Contestaţie la executare. Sentința nr. 7791/2013. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 7791/2013 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 05-07-2013 în dosarul nr. 5231/193/2013

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică din data de 05 iulie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – V. O. - M.

GREFIER – C. C. M.

SENTINȚA NR. 7791

Pe rol se află judecarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare formulată de contestatorul F. A. în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B..

Dezbaterile au avut loc in ședința publica din data de 03.07.2013 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentință și când instanța, având nevoie de mai mult timp pentru a delibera ,a amânat pronunțarea pentru astăzi, 05.07.2013, când:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 13.03.2013 pe rolul Judecătoriei B. sub nr._, contestatorul F. A. a solicitat în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B. anularea titlului executoriu nr._/27.12.2012 și a somației nr. 7/_ /_/27.12.2012 cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, contestatorul a arătat că la data de 25.02.2013, i-a fost comunicată de către intimată titlul executoriu și somația ce nu sunt semnate și ștampilate de către organul emitent, că, prin titlul executoriu, s-au stabilit obligații fiscale în sumă de 1.367 lei reprezentând contribuții asigurări sociale de sănătate, că titlul executoriu este nelegal fiind emis cu încălcarea dispozițiile art. 141 alin. 2 C.proc.fisc. De asemenea, contestatorul mai arată că nu i s-a comunicat titlul de creanță constând în decizia de impunere, că, din cuprinsul titlului executoriu nu rezultă perioada pentru care s-au stabilit obligații fiscale și că nu a dobândit calitatea de asigurat întrucât nu a încheiat un contract de sănătate cu CAS B..

În drept, contestatorul a invocat dispozițiile art. 141 și art. 172 C.proc.fisc, art. 451 și art. 453 C.proc.civ..

Contestația a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 116 lei (conform chitanțelor nr._/04.04.2013, nr._/04.04.2013, nr._/04.04.2013 și nr._/12.03.2013 – filele 15-18) și timbru judiciar în cuantum de 3 lei.

În dovedirea cererii, contestatorul a depus la dosar următoarele înscrisuri: somatie ( fila 4), titlu executoriu ( fila 3).

Legal citată, intimata a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestatiei la executare ca neintemeiata. In motivarea cererii, intimata a aratat ca, urmare a preluării soldurilor, a procedat la emiterea somației și a titlului executoriu pentru suma de 1.367 lei debit principal, iar, conform situației analitice debite plăți solduri, creanța totală datorată la data de 05.04.2013 era de 8.800 lei.

In dovedirea cererii, intimata a depus la dosar inscrisuri ( filele 24-41).

Din analiza actelor si lucrarilor dosarului, instanta retine urmatoarele:

Conform titlului executoriu nr._/27.12.2012 ( fila 3), intimata a reținut că contestatorului din prezenta cauză îi revine obligația de plată a sumei de 1.367 lei reprezentând contributii de asigurari sociale de sănătate, titlu executoriu în baza căruia intimata a emis somația nr. 7/_ /_/27.12.2012 ( fila 4). Titlul executoriu si somatia au fost emise in baza unui document cu nr._ din data de 31.05.2012, document in privinta căruia intimata nu a probat comunicarea acestuia catre contestator conform prevederilor art. 41 si urm. din OG nr. 92/2003, intimata depunând la dosar alte documente decât cele menționate în titlul executoriu și care nu se referă la suma datorată de contestator conform titlului executoriu, fiind documente emise anterior datei de 31.05.2012

Potrivit art. 41 din O.G. nr. 92/2003, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale acesta producând efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului sau la o dată ulterioară menționată în actul administrativ comunicat potrivit legii, conform art. 45 din O.G. nr. 92/2003. De asemenea, potrivit art. 44.1 din H.G. nr. 1050/2004, organul fiscal nu poate pretinde executarea obligației stabilite în sarcina contribuabilului sau la o dată ulterioară menționată, dacă acest act nu a fost comunicat contribuabilului, potrivit legii. Totodată, potrivit prevederilor art. 141 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003, titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent sau în alt mod prevăzut de lege. Prin urmare, pentru ca un titlu executoriu să devină opozabil, este necesară comunicarea titlului de creanță către contribuabil, în lipsa căreia nu se poate realiza aducerea la îndeplinire a obligației de plată și, implicit, nici executarea silită a acesteia.

În speță, intimata nu a depus la dosar dovada comunicării către contestator a documentului mentionat in titlul executoriu contestat și în temeiul căruia finalmente pretinde executarea silită, document ce are de altfel o provenienta necunoscuta, necomunicarea documentului mentionat in titlul executoriu incalcand prevederile art. 44 din OG nr. 92/2003 ce stabilesc modalitățile de comunicare, respectiv remiterea actului sub semnătură, prin poștă, cu confirmare de primire sau prin alte mijloace (cum sunt fax, e-mail sau alte mijloace electronice de transmitere la distanță, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia și dacă contribuabilul a solicitat expres acest lucru) ori publicate daca modalitatile anterioare au eșuat. Prin urmare, in raport de cele aratate, contestatorul a fost în imposibilitatea de a lua cunoștință de obligația de plată ce îi revenea, astfel incat, lipsind comunicarea actului administrativ fiscal, titlul de creanță, respectiv documentul menționat în titlul executoriu contestat, nu a devenit titlu executoriu conform art. 141 alin.2 din O.G. nr. 92/2003 și, prin urmare, lipsind titlul executoriu, nici executarea silită a acestuia nu poate fi declanșată, o astfel de executare fiind lipsită de temei legal și lovită de nulitate.

Față de toate considerentele anterior expuse, instanța urmează să admită contestația la executare și să anuleze titlul executoriu nr._/27.12.2012 și somația nr. 7/30/1/ 2012/_/27.12.2012 emise de AFP B..

În baza art. 274 C.proc.civ., instanța urmează a obliga intimata la plata către contestator a sumei de 116 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite contestația la executare formulată de contestatorul F. A., domiciliat în mun. B., Al. Unirii, nr. 8, ., . în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B., cu sediul în mun. B., Piața Revoluției, nr. 5, jud. B..

Anulează titlul executoriu nr._/27.12.2012 și somația nr. 7/_ /_/27.12.2012 emise de AFP B..

Obligă intimata la plata către contestator a sumei de 116 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 05.07.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

V. O. M. C. C. M.

Red./Tehnored.Jud.V.O.M./4ex/17.07.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 7791/2013. Judecătoria BOTOŞANI