o va respinge, pentru că nu s-a depus cauțiunea stabilită de 1.589 lei și chiar dacă reprezentantul contestatoarei a arătat în concluziile pe fond că renunță la judecarea acestui capăt de cerere, neavând mandat expres în acest sens, instanța nu a putut lua act de renunțarea la judecată.
Văzând că cererea a fost legal timbrată,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE :
Respinge contestația la executare formulată de contestatorul A. F.-G., domiciliat în municipiul Iași, .. 2, ., județul Iași, în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B., având sediul în municipiul B., Piața Revoluției nr. 5, județul B., ca nefondată.
Respinge cererea de suspendare a executării silite.
Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 15 februarie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
I. M. V. M.
Red. I.M.
Tehnored./V.M.
Ex.4/06.04.2013
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 9987/2013. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3865/2013.... → |
|---|








