Pretenţii. Sentința nr. 7809/2013. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7809/2013 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 09-07-2013 în dosarul nr. 10481/193/2013
Dosar nr._
Pretenții
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
Ședința Camerei de Consiliu din data de 09 iulie 2013
PREȘEDINTE: H. F.
GREFIER: C. A.
Sentința civilă nr. 7809
Pe rol, judecarea cererii având ca obiect „pretenții”, formulată de reclamanta S.C. T. S.A.,, prin lichidator judiciar D. C. L., în contradictoriu cu pârâtul C. C..
La apelul nominal făcut în Cameră de Consiliu, a lipsit reclamanta.
Procedura de citare este legal îndeplinită, fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței că dosarul cauzei se află în etapa premergătoare având dată recomandată în vederea verificării cererii de chemare în judecată și regularizării acesteia conform art. 200 N. Cod. pr. civ. pentru data de astăzi.
Totodată, s-a învederat instanței că s-a depus la dosar, prin serviciul registratură, de către reclamantă, o cerere de renunțare la judecată, în temeiul art. 406 din N. Cod Pr. Civ.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat instanța, reține cauza în vederea pronunțării asupra cererii de renunțare la judecată.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B., la data de 23.05.2013 cu nr. de dosar_, reclamanta S.C. T. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul C. C., obligarea acestuia la plata sumei totale de 28,52 lei, din care 9,19 lei reprezentând contravaloare cote comune de energie termică aferente perioadei 03.2010 – 04.2010, 13,13 lei cu titlu de penalități de întârziere calculate pentru perioada 05.2010 – 12.2012 și 6,20 lei cu titlu de cheltuieli de notificare.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a furnizat către Asociația de proprietari nr. 59 B., asociație din care face parte și apartamentul debitorului, servicii și utilități furnizate în baza Contractului de furnizare energie termică nr. 59T/2009.
Ulterior, reclamanta S.C. T. S.A. B. a încheiat cu Asociația de proprietari nr. 59 B., Actul Adițional nr. 1, prin care părțile de comun acord au convenit, ca unitatea furnizoare să procedeze la repartizarea, facturarea și încasarea contravalorii serviciilor pe care la furnizează, în mod individual, pentru toți proprietarii din condominiu. D. fiind faptul că debitorul C. C. este membru al Asociației de proprietari nr. 59 B., cu care reclamanta a încheiat Contractul de furnizare energie termică nr. 59T/2009, astfel cum a fost completat prin Actul adițional nr.1, rezultă că toate actele juridice încheiate de asociațiile de proprietari în limitele legii și a competențelor pe care le dețin, sunt opozabile membrilor asociați, inclusiv prevederea potrivit căreia S.C. T. S.A. B., facturează și încasează în mod individual de la proprietarii de apartamente contravaloarea serviciilor prestate. Debitorul C. C. apare ca deconectat de la sistemul centralizat de furnizare a energiei termice, astfel că pe numele său a fost facturată doar contravaloarea energiei termice folosite pentru încălzirea spațiilor comune.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar, în copie: contractul de furnizare a energiei termice 59T/2009, actul adițional nr.1 la contract, invitația la conciliere nr. 2658/21.02.2012, proces-verbal de neprezentare, situația facturilor restante, fișa analitică a debitorului.
În drept, reclamanta își întemeiază acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 325/2006 privind serviciul public de alimentare cu energie termică., Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare, Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, H.G. nr. 1588/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, Ordinul nr. 483/2008 al ANRSC – privind aprobarea Contractului-cadru de furnizare a energiei termice, Ordinul nr.343/2010 pentru aprobarea Normei tehnice privind repartizarea consumurilor de energie termică între consumatorii din imobilele tip condominium, în cazul folosirii sistemelor de repartizare a costurilor pentru încălzire și apă caldă de consum, noul Cod de procedură civilă.
La data de 03.07.2013, reclamanta S.C. T. S.A. B. a depus la dosar, prin serviciul registratură, adresa nr. 1801/21.06.2013, prin care arată că, în temeiul art.246 C.pr.civ., înțelege să renunțe la judecată, motivat de faptul că pârâtul a achitat integral suma datorată.
Având în vedere motivarea cererii și indicarea temeiului de drept ce trimite la renunțarea la judecată, instanța constată ca incidente dispozițiile art. 406 N. Cod.pr.civ. Conform dispozițiilor art. 406 alin. 1 N. Cod.pr.civ., ” reclamantul poate să renunțe oricând la judecată (…) prin cerere scrisă”.
Ținând cont de cererea scrisă formulată de reclamantă (fila 43 dosar) și de dispozițiile art. 406 alin. 6 coroborate cu dispozițiile art. 424 alin.1 noul Cod de procedură civilă, care impun pronunțarea unei sentințe, instanța urmează să ia act de renunțarea creditoarei la judecarea cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Ia act de renunțarea la judecată a reclamantei S.C. T. S.A. B., cu sediul în mun. B., ..3, jud. B., reprezentată legal prin lichidator judiciar D. C., în contradictoriu cu pârâtul C. C., cu domiciliul în mun. B., ..10, .. 12, jud. B..
Cu cerere de recurs, în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică, azi, 09 iulie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. H.F.
Tehnored. A.C.
Ex. 4/09.07.2013
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1169/2013.... | Cerere de valoare redusă. Hotărâre din 28-11-2013,... → |
|---|








