Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1159/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1159/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 30-01-2015 în dosarul nr. 10044/193/2014
Dosar nr._ cerere de valoare redusă
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
Ședința Camerei de Consiliu din data de 30.01.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – B. N.-E.
GREFIER – V. A.
SENTINȚA NR. 1159
Pe rol cauza civilă având ca obiect cerere de valoare redusă privind pe reclamanta E.ON E. ROMÂNIA SA, în contradictoriu cu pârâtul V. N..
Procedura legal îndeplinită.
La apelul realizat în ședință publică, lipsă sunt părțile.
S-a expus referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care:
Văzând că nu sunt alte cereri ori probe de administrat, în temeiul art. 244 NCPC, instanța declară încheiată cercetarea procesului și, în temeiul art. 394 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține spre deliberare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe, la data de 08.07.2014, sub nr._ reclamanta E.ON E. România S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul V. N., pronunțarea unei sentințe prin care pârâtul să fie obligat la plata sumei de 2.775,32 lei reprezentând contravaloare energie electrică, iar suma de 384,67 lei reprezentând penalități de întârziere calculate, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a furnizat energie electrică pârâtului, pentru care s-a emis facturi, neonorate în termen de către aceasta. Deși facturile au avut termenul scadent prevăzut, pârâtul nu a înțeles să-și execute obligația corelativă de plată.
Reclamanta a mai arătat că în conformitate cu dispozițiile art.120 alin. 7 din Codul de procedură fiscală s-au prevăzut în contractul cadru penalități de întârziere în cazul neachitării facturii în termen de 30 de zile de la data scadenței, prin perceperea unei cote a majorărilor de întârziere calculate asupra valorii neachitate, egală cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare.
Se mai învederează faptul că în conformitate cu prevederile art. 43 din Codul Comercial, în privința obligațiilor comerciale debitorul se află de drept în întârziere din momentul în care obligația devine exigibilă, iar dobânda pentru datoriile comerciale curge de drept de la scadență, chiar dacă nu a fost stabilită prin contract scris între părți. Reclamanta a menționat că, în conformitate cu art. 7201 alin. 1 Cod procedură civilă, înainte de a depune cererea, a încercat ca litigiul ivit între aceasta și pârât să fie soluționat prin conciliere directă, astfel încât, pârâtului i-a fost înaintată prin poștă, cu confirmare de primire, invitația la conciliere privind achitarea întregii datorii către societatea reclamantă. În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe prevederile Codului comercial, pe ale Codului de procedură civilă și celelalte dispoziții legale în vigoare.
În probațiune, reclamanta a depus la dosarul cauzei înscrisuri.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 200 lei.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Între părți s-au desfășurat relații comerciale concretizate în furnizarea de energie electrică, pentru care s-au emis o . facturi, astfel cum rezultă din centralizatorul depus la dosar. Pârâtul nu a achitat debitul, astfel cum rezultă din situația facturilor, rămânând astfel o sumă neachitată de 2.775,32 lei.
Având în vedere calitatea de comerciant a reclamantei, aceasta fiind o societate comercială precum și dispozițiile art. 56 Cod comercial (în vigoare la data nașterii raportului juridic dintre părți), potrivit cărora dacă pentru una dintre părți actul este comercial atunci toți cocontractanții sunt supuși în ceea ce privește acel act legii comerciale, instanța reține că în speță sunt aplicabile prevederile art. 46 Cod comercial referitoare la proba obligațiilor comerciale. Din conținutul acestor dispoziții legale instanța reține că celeritatea prin care se caracterizează operațiunile comerciale a impus nașterea obligațiilor comerciale prin realizarea acordului de voință într-o formă simplificată, în speță prin emiterea de facturi fiscale în schimbul serviciilor prestate.
În continuare, instanța reține că potrivit art.969 cod civil convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante iar conform art. 1073 Cod civil creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației și în caz contrar are dreptul la despăgubire.
În prezenta cauză, instanța apreciază că, astfel cum impun prevederile art. 1169 Cod civil, reclamantul a făcut dovada că deține împotriva pârâtului o creanță certă, lichidă și exigibilă pentru următoarele motive:
Sub aspectul certitudinii creanței, potrivit art. 379 alin.3 Cod procedură civilă, creanța certă este aceea a cărei existență rezultă din însuși actul de creanță sau din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul. În speță, reclamanta pretinde executarea de către pârât a obligației de plată a sumei de 2.775,32 lei, creanță ce își are izvorul în facturile fiscale emise de către reclamantă.
Factura comercială are natura juridică a unui înscris sub semnătură privată care face dovadă împotriva emitentului și în favoarea destinatarului ei, însă în condițiile în care factura este acceptată la plată de către destinatar ea face dovadă și împotriva acestuia în ceea ce privește existența actului juridic și executarea operațiunii care constituie obiectul ei. Acceptarea poate fi expresă prin semnarea sau ștampilarea facturilor de către persoana împuternicită în acest sens de către societatea pârâtă sau poate fi tacită, dacă rezultă cu certitudine din acte sau fapte ale acesteia.
În speță, facturile fiscale care atestă creanța reclamantei au fost acceptate la plată de către pârât în mod tacit întrucât acesta nu a contestat cuantumul facturilor fiscale, deși avea această posibilitate. Totodată, instanța reține că sunt incidente dispozițiile art. 1 alin. 1 ale Ordinului Ministerului Finanțelor nr.1077/2003, în temeiul cărora reclamanta este îndreptățită să emită facturi fiscale cu regim special de tipărire, înseriere și numerotare într-un singur exemplar, situație în care acceptarea facturilor se poate face și tacit, prin necontestarea acestora.
În ceea ce privește condiția lichidității creanței, conform art. 379 alin. 4 Cod procedură civilă, creanța este lichidă atunci când câtimea ei este determinată prin însuși actul de creanță sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanță sau a altor acte neautentice, fie emanând de la debitor fie recunoscute de dânsul, fie opozabile lui în baza unei dispoziții legale sau a stipulațiilor conținute în actul de creanță. Raportat la cauza dedusă judecății, instanța reține că lichiditatea creanței rezultă din facturile fiscale emise, în valoare totală de 2.775,32 lei, care atestă obligația pârâtului de plată a serviciilor prestate.
În aceste condiții, în temeiul art. 969 Cod civil, conform căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, și a art. 1073 Cod civil, potrivit căruia creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, și în caz contrar are dreptul la dezdăunare, instanța constată că reclamanta are o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâtului, a cărei executare se poate îndeplini în natură, respectiv, prin plata unei sume de bani, pârâtul nefăcând dovada achitării acesteia, deși, îi revenea această obligație, motiv pentru care urmează să admită capătul principal de cerere și să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 2.775,32 lei, reprezentând contravaloare energie electrică aferentă facturilor fiscale emise în perioada 24.04._13.
Cu privire la penalitățile de întârziere solicitate, instanța reține că față de natura comercială a raportului juridic dintre părți și dispozițiile art. 43 din Codul comercial, conform cărora “datoriile comerciale lichide și plătibile în bani produc dobândă de drept din ziua când devin exigibile”, raportat la art.120 alin.7 din Codul de procedură fiscală, acest capăt de cerere este întemeiat, astfel încât, îl va admite și va obliga pârâtul la plata în favoarea reclamantei a sumei de 384,67 lei, conform centralizatorului aflat la dosar.
Față de dispozițiile art.453 alin. 1 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată și având în vedere cererea expresă a reclamantei în acest sens, instanța constată culpa pârâtului în declanșarea prezentului litigiu motiv pentru care îl va obliga la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE: Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta E.ON E. ROMÂNIA S.A., cod unic de înregistrare CUI RO22043010, înmatriculată în registrul comerțului sub nr.J_, cont bancar IBAN RO46BRDE270SV_, cu sediul în Târgu M., ., jud. M. și cu sediul procesual ales în municipiul București, Calea Floreasca, nr.39, sector 1, în contradictoriu cu pârâtul V. N., având CNP_, cu domiciliul în municipiul B., ..4, ., .. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 2.775,32 lei reprezentând contravaloarea facturilor fiscale emise în perioada 24.04._13 și a sumei de 384,67 lei penalități de întârziere. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 200 lei cheltuieli de judecată. executorie de drept. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicarea hotărârii, care se depune la Judecătoria B.. Pronunțată în ședință publică, azi 30.01.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. BNE /tehnored. BNE/VA
6 ex., 09.02.2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 94/2015. Judecătoria... | Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... → |
|---|
