Acţiune în constatare. Sentința nr. 7791/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7791/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 11-09-2015 în dosarul nr. 7791/2015
Dosar nr._ ,,Acțiune în constatare,,
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din data de 11.09.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – V. F.
GREFIER – D. E.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7791
Pe rol, judecata cauzei civile având ca obiect acțiune în constatare, formulată de reclamanții B. M. și B. L., în contradictoriu cu pârâta S.C. V. R. S.A.
La apelul nominal făcut în ședință, la prima și la a doua strigare a cauzei, lipsesc părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Se constată că pârâta . BUCUREȘTI a depus prin serviciul registratură cerere de renunțare la judecată, la care a atașat declarații notariale de renunțare la judecată, autentificate, a reclamanților.
Față de înscrisurile depuse la dosar, instanța reține cauza pentru a se pronunța asupra cererii de renunțare la judecată.
INSTANȚA,
P. cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 26.03.2014 sub nr._/193/2014, și modificată la data de 31.10.2014, reclamanții B. M. și B. L. au solicitat în contradictoriu cu pârâta S.C. V. R. S.A, ca prin hotărârea ce se va pronunța, instanța să constate: existenta în contractul de credit nr._/02.11.2007 a clauzelor abuzive prevăzute la art. 5 lit. a) din Condiții speciale și art 3.5, art. 5.2., art.5.3., art. 8.1, art.10.1, art. 10.2 din Condițiile generale; să oblige S.C V. R. S.A. la restituirea sumelor încasate în baza contractului de credit nr._/02.11.2007 cu titlu de comision de risc, întrucât aceste sume nu erau datorate, fiind impuse prin clauze abuzive; să oblige S.C V. R. S.A., în temeiul art. 453 alin. 1 Noul cod de procedură civilă, la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că, la data de 02.11.2007, s-a încheiat contractul de credit nr._, între S.C. V. R. S.A. pe de o parte și B. M. și B. L., pe de altă parte, având ca obiect acordarea unui credit în valoare de 65.700 CHF, pe o perioadă de 300 de luni în cadrul contractului, având o poziție economică privilegiată, puternică, banca a impus termenii din convenția de credit, cocontractanții neavând posibilitatea de a negocia termenii și condițiile contractului.
Având în vedere particularitățile contractelor de adeziune, clauzele prestabilite au fost acceptate în . de acceptare sau de respingere a contractului.
Pe cale de consecință au fost impuse contractanților o . clauze abuzive, între care se numără cuantumul celorlalte comisioane, posibilitatea de a introduce clauze noi in funcție de o . circumstanțe ce nu au fost clar definite, precum și comisionul de risc, comisionul de administrare garanții și comisionul de monitorizare polițe de asigurare.
Reclamanții susțin, printre altele, că respectivul comision de risc este perceput de bancă pentru a-și acoperi propriul risc. Așadar, pe lângă faptul că un consumator trebuie să suporte propriul risc (deteriorarea cursului de schimb, diminuarea veniturilor etc), este obligat prin aceste clauze abuzive să suporte și riscul băncii.
Disproporția dintre drepturile și obligațiile contractuale ale părților este cu ușurință demonstrată întrucât, până la acest moment, consumatorii au suportat, pe de o parte, creșterea ratei lunare datorită devalorizării leului, iar pe de alta, comisionul de risc care punea banca la adăpost de orice risc, inclusiv de riscul probabil în situația inversă, în care cursul ar fi evoluat în sensul aprecierii monedei naționale.
Aceasta situație demonstrează fără echivoc că toate prevederile din contract privitoare la perceperea unui comision de risc sunt clauze abuzive datorită dezechilibrului contractual pe care îl generează, prin transferul tuturor riscurilor în sarcina consumatorilor.
În acest sens, s-au pronunțat și instanțele de judecată, constatând cu putere de lucru judecat caracterul abuziv și, implicit, nulitatea clauzelor care permit perceperea acestui comision.
În drept, reclamanții au invocat dispozițiile Legii nr. 193/2000, O.G. 50/2010, precum și dispozițiile referitoare la vicierea consimțământului și nulitatea absolută prevăzute de Codul Civil.
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, în temeiul art 29 alin.l lit. f din O.G. 80/2013.
În dovedire au fost depuse înscrisuri.Pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
Pe cale de excepție, pârâta a înțeles sa invoce excepția prescriptiei parțiale a dreptului de a cere restituirea sumelor achitate cu mai mult de 3 ani de la data introducerii acțiunii.
In sprijinul excepției invocă art. 7 din Decretul nr. 167/1958, prescripția începând sa curgă în momentul când ia, naștere dreptul la acțiune, respectiv la data cunoașterii pagubei făptuitorului.
Pentru restituirea fiecărei sume curge o prescripție separata, de la data când sumele reprezentând comision de risc s-au plătit.
Cum instanța nu si-a însușit, in alte dosare similare, punctul de vedere potrivit căruia ar opera o prescripție generala, in temeiul calificării acțiunii ca fiind in nulitate relativa, arată ca opinia Curții Constitutionale, exprimată într-o decizie {Decizia nr. 1535/2009 a Curții Constituționale, obiectul excepției de neconstituționalitate constituindu-1 prevederile art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, republicată), este aceea ca răspunderea întemeiată pe Legea nr. 193/2000 este o răspundere civila delictuala, cu o sancțiune specifica, a înlăturării clauzei constatate a fi abuziva.
Pe fond, arată pârâta că in prezent raporturile dintre părti se derulează în baza actului adițional încheiat între părți, prin care au scăzut costurile de creditare si prin care s-a renunțat la comisionul de risc, act adițional care nu face obiectul prezentei acțiuni.
Învederează pârâta că reclamanții nu formulează niciun petit cu privire la actul adițional menționat, solicitând doar restituirea unor sume de bani achitate cu titlul de comision de risc (capăt de cerere secundar care nu poate fi admis decât in ipoteza admiterii capătului principal, al constatării ca abuziva a clauzei prin care acesta este prevăzut).
În legătură cu al doilea capăt de cerere, prin care reclamantul solicită ca să fie restituite sumele care au fost percepute cu titlu de comision de risc, învederează că nu a fost indicat un cuantum al sumelor solicitate. Conform calculelor din dosarul de creditare, cuantumul comisionului de risc achitat de la semnarea contractului de credit și până la data de 30.07.2010 (data la care comisionul de risc a fost exclus din convenția de credit) este de 3990.79 CHF.
In privința clauzelor contestate, arată ca potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, „o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar, cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților". Definiția dată de legea română clauzei abuzive reprezintă o transpunere a definiției cuprinse în art..3 alin. (1) din Directiva nr. 93/13.
În prezenta cauză nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru ca stipulațiile contractuale invocate de reclamanți să fie considerate abuzive.
Concluzionând, perceperea acestui comision de risc a fost reglementata si consimțita contractual de către ambele parti, fara existenta vreunei constrângeri, si se realizează potrivit principiului consfințit de art. 969 cod civil conform căruia "convențiile legal făcute au putere de lege intre părțile contractante". De asemenea, Banca a acordat creditul in baza unei structuri de costuri predefinite, astfel incat sa poată fi asigurat atat profitul acesteia (acționând in baza principiilor aplicabile, potrivit Decretului-lege nr. 31/1954, persoanelor juridice) cat si solvabilitatea acesteia. Comisionul de risc a fost inclus inca de la momentul acordării creditului in calculul dobânzii anuale efective („D.").
In drept au fost invocate dispozițiile art. 953, 966, 968, 969 C.civ., dispozițiile Legii nr. 193/2000, principiul aplicabilității directe a Directivei nr. 93/13/CEE, art. 1 din Protocolul nr. 1 al CEDO, OUG nr. 50/2010 modificata.
La data de 09.01.2015, pârâta a formulat precizări scrise cu privire la sumele achitate de reclamanți prin care a arătat că, cuantumul comisionului de risc achitat de la semnarea contractului de credit și până la data de 30.07.2010 (data la care comisionul de risc a fost exclus din convenția de credit) este de 3990,79 CHF și că din data de 30.08.2010 se percepe comision de administrare, conform actului adițional implementat conform OUG nr.50/2010, care nu face obiectul dosarului. Cuantumul comisionului de administrare achitat până la data introducerii acțiunii este de 5164,36 CHF, sumele fiind calculate în baza extrasului de cont și a graficului de rambursare.
Pentru termenul de judecată din data de 20.04.2015, pârâta . a depus o cerere prin care solicită în principal suspendarea judecății, iar în subsidiar amânarea cauzei, motivat de procesul de vânzare către Banca Transilvania SA a pachetului de acțiuni al V. R. SA.
La data de 25.06.2015, prin serviciul registratură s-a depus cerere de renunțare la judecată, la dosar fiind înaintată declarația reclamanților de renunțare la litigiu în formă autentică (filele 98-99 ds.).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că la data de 25.06.2014, reclamanții au formulat cerere de renunțare la judecată, părțile ajungând la un acord în vederea stingerii litigiului pe cale amiabilă.
Conform art. 406 din Noul Cod de procedură civilă,reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă, renunțarea la judecată constatându-se prin hotărâre supusă recursului.
Având în vedere manifestarea de voință a reclamanților, în sensul renunțării la judecată, în temeiul art. 406din Noul Cod de procedură civilă, instanța va lua act de renunțarea la judecarea cererii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Ia act de renunțarea reclamanților B. M. și B. L. cu domiciliul în mun. B., ..38, ., ., cu domiciliul ales în vederea comunicării actelor de procedură la ,,P., D.&Asociații,, Societate Civilă Profesională de Avocați, cu sediul în mun. B., Calea Națională, nr.101, jud. B., la judecarea cererii având ca obiect acțiune în constatare, formulată în contradictoriu cu pârâta V. R. SA BUCUREȘTI cu sediul în București, Șoseaua P., nr.42, ., sector 2.
Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședința publică din data de 11.09.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. V.F./Tehnored.D.E / ex.5 / 14.10.2015
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 7833/2015. Judecătoria... | Actiune in raspundere delictuala. Hotărâre din 20-11-2015,... → |
|---|
