Actiune in regres. Sentința nr. 279/2015. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 279/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 14-01-2015 în dosarul nr. 279/2015

Dosar nr._ acțiune în regres

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

Ședința Publică din data de 14.01.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – B. N.-E.

GREFIER – V. A.

SENTINȚA NR.279

Pe rol cauza civilă având ca obiect acțiune în regres, privind pe reclamantul F. DE PROTECȚIE A VICTIMELOR STRĂZII, în contradictoriu cu pârâtul C. A..

Procedura legal îndeplinită.

La apelul realizat în ședință publică, lipsă sunt părțile.

S-a expus referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care:

Văzând că nu sunt alte cereri ori probe de administrat, în temeiul art. 244 NCPC, instanța declară încheiată cercetarea procesului și, în temeiul art. 394 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține spre deliberare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 18.07.2014 sub nr._ reclamantul F. DE PROTECȚIE A VICTIMELOR STRĂZII a solicitat în contradictoriu cu pârâtul C. A., ca instanța să dispună obligarea acestuia la plata sumei de 104.355,65 lei reprezentând despăgubiri și a dobânzii legale calculată de la data plății despăgubirilor și până la data achitării integrale a debitului, cu cheltuieli de judecată.

În motivare reclamantul a arătat că la data de 16.01.2011 pârâtul a condus autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ și a produs un accident de circulație în urma căruia a rezultat vătămarea corporală a numitei V. R.. Mai arată reclamantul că pârâtul a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de vătămare din culpă iar în cadrul procesului penal numita V. R. s-a constituit parte civilă pentru prejudiciul material și moral. Se mai învederează de către reclamant că inculpatul nu a făcut dovada valabilității unei polițe RCA pentru autovehicul condus de acesta, astfel încât potrivit prevederilor art.25 indice 1 din Legea nr.32/2000, ale art.3 și art.1 din Ordinul CSA nr.1/2008, F. de Protecție a Victimelor Străzii a fost introdus în cauză pentru garantarea despăgubirilor datorate părții vătămate. Reclamantul a mai precizat faptul că în temeiul sentinței penale nr.732 din 25.03.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosar nr._/193/2011 și a deciziei civile nr.187 din 17.01.2014 pronunțată de Tribunalul B. în același dosar, a fost stabilită vinovăția inculpatului iar F. a fost obligat la plata despăgubirilor. Mai arată reclamantul că la data de 27.01.2014 numita V. R., prin avocat Doinița S. a formulat cerere astfel încât a fost achitată la data de 14.02.2014 suma de 76.672,24 reprezentând daune materiale, daune morale, dobândă și suma de 25.557,41 lei onorariu avocat iar ulterior au fost achitate despăgubiri numiților Vasiliă Eugeniu și V. D. în cuantum de 1.594,50 lei și suma de 531,50 lei avocatei Doinița S.. În drept au fost invocate prevederile art.25 indice 1 din Legea nr.32/2000, art.998-999 cod civil și art.13 din Ordinul nr.1/2008. În dovedire au fost depuse înscrisuri. Conform art.29 lit. i din O.U.G. nr.80/2013 cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru. La dosarul instanței a fost atașat dosarul penal nr._/193/2011. Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Prin rechizitoriul întocmit la data de 12.10.2011 în cadrul dosarului nr.388/P/2011 s-a constatat că la data de 16.01.2011 învinuitul- pârât C. A., în timp ce conducea autoturismul marca Audi A6 cu nr. de înmatriculare_ pe DE 58, la km 33+75 m, pe raza comunei Vlădeni, județul B., pe fondul unei manevre de depășire efectuate neregulamentar, a provocat un accident rutier din care a rezultat vătămarea corporală a părții vătămate V. R., pentru care aceasta a suferit leziuni pentru vindecarea cărora a necesitat un număr de 24-25 de zile de îngriji medicale. Prin sentința penală nr.732 din 25.03.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosar nr._/193/2011 inculpatul- pârât a fost condamnat, a fost admisă în partea acțiunea civilă formulată de partea civilă V. R. iar pârâtul a fost obligat la plata sumei de 3.000 euro daune morale și la plata sumei de 16.942,7 euro daune materiale precum și a dobânzii legale aferente acestor sume de bani începând cu data de 16.01.2011 și până la achitarea integrală a despăgubirilor materiale. Prin aceeași sentință penală a fost obligat F. DE PROTECȚIE A VICTIMELOR STRĂZII să plătească, în locul inculpatului, sumele la care acesta a fost obligat către partea civilă V. R. Prin decizia penală nr.187 din 17.01.2014 pronunțată de Tribunalul B. în dosar nr._/193/2011 au fost respinse recursurile formulate împotriva sentinței penale menționate. Instanța constată că potrivit art.9 din Ordinul Președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr.1/2008persoana vinovată de producerea accidentului, precum și persoana sau persoanele responsabile pentru repararea prejudiciului vor fi notificate de Fond, la adresa din documentele de avizare, pentru a participa la constatarea și evaluarea daunei, precum și cu privire la cuantumul despăgubirii ce urmează să fie achitată și la termenul de plată. De asemenea potrivit art.251 alin.1 din Legea nr.32/2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilortoți asigurătorii autorizați să practice asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule (clasa 10 de la lit. B din anexa nr. 1, cu excepția răspunderii civile a transportatorului) trebuie să constituie F. de protecție a victimelor străzii, denumit în continuare Fond.

De asemenea, potrivit art.3 alin.1 din Ordinul Președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr.1/2008 pentru punerea în aplicare a Normelor privind F. de protecție a victimelor străzii fondul acordă despăgubiri persoanelor păgubite prin accidente de vehicule, dacă vehiculul, respectiv tramvaiul, care a provocat accidentul a rămas neidentificat ori nu era asigurat pentru răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, cu toate că legea prevedea obligativitatea asigurării iar potrivit art.13 din același act normativdupă plata despăgubirilor, F. se subrogă în drepturile persoanelor prejudiciate. Persoana sau persoanele responsabile pentru repararea prejudiciului au obligația să ramburseze Fondului despăgubirea achitată persoanei păgubite, cheltuielile legate de instrumentarea și lichidarea pretențiilor de despăgubire, precum și dobânda legală aferentă sumelor cheltuite de Fond, potrivit legii. Instanța mai constată că potrivit art.998 Cod civil orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara iar potrivit art.999 Cod civil omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau imprudența sa.

Astfel, condițiile răspunderii civile delictuale sunt: producerea unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și producerea prejudiciului și vinovăția celui ce a cauzat prejudiciul.

În ceea ce privește prejudiciul, acesta trebuie să îndeplinească două condiții: să fie cert și să fie nereparat. Un prejudiciu este cert atunci când existența lui este sigură, neîndoielnică și totodată poate fi evaluat în prezent.

Astfel, prejudiciul în valoare de 104.355,65 lei este cert și actual, fiind achitat cu ordinele de plată nr.164 din 14.02.2014, nr.166 din 14.02.2014, nr.204 din 18.02.2014 și nr.1.594,50 din 18.02.2014. Faptul că plățile efectuate prin aceste ordine de plată au acoperit prejudiciul suferit de partea vătămată V. R. rezultă din mențiunile înscrise pe respectivele ordine de plată conform cărora a fost realizată plata către V. R. în temeiul dosarului nr._/193/2011, astfel încât, prejudiciul este unul cert.

Faptul că acest prejudiciu este nereparat rezultă din atitudinea pasivă a pârâtului, care nu a dovedit plata acestuia, deși lui îi revenea această sarcină.

Fapta ilicită constă în acțiunea sau inacțiunea care are ca rezultat încălcarea drepturilor subiective sau intereselor legitime ale unei persoane. În cauza de față, fapta ilicită constă în producerea accidentului din data de 16.01.2011, în care pârâtul pe fondul unei manevre de depășire efectuate neregulamentar, a provocat un accident rutier din care a rezultat vătămarea corporală a părții vătămate V. R..

Raportul de cauzalitate rezultă din însăși dinamica producerii accidentului, deoarece, fără fapta ilicită a pârâtului de a efectua manevra de depășire, nu s-ar fi produs accidentul de circulație.

Vinovăția pârâtului C. A. rezultă din cuprinsul dosarului nr.388/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria B. și al dosarului nr._/193/2011 de pe rolul Judecătoriei B..

Astfel, având în vedere îndeplinirea tuturor condițiilor pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului C. A., instanța urmează să admită capătul principal de cerere astfel cum a fost formulat și să dispună obligarea pârâtului la plata în favoarea reclamantului a sumei de 104.355,65 lei, cu titlul de despăgubiri.

De asemenea, având în vedere prevederile art.13 din Ordinul Președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 1/2008, potrivit căruia F. se subrogă în drepturile persoanelor prejudiciate, persoana responsabilă pentru repararea prejudiciului având obligația de a rambursa Fondului despăgubirea achitată persoanei păgubite, cheltuielile legate de instrumentarea și lichidarea pretențiilor de despăgubire, precum și dobânda legală aferentă sumelor cheltuite de Fond, potrivit legii, instanța constată faptul că pârâtul este obligat a achita reclamantului și dobânda legală de la data efectuării plății despăgubirilor până la achitarea integrală a debitului, fapt pentru care îl va obliga în acest sens. Așadar, instanța, în temeiul art.998-999 Cod civil și a art.13 din Ordinul Președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr.1/2008, urmează să admită cererea de chemare în judecată formulată și să dispună obligarea pârâtului la plata în favoarea reclamantului a sumei de 104.355,65 lei cu titlul de despăgubiri și a dobânzii legale calculate de la data plății despăgubirilor și până la achitarea integrală a debitului. În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate de către reclamantă, instanța constată că, potrivit art.453 Cod procedură civilă, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Însă reclamantul nu a depus înscrisuri doveditoare din care să rezulte efectuarea acestor cheltuieli fapt pentru care va respinge această cerere ca nedovedită.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte cererea de chemare în judecată având ca obiect acțiune în regres formulată de reclamantul F. DE PROTECȚIE A VICTIMELOR STĂRZII, cu sediul în municipiul București, ..40-40 bis, sector 2, Cod fiscal_, cont bancar RO44 RZBR_ 4214, în contradictoriu cu pârâtul C. A., având CNP_, cu domiciliul în municipiul B., ., ., județul B.. Obligă pârâtul la plata în favoarea reclamantului a sumei de 104.355,65 lei cu titlul de despăgubiri. Obligă pârâtul la plata în favoarea reclamantului a dobânzii legale calculate de la data plății despăgubirilor și până la achitarea integrală a debitului. Respinge ca nedovedită cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică, azi, 14.01.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. BN /tehnored. BN

6 ex., 21.01.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in regres. Sentința nr. 279/2015. Judecătoria BOTOŞANI