Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2098/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2098/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 25-02-2015 în dosarul nr. 16227/193/2014
Dosar nr._ cerere de valoare redusă
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
Ședința Camerei de Consiliu din data de 25.02.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – B. N.-E.
GREFIER – V. A.
SENTINȚA NR. 2098
Pe rol cauza civilă având ca obiect cerere de valoare redusă privind pe reclamanta S.C. M. C. S.A. B., în contradictoriu cu pârâta D. I..
Procedura legal îndeplinită.
La apelul realizat în ședință publică, lipsă sunt părțile.
S-a expus referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care:
Având în vedere că este primul termen de judecată, în temeiul art. 131 alin. 1 NCPC, instanța procedează la verificări din oficiu, stabilind că este competentă general, material și teritorial să soluționeze pricina dedusă judecății, în temeiul prevederilor art. 9 alin 3 din O.G. nr. 2/2001.
Văzând că nu sunt alte cereri ori probe de administrat, în temeiul art. 244 NCPC, instanța declară încheiată cercetarea procesului și, în temeiul art. 394 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține spre deliberare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față :Prin cererea înregistrată în data de 06.11.2014 pe rolul Judecătoriei B. sub nr._, reclamanta S.C. M. C. S.A. B. a chemat în judecată pe pârâta D. I., solicitând instanței ca prin hotărârea ce urmează a se pronunța, să oblige pe aceasta din urmă la plata sumei de 1008,42 lei reprezentând contravaloarea energiei termice furnizate în perioada 10._, a penalităților de întârziere în cuantum de 228,65 lei aferente perioadei 06._ și penalităților contractuale în procent de 0,03% pe zi de întârziere, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta arată a încheiat cu pârâta convenția de facturare individuală a consumatorilor de energie termică, fiind emise și distribuite lunar facturile fiscale, însă pârâta nu a achitat obligațiile de plată.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile Legii nr. 325/2006, ale Legii nr. 51/2006, ale Legii nr. 230/2007, ale H.G. nr. 1588/2007, ale Ordinului nr. 483/2008 al ANRSC, ale Ordinului nr. 343/2010.
În dovedirea cererii, s-a administrat proba cu înscrisuri.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 lei. Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Pârâta D. I. a beneficiat de serviciile de termoficare furnizate de ., în baza convenției de facturare individuală a consumatorilor de energie termică semnat de ambele părți.
Ca atare, reclamanta a furnizat serviciile aferente intervalului 10.2012-0.2014, emițând în mod direct facturile fiscale corespunzătoare, pentru o valoare restantă de 1008,42 lei. Potrivit mențiunilor înscrise în respectivele facturi, mențiuni ce preiau clauzele contractului inițial, beneficiarul energiei termice furnizate era ținut a-și îndeplini obligația de plată în termen de 15 zile lucrătoare de la data emiterii documentului de plată, sub sancțiunea calculării de penalități de 0,03 % pe zi de întârziere, după 30 de zile de la scadență.
Pârâta nu a contestat facturile în discuție dar nici nu a achitat debitul principal menționat.
Neexecutarea acestei obligații a atras, în temeiul art. 6 pct. 2 din contract și al prevederilor Legii nr. 51/2006, perceperea de penalități de întârziere în cuantum de 228,65 lei.
Față de aspectele de fapt astfel reținute, în temeiul art. 969 și 1073 Cod civil, instanța urmează a admite acțiunea și a obliga pârâta la plata sumei de 1008,42 lei reprezentând contravaloarea facturi fiscale emise în perioada 10._ și penalități contractuale de întârziere în cuantum de 228,65 lei. Aceste accesorii, în procent de 0,03 %, urmează a fi acordate și în continuare, de la data formulării acțiunii și până la plata debitului principal, fără a putea depăși cuantumul acestui debit.
Pârâta fiind în culpă procesuală, va fi ținută și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 50 lei reprezentând taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII, HOTĂRĂȘTE: Admite cererea formulată de către reclamanta S.C. M. C. S.A. B., cu sediul în municipiul B., ., județul B., C.U.I._, număr de înmatriculare în Registrul Comerțului J 07/144/07.05.2010, în contradictoriu cu pârâta D. I., cu domiciliul în municipiul B., ..10, Cămin C2, .. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1008,42 lei reprezentând contravaloarea facturilor fiscale emise în perioada 10._, a penalităților de întârziere în cuantum de 228,65 lei și a penalităților de întârziere în continuare în cuantum de 0,03 % pe zi, începând cu data introducerii acțiunii și până la data achitării efective a debitului. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria B.. Pronunțată în ședință publică, azi 25.02.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. BNE /tehnored. VA
6 ex., 02.03.2015
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1217/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1642/2015.... → |
|---|








