Pensie întreţinere. Sentința nr. 9930/2013. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 9930/2013 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 18-10-2013 în dosarul nr. 6863/193/2013

Dosar nr._ pensie întreținere

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică din data de 18.10.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - V. F.

GREFIER – C. A.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 9930

Pe rol judecarea cauzei având ca obiect ,,pensie întreținere” formulată de reclamantul T. C. R., în contradictoriu cu pârâtul T. D..

La apelul nominal făcut în ședință publică, părțile nu au răspuns.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că, prin serviciul registratură, Inspectoratul Teritorial de Muncă A. a depus relațiile solicitate și reclamantul a depus adeverință care atestă faptul că urmează cursurile Facultății de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor din cadrul Universității „Ș. cel M.” din Suceava, precum și cerere de judecare a cauzei în lipsă, după care,

În baza art.258 C.pr.civ., instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar, constatând că aceasta este utilă, pertinentă, putând duce la soluționarea cauzei.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr._ din 01.04.2013 pe rolul Judecătoriei B. reclamantul T. C.-R. l-a chemat în judecată pe tatăl său T. D., domiciliat în oraș Pecica, ., ., solicitând stabilirea cuantumului pensiei de întreținere la care a fost obligat pârâtul prin sentința civilă nr. 6529/30.11.1999, pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr. 3884/1999, definitivă și irevocabilă.

În motivare, se arată că, prin sentința susmenționată pârâtul a fost obligat să plătească lunar 25% din venituri cu titlu de pensie de întreținere în favoarea reclamantului.

Menționează reclamantul că în prezent este student la Universitatea “ Ș. Cel M.” Suceava, la zi, în cadrul Facultății de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor, iar tatăl său, pârâtul din prezenta cauză, deși obligat încă din 1999 la plata pensiei de întreținere în procent de 25% din veniturile pe care le realizează nu și-a mai îndeplinit această obligație din noiembrie 2009.

Precizează reclamantul că situație similară s-a întâmplat și în anul 2009 când mama sa, în calitate de reprezentant legal al său, a formulat plângere împotriva pârâtului pentru abandon de familie, iar prin Rezoluția de scoatere de sub urmărire penală din 19.10.2010, dată în dosarul nr. 4705/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria B. s-a reținut imposibilitatea de a se stabili cu exactitate la ce cuantum se ridică pensia de întreținere....

Arată reclamantul că din aceste considerente solicită pronunțarea unei hotărâri din care să rezulte cuantumul pensiei de întreținere în lei și nu în procente, stabilit chiar la venitul minim pe economie, deși nevoile sale sunt mari, fiind student.

În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art.499, 525-533 Cod Civil.

În dovedire au fost anexate înscrisuri ( filele 4-11).

La solicitarea instanței, reclamantul a făcut precizări în legătură cu obiectul acțiunii, arătând că acesta îl constituie stabilire pensie de întreținere peste vârsta majoratului, conform art.499 Cod Civil.

Conform art.29 alin.(1) lit.c) din O.U.G.80/2013, cererea reclamantului este scutită de plata taxei judiciare de timbru.

Legal citat, pârâtul T. D. nu a depus întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță pentru a formula apărări.

Pentru justa soluționare a cauzei, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri pentru reclamant, precum și cu interogatoriul pârâtului, ce nu a putut fi administrat în concret, întrucât, în mod nejustificat, acesta nu s-a prezentat în instanță.

De asemenea, în virtutea rolului activ, instanța a solicitat relații de la I.T.M. A., A.J.F.P. A. pentru a stabili dacă pârâtul realizează venituri. Totodată a dispus efectuarea unei anchete sociale la domiciliul acestuia.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și dispozițiile legale în materie, instanța reține următoarele:

Reclamantul T. C.-R. este fiul pârâtului T. D., aspect ce rezultă din copia certificatului de naștere, aflat la dosar – f.10 dosar.

Prin sentința civilă nr. 6529 din 30.11.1999 pronunțată în dosarul nr. 3884/1999 al Judecătoriei A. a fost desfăcută căsătoria dintre pârâtul din prezenta cauză și soția sa T. L., iar reclamantul T. C.-R., minor la acea dată, a fost încredințat spre creștere și educare mamei sale, reclamantă în acel dosar.Totodată, pârâtul T. D. a fost obligat la plata unei pensii de întreținere în procent de 25% din venitul net lunar în favoarea minorului T. C.-R., începând cu data de 31.05.1999 și pînă la majoratul copilului.

Reține instanța că reclamantul T. C.-R. a împlinit vârsta de 18 ani în data de 02.10.1992, astfel că de la această dată a încetat obligația instituită în sarcina pârâtului prin sentința civilă susmenționată.

În prezent, după cum rezultă din adeverința nr.1557/30.09.2013, aflată la dosar, emisă de Universitatea “ Ș. Cel M.” Suceava, Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor, reclamantul T. C.-R. urmează cursurile de zi ale acestei facultăți, fiind înscris în anul III de studii. Potrivit doctrinei și practicii judiciare, o atare situație justifică îndreptățirea la întreținere, în continuare, a copilului major, dat fiind faptul că pregătirea școlară/profesională împiedică încadrarea în muncă și obținerea de venituri. Mai mult, legiuitorul a statuat, prin art.499 alin.(3) din Codul civil, că părinții sunt obligați să îl întrețină pe copilul devenit major, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora,dar fără a depăși vârsta de 26 ani.

Având în vedere situația de fapt și prevederile legale invocate, instanța apreciază că în speță sunt îndeplinite condițiile acordării pensiei de întreținere pentru continuare de studii, până la terminarea acestora, dar cel mult până la împlinirea vârstei de 26 de ani de către reclamantă.

În ce privește cuantumul pensiei de întreținere ce urmează a fi stabilită în sarcina pârâtului, instanța relevă că, din probatoriul administrat, rezultă că acesta nu realizează venituri din muncă.

Pe de altă parte, instanța reține că pârâtul are capacitate de muncă, fiind apt să obțină venitul minim pe economie, astfel că instanța se va raporta la valoarea acestui venit, în stabilirea pensiei de întreținere ce urmează a fi achitată reclamantului.

Așadar, având în vedere valoarea venitului minim net pe economie, precum și prevederile art. 529 alin.(2) C.civil, pârâtul urmează a fi obligat la plata unei pensii de întreținere, în cuantum de 150 lei/lunar, începând cu data introducerii acțiunii, respectiv 01.04.2013 și până la terminarea studiilor de către reclamant, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 ani.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII:

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de reclamantul T. C. R., CNP_, domiciliat în mun. B., ., ., .,, în contradictoriu cu pârâtul T. D., CNP_, domiciliat în oraș Pecica, ., ..

Obligă pârâtul T. D. să plătească reclamantului suma de 150 lei/lună, cu titlu de pensie de întreținere, începând cu data introducerii acțiunii, respectiv 01.04.2013 și până la terminarea studiilor de către reclamant, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani.

Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședința publică din 18.10.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. V.F.

Tehnored. C.A.

Ex.4/.25.02.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 9930/2013. Judecătoria BOTOŞANI