Fond funciar. Sentința nr. 1831/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1831/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 18-02-2015 în dosarul nr. 1831/2015
Dosar nr._ - fond funciar -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B. - SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din data de 18.02.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – B. P.
GREFIER – C. A.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1831
Pe rol judecarea cauzei civile formulată de reclamanții A. G. și P. S. în contradictoriu cu pârâtele C. L. de Aplicare a Legii nr. 18/1991 a Comunei Călărași și C. Județeană pentru Stabilirea Drepturilor de Proprietate asupra Terenurilor B., având ca obiect fond funciar.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 05.02.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință, când, constatând că are nevoie de mai mult timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, dată la care,
INSTANȚA ,
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată în data de 13.10.2014 sub nr._ pe rolul Judecătoriei B., reclamanții A. G. și P. S. au chemat in judecată pe pârâtele C. L. de Aplicare a Legii nr. 18/1991 a Comunei Călărași și C. Județeană pentru Stabilirea Drepturilor de Proprietate asupra Terenurilor B. solicitând instanței ca, prin hotărârea ce urmează a se pronunța, să constate fie nelegalitatea, fie nulitatea absolută a Hotărârii Consiliului Județean referitor la validarea hotărârii Comisiei Locale Călărași prin care se propunea transferul, fără motive legale, a suprafeței de 1800 mp p.c. 1233 intravilan loc. Călărași, . către domeniul privat al Comunei Călărași, teren validat anterior spre reconstituire autorilor reclamanților prin HCJ nr. 769/27.06.2003, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanții arată că prin hotărârile nr. 22/29.05.2003 a Consiliului Local Călărași și nr. 769/27.06.2003 a Comisiei de Fond Funciar a Județului B., li s-a reconstituit în proprietate mamei reclamanților, defuncta A. M., pe numele defunctului său soț, A. D. I., suprafețele de teren pe care le moștenise de la părinți și soț și pentru că o suprafață de 0,18 ha teren grădină situată în intravilanul loc. Călărași nu i-a putut fi reconstituită, fiind ocupată de școala din localitate, a fost sfătuită să facă o cerere de schimb de teren între școală și Consiliul Local, solicitând în acest scop și acordul ministerului învățământului care și-a dat avizul în acest sens, dar noul primar al comunei a refuzat să mai pună în aplicare cele 2 hotărâri de mai sus.
Arată reclamanții că, în schimb, Consiliul Local a inițiat o a treia hotărâre, nr. 109/29.12.2009 prin care a modificat amplasamentul celor 0,18 ha teren în litigiu din . în p.c. 598 fără nici o motivare, reclamanții introducând acțiune înregistrată sub nr._ la Judecătoria B., în care a fost invocată excepția nelegalității hotărârii nr. 109/29.12.2009, care a fost trimisă spre soluționare la Tribunalul B., fiind de competența acestei instanței, care a admis excepția de nelegalitate.
Precizează reclamanții că în recurs, C. L. Călărași a depus la dosar și HCJ nr. 26/11.02.2010 care așa – zis validează schimbul de teren, nelegal, prin care cei 1800 mp din p.c. 1233 erau trecuți înapoi în domeniul privat al comunei, în schimbul unei alte suprafețe pe care . rezerva Comisiei Locale de Fond Funciar, însă această HCJ din 2010 încalcă, fără nici un fel de motivare, HCJ nr. 769/27.06.2003, dispunându-se o validare împotriva hotărârii nr. 769 fără documente doveditoare și transferul de teren din rezerva comisiei locale cu privire la cei 1800 mp din p.c. 1233 este nelegal și nul absolut.
În dovedirea cererii, reclamanții au depus la dosar înscrisuri.
În drept, reclamanții au invocat dispozițiile art. 27 și urm., art. 53 si urm., art. 55 din Legea nr. 18/1991, Regulamentul instituit prin H.G. 890/2005, art. III din Legea nr. 169/1997, C.pr.civ.
Pârâta C. L. pentru Aplicare Legii Fondului Funciar Călărași, legal citată, nu s-a prezentat în instanță, dar a formulat întâmpinare la dosar prin care arătat că transferul suprafeței de 1800 mp în administrarea patrimoniului Consiliului Local Călărași se impune întrucât se urmărește interesul întregii comunități și nu doar a unei persoane fizice și a invocat și excepția tardivității introducerii acțiunii, arătând că reclamanții nu au solicitat în termen de 30 de zile de la afișare sau comunicare, revocarea actului.
Mai arată pârâta că HCL nr. 22/29.05.2003 este lovită de nulitate întrucât numitul P. I., soțul defunct al moștenitoarei reclamantă P. S. a fost consilier local în anul 2003 și a luat parte la deliberarea și adoptarea hotărârii de mai sus, având și un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor Consiliului Local, această hotărâre nu a fost afișată public și nu prezintă documente legale care au stat la baza adoptării acesteia, fiind chiar ea un document nelegal și solicită respingerea acțiunii reclamanților pentru aceste motive.
În dovedire, pârâta a depus la dosar înscrisuri.
În drept, pârâta a invocat prevederile art. 53 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, HG nr. 890/2005, Legea nr. 215/2001, Legea nr. 554/2004, C.pr.civ.
La data de 09.12.2014, reclamanții au depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care solicită să se constate că întâmpinarea depusă în cauză este nulă întrucât nu conține semnătura reprezentantului legal al instituției și, mai mult decât atât, arată că, conținutul întâmpinării este neclar, situație în care nu se poate formula o apărare din partea reclamanților. Referitor la excepția tardivității cererii, arată că abia la instanța de recurs pârâta a depus la dosar HCJ nr,. 26/11.02.2010, moment la care s-a luat la cunoștință de existența acesteia.
La termenul din data de 20.01.2015, instanța, din oficiu, a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei B..
La data de 02.02.2015, 16.02.2015 și 17.02.2015, reclamanții au depus la dosar note scrise prin care au solicitat respingerea excepției invocate de instanță arătând că prezenta cauză este un litigiu de fond funciar, vizează reconstituirea unui drept de proprietate, este o plângere formulată pe cale principală și nu pe cale de excepție, de nelegalitate și nu poate fi calificată drept o acțiune de contencios administrativ.
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției invocate.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor legale incidente, instanța reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._, reclamanții A. G. și P. S. au chemat în judecată pe intimatele C. locală de fond funciar a . Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor B., solicitândsă constate fie nelegalitatea, fie nulitatea absolută a Hotărârii Consiliului Județean referitor la validarea hotărârii Comisiei Locale Călărași prin care se propunea transferul, fără motive legale, a suprafeței de 1800 mp p.c. 1233 intravilan loc. Călărași, . către domeniul privat al Comunei Călărași, teren validat anterior spre reconstituire autorilor reclamanților prin HCJ nr. 769/27.06.2003.
În motivare au arătat reclamanții că prin hotărâre a comisiei județene de fond funciar li s-au reconstituit în proprietate suprafețele de teren pe care le-au moștenit de la părinți și soț. Menționează că, întrucât o suprafață de 0,18 ha teren grădină situată în intravilanul loc. Călărași nu le-a fost reconstituită fiind ocupată de către școala din localitate, li s-a recomandat să facă o cerere de schimb de teren între școală și Consiliul Local, lucru pe care l-au realizat. Că, deși a obținut și avizul Ministerului Învățământului în acest sens,noul primar al comunei refuză a pune în aplicare cele 2 hotărâri evocate.
Precizează că primarul a inițiat abuziv o a treia hotărâre cu nr. 109/29.12.2009 a Consiliului local Călărași, prin care a modificat amplasamentul celor 0,18 ha teren în litigiu, din p.c. 1233 în p.c. 598, fără nicio motivare, iar ulterior a fost adusă la cunoștința reclamanților, în faza de recurs a dosarului nr._, HCJ nr. 26/11.02.2010, care validează schimbul de teren, nelegal, prin care cei 1800 mp din p.c. 1233 erau trecuți înapoi în domeniul privat al comunei, în schimbul unei alte suprafețe pe care . rezerva Comisiei Locale de Fond Funciar, însă această HCJ din 2010 încalcă, fără nici un fel de motivare, HCJ nr. 769/27.06.2003, dispunându-se o validare împotriva hotărârii nr. 769 fără documente doveditoare.
Apreciază că această din urmă hotărâre este lovită de nulitate
În drept, cererea formulată a fost întemeiată pe prevederile art.27 și art. 55 din Legea 18/1991 privind fondul funciar.
Reclamanții, prin avocat, au depus note scrise privind excepția de nelegalitate a H.C.J. nr. 26/11.02.2010, invocându-se, în esență încălcarea mai multor dispoziții legale ( art.39, 40 și 42 din Legea 215/2001, art.44 rap. la art.54, etc,), lipsa unei motivări reale a acestei hotărâri.
În fapt, prin hotărârea în discuție, s-a validat schimbul de teren prin care cei 1800 mp din p.c. 1233 erau trecuți înapoi în domeniul privat al comunei, în schimbul unei alte suprafețe pe care . rezerva Comisiei Locale de Fond Funciar.
Instanța apreciază că fondul prezentului litigiu este reprezentat de „nelegalitatea/nulitatea absolută a Hotărârii Consiliului Județean (nr. 26/11.02.2010 – f. 9), referitor la validarea hotărârii Comisiei Locale Călărași prin care se propunea transferul, fără motive legale, a suprafeței de 1800 mp p.c. 1233 intravilan loc. Călărași, . către domeniul privat al Comunei Călărași”, valabilitate ce poate fi analizată, potrivit legii, de către instanța de contencios.
Potrivit art.4 alin.1 teza II din Legea 554/2004, instanța sesizată cu soluționarea fondului litigiului este ținută să constate doar legătura de condiționare care există între soluția de fond și valabilitatea actului administrativ contestat.
Pentru aceste motive, având în vedere și dispozițiile art. 129 alin. 2 pct. 2, art. 132 alin. 3 C.pr.civ., instanța urmează să admită excepția de necompetență materială a Judecătoriei B., și, pe cale de consecință, să decline competența de soluționare a cauzei, în întregul său, în favoarea Tribunalului B..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția de necompetență materială a Judecătoriei B..
Declină competența de soluționare a cauzei având ca obiect „fond funciar”, formulată de reclamanții A. G., cu domiciliul în mun. B., . nr, 1, ., jud. B. și P. S., domiciliată în localitatea/. în contradictoriu cu pârâtele C. L. de Aplicare a Legii nr. 18/1991 a Comunei Călărași și C. Județeană pentru Stabilirea Drepturilor de Proprietate asupra Terenurilor B., jud. B., în favoarea Tribunalului B..
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică azi, data de 18.02.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. B.P./ Tehnored. C.A./ 6 ex./ 07.07.2015
Dosar nr._ - fond funciar -
HOT.
18.02.2015
Admite excepția de necompetență materială a Judecătoriei B..
Declină competența de soluționare a cauzei având ca obiect „fond funciar”, formulată de reclamanții A. G., cu domiciliul în mun. B., . nr, 1, ., jud. B. și P. S., domiciliată în localitatea/. în contradictoriu cu pârâtele C. L. de Aplicare a Legii nr. 18/1991 a Comunei Călărași și C. Județeană pentru Stabilirea Drepturilor de Proprietate asupra Terenurilor B., jud. B., în favoarea Tribunalului B..
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică azi, data de 18.02.2015.
PREȘEDINTE,
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1574/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 1830/2015. Judecătoria... → |
|---|








