Plângere contravenţională. Sentința nr. 955/2013. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 955/2013 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 30-01-2013 în dosarul nr. 2051/193/2012

DOSAR NR._ Plângere contravențională

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 30 IANUARIE 2013

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE – A. E.

GREFIER - S. A.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 955

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul B. F. și pe intimatul I. DE POLIȚEI JUDEȚEAN B. având ca plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă petentul, lipsă fiind reprezentantul intimatului. Se prezintă și martorul G. G. – adus cu mandat de aducere.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefier, după care, instanța procedează la audierea martorului asistent la comunicarea procesului – verbal, G. G., depoziția acestuia fiind consemnată în procesul – verbal atașat la dosar.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de ridicat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra fondului.

Petentul, prin apărător ales, solicită admiterea plângerii formulate și, în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față :

Prin plângerea înregistrată pe rolul instanței la data de 13.02.2012 sub nr._ petentul B. F. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean B., anularea procesului - verbal de contravenție ..A. nr._ încheiat la data de 14.09.2011, prin care acesta a fost sancționat cu amendă în valoare de 1000 de lei. În subsidiar, a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertisment.

În motivare, petentul arată că cele consemnate în procesul – verbal nu corespund realității. Recunoaște că a avut discuții în contradictoriu cu o persoană, dar că a fost dus în mod abuziv la Spitalul de Psihiatrie de către agentul de Poliție, fără a i se prezenta vreun proces – verbal de contravenție și fără a-i fi comunicat ulterior un astfel de act. Susține petentul că s-a încheiat un proces - verbal de comunicare a procesului – verbal de contravenție, din care rezultă că acesta a fost afișat la domiciliul său, dar că el nu l-a primit. Conchide petentul că aspectele consemnate de agentul constatator nu reflectă realitatea iar maniera de lucru a acestuia a avut ca scop punerea lui în imposibilitatea de a formula plângere împotriva procesului – verbal de contravenție, în termenul legal.

În precizarea depusă pentru termenul de judecată din data 01.10.2012, petentul a reiterat aspectele învederate în cererea inițială.

În dovedire, petentul a depus la dosar înscrisuri și a solicitat audierea în calitate de martor a numitului G. G. – martor asistent la comunicarea procesului – verbal de contravenție, probă încuviințată de instanță și administrată în cauză.

Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii și menținerea procesului – verbal de contravenție și a măsurilor dispuse prin acesta.

În dovedire, intimatul a depus la dosar documentația care a stat la baza întocmirii procesului – verbal de constatare a contravenției, contestat în speță.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele :

Prin procesul verbal de contravenție ..A. nr._ încheiat la data de 14.09.2011, petentul a fost sancționat cu suma de 1000 de lei amendă pentru săvârșirea contravențiilor prev. de art. 3, pct. 1 și 25 din Legea nr. 61/1991 R, reținându-se în sarcina sa că, la data de 14.09.2011, ora 20,40, aflându-se sunt influența băuturilor alcoolice, pe Calea Națională din mun. B., la barul „ Prescom”, a adresat cuvinte și expresii jignitoare, i-a amenințat cu acte de violență pe ceilalți consumatori, de asemenea, a tulburat ordinea și liniștea publică prin strigăte.

Instanța notează că procesul-verbal de constatare a contravenției reprezintă actul prin care se declanșează și la care se raportează activitatea de tragere la răspundere a contravenientului. El reprezintă un act oficial, întrucât emană de la un agent constatator aflat în exercițiul funcțiunii, acesta transferându-i actului autoritatea statului, și reprezintă un act autentic, întrucât pentru a-l supune pe cel în cauză exigențelor răspunderii contravenționale nu trebuie supus aprobării vreunei autorități. Procesul-verbal are forță probantă în ceea ce privește existența faptei contravenționale, nefiind necesară administrarea de probe pentru stabilirea realității faptelor la care se referă. Așadar, procesul-verbal fiind un act autentic care se bucură de prezumția de adevăr, contravenientului ii revine obligația de a prezenta probe care să dovedească o altă situație de fapt decât cea reținută în procesul-verbal. In speță, petentul nu a probat împrejurările de fapt invocate în plângerea sa, in conformitate cu dispozițiile art. 1169 din Codul civil, astfel încât instanța apreciază că forța probantă a procesului - verbal de constatare a contravenției ..A. nr._ încheiat la data de 14.09.2011, nu a fost răsturnată.

Având insa in vedere dispozițiile art. 34 din O.G. nr. 2/2001, care constituie dreptul comun in materie contravenționala și care, coroborate cu cele ale art. 38 alin. 3 din același act normativ, permit instanței să aprecieze inclusiv natura sancțiunii ce se impune a fi aplicata contravenientului in ipoteza in care prezumția relativă de legalitate si temeinicie a procesului-verbal nu a fost răsturnată, instanța consideră că sancțiunea avertismentului este totuși suficientă pentru a i se atrage atenția petentului asupra obligației sale de respectare a normelor de conviețuire socială. Pentru a proceda astfel, instanța a avut in vedere împrejurarea că din datele concrete ale speței se poate aprecia ca petentul nu va mai repeta fapta reținută in sarcina sa, chiar și fără aplicarea unei amenzi.

Pentru considerentele mai sus expuse, având in vedere si dispozițiile art. 7 alin. 3 din O.G. nr.2/2001, instanța va admite în parte plângerea contravențională și va înlocui sancțiunea amenzii contravenționale dispusă prin procesul – verbal ..A. nr._ încheiat la data de 14.09.2011, cu sancțiunea “ avertisment”.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite în parte plângerea formulată de către petentul B. F. cu domiciliul în mun. B., .. 42, .. 3, ., în contradictoriu cu INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B..

Modifică procesul – verbal ..A. nr._/14.09.2011în sensul că înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum total de 2000 cu sancțiunea avertisment

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 30 ianuarie 2013.

P., GREFIER,

Red. A.E./Tehnored S.A.

21.05.2013/3ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 955/2013. Judecătoria BOTOŞANI