Fond funciar. Hotărâre din 17-12-2013, Judecătoria BOTOŞANI

Hotărâre pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 17-12-2013 în dosarul nr. 13876/193/2012

Dosar nr._ fond funciar

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică din data de 17 decembrie 2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE – T. C. N.

GREFIER – L.-M. V.

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Pe rol, pronunțarea asupra plângerii formulată în baza Legii fondului Funciar, având ca obiect “anulare titlu de proprietate”, privind pe petenta S. E., în contradictoriu cu intimatele C. L. DE FOND FUNCIAR A . și C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR B. – prin Prefect.

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 11 decembrie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință și când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, când:

INSTANȚA ,

Asupra cauzei civile de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 05.09.2012, sub nr._ petenta S. E. a chemat în judecată civilă pe intimatele C. L. de Fond Funciar a . Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor B., solicitând ca, în contradictoriu cu acestea, instanța să dispună constatarea nulității absolute a Titlului de proprietate nr._/2.04.2013, parțial (sau, în subsidiar, modificarea acestui titlu), în sensul de a fi excluse suprafețele de 1150 m.p. din p.c. 418 și 352 m.p. din p.c. 520 intravilan și înlocuite cu o suprafață unică de 1302 m.p. intravilan – p.c. 418 – cu aceleași vecinătăți: D.S. 315, B., A., DS 316, cât și de a fi exclusă suprafața de 27 ari din tarlaua 15, p.c. 198/25 arabil extravilan și înlocuită cu o suprafață de 1785 mp, p.c. 198/25 extravilan arabil cu vecinii: A. M., limită de intravilan p.c. 635, F. A., hotar și o suprafață de 530 mp arabil în p.c. 635 intravilan, cu vecinii: A. M., hotar extravilan p.c.198/25, F. A. și DS. De asemenea, solicită să se excludă suprafața totală extravilană din titlul de proprietate, de 2,2274 ha. care să fie înlocuit cu o suprafață de 2,1359 ha. cât și să fie înlocuită suprafața e 9466 mp intravilan, cu o suprafață de 9796 mp., fără cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, se arată că prin Titlul de proprietate nr._/2.04.1993 s-a făcut o reconstituire în indiviziune pentru suprafața de 3,1740 ha. pe raza satului Poiana, . prin sentința civilă nr. 3338/09.06.2009 a Judecătoriei B.. Suprafețele de exclus din titlu au format lotul atribuit petentei, în suprafață de 1150 mp, p.c. 418,; 498 mp – p.c. 419; 352 mp – p.c. 420 (grădină I), total 20 ari și suprafața de 27 ari, p.c. 198/25, ..

S-a întocmit documentația pentru intabulare, expertul aducându-i la cunoștință despre erorile de înscriere care afectează determinarea imobilelor din grădină și toloacă, acestea având o întindere de arie greșit stabilită, cât și încadrarea pe intravilan și extravilan, motiv pentru care nu se poate întocmi descrierea corectă a imobilului și nu se poate emite încheierea de admitere a intabulării.

Pe aceste considerente petenta este singura care are calitate procesuală, pentru că acțiunea privește terenul ce formează lotul său.

La termenul de judecată din 22.10.2013 petenta, prin apărător, a formulat o cerere de precizare a petitului acțiunii, în sensul că, înlăturând total pc 198/25 de 2700 mp din T.p. nr._/2.04.1993, să se înscrie sub formă defalcată în suprafețele de 1785 mp din pc 198/25 extravilan cât și 530 mp în pc 63 intravilan conform anexei 2.1 cu înscrierea vecinilor din schiță – A. M., F. A., H., DS, terenuri situate pe raza .. Că, înlăturând total pc 420, 418, 419/1, de 2000 mp din Titlul de proprietate nr._/02.04.1993 intravilan ., să se înscrie sub formă defalcată în suprafețele de 1150 mp în p.c. 418, 650 m.p., în p.c. 419/1, 200 m.p., în p.c. 419 conform anexei 1.1 cu vecinii DS 315, DC 316, B. E., A. I.

În dovedire, petenta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, cu o expertiză tehnică de specialitate, precum și cea testimonială, cu martorul C. C.-G..

Intimatele, legal citate, nu și-au trimis reprezentant în instanță pentru a-și formula eventuale apărări.

În virtutea rolului său activ, instanța a solicitat relații de la O.C.P.I., cu privire la documentația care a stat la baza emiterii Titlului de proprietate nr._ din 2.04.1993, emis pentru S. E. ș.a., pentru terenul situat în loc. Poiana, ..

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și dispozițiile legale în materie, instanța va reține următoarele:

Prin cererea formulată de către petenta S. E. acesta a solicitat ca, în contradictoriu cu intimatele C. L. de Fond Funciar Vorona și C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată Asupra Terenurilor B., să se dispună rectificarea titlului de proprietate nr._/2.04.1993 emis pe numele lui S. E., M. V. și S. M.. S-a solicitat rectificarea titlului de proprietate în ceea ce privește suprafețele de teren ce i-au revenit petentei în urma ieșirii din indiviziune dispuse prin sentința civilă nr.3338/9.06.2009 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei B. și încheierea de îndreptare eroare materială din data de 23.11.2009 dată în același dosar.

Rectificarea titlului de proprietate este necesară întrucât, ca urmare a măsurătorilor efectuate pentru intabularea suprafețelor de teren ce i-au revenit în urma ieșirii din indiviziune, s-a constatat că amplasamentul suprafețelor de teren era trecut în mod eronat față de situarea lor conform planului parcelar.

Chiar dacă, în petitul acțiunii s-a solicitat anularea parțială a titlului de proprietate nr._/1993, față de cererea în concret a petentei, instanța constată că se află în fața unei acțiuni în rectificare a titlului de proprietate, întrucât întinderea suprafeței de teren nu se modifică și nici titularii dreptului de proprietate, ceea ce se modifică fiind amplasamentul terenului.

În cauză, a fost solicitată a se efectua o expertiză tehnică cadastrală având ca obiective:– identificarea terenurilor înscrise în titlurile de proprietate aparținând petentei, ce i-au revenit prin sentința civilă nr. 3338/9.06.2009; – pentru aceste suprafețe de teren, să indice amplasamentul lor corect, potrivit evidențelor cadastrale, cu specificarea faptului dacă aceste amplasamente găsite de expert modifică sau nu modalitatea de partajare a terenurilor de pe titlu; – alte aspecte tehnice, utile cauzei.

Prin încheierea de ședință din data de 17 mai 2013 a fost desemnat, la solicitarea petentei, expert în cauză domnul C. C. G., raportul de expertiză fiind depus la data de 18.09.2013, filele 91-103 și 117 dosar.

Potrivit raportului de expertiză întocmit, în urma măsurătorilor în teren efectuate, s-a constatat că suprafețele de teren ce i-au revenit petentei prin sentința civilă nr. 3338/9.06.2009 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei B. și încheierea de îndreptare eroare materială din data de 23.11.2009 dată în același dosar, au un alt amplasament decât cel trecut în titlul de proprietate. Noile amplasamente nu modifică modalitatea de partajare stabilită prin sentință și nici nu afectează proprietatea altor persoane.

Astfel, s-a constatat că, față de titlul de proprietate, suprafețele de 498 m.p. în p.c. 419/1 și 352 m.p. în p.c. 420 sunt de fapt amplasate în p.c. 419/1 suprafața de 650 mp și 200 mp în p.c. 419, iar suprafața de 2700 mp în p.c. 198/25 este situată în realitate în p.c. 198/25 suprafața de 1785 mp și 530 mp în p.c. 635 intravilan.

Față de probatoriul administrat în cauză, instanța, în temeiul art.58 și 59 din LG nr.18/1991 va admite cererea și va dispune rectificarea titlului de proprietate nr._/2.04.1993 emis pe numele lui S. E., M. V. și S. Marcica, în sensul că: în locul suprafețelor de 498 m.p. în p.c. 419/1 și 352 m.p. în p.c. 420 se va trece suprafața de 650 mp în p.c. 419/1 și 200 mp în p.c. 419, iar în locul suprafeței de 2700 mp în p.c. 198/25 se va trece suprafața de 1785 în p.c. 198/25 și 530 mp în p.c. 635 intravilan.

Văzând că cererea este scutită de la plata taxelor judiciare de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea având ca obiect plângere – fond funciar - “anulare titlu de proprietate”, privind pe petenta S. E., domiciliată în loc. Fălticeni, .. 17, județul Suceava, în contradictoriu cu intimatele C. L. DE FOND FUNCIAR A . și C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR B. – prin Prefect - așa cum a fost precizată.

Dispune rectificarea titlului de proprietate nr._/2.04.1993 emis pe numele lui S. E., M. V. și S. Marcica, în sensul că: în locul suprafețelor de 498 m.p. în p.c. 419/1 și 352 m.p. în p.c. 420 se va trece suprafața de 650 mp în p.c. 419/1 și 200 mp în p.c. 419, iar în locul suprafeței de 2700 mp în p.c. 198/25 se va trece suprafața de 1785 în p.c. 198/25 și 530 mp în p.c. 635 intravilan.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, data de 17 decembrie 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. T.C./Tehnored.T.C./ex.5/10.02.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Hotărâre din 17-12-2013, Judecătoria BOTOŞANI