Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 2615/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2615/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 10-03-2015 în dosarul nr. 14478/193/2014
Dosar nr._ - acțiune în răspundere contractuală -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
Ședința publică din data de 10.03.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE – L. L.
GREFIER – B. A.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2615
Pe rol, judecarea cauzei civile având ca obiect acțiune în răspundere contractuală, privind pe reclamanta Asociația de proprietari nr. 58 B., în contradictoriu cu pârâtul V. V..
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 25.02.2015, cuvântul părților fiind consemnat în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei pentru data de astăzi, când:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față:
Prin cererea înregistrată în data de 08.10.2014 pe rolul Judecătoriei B., reclamanta Asociația de proprietari nr. 58 B. a chemat în judecată pe pârâtul V. V., solicitând instanței ca prin hotărârea ce urmează a se pronunța, să oblige pe acesta din urmă la plata sumei de 1414,12 lei reprezentând cota de contribuție la cheltuielile comune aferente perioadei septembrie 2011 - august 2014.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că potrivit legislației ce guvernează activitatea asociațiilor de proprietari, pârâtul este obligați să achite lunar cheltuielile datorate asociației, cu titlu de cote de contribuție la cheltuielile comune și la cheltuielile ocazionate de furnizarea diferitelor servicii. Mai susține reclamanta că listele de cheltuieli au fost afișate lunar, pârâtul necontestând sumele stabilite în sarcina lor.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 46, 49 și 50 din Legea nr. 230/2007, ale HG nr. 1588/2007 și ale C..
În dovedire, reclamanta a anexat cererii sale, în copie, listele de cheltuieli aferente perioadei invocate în petit, fișa analitică a debitorului.
Pârâta, căruia i s-a comunicat cererea reclamantei și copii de pe înscrisurile doveditoare anexate, nu s-a conformat obligației de a formula întâmpinare, în termen de 25 de zile de la comunicare și legal citat, nu s-a prezentat în instanță.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Pârâtul V. V. deține un apartament situat în B., . nr. 41 și este membru al Asociației de proprietari nr. 58 B.. Este de precizat, în acest context, că potrivit prevederilor art. 24 alin. 4 din Legea nr. 230/2007, hotărârile asociațiilor de proprietari sunt obligatorii inclusiv pentru proprietarii din condominiu care nu sunt membri ai asociației, astfel încât, chiar dacă pârâtul nu ar fi aderat expres la asociație, nu se poate sustrage îndatoririlor care îi revine în calitate de deținător de imobil.
Dispozițiile legale reglementează cu claritate drepturile și obligațiile proprietarilor de apartamente, obligații printre care figurează și cea referitoare la achitarea cotelor de contribuție la cheltuielile comune ale asociației de proprietari. Sunt edificatoare în acest sens dispozițiile art. 29 din Regulamentul Cadru al Asociațiilor de P. - Anexa II la Legea 114/1996 și ale art. 23 pct. B, lit. a din Normele Metodologice pentru organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, aprobate prin HG 400/2003, dispoziții care, în prezent, sunt preluate de Legea 230/2007 – art. 3 lit. j, art. 46, și de Normele de aplicare a acesteia – art. 12, pct. B, lit. c și art. 32.
Din examinarea listelor de cheltuieli aflate la dosarul cauzei (fila 4), rezultă că, în perioada septembrie 2011 – august 2014, pârâtul a acumulat, cu titlul de cotă de contribuție la cheltuielile comune ale asociației, o sumă de 1414,12 lei, sumă la plata căreia este obligat, potrivit prevederilor menționate anterior.
Se constată astfel, în favoarea reclamantei, existența unei creanțe certe, lichide și exigibile, în suma și cu titlul sus-arătate, sumă pentru care nu s-a făcut dovada achitării, deși, potrivit principiului general în materia probațiunii, consacrat prin art. 10 alin. 1 NCPC, debitorul avea posibilitatea și chiar obligația de a acționa în sensul arătat.
Așa fiind, instanța apreciază că acțiunea reclamantei este întemeiată, urmând a pronunța o soluție de admitere a acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE :
Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Asociația de P. nr. 58 B., cu sediul în B., ., .. B., în contradictoriu cu pârâtul V. V., domiciliat în B., . nr. 5, ., jud. B..
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 1414,12 lei cu titlul de cheltuieli de întreținere aferente perioadei 09._.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică azi, 10.03.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. L.L../ Tehnored. A.B./ ex. 4/26.03.2015
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2559/2015. Judecătoria... | Fond funciar. Sentința nr. 2865/2015. Judecătoria BOTOŞANI → |
|---|








