Pretenţii. Sentința nr. 9151/2013. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9151/2013 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 27-09-2013 în dosarul nr. 4014/193/2012
Dosar nr._ Obiect: revendicare imobiliară + daune
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 27 SEPTEMBRIE 2013
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE – I. M.
GREFIER – V. M.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9151
Pe rol, judecarea cauzei civile, având ca obiect – revendicare imobiliară + daune, formulată de reclamantul C. T. în contradictoriu cu pârâtul Z. F. și intervenienții Z. G., S. M., H. V., Z. M., B. M., P. V. și I. A..
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 13 septembrie 2013, cuvântul părților fiind consemnat în Încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru data de 20 septembrie 2013 și pentru astăzi, când:
J U D E C A T A,
Asupra acțiunii civile de față,
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul instanței la data de 20.03.2012 sub nr._ reclamantul C. T. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâtul Z. F. prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie, suprafața de 2500 mp teren ce face parte din suprafața totală de 1,50 ha situată în p.c. 255/91 și ulterior precizată la suprafața rezultată din raportul de expertiză, să-i achite suma de 3000 lei cu titlu de daune pentru lipsa de folosință a terenului revendicat pentru ultimii 3 ani (2009, 2010,2011) și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii arată reclamantul că potrivit titlului de proprietate nr._ din 29.03.1993 este proprietarul suprafeței totale de 1,60 ha teren din care 1,50 ha teren situat în p.c. 255/91, că din anul 1991 a stăpânit această suprafață de teren în p.c. 255/91 pe amplasamentul cu care a fost pus în posesie de către Comisia Locală Unțeni până în anul 2009 când pârâtul i-a ocupat suprafața de 2500 mp.
Mai arată că i-a pus în vedere pârâtului să-i elibereze terenul dar acesta a refuzat, că a făcut plângeri împotriva pârâtului pentru faptul ocupării atât la Poliție cât și la Primărie și a fost îndrumat să se adreseze cu acțiune în justiție.
Susține reclamantul că autorii pârâtului au primit în proprietate teren în altă parcelă cadastrală între ei existând alte 25 de proprietăți și în timpul vieții mama pârâtului a stăpânit împreună cu sora sa terenul pe amplasamentul reconstituit, dar după decesul mamei sale pârâtul a schimbat amplasamentul terenului în sensul că a ocupat abuziv o parte din terenul său și din proprietatea altor vecini, iar mătușa pârâtului a continuat să dețină terenul pe amplasamentul reconstituit.
În drept, a invocat disp. art. 563, 566 Cod Civil, art. 274 C.pr.civ.
În dovedirea acțiunii a depus înscrisuri (f. 5-18 ds.), a solicitat proba cu martorii P. C-tin (f.88 ds.) și P. T. (f.78 ds.), probe încuviințate și administrate și proba cu expertiză de specialitate, probă încuviințată și administrată expertiza fiind efectuată de expert D. F. (f.66-69 ds.), care a răspuns și la obiecțiunile formulate.
Legal citat, pârâtul Z. F. a fost prezent în instanță și prin apărător ales a depus întâmpinare și cerere reconvențională (f.56-57 ds.) prin care solicită respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
Pe calea cererii reconvenționale solicită a se constata nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr._/1993 și excluderea suprafeței de 2500 mp teren situat în p.c. 255/91 întrucât această suprafață reprezintă amplasamentul vechi al terenului pe care îl are de la părinți și pentru care a formulat cerere de reconstituire la Legea nr. 18/1991 și includerea acestei suprafețe în titlul său de proprietate.
În motivarea cererii, arată că terenul în litigiu a fost înscris în mod abuziv în titlul de proprietate al reclamantului întrucât pentru acest amplasament vechi a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate, însă Comisia Locală de Fond Funciar l-a indus în eroare motivând că parcelele înscrise reprezintă vechiul amplasament și nu s-a realizat nici o punere în posesie ei stăpânind continuu după anul 1990 vechiul amplasament nefiind tulburați în posesia terenului.
Mai arată că reclamantul recunoaște că acest teren reprezintă vechiul lor amplasament deținut de autorii lor înainte de colectivizare, reclamantul neavând niciodată teren în tarlaua „Peste Șosea” având o posesie continuă asupra terenului din 1990 și până când reclamantul a formulat plângere penală.
La data de 30.04.2013 pârâtul Z. F. a depus precizări la cererea reconvențională (f.91 ds.) în sensul că solicită în temeiul art. III (2) din Legea nr. 169/1997 în contradictoriu cu pârâtul C. T., Comisia Locală de Aplicare a Legii nr. 18/1991 Unțeni și Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor B., să se constatate în conformitate cu prevederile art. III (1) lit. a (ii) nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr._ din 29.03.1993 emis pârâtului în ceea ce privește suprafața de 1,50 ha teren din p.c. 255/91, nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr._/17.03.1993 emis defunctei sale mame Z. P. E. ș.a. în ceea ce privește suprafața de 1,50 ha teren din p.c. 255/49, să se radieze din titlul de proprietate eliberat pârâtului C. T. suprafața de 1,50 ha din p.c. 255/91 și să fie inclusă în titlul de proprietate eliberat pe numele Z. E. și totodată să se radieze din titlul acesteia suprafața de 1,50 ha din p.c. 255/49 și să fie inclusă în titlul pârâtului.
Mai precizează că suprafața în litigiu de 1,50 ha teren din p.c. 255/91 reprezintă vechiul amplasament al bunicului său A. P. N. pe care l-a stăpânit până la colectivizare și că la data când a fost solicitat de mama sa terenul era liber iar atribuirea s-a făcut pe alt amplasament într-un trup de 2,3 ha în p.c. 255/49 încălcându-se prevederile art. 4 (2) din Legea nr. 18/1991 pârâtul și nici mama sa C. F. neavând niciodată teren în amplasamentul în litigiu.
Pentru termenul de judecată din 06.06.2013 Z. F. a solicitat în scris introducerea în cauză în conformitate cu prevederile art. 57 alin. 1 C.pr.civ a numiților Z. G., S. M., H. V., Z. M. – frații pârâtului reclamant și totodată a numiților B. M.; P. V., Paior A., întrucât titlul de proprietate nr._/1993 a fost eliberat și numiților B. C. – în prezent decedat fără moștenitori, Paior A. și Z. E. decedată cu moștenitorii indicați, respectiv: P. V. și B. M..
La termenul de judecată din 13 septembrie 2013 Z. F. și-a precizat din nou cererea reconvențională cu privire la întinderea suprafeței în litigiu care este de 0,15 ha fiind situată în p.c. 255/91, tarlaua 15 și care face parte din fosta proprietate a bunicului matern N. A. care era paralelă cu DJ B.-Săveni aspect confirmat de intervenienți cât și de martori.
Mai precizează că a luat această suprafață în stăpânire ocupațiunea fiind unul din modurile originale de dobândire a proprietății și că includerea acestui teren în titlul de proprietate nu le afectează pe interveniente în nici un fel.
În dovedirea susținerilor sale a depus înscrisuri (f.70-75, 112), a solicitat proba cu martorii Guter I. și Jekel V., probe încuviințate și administrate (f.77, 76 ds.) și a fost de acord cu administrarea probei cu expertiză tehnică de specialitatea cadastru.
Din oficiu, instanța a solicitat relații de la Comisia Locală de Fond Funciar Unțeni cu privire la situația juridică a terenului în litigiu, relații comunicate (f.37 ds.), de asemenea de la O.C.P.I. B. documentația care a stat la baza emiterii celor două titluri de proprietate nr._/17.03.1993 și nr._/29.03.1993, relații comunicate (f.95-103 ds.).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Reclamantul C. T. a beneficiat de disp. Legii nr. 18/1991, sens în care Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor a eliberat titlul de proprietate nr._ din 29.03.1993 prin care i-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața totală de 1 ha și 6098 mp teren situat pe teritoriul satului Unțeni, . din care și suprafața de 1,50 ha teren extravilan din tarlaua 15 p.c. 255/91.
Această suprafață de teren este înscrisă în C.F._ UAT Unțeni fiind astfel intabulat dreptul de proprietate în favoarea reclamantului C. T. ca bun propriu prin Încheierea O.C.P.I. B. nr. 3318 din 21.02.2012.
În baza planului cadastral al extravilanului comunei Unțeni, a documentației tehnice ce a stat la baza emiterii titlului de proprietate nr._ din 29.03._ eliberat pe numele reclamantului cât și a titlului de proprietate nr._ din 17.03.1993 eliberat pe numele pârâtului s-a identificat și delimitat terenul în litigiu de către expertul tehnic D. F. care prin schița nr. 1 a raportului de expertiză (f.69 ds.) prin punctele 1,2,3,4,5,6 a delimitat suprafața de 1,50 ha teren arabil proprietatea reclamantului din p.c. 255/91 iar prin punctele 1,2,3,6 a delimitat suprafața de 1498,50 mp teren ocupată de pârât.
Din schița terenului ocupat de pârât se observă că acesta a blocat accesul reclamantului la DN.29 B.-Săveni.
Suprafața de teren ocupată de pârâtul Z. F. nu este inclusă în titlul de proprietate nr._ din 17.03.1993 emis pe numele autoarei sale Z. E. și a celorlalți moștenitori.
Expertul a stabilit că pârâtul împreună cu ceilalți moștenitori dețin teren în suprafață de 2,38 ha în aceeași .. 255/47 teren înscris în titlul de proprietate nr._ din 17.03.1993 dar care se află la o distanță de 1,5 km de la terenul reclamantului, în cauză nefiind vorba de suprapunere de teren.
Pârâtul și-a susținut faptul ocupării suprafeței de 1498,50 mp din terenul înscris în titlul de proprietate al reclamantului pe motiv că ar reprezenta vechiul amplasament al bunicului său A. P. N..
Probatoriul administrat în cauză respectiv înscrisuri, raportul de expertiză și martorii audiați în cauză, chiar și recunoașterea pârâtului confirmă ocuparea abuzivă de către pârât a terenului în suprafață de 1498,50 mp din terenul proprietatea reclamantului situat în p.c. 255/91.
Cum în speță pârâtul Z. F. nu justifică în nici un fel ocuparea abuzivă a terenului din proprietatea reclamantului și nu a opus un titlu de proprietate valabil instanța constată că acțiunea reclamantului este întemeiată, fiind îndeplinite cerințele prev. de art. 563, 566 Cod Civil, sens în care, o va admite, așa cum a fost precizată și va obliga pârâtul să lase reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de teren extravilan identificată și delimitată de expert în schița nr. 1 a raportului de expertiză prin punctele 1,2,3,6 cu o suprafață de 1498,50 mp din tarlaua 15 p.c. 255/91.
Totodată instanța îl va obliga pe pârât și la plata sumei de 1009,87 lei cu titlu de daune, reprezentând folosul de tras pentru cei trei ani agricoli 2009 – 2010; 2010-2011 și 2011-2012 pentru suprafața de 1498,50 mp teren ocupată de pârât.
Având în vedere că pârâtul a căzut în pretenții, instanța îl va obliga să plătească reclamantului suma de 2926 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentate de plata taxei de timbru, onorariu avocat și onorariu expert.
Referitor la cererea reconvențională având ca obiect - constatare nulitate absolută parțială a titlului de proprietate, formulată de Z. F. instanța în temeiul art. 165 C.pr.civ. raportat la art. 120 alin. 2 C.pr.civ. o va disjunge pentru a fi judecată separat, sens în care, se va înainta la Ecris pentru formarea unui nou dosar în care se acordă termen de judecată la data de 04 nov.2013, pentru când se vor cita părțile.
Instanța a procedat în acest mod întrucât cererea principală era în stare de judecată iar judecarea cererii formulată pe cale reconvențională presupune o procedură urgentă prevăzută de Legea Fondului Funciar și judecarea împreună ar fi întârziat nejustificat rezolvarea cererii principale în condițiile în care pârâtul reclamant Z. F. a solicitat nenumărate termene pentru precizarea cererii reconvenționale.
Mai mult acțiunea în revendicare ca o acțiune petitorie ce aparține reclamantului proprietar neposesor îndreptată împotriva posesorului neproprietar are la bază demonstrarea dreptului de proprietate în temeiul actelor deținute de părți la momentul judecării acțiunii în revendicare.
Văzând că cererea, a fost legal timbrată,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea precizată, având ca obiect - revendicare imobiliară + daune, formulată de reclamantul C. T. domiciliat în ., județul B., în contradictoriu cu pârâtul Z. F. domiciliat în ., județul B..
Obligă pârâtul să lase reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 1498,50 mp teren extravilan situat pe teritoriul localității Unțeni, județul B. în tarlaua 15, p.c. 255/91, identificat în schița nr. 1 a raportului de expertiză (f.69 ds.) și delimitat prin punctele 1,2,3,6.
Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 1009,87 lei cu titlu de daune și suma de 2926 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
În temeiul disp. art. 165 C.pr.civ. rap. La art. 120 alin. 2 C.pr.civ. disjunge cererea reconvențională având ca obiect „constatare nulitate absolută parțială titlu de proprietate”, formulată de reclamantul Z. F. în contradictoriu cu pârâtul C. T. și intervenienții Z. G., domiciliat în ., județul B., S. M., domiciliată în ., județul B., H. V., domiciliată în ., județul B., Z. M., domiciliat în ., județul B., B. M., domiciliată în ., județul B., P. V. domiciliată în . și I. A., domiciliată în municipiul B., ., ., județul B., sens în care se va înainta la ECRIS pentru formarea noului dosar în care se acordă termen de judecată la data de 4 nov.2013, pentru când se vor cita părțile.
Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27 septembrie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
I. M. V. M.
Red./I.M.
Tehnored./V.M.
Ex. 11/16.12.2013
| ← Actiune in regres. Sentința nr. 8228/2013. Judecătoria BOTOŞANI | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1385/2013.... → |
|---|








