Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 9924/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9924/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 28-10-2015 în dosarul nr. 9924/2015
Acțiune în răspundere contractuală
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Ședința publică din data de 28 octombrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: H. F.
GREFIER: O. B.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9924
Pe rol judecarea cauzei civile ce are ca obiect pretenții, formulată de reclamanta S.C. N. A. S.A B. , în contradictoriu cu pârâtul P. C..
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, fiind primul termen de judecată, având în vedere dispozițiile art. 131 Cod procedură civilă, verificându-și competența, instanța constată că este competentă general, material și teritorial.
În temeiul art. 258 Cod procedură civilă, instanța încuviințează proba cu înscrisuri.
La dosar reclamanta a depus precizări la dosar prin care a arătat că pârâtul a achitat integral debitul, restante rămânând doar cheltuielile de judecată.
Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, conform art. 394 Cod procedură civilă, instanța declară închise dezbaterile în fond și trece la soluționarea cererii.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată în data de 24.03.2015 sub nr._, pe rolul Judecătoriei B., reclamanta ..A. B., în contradictoriu cu pârâtul P. C., prin care a solicitat ca prin hotărârea ce o va pronunța instanța să îl oblige pe acesta, la plata sumei de 115,52 lei reprezentând contravaloare facturilor neachitate emise în perioada 01.09.2011 – 28.02.2015, suma de 31,56 lei penalități de întârziere și suma de 70 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, s-a arătat, că pârâtul a beneficiat în perioada menționată de serviciile de alimentare cu apă furnizate de către reclamantă, fără a achita contravaloarea acestora. În vederea identificării posibilităților de plată, reclamanta a inițiat procedura concilierii prealabile, însă pârâtul nu a dat curs invitației societății creditoare. Mai precizează reclamanta că a emis și a distribuit lunar facturile ce fac obiectul prezentului litigiu, facturi care nu au fost contestate ori respinse la plată.
În privința majorărilor de întârziere, se arată că acestea au fost calculate în baza prevederilor Legii nr. 51/2006 și ale Legii nr. 241/2006, fiind egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a datoriilor bugetare. În concret, arată reclamanta, că, pentru perioada precontractuală obligația pârâtei de a plăti penalități rezulta din art. 30 alin. 4 din legea nr. 214/2006 și din art. 42 alin. 10 din legea nr. 51/2006, iar pentru perioada contractuală, din art. 15 alin. 2 din contract.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 51/2006 și Legea nr. 241/2006.
În dovedire reclamanta a depus la dosar înscrisuri.
Pârâtul, legal citat s-a prezentat în instanță și nu a formulat întâmpinare .
Analizând actele și lucrările dosarului din prisma dispozițiilor legale, reține următoarele:
Reclamanta S.C. Apa G. S.A. a chemat în judecată pe pârâtul P. C., prin care a solicitat ca prin hotărârea ce o va pronunța instanța să îl oblige pe acesta, la plata sumei de 115,52 lei reprezentând contravaloare facturilor neachitate emise în perioada 01.09.2011 – 28.02.2015, suma de 31,56 lei penalități de întârziere și suma de 70 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Între părțile în litigiu s-au desfășurat relații comerciale în virtutea cărora societatea reclamantă a furnizat pârâtului servicii de alimentare cu apă, cu obligația pentru acesta din urmă de a achita la scadență contravaloarea serviciilor furnizate. Existența raporturilor contractuale dintre cele două părți s-au întemeiat pe dispozițiile art.35-36 Cod comercial (reclamanta nu a făcut dovada încheierii unui contract sub forma unui instrumentum probationis) care, pentru motive de celeritate, permit desfășurarea unor relații comerciale fără a fi concretizate într-un înscris.
Reclamanta a furnizat pârâtului în perioada 01.09.2011 – 28.02.2015 serviciile contractate, aspect ce rezultă din facturile fiscale depuse la dosar, și care însumează valoarea de 115,52 lei conform fișei abonatului, fiind calculate și penalități de întârziere în sumă de 31,56 lei.
Pârâtul nu a contestat debitul principal în sumă de 115,52 lei care rezultă din materialul probator analizat anterior.
Având în vedere dispozițiile legale care statuează obligația pârâtului de a achita contravaloarea serviciilor de apă și canalizare, precum și faptul că reclamanta a furnizat serviciile menționate, întocmindu-se fișa analitică individuală a debitorului privind contravaloarea serviciilor de apă și canal, instanța constată că, pârâtul a beneficiat constant de servicii de furnizare cu apă, întocmindu-se fișa abonatului privind contravaloarea apei furnizate.
În ceea ce privește împrejurarea neachitării acestei datorii, aceasta este confirmată în cauză de către probele administrate. Astfel, în lumina art. 1082 Cod civil, sub aspect probatoriu creditorul este obligat să facă dovada creanței sale, iar apoi odată dovedită existența creanței, îi revine debitorului obligația de a dovedi executarea obligației corespunzătoare. Cum însă, în cauză, pârâtul nu a făcut nici o dovadă în acest sens, neexecutarea obligației de către aceasta rezultă cu certitudine și îi este imputabilă.
În ceea ce privește cele trei caractere ale creanței pretinse de către reclamantă, instanța arată că potrivit art. 379 alin. 3 și alin. 4 C.pr.civ., o creanță este certă atunci când existența acesteia rezultă din însuși actul de creanță sau și din alte acte, chiar neautentice, care provin de la debitor sau care sunt recunoscute de dânsul. Cum în cazul de față creanța constând în plata sumei de 115,52 lei rezultă din facturile fiscale emise, instanța constată că prezenta creață are caracter cert.
Cu privire la condiția privind lichiditatea creanței, aceasta este îndeplinită atunci când, potrivit art. 379 alin. 4 C.pr.civ., cuantumul acesteia este determinat prin chiar actul de creanță sau când este determinabil cu ajutorul actului de creanță sau și cu ajutorul altor înscrisuri care fie emană de la debitor, fie sunt recunoscute de acesta ori îi sunt opozabile în baza unei dispoziții legale sau a dispozițiilor prevăzute în actul de creanță. Întrucât cuantumul creanței este determinat în facturile fiscale emise, instanța apreciază că și această condiție este îndeplinită.
De asemenea, potrivit art. 1023 C.civ., atunci când pentru executarea obligațiilor contractuale părțile au stabilit un anumit termen, executarea nu se poate pretinde decât de la împlinirea acestuia, moment din care obligația devine scadentă (exigibilă).
În cazul de față, se observă că suma de 115,52 lei a fost înscrisă în facturi fiscale succesive, fiecare dintre ele ajungând la scadență, motiv pentru care și această ultimă condiție este îndeplinită.
Instanța reține așadar existența unei creanțe principale în favoarea reclamantei S.C. Apa G. S.A. și în sarcina pârâtului în sumă de 115,52 lei reprezentând contravaloarea serviciilor apă - canal prestate și neachitate în perioada 01.09.2011 – 28.02.2015.
În ce privește creanța accesorie celei principale, privind majorările de întârziere la executarea obligației principale respectiv suma de 31,56 lei, instanța reține că părțile, prin înseși dispozițiile contractuale - art. 14 alin. 1 - au convenit în mod expres o evaluare anticipată a prejudiciului cauzat prin neexecutare la termen, respectiv neachitarea facturilor în termen de 30 de zile de la data emiterii ei atrage după sine majorări de întârziere egale cu cele utilizate pentru neplata obligațiilor față de bugetul de stat, fără ca acestea să depășească cuantumul debitului.
O astfel de prevedere contractuală, prin care să fie determinat anticipat cuantumul prejudiciului cauzat uneia dintre părți este legitimă, fiind o măsură a diligenței părților la încheierea contractului.
Cu privire la creanța accesorie constând în penalitățile de întârziere, instanța arată faptul că potrivit prevederilor art. 1066 și art. 1069 C.civ., părțile pot realiza, de comun acord, o evaluare anticipată a cuantumului prejudiciului pe care o parte contractantă l-ar putea suferi ca urmare a îndeplinirii cu întârziere sau neîndeplinirii obligațiilor de către cealaltă parte contractantă, sub forma clauzei penale. De asemenea, instituirea unei asemenea obligații își găsește temei și în conținutul Legii nr. 241/2006 privind serviciul de alimentare cu apă și de canalizare, art. 30 alin. 3 din acest act normativ consacrând expres că utilizatorii serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare au obligația de a achita la termen facturile emise de operatorul care are și calitatea de furnizor; factura se emite, cel mai târziu, până la data de 15 a lunii următoare celei în care prestația a fost efectuată. Prin derogare de la prevederile art. 42 alin. 9 din Legea nr. 51/2006, utilizatorii sunt obligați să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciului de care au beneficiat în termenul de scadență de 15 zile de la data emiterii facturilor; data emiterii facturii și termenul de scadență se înscriu pe factură.
Totodată, potrivit art. 42 alin. 10 din Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice: Neachitarea facturii de către utilizator în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage penalități de întârziere stabilite conform reglementărilor legale în vigoare, după cum urmează:
a) penalitățile se datorează începând cu prima zi după data scadenței;
b) penalitățile sunt egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare;
c) valoarea totală a penalităților nu va depăși valoarea facturii și se constituie în venit al operatorului.
Constatând existența obligației pârâtului de a achita reclamantei debitul principal, precum și pe cel accesoriu, acestea fiind scadente, instanța apreciind acțiunea reclamantei ca fiind întemeiată, o va admite, și va obliga pârâtul la plata sumei de 115,52 lei reprezentând c/v servicii furnizare apă în perioada 01.09.2011 – 28.02.2015, suma de 31,56 lei penalități de întârziere aferente debitului.
Având în vedere culpa procesuală a pârâtei în temeiul art.453 Cod de Procedură Civilă instanța o va obliga la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în sumă de 70lei.
Văzând că acțiunea a fost legal timbrată,
Pentru aceste motive,
În numele legii,
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte acțiunea civilă ce are ca obiect pretenții bănești, formulată de reclamanta . SA, prin SCA „ P., D. și Asociații”, cu sediul în B.,..3, județul B. în contradictoriu cu pârâtul P. C., cu domiciliul în ., județul B..
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 115,52 lei reprezentând c/v servicii furnizare apă în perioada 01.09.2011 – 28.02.2015, suma de 31,56 lei penalități de întârziere și suma de 70 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, la Tribunalul B., cerere ce se depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică din 28 octombrie 2015.
Președinte,Grefier,
Redactat H.F./Tehnoredactat O.B.
Ex. 4/4.11.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 9930/2015.... | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
