Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 7447/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7447/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 02-09-2015 în dosarul nr. 7447/2015
Dosar nr._ Exercitare autoritate părintească,
locuință minor, pensie de întreținere
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BOTOSANI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din 02 septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE - M. C. C.
GREFIER - D. S.
SENTINȚA C I V I L Ă NR. 7447
La ordine pronunțarea în cauza civilă formulată de reclamantul-pârât S. I. în contradictoriu cu pârâta-reclamantă I. (fostă C.) E. P., având ca obiect exercitare autoritate părintească, stabilire locuință minor și pensie de întreținere.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită, fără citarea părților.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 12.08.2015, în prezența avocatului A. A. pentru reclamantul-pârât S. I. și pârâtei-reclamante I. (fostă C.) E. P. asistată de avocat S. A., fiind consemnate în încheierea de ședință din aceea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat inițial pronunțarea pentru 26.08.2015 și, ulterior, pentru azi.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
P. cererea înregistrată în data 03.07.2013 sub nr._ pe rolul Judecătoriei B., reclamantul S. I. a chemat în judecată pe pârâta I. (fostă C.) E. P. solicitând instanței ca, prin hotărârea judecătorească ce urmează a pronunța, să dispună ca autoritatea părintească asupra minorei S. A., născută la data de 27.12.2012, să fie exercitată exclusiv de către reclamant, să stabilească locuința minorei la domiciliul reclamantului, cu obligarea pârâtei la plata pensiei de întreținere în favoarea minorei.
În motivare se arată că minora provine dintr-o relație consensuală, neoficializată cu pârâta, pe care reclamantul a cunoscut-o la sfârșitul anului 2011, prin intermediul unor prieteni comuni iar, începând cu luna februarie 2012, părțile au locuit împreună în același imobil, în Italia. Pârâta avea un copil minor rezultat dintr-o relație anterioară, un băiețel în vârstă de patru ani, pe care îl creștea mama pârâtei, în România. La data de 27.12.2012 s-a născut fetița părților, A.. La naștere, pârâta a dezvoltat o depresie postnatală, depresie pe care o manifestase și în trecut, la vârsta de 16 ani, precum și la nașterea primului ei copil, depresie care era una cronică, episoade de scurtă sau de lungă durată mai având, la anumite intervale de timp, și în trecut. După nașterea minorei A., pârâta a stat internată în spital o lună jumătate și, mai apoi, pentru că nu putea să aibă grijă de fetiță, a venit mama ei să ajute. După două luni, mama pârâtei a trebuit să se întoarcă în România, motiv pentru care mama reclamantului a venit în Italia pentru a ajuta la creșterea copilului. În acest timp, pârâta a mers la psihiatru, a urmat un tratament, medicul opinând că ar trebui să-și revină, însă trebuia ca și ea să colaboreze și să își dorească să se însănătoșească.
Se susține că pârâta nu se ocupa de treburile gospodărești, nu putea să-și vadă fetița, stătea aproape inertă, vorbea puțin, iar la un moment dat a comunicat reclamantului că nu-și dorește copilul. În primăvara anului 2013, părțile au convenit împreună că este mai bine să se despartă, iar copilul să rămână în creșterea și educarea tatălui. Pârâta s-a întors în România, iar înainte de plecare a dat o declarație la Consulatul General al României la Bologna, autentificată sub numărul 4753/C-5026 din 18.04.2013, prin care era de acord ca minora să călătorească împreună cu reclamantul în Italia, în condițiile în care acesta ar fi venit cu fetița în România și, ulterior, ar fi dorit să se întoarcă în Italia.
Se apreciază că este în interesul minorei ca aceasta să rămână în grija exclusivă a tatălui, întrucât acesta este singurul părinte care îi poate oferi garanțiile materiale și morale necesare creșterii și educării într-un mediu stabil și decent, bucurându-se de atenția și grija de care copilul are nevoie. Mai mult dezinteresul mamei față de acest copil ar fi unul clar, manifestat încă de la naștere, câtă vreme nu a putut, nu a dorit să aibă grijă de el, considerând că îi va fi mai bine lângă reclamant și lăsându-l în final în grija tatălui.
Se mai invocă impedimente administrative care ar putea rezulta din exercitarea autorității părintești în comun, tatăl și copilul, pe de o parte și mama, pe de altă parte locuind în țări distincte, cu legi diferite, cu opțiuni de viață diferite, fapt care poate avea un efect negativ asupra dezvoltării armonioase a copilului, care nu va putea înțelege sau accepta alegerile de viață ale unei mame absente total din viața lui.
Referitor la pensia de întreținere se solicită a se avea în vedere veniturile realizate de pârâtă.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 505 alin. 2 cod civil raportat la art. 398, art. 496 alin. 3, art. 499 alin. 4 Cod civil și art. 453 Cod procedură civilă.
În dovedire s-au depus copii ale certificatului de naștere al minorei, cărțile de identitate ale părților, declarația pârâtei de la Consulatul General al României la Bologna, autentificată sub numărul 4753/C-5026 din 18.04.2013, contract de vânzare-cumpărare al unui imobil din mun. Tulcea, dovada reședinței în străinătate a reclamantului, contract de închiriere spațiu locativ în Italia, înscrisuri privind veniturile realizate în Italia, sentința nr. 9541 din 09.10.2013 a Judecătoriei B. (hotărârea de divorț a pârâtei).
Pentru acțiune s-a achitat o taxă judiciară de timbru în sumă de 40 lei.
P. întâmpinarea formulată, pârâta I. (fostă C.) E. P. a solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată.
În susținerea acestei soluții se arară că pârâta l-a cunoscut pe reclamant în Italia, în luna octombrie 2011, fiind stabilită împreună cu minorul R. (dintr-o căsătorie anterioară), în R. și, pe fondul unor relații mai apropiate, părțile s-au mutat împreună, la V.. În luna august 2012, părțile au revenit în țară, unde pârâta a rămas pentru definitivarea divorțului de fostul soț C. G., reclamantul întorcându-se în Italia. În luna noiembrie 2012, pârâta și minorul R. s-au întors și ei în Italia iar, în luna decembrie 2012, pârâta a născut-o pe minora A.. Mama pârâtei a venit din România pentru a scoate fetița din spital și a avea grijă de aceasta, întrucât pârâta a suferit o depresie postnatală, reclamantul neînțelegând să acorde sprijinul moral de care partenera sa avea nevoie. Mai mult, în luna aprilie 2013 a solicitat mamei pârâtei să se întoarcă în România împreună cu minorul R., aducând-o pe mama sa, o femeie în vârstă de 72 ani și bolnavă să aibă grijă de minora A.. La data de 18.04.2013, reclamantul și-a condus partenera la Consulatul General al României din Bologna, deși se afla sub efectele unui tratament medical, unde aceasta a dat o declarație de liberă circulație a tatălui cu fetița pentru perioada de un an. Ulterior, reclamantul a trimis-o pe pârâtă în România ca „pe o legumă”. Ajunsă în țară și „refăcută”, pârâta a solicitat reclamantului să îi dea fetița spre creștere, așa cum era și firesc. Inițial, reclamantul a comunicat pârâtei informații cu privire la minora A. însă, ulterior, „a intervenit” actuala soție a reclamantului. Pârâta a încercat să trimită pachete către copil, însă a fost „refuzată” de cele mai multe ori sub pretextul că reclamantul s-a mutat, reușind totuși să ajute minora o dată sau de două ori.
Se susține că reclamantul lucrează la o firmă de transport, de dimineață până seara, fiind șofer pe camion, neavând practic posibilitatea de a se ocupa de copil și ar fi nefiresc ca actuala soție a reclamantului să se ocupe de creșterea și educarea minorei, în condițiile în care mai are doi copii dintr-o relație anterioară.
De asemenea, pârâta înțelege să invoce vicierea consimțământului în ceea ce privește dreptul de circulație al minorei A. cu tatăl său.
Odată cu întâmpinarea, pârâta I. (fostă C.) E. P. a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat ca autoritatea părintească asupra minorei S. A. să fie exercitată exclusiv de către persoana sa, locuința minorei să fie stabilită la domiciliul său, iar reclamantul să fie obligat la plata pensiei de întreținere în favoarea minorei, cu cheltuieli de judecată.
Cererea reconvențională a fost întemeiată pe dispozițiile art. 505 alin. 2 raportat la art. 398, art. 496 alin. 3, art. 499 Cod civil, art. 453 Cod procedură civilă.
În apărare s-au depus copii ale recipisei poștale de trimitere a unui colet extern, declarației notariale a numitului I. F. potrivit căreia contribuie lunar cu sume de bani la creșterea și educarea minorului C. C. R., înscrisuri medicale privind-o pe pârâtă, contract de muncă al pârâtei, caracterizare a pârâtei, contract de voluntariat încheiat de pârâtă cu Spitalul de Recuperare Sf. G. B..
***
P. cererea înregistrată în data 17.01.2014 sub nr._ pe rolul Judecătoriei B., reclamanta I. (fostă C.) E. P. a chemat în judecată pe pârâtul S. I. solicitând instanței ca, prin hotărârea judecătorească ce urmează a pronunța, să dispună ca locuința minorei S. A., născută la data de 27.12.2012, să fie stabilită la domiciliul reclamantei, cu obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere în favoarea minorei, raportat la veniturile realizate.
În motivare se arată că, în urma unei relații de uniune consensuală a părților, a rezultat minora S. A., născută la data de 27.12.2012. În Italia, reclamanta a suferit o depresie postnatală pe fondul unui organism slăbit și a lipsei de ajutor din partea pârâtului. Mama reclamantei a venit în Italia pentru a ajuta la creșterea minorei și, ulterior, mama pârâtului. Se susține că reclamanta a fost nevoită să se întoarcă în România pentru tratament medical, pârâtul făcându-i bagajele, în Italia neputând urma un astfel de tratament din lipsa veniturilor și a sprijinului partenerului. Se menționează că minora a rămas cu pârâtul, care i-a solicitat reclamantei să semneze o declarație pentru ca el să se poată deplasa cu minora pe teritoriul Italiei, dacă va fi nevoie. Se precizează că, pentru o perioadă îndelungată, reclamanta a avut nevoie de îngrijiri medicale, dar și că la contactat telefonic și prin intermediul internetului pe pârât, în nenumărate rânduri, pentru a se interesa de minoră.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 496, 529 și 530 Cod civil.
În dovedire s-au depus copii după certificatului de naștere al minorei, cărțile de identitate ale părților, declarația pârâtei de la Consulatul General al României la Bologna, autentificată sub numărul 4753/C-5026 din 18.04.2013.
Pentru acțiune s-a achitat o taxă judiciară de timbru în sumă de 20 lei.
P. întâmpinarea formulată, pârâtul S. I. a invocat excepția de litispendență față de dosarul nr._ .
P. încheierea de ședință din 29.04.2014 s-a dispus conexarea dosarului nr._ la dosarul nr._ .
***
Pentru justa soluționare a cauzei, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse de părți la dosar; proba testimonială, fiind audiați martorii B. V. și B. I., propuși de reclamant (depoziții - filele 196-198), respectiv I. E. și C. R. G., propuși de pârâtă (declarații - filele 199-200).
Din oficiu, instanța a dispus efectuarea unor anchete sociale la domiciliul ambelor părților din România (filele 59, 61, 85) și la reședința reclamantului din Italia (filele 170-177, 189-195).
Totodată, instanța a solicitat relații cu privire la veniturile realizate de reclamant în Italia de la Instituto Nazionale della Previdenza Sociale (INPS) R. - Italia (filele 133-134, 182), dacă acesta este angajat cu contract individual de muncă în România de la Inspectoratul Teritorial de Muncă (filele 126, 220) și veniturile reclamantului pe teritoriul României (fila 206).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Minora S. A. s-a născut la data de 27.12.2012 dintr-o relație de uniune consensuală a părților, așa cum rezultă din certificatul de naștere depus la fila 9.
Conform susținerilor reclamantului S. I., necontrazise de pârâtă I. (fostă C.) E. P., părțile nu mai locuiesc împreună, iar minora se află la domiciliul tatălui.
În cazul copilului din afara căsătoriei, a cărui filiație a fost stabilită concomitent, dacă părinții nu conviețuiesc, modul de exercitare a autorității părintești se stabilește de către instanța de tutelă, fiind aplicabile prin asemănare dispozițiile privitoare la divorț, conform art. 505 alin. 1 și alin. 2 din Codul civil.
Astfel, art. 397 Cod civil prevede că autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, afară de cazul în care instanța decide altfel. Regula în materie este ca autoritatea părintească asupra copilului să se exercită de către ambii părinți, fiind consacrat principiul egalității părinților. În mod excepțional, autoritatea părintească poate fi exercitată în condițiile art. 398 sau 399 Cod civil, dar aceste situații de excepție trebuie bine argumentate și probate (art. 398 Cod civil are ca situație premisa „motive temeinice” iar art. 507 Cod civil menționează cazurile în care autoritatea părintească poate fi exercitată de un singur părinte).
P. probatoriul administrat nu s-a demonstrat că pârâta ar avea un comportament incompatibil cu rolul de părinte și că, astfel, sunt primejduite siguranța și confortul copilului său ori că se află în situații de imposibilitate a-și manifesta voința cu privire la măsurile ce urmează a fi luate în privința copilului minor. Este adevărat că, după naștere, pârâta a avut un ., așa cum rezultă din înscrisurile medicale emise în luna aprilie 2013 de unități medicale românești și aflate la filele 209-211. Instanța nu cunoaște motivele pentru care pârâta nu a fost tratată în Italia, în condițiile în care partea se afla pe teritoriul acestui stat când au apărut primele simptome depresive. Deși, reclamantul și martorii propuși de acesta, dar și mama pârâtei au susținut că pârâta ar fi participat la ședințe de terapie cu un psiholog italian și ar fi urmat un tratament medicamentos, la dosar nu există niciun înscris medical în acest sens ori vreo prescripție medicală. Cert este faptul că reclamantul a preferat să își trimită partenera în România în luna aprilie 2013, chiar și numai din motive medicale, unde aceasta a primit îngrijirile medicale de specialitate de care avea nevoie, tratându-și afecțiunile medicale de care suferea, prezentând din luna aprilie 2014, dar și în luna iunie 2015 un comportament normal, fără manifestări clinico-psihologice de intensitate patologică, așa cum rezultă din înscrisurile medicale de la filele 212-213.
Instanța observă din declarația martorei B. V. (sora reclamantului) că pârâta păstrează legătura cu soția actuală a reclamantului, interesându-se de evoluția minorei, a luat legătura cu medicul pediatru care se ocupă de copil, a mers și Italia, în cursul anului 2014 pentru a-și vizita copilul, fără a putea preciza dacă reclamantul refuză să îi răspundă pârâtei la telefon. De asemenea, pârâta a contactat telefonic și martora, dar și membrii ai familiei martorei, pentru a se interesa de minoră, chiar și atunci când martora i-a interzis să o mai sune, solicitându-i să se adreseze direct reclamantului, fila 197. Aceleași aspecte au fost relatate și de către martorul B. I. (cumnatul reclamantului), fila 198. Astfel, instanța este ținută să constate încercarea pârâtei de a menține o legătura cu fiica sa, de a cunoaște evoluția minorei și de a construi o relație cu aceasta.
Instanța nu poate reține dezinteresul mamei pe care îl invocă reclamantul în petit-ul acțiunii și care s-ar fi manifestat încă de la naștere, prin neputința și lipsa dorinței de a avea grijă de copil, iar în final lăsarea minorei în grija tatălui. Astfel, am putea vorbi despre o eventuală detașare și un eventual dezinteres al mamei față de copilul său pentru o anumită perioadă de timp, imediat după naștere, însă acestea sunt efectul depresiei de care suferea pârâta, boală față de care reclamantul nu a înțeles să acorde partenerei sale sprijinul moral de care avea nevoie, pentru ca aceasta să poată depăși etapa dificilă din viața sa și toți trei să își continue împreună viața de familie. Mai mult, în luna decembrie 2013, reclamantul a înțeles să se căsătorească, așa cum rezultă din certificatul de căsătorie atașat în copie la fila 61.
Instanța nu poate avea în vedere nici aprecierea reclamantului că ar fi în interesul minorei ca aceasta să rămână în grija exclusivă a tatălui. Din probatoriul administrat în cauză nu a rezultat că pârâta nu dorește să-și însușească rolul și responsabilitățile de părinte, respectiv că a lipsit din viața minorei din motive imputabile sieși, astfel încât să apară oportun ca reclamantului să i se permită a decide singur asupra creșterii și educării copilului. De altfel, o apropiere între mama biologică și copil este în interesul minorei.
Nici impedimentele administrative, legate de distanță și opțiuni de viață diferite nu pot fi reținute, ambele părți trebuind că înțeleagă și să accepte că nu au „un drept” exclusiv asupra copilului, ci trebuie să conlucreze și să ia împreună cele mai bune decizii, pentru o dezvoltare armonioasă a copilului.
Instanța nu poate concluziona că pârâta a abandonat însăși principiile ce coordonează misiunea creșterii și educării unui copil și, astfel, să hotărască ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinți (art. 398 alin. 1 Cod civil), respectiv de către reclamant.
Tot din probatoriul administrat nu s-a demonstrat că reclamantul ar avea un comportament incompatibil cu rolul de tată și că sunt primejduite siguranța și confortul copilului său ori că se află în situații de imposibilitate a-și manifesta voința cu privire la măsurile ce urmează a fi luate în privința copilului minor, pentru ca instanța să dispună ca autoritatea părintească să fie exercitată doar de către pârâtă.
Autoritatea părintească comună este mijlocul de îndeplinire a obligațiilor de către un părinte, respectiv cele de creștere și educare a copilului său, concluzie care rezultă cu necesitate atât timp cât admitem că îndatorirea de creștere și educare a unui minor nu trebuie și nu se poate rezuma la plata unei sume lunare cu titlu de pensie de întreținere.
P. urmare, în temeiul art. 397 alin. 1 Cod civil coroborat cu art. 503 și 505 Cod civil, instanța va dispune ca autoritatea părintească asupra minorei S. A. să se facă în comun, de ambii părinți.
Sub aspectul capătului de cerere având ca obiect stabilire locuință minoră, instanța observă că ambele părți au solicitat ca aceasta să fie la domiciliul lor.
Conform referatului de anchetă socială efectuată la reședința reclamantului din Italia, între reclamant și minoră este evidentă o relație afectivă, bine structurată și o spontaneitate a fetiței în căutarea atenției paterne, tatăl având o bună capacitate de gestionare a responsabilităților de părinte, atât pentru grija directă, cât și în cunoașterea nevoilor copilului, ocupându-se de vaccinările legale și de consultațiile medicale necesare minorei pentru monitorizarea creșterii. După căsătoria reclamantului, de creșterea și educarea minorei se ocupă și actuala soție. Familia S. locuiește într-un apartament cochet, la mezaninul unei clădiri cu două etaje, destinat locuințelor, compus din trei camere, bucătărie, baie, beci și garaj, imobilul fiind bine mobilat și dotat, întreținut conform normelor obișnuite de igienă, fiind dotat cu electrocasnicele de uz cotidian, utile pentru a garanta confortul locuinței. Concluziile referatului de anchetă socială sunt acelea că, prin condițiile personale și patrimoniale ale reclamantului, prin calitatea relației cu fiica sa, prin condițiile în care trăiește toată familia se asigură în mod corespunzător întreținerea și creșterea minorei, filele 193-194.
Potrivit referatului de anchetă socială efectuată la domiciliul pârâtei, aceasta locuiește împreună cu minorul C. C. R. la familia I. E. și I. C. (părinții pârâtei), într-un apartament compus din trei camere, mobilat corespunzător și condiții de igienă bune, fila 85.
Constată instanța că situația de fapt actuală a copilului este una benefică evoluției fizice și psiho-sociale ulterioare a acestui. Minora locuiește efectiv cu tatăl său, acesta fiind prezent așadar, în mod constant, în viața fiicei sale, într-un mediu familial care prezintă o garanție pentru dezvoltarea armonioasă a copilului.
Apreciază instanța că schimbarea acestei stări de fapt ar expune minora la dificultăți grave. Practic, în momentul de față, stabilirea locuinței copilului la pârâtă, în România, ar presupune nu doar integrarea într-un mediu familial necunoscut, în condițiile în care minora nu își cunoaște mama biologică, nu a relaționat cu aceasta, nu a conviețuit cu aceasta și cu bunicii materni, dar și un efort suplimentar de adaptare la noi condiții de viață.
Minora are vârsta de 2 ani și 9 luni, la data pronunțării prezentei hotărâri, vârstă care reclamă menținerea constantelor care s-au cristalizat deja în viața sa.
Instanța justifică dorința pârâtei ca minora să locuiască la domiciliul său, aceasta fiind o dorință normală a unei mame de a-și avea alături copilul însă, în momentul de față, nu este în interesul minorei datorită lipsei coeziunii între mamă și copil, cu privire la care și reclamantul este responsabil. Se impune ca între pârâtă și fiica sa să existe legături personale, aceasta să se obișnuiască și să își dorească ea însăși prezența maternă. Desigur, se impune precizarea că o astfel de coeziune nu este posibilă decât dacă și reclamantul își va reconsidera poziția față de pârâtă, în sensul conștientizării statutului de mamă al acesteia, poate și doar de mamă biologică pentru început, precum și a faptului că aspectul material nu reprezintă decât o latură, limitată, a relației dintre părinte și copil.
Față de aceste considerente și, având în vedere prevederile art. 400 alin. 2 din Codul civil, precum și art. 31 alin. 2 din Legea nr. 272/2004 în conformitate cu care exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului și să asigure bunăstarea materială și spirituală a copilului, în special prin îngrijirea acestuia, prin menținerea relațiilor personale, prin asigurarea creșterii, educării și întreținerii sale, instanța va stabili locuința minorei S. A. la domiciliul reclamantului.
Referitor la capătul de cerere privind obligarea la plata pensiei de întreținere către minor, instanța reține că, potrivit art. 499 alin. 1 din Codul civil, tatăl și mama sunt obligați, în solidar, să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea sa profesională, iar potrivit art. 525 alin. 1 minorul care cere întreținere de la părinții săi se află în nevoie dacă nu se poate întreține din munca sa, chiar dacă ar avea bunuri.
Minora S. A. are vârsta de 2 ani și 9 luni, la data pronunțării prezentei hotărâri, nu are capacitate de muncă, astfel încât starea de nevoie a acesteia se prezumă în mod absolut.
Articolul 529 alin. 1 din Codul civil prevede că întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui ce urmează a o plăti, iar aliniatul 2 când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru doi copii și o jumătate pentru trei sau mai mulți copii.
Având în vedere textele legale invocate, precum și soluția ce urmează a fi adoptată cu privire la exercitarea autorității părintești asupra minorei și stabilirea locuinței acesteia, instanța urmează să stabilească pensia de întreținere în sarcina pârâtei. Întrucât din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă veniturile realizate de pârâtă, instanța o va obliga pe aceasta la plata pensiei în cotă procentuală de 1/4 din venitul net realizat, de la data introducerii acțiunii - 03.07.2013 și până la majoratul copilului.
De asemenea, instanța va compensa cheltuielile de judecată efectuate de părți.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte acțiunea având ca obiect exercitare autoritate părintească, stabilire domiciliu minor și pensie de întreținere formulată de reclamantul-pârât S. I., cu domiciliul în mun. Tulcea, ., ., jud. Tulcea, cu domiciliul procesual ales la Cabinet avocat A. A. din mun. B., .. 60, cam. 10, jud. B. în contradictoriu cu pârâta-reclamantă I. (fostă C.) E. P., cu domiciliul în oraș Flămânzi, Aleea Principală, ., jud. B., cu domiciliul procesual ales la Cabinet avocat S. A. din mun. B., ., jud. B..
Admite în parte cererea reconvențională având ca obiect exercitare autoritate părintească, stabilire domiciliu minor și pensie de întreținere.
Dispune ca autoritatea părintească asupra minorei S. A., născută la data de 27.12.2012, să fie exercitată în comun de către ambii părinți, stabilind locuința minorei la domiciliul tatălui.
Obligă pârâta-reclamantă I. (fostă C.) E. P. la plata unei sume de bani, ce reprezintă cota procentuală de 1/4 din venitul net realizat de aceasta, cu titlu de pensie de întreținere, pentru minora S. A., de la data introducerii acțiunii - 03.07.2013 și până la majoratul copilului.
Compensează cheltuielile de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică, azi 02 septembrie 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Redactat MCC
Tehnoredactat DS
Ex. 4 / 25.11.2015
| ← Evacuare art. 1033 CPC ş.u.. Sentința nr. 7449/2015.... | Ordonanţă preşedinţială. Hotărâre din 12-08-2015,... → |
|---|
